Drept

Pe parcursul evoluţiei doctrina a elaborat variate clasificări ale victimelor, inclusiv ale celor minore.

După Mendelsohn, categoriile de victime se stabilesc în dependenţă de raportul dintre victimă şi delincent, cum ar fi:

1. Victima completamente inocentă, ideală (nou-născutul victimă a pruncuciderii).
2. Victima de vinovăţie redusă, prin ignoranţă sau imprudenţă.
3. Victima egală în vinovăţie cu infractorul:
   1. suicidul conştientizat;
   2. victima eutanasiei;
   3. suicidul cuplurilor;
4. Victima mai vinovată decît infractorul:
   1. victima provocatoare, care prin conduita sa incită autorul la comiterea infracţiunii;
   2. victima prin imprudenţă, totalmente responsabilă de accident.
5. Victima cu un grad mai sporit de vinovăţie sau integral vinovată:
   1. infractorul – victima unui act al legitimei apărări;
   2. falsa victimă care induce cu bună-ştiinţă justiţia în eroare;
   3. victima imaginară: paranoicii sau mitomanii.

În dependenţă de rolul victimei în actul criminal este stabilită şi sancţiunea în final.

După cel de al doilea război mondial, B.Mendelsohn a prezentat o clasificare a victimelor avînd ca bază următoarele criterii:

- victime ale accidentului de muncă;

- victime ale accidentului de circulaţie;

- copiii care au fost victime ale familiilor lor înainte de a deveni delincvenţi;

- victime ale naziştilor şi cele ale genocidului în general;

-alte categorii de victime, de exemplu ale şantajului¹⁶.

            După H. Von Henting ar exista trei concepte privind categoria victimei:

1. Criminalul-victimă, adică subiectul care poate fi criminal sau victimă în funcţie de circumstanţe. El citează exemplul copilului bătut care devine la maturitate un părinte ce îşi maltratează propiii copii.
2. Victima latentă, care este vulnerabilă în funcţie de predispoziţiile speciale sau generale:
   1. speciale prin vîrstă, domeniu de activitate, patricularităţi ale personalităţii etc.;
   2. generale, caracterizînd victimele prin predispoziţiile psihopatologice înnăscute sau cronice.

3.Relaţia specifică victimă-criminal:

1. psihopatologice pure;
2. relaţii de compatibilitate psihologică reciprocă (de exemplu, între un isteric şi un paranoic);
3. anumite relaţii familiale de atracţie reciprocă.

După E. A. Fattah (1971), reieşind din dispoziţiile legii penale, ar exista victime specifice (persoane fizice, juridice) şi victime aspecifice (instituţii religioase, sociale sau juridice). El insista asupra faptului că publicul în general este victima criminalităţii, fie direct, fie indirect, în dependenţă de climatul de insecuritate generat de criminalitate.

După gradul de implicare şi de responsabilitate a victimelor, clasificarea lui Sheley din 1979 identifică:

• infractor activ - victimă pasivă;
• infractor activ - victimă semiactivă;
• infractor activ - victimă activă;
• infractor semipasiv - victimă activă;
• infractor pasiv - victimă activă.¹⁷

Această tipologie scoate în evidenţă mai mult rolul pe care îl poate juca victima, ca membru al cuplului penal în comiterea infracţiunii.

După criteriul responsabilităţii criminalului şi a victimei, S. Schafer¹⁸ stabileşte următoarea tipologie¹⁹:

1) victime care anterior crimei nu au avut nici o legătură cu făptaşul; întîlnirea dintre victimă şi infractor este complet întîmplătoare, iar victima nu are nici o parte din vină;

2) victime provocatoare, care anterior faptei infracţionale au comis, conştient sau inconştient, ceva ce a declanşat „trecerea la act";

3) victime care precipită declanşarea „trecerii la act" prin comportamente neglijente şi incită infractorul la comiterea de acte ilegale, deci o parte de vină le aparţine (de exemplu, nu încuie portiera maşinii sau lasă obiecte scumpe fără supraveghere etc.);

4) victime slabe fiziologic, biologic, care nu pot opune rezistenţă criminalilor (bătrîni, copii);

5) victime slabe sub aspect social; acestea sînt persoanele ce aparţin unor grupuri minoritare etnice sau religioase neagreate şi cad victime agresiunilor fără să aibă vreo vină personală;

6) victime autovictimizante, ce orientează victimizarea asupra lor înselor (prostituate, cartofori, suicidari etc.);

7) victime politice, care au avut de suferit din cauza convingerilor lor.

Această clasificare este pur penală, ea nu se interesează de soarta victimei cum o face victimologia umanitară.

În cazul infracţiunilor de violenţă, situaţia victimei poate avea mai multe variante şi, în dependenţă de aceasta, ar exista o clasificare a acestora în²⁰:

• victime dispărute;
• victime decedate;
• victime care supravieţuesc agresiunii, dar nu pot oferi date despre infractor din motive obiective (întuneric, infractor mascat);
• victime care supravieţuesc agresiunii şi cunosc infractorul, dar nu îl denunţă din teama de răzbunare;
• victime care supravieţuesc agresiunii, cunosc infractorul, dar nu îl denunţă din motive personale;
• victime care supravieţuesc agresiunii, cunosc infractorul, dar în loc să-l denunţe oferă alte date şi explicaţii, protejîndu-l pe infractor;
• victime care supravieţuesc agresiunii, cunosc infractorul, dar acuză o altă persoană pe care vor să se răzbune;
• victime care supravieţuesc agresiunii, cunosc infractorul, dar încearcă să pună pe seama acestuia fapte pe care nu le-a comis;
• victime care denunţă o faptă comisă asupra lor, cu intenţia de a profita sau de a pedepsi pe cineva.