1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Săvârşirea infracţiunii duce la naşterea raportului juridic de drept penal. Conţinutul acestui raport cuprinde dreptul statului de a trage la răspundere penala infractorul şi obligaţia acestuia de a suporta consecinţele faptei sale. Pentru a soluţiona un atare conflict, ce s-a iscat între stat şi infractor, este necesara o activitate succesiva din partea statului. De aceea, în orice stat exista organe competente de a soluţiona cauzele penale, organe ce desfăşoară o activitate denumita procesul penal.

Activitatea instanţelor de judecată in soluţionarea conflictului de drept penal este principală, dar imposibilă în perioada moderna, fără o activitate permegătoare judecării prin care se descoperă infracţiunea, se identifică infractorii şi se administrează probe în scopul tragerii la răspundere penală a vinovaţilor. Statul organizează combaterea fenomenului infracţional printr-o activitate diversă şi complexă a mai multor organe specializate de urmărire penală, procuratura şi instanţele de judecată.

Pentru realizarea justiţie  nu este suficientă doar activitatea de sine stătătoare a organelor competente; în aceste acţiuni sunt atraşi sau participă persoane cu drepturi şi obligaţii procesuale ce decurg din faptul săvârşirii infracţiunii, precum şi alte persoane care, potrivit legii, sunt chemate să contribuie la rezolvarea cauzei penale.

Prin urmare, justiţia penală constituie o parte componenta a unei activităţi mai vaste şi complexe care este procesul penal.

Procesul penal în calitate de categorie juridică a fost definit în literatura de specialitate ca o activitate reglementată de lege, desfăşurată de organele competente cu participarea părţilor şi altor persoane, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspunderea penală.

În alte izvoare doctrinale procesul penal a fost definit ca un sistem de acţiuni al organelor de stat competente şi raporturi juridice ce se nasc între aceste organe şi participanţi, menţionându-se ,deci, două elemente definitorii, or la aceste doua elemente se adaugă şi al treilea element “acţiunea procesuale al persoanelor ce participă în cauza penală”. Alte definiţii date în literatura juridică de specialitate nu conţine deosebiri esenţiale, fiind apropiate de cea enunţată, referindu-se la scopul imediat şi mediat al procesului penal. Într-o altă opinie, în doctrina germană, procesul penal se defineşte ca “o mişcare reglementată de lege a cauzei penale spre emiterea sentinţei”

Putem menţiona că noţiunea de proces penal unele trăsături specifice care permit a-i lucida esenţa , a o defeni şi a o deosebi de alte noţiuni, categorii sau instituţii juridice:

  1. Procesul penal este în primul rând o acţiune dinamică, evolutivă, care se manifestă foarte complex. În cadrul lui au loc un şir de activităţi, acţiuni mai restrânse ( ex. împărţirea procesului în mai multe faze şi etape ). Fiecare dintre ele are menirea să propulseze procesul penal spre atingerea scopului său.
  2. Procesul penal este o activitate strict reglementată de lege. Toată activitatea procesual penală în ansamblu şi instituţiile procesuale sunt reglementate în cele mai stricte limite ale legii. Aceste fapt este justificată de aplicarea unor instituţii procesuale cu caracter de constrângere  ( măsuri preventive, măsuri asigurătorii etc. ) care, în cazul aplicării ilegale, pot provoca prejudicii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
  3. Procesul penal este desfăşurată într-o cauză penală. El nu poate fi realizată pe o altă bază decât în cazul în care organul public, competent a realizat procesul penal, este sesizat de existenţa unei pregătiri a infracţiunii, a tentativei la infracţiune sau a infracţiunii consumate.
  4. Procesul penal este o activitate desfăşurată numai de organele specializate de stat . acestea sunt, potrivit legii, organele de urmărire penale şi instanţele de judecată.
  5. În desfăşurarea sa, procesul penal include organele publice competente, părţile şi alţi subiecţi. Părţile în procesul penal sunt persoanele fizice sau juridice care au drepturi şi obligaţii provenite din conţinutul raporturilor juridice de procedură penală ( bănuitul, învinuitul, partea vătămată, partea civila etc. ). Alţi subiecţi sunt persoanele care favorizează desfăşurarea procesului penal ( martor, expert, specialistul, interpretul etc. ).
  6. Scopul procesului penal este protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi de acţiuni abuzive din partea organelor judiciare legate de cercetarea infracţiunilor presupuse sau comise, astfel întrucât orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.[1]

În baza celor expuse putem afirma ca procesul penal constituie o activitate complexă, strict reglementată de lege, desfăşurate de organele judiciare la care îşi dau activ concursul părţilor ca titulare de drepturi şi obligaţii, cu antrenarea altor subiecţi, activitate orientată spre soluţionarea părţilor justă a cauzelor penale.

În art. CPP al RM procesul penal este definit drept: Procesul penal reprezintă activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile prezentului cod.

Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvârşite, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sînt obligate să activeze în aşa mod încât nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrângere

Codul de procedura penală, în art.1 prevede expres următoarele scopuri ale procesului penal; protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legală de descoperire a infracţiunii, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsit potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

De aici rezultă că procesul penal are ca sarcină primordială aflarea adevărului cu privire la infracţiune ( pe cît e posibil în fiecare cauză ) într-o cauză penală, pentru a trage la răspundere penală persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii. Astfel, procesul penal se declanşează pentru constatarea faptului infracţiunii şi persoanei vinovate, realizându-se sarcina tragerii la răspundere penală prin aplicarea justă a legii penale, acesta fiind considerat scopul imediat al oricărui proces penal.

Un factor important în activitatea de combatere a fenomenului infracţional este considerat nu atât rigoarea pedepsei penale, cât faptul organizării unui sistem procesual penal menit să nu permită sustragerea de sub braţul drept şi ferm al justiţiei, totodată realizându-se scopul major al procesului-atragerea la răspunderea penală a făptuitorului. Legiuitorul a menţionat şi alt aspect al represiunii şi anume ca aceasta să nu se aplice persoanelor nevinovate, ceea ce poate avea consecinţe grave asupra libertăţii, demnităţii şi intereselor legitime ale persoanei şi care contravine exigenţilor statului de drept. Prin urmare, concomitent în procesul penal se realizează şi sarcina reabilitării persoanei supuse pe nedrept învinuirii sau faţă de care ce i-au îngrădit unele drepturi, libertăţi sau interese legale.

Astfel, procesul penal poate fi definit – prin scopul pe care îl urmăreşte – cu mijloc de tragere la răspundere penală şi mijloc de apărare împotriva unei condamnări neîntemeiate.

            Realizându-se scopul respectiv faţă de infractori şi cel de reabilitare faţă de persoanele nevinovate, procesul penal contribuie la consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, la ocrotirea intereselor societăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, fiind un mijloc de realizare a justiţiei şi deci un factor al stabilităţii societăţii. Totodată procesul penal are un rol preventiv general faţă de persoanele neangajate în activităţi infracţionale, contribuind la prevenirea sau reducerea infracţiunilor în cazul când se realizează eficient sarcinile sale. Procesul penal se declanşează sau continuă în privinţa unui decedat numai pentru reabilitarea acestuia, iar revizuirea procesului penal în urma descoperirii unor împrejurări se face pentru reabilitarea unui condamnat, nefiind limitată de nici un termen sau decesul condamnatului – alin.(4) al art.458 din CPP al RM.

            Dreptul penal nu-şi poate îndeplini scopul doar prin simpla incriminare sub sancţiunea pedepsei, a faptelor periculoase pentru societate. Este nevoie de drept procesual penal pentru realizarea acestuia.

            Asigurarea procesului penal a inevitabilităţii tragerii la răspundere penala ori de câte ori se săvârşeşte o infracţiune, precum şi excluderea unei condamnări nedrepte are o funcţie educativă specială faţă de participanţii la proces şi educativă faţă de persoanele neangajate în activitatea procesuală. Activitatea procesuală penală îşi atinge pe deplin rolul educativ, dacă pe parcurs inculpatul ajunge la înţelegere corectitudinii justiţiei şi spiritul de dreptate încorporat în hotărârea pronunţată. Astfel procesul penal contribuie la educarea cetăţenilor în spiritul respectării neabătute a legilor şi Constituţiei RM aşa cum este arătat în alin. (2) al art. 2 din CPP.

            Din cele relatate mai sus conchidem ca procesul penal are drept scop imediat constatarea rapidă şi completă a faptelor infracţionale, pentru a trage la răspundere penală persoanele vinovate în condiţii ce ar exclude pedepsirea inocenţilor, precum şi drept scop general (indirect) consolidarea legalităţii şi ordinii de drept, prevenirea şi lichidarea infracţiunilor, ocrotirea intereselor societăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi educarea acestora in spiritul respectării legii.

 

[1] Tudor Osoianu “Procedura Penala”  Chisinau 2004

Loading...