Pin It

Explicarea unui fenomen presupune iniţial tendinţa de a răspunde la întrebările „de ce?” şi „cum?”. Explicarea face referire, astfel, la cauzalitate şi previziune. În materia delincvenţei juvenile cauzalitatea este o noţiune complexă care prezintă trăsături caracteristice ei:

           -cauzalitatea nu apare ca un fapt generator unic, dar ca un ansamblu de factori interdependenţi. Astfel, putem afirma că cauzalitatea nu este „lineară”, dar „în reţea”;

           -fenomenul are mereu explicaţii într-un cadru spaţio-temporal specific (cauze interne şi externe);

           -cauzalitatea nu poate fi evaluată în manieră globală, ea trebuie mereu apreciată în funcţie de nivelul la care ea se plasează, fiind vorba în acest caz de cauzalitate individuală.

           Cauzalitatea poate fi înţeleasă într-un sens analitic sau sintetic.

           Conceptul analitic susţine că cauzalitatea trebuie să fie distinsă de factor şi motiv, acestea fiind diferite. După Jean Pinatel, factorul ar fi orice element obiectiv care se înglobează în cauzalitatea unui fenomen (de exemplu, războiul), dar care nu constituie cauză prin sine însuşi. Factorul se deosebeşte de cauză prin aceea că el nu este decît elementul care influenţează cauza, provocînd astfel un rezultat.

           În acelaşi timp, factorul nu trebuie să fie confundat cu indicele sau simptomul care nu au semnificaţii cauzale, dar posedă doar o valoare de diagnostic, identificînd astfel prezenţa unei eventuale devianţe sau delincvenţe.

           În cadrul categoriei de „factor” pot fi identificate multiple tipologii: factor criminogen şi de inhibiţie, factor-condiţie şi factor-cauză, factor favorizant şi declanşant, factor determinant şi secundar.

           Dacă e să acceptăm teoria personalităţii delincvenţiale a lui J. Pinatel, atunci „pragul delincvenţial” anume că ar cuprinde un ansamblu de factori ce impulsionează trecerea la act a subiectului.

           Pe de altă parte, există şi curente în doctrină care abandonează termenul de „factor” în favoarea celui de „variabilă”, care ar avea o valoare diferită de la unitate la alta. În ce priveşte noţiunea de motivaţie sau mobil, prin acestea s-ar înţelege impulsul care direcţionează un individ să acţioneze într-un scop determinat (ură, dragoste, armonie etc.).

           Conceptul sintetic acceptă cauzalitatea ca pe un fenomen explicativ complex. Aceasta ar cuprinde un „cîmp criminogen” care este o transpunere spaţială a unui ansamblu de factori ce intervin în comportamentul uman. În fine, cauzalitatea în sens sintetic cuprinde o totalitate de elemente interdependente de orice natură.

           Anterior menţionam că cauzalitatea delincvenţei a constituit obiectul mai multor şcoli, curente, teorii, cum ar fi: teorii de orientare biologică, psihologică, sociologică, mixtă în vederea explicării originii fenomenului delincvenţial. Este clar că cauzele pot fi interne, externe sau mixte, iar uneori cauze nesemnificative, influenţate de factori complecşi, pot genera efecte grave, după cum şi aceeaşi cauză poate provoca efecte diferite.