Drept

Toate eforturile făcute în investigarea şi stabilirea cauzelor, factorilor delincvenţei juvenile, au drept scop în sine trasarea unor politici de prevenire a delincvenţei juvenile. Însăşi prevenirea tinde să reducă frecvenţa unor comportamente, de altfel incriminate în legea penală, precum şi alte fapte decît cele penale, prin a evita comiterea lor viitoare, fie a evita aplicarea unei sancţiuni.

            Această activitate se materializează prin elaborarea unor programe şi proiecte de asistenţă socială şi juridică, precum şi a unor măsuri de natură administrativă şi penală care pun accentul pe caracterul reeducativ şi resocializator al sancţiunilor şi pedepselor şi pe diversificarea formelor de prevenire şi recuperare socială a tinerilor delincvenţi¹.

            Politicile de prevenire includ două orientări:

I.-concepţii extensive (lato sensu), după care prevenirea s-ar manifesta prin reacţia faţă de delincvenţă, inclusiv prin sancţiuni penale, dar care urmăreşte contracararea oricărei acţiuni deviante;

II.-concepţii limitate (stricto sensu) care trasează o linie distinctivă între prevenire şi represiune, cea din urmă trebuind să existe înainte de comiterea infracţiunii, adică odată cu stabilirea sancţiunilor în legea penală, avînd deci un rol preventiv general.

            Reieşind din conceptele nominalizate şi din sarcinile prevenţiei, aceasta ar avea un dublu caracter²:

1. General-social, îndreptat spre identificarea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor generale care determină sau favorizează manifestări deviante în rîndul anumitor categorii de tineri, implicînd acţiunea concretă a tuturor instanţelor cu rol de socializare, integrare şi control din societate;
2. Special-legal, reprezentat de sistemul de sancţiuni şi pedepse de natură disciplinară, administrativă sau penală, îndreptat spre combaterea şi înlăturarea anumitor „situaţii” delincvente sau cu privire la anumiţi delincvenţi, implicînd acţiunea instituţiilor şi organizaţiilor specializate cu funcţii de socializare şi control social.

Principiile Natiunilor Unite pentru prevenirea delincventei juvenile (Principiile de la Riyadh) stabilesc expres că „prevenirea delincvenţei juvenile este o parte importantă în prevenirea criminalităţii in societate. Prin implicarea în sistemul legislativ, adoptarea unor activităţi sociale folositoare, a unei orientări umaniste spre societate şi nu egoistă, persoanele tinere pot dezvolta o atitudine necriminogenă”.

Principiile de la Riyadh au trei caracteristici principale:

1. Sunt cuprinzătoare;
2. Promovează o abordare activă;
3. Consideră minorii participanţi deplini în cadrul relaţiilor din societate.

 Printre Principiile fundamentale de la Rijadh sunt:

1. Prevenirea cu succes a delicvenţei juvenile necesită eforturi din partea întregii societăţi cu scopul asigurării unei dezvoltări armonioase a adolescenţilor, urmărind şi stimulând evoluţia personalităţii lor încă de la vârsta cea mai fragedă.
2. În sensul acestor Principii, se va avea în vedere orientarea spre copil. Persoanele tinere trebuie să joace un rol activ şi să accepte parteneriatul în cadrul societăţii şi nu trebuie să fie considerate simple obiecte ale socializării sau supravegherii.
3. În cadrul aplicării acestor Principii, conform sistemelor juridice naţionale, bunăstarea persoanelor tinere, de la vârsta cea mai fragedă, trebuie să devină punctul central al oricărui program preventiv.
4. Necesitatea şi importanţa unor politici progresiste de prevenire a delicvenţei şi analiza sistematică şi elaborarea unor măsuri trebuie acceptate de la sine. Acestea trebuie să evite incriminarea şi pedepsirea copilului pentru un comportament care nu dăunează grav dezvoltării copilului şi care nu îi prejudiciază pe alţii. Aceste politici şi măsuri trebuie să aibă în vedere:
5. Asigurarea acelor înlesniri, mai ales în domeniul educaţional, care să permită satisfacerea nevoilor persoanelor tinere şi care să servească ca punct de sprijin pentru salvgardarea dezvoltării personale a tinerilor, mai ales a acelora care, în mod evident, sunt în pericol sau se confruntă cu riscuri sociale şi care au nevoie de protecţie şi grijă socială.
6. Concepte şi abordări speciale în vederea prevenirii delicvenţei, pe baza unor legi, acţiuni, facilităţi şi a unei reţele de asigurarea a serviciilor, şi a posibilităţilor de comitere a

infracţiunilor, precum şi a eliminării condiţiilor care duc la aceasta;

1. Intervenţia oficială trebuie să se producă, în primul rând, în interesul general al persoanelor tinere şi să se bazeze pe corectitudine şi echitate;
2. Salvgardarea bunăstării, dezvoltării, drepturilor şi intereselor tuturor persoanelor tinere;
3. Convingerea că comportamentul sau atitudinea tinerilor care nu se conformează normelor şi valorilor sociale generale se datorează, de cele mai multe ori, procesului de maturizare şi creştere şi tinde să dispară spontan la cei mai mulţi indivizi care se apropie de maturitate;
4. Convingerea, după părerea majorităţii experţilor, că etichetarea unui tânăr ca “deviant”, “delincvent” sau “predelincvent” contribuie deseori la apariţia unui model de comportament nedorit al tinerilor.
5. Trebuie create servicii şi programe pentru comunitate, cu scopul prevenirii delicvenţei juvenile, mai ales acolo unde nu au fost încă înştiinţate organismele corespunzătoare. Organizaţiile oficiale de control social trebuie solicitate numai ca ultim mijloc de acţiune.

Principiile de la Riyadh prevăd măsurile care ar preveni delicvenţa juvenilă la mai multe niveluri, în special:

• prevenirea primară, adică măsurile generale care promovează echitatea socială şi posibilităţi egale, care în aşa fel abordează cauzele fundamentale ale delicvenţei, aşa ca sărăcia şi alte forme de marginalizare;
• prevenirea secundară, adică măsurile de acordare a asistenţei copiilor identificaţi ca fiind expuşi unui risc deosebit, aşa ca acei copii ale căror părinţi singuri sunt într-o situaţie deosebit de dificilă sau acei care nu îngrijesc de copiii sau îngrijesc într-un mod corespunzător;
• prevenirea terţiară, care implică planuri menite pentru evitarea contactului inutil cu sistemul judiciar formal şi alte măsuri care ar preveni comiterea repetată a infracţiunilor.

Pe lîngă modelul susţinut de Principiile de la Riyadh, denumit modelul social, doctrina subliniază şi modelul situaţional. Acesta din urmă are drept scop amenajarea locurilor vulnerabile în care riscul de a atrage infracţiuni este mai mare. Este de notat că prevenirea socială are două forme principale:

1. a) prevenirea prin dezvoltare, orientată în mod special spre individ şi familia sa şi
2. b) prevenirea comunitară, prin acţiuni la nivelul societăţii,a localităţii, dar a căror finalitate să fie tot individul³.

Toată această diversitate are ca scop elaborarea metodelor şi tratamentelor aplicate minorilor la diferite nivele în vederea asigurării prevenţiei. De asemenea, Recomandările Rec (2003)20 ale Comitetului de Miniştri al statelor membre referitoare la noile moduri de abordare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile, recomandă (pct.4) „dezvoltarea de măsuri mai eficiente şi adecvate de prevenire a comiterii infracţiunilor şi recidivei în rîndul membrilor tineri ai minorităţilor etnice, grupurilor de tineri, tinere şi a celor sub vîrsta responsabilităţii penale”. În acest sens unul dintre obiectivele politicii penale a Republicii Moldova a fost „Perfecţionarea sistemului de combatere şi profilaxie a delicvenţei juvenile” stabilite prin Hotărîrea Guvernului RM despre aprobarea măsurilor speciale pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii în rîndurile minorilor nr. 566 din 15.05.2003⁴.

Doar prevenirea socială este eficace pe termen lung, deoarece acţionează asupra tinerilor inadaptaţi în contextele sociale în care trăiesc: familie, şcoală, grup de prieteni, cartier, localitate. În acest sens, acţiunile preventive au o dublă orientare: pe de o parte, spre factorii care anticipează o dezvoltare inadecvată a persoanei şi a familiei sale şi, pe de altă parte, spre comunitatea în care trăiesc aceştia. În mod deosebit, prevenirea socială dezvoltă programe de ameliorare precoce a competenţelor de viaţă ale minorilor, de eliminare a carenţelor parentale, de creare a condiţiilor pentru o bună evoluţie intelectuală şi morală a familiei, de îmbogăţire a mediului educativ în care trăiesc minorii (pre) delincvenţi. A te purta civilizat, a nu ţipa, a-ţi controla violenţa, a respecta regulile, a-ţi impune să fii bun cu cei din jur, aţi oferi ajutorul, a face faţă fricii, a-i preţui pe cei apropiaţi, nu sunt achiziţii atît de facile pe cît par la prima vedere. Cu cît vulnerabilitatea socială a copiilor şi părinţilor este mai mare, cu atît riscul apariţiei şi menţinerii conduitelor antisociale este mai amplu⁵.

            Printre subiecţii care asigură realizarea prevenţiei ar fi:

-pentru că prevenirea are o aplicare şi o importanţă „locală” îndeosebi, subiecţi în acest caz ar trebui să fie organismele de nivel local, şi care concomitent ar fi descentralizate, or numai astfel ele ar cunoaşte necesităţile zonei respective;

-deşi „prevenirea se face mai curînd pentru oameni, decît prin ei⁶”, totuşi comunităţii îi revine un rol important în exercitarea prevenţiei;

-organele de drept: poliţie, instanţe de judecată, organe de executare a pedepselor etc.;

-organele care asigură securitatea, îndeosebi ale organizaţiilor, instituţiilor etc.

Prin definiţie, deci, am zice că prevenirea este un proces social permanent, ce constă în aplicarea măsurilor sociale, culturale, economice, politice, administrative şi juridice, în scopul de a evita săvîrşirea faptelor prejudiciabile, prin identificare, neutralizarea şi eliminarea cauzelor fenomenului criminal.