Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal menite să lărgească gama de sancţiuni necesare prevenirii fenomenului infracţional.
Este evident ca masurile de siguranta ocupa un loc important in sistemul mijloacelor legale de lupta impotriva infractiunilor, mijloace reprezentate in principal sub forma sanctiunilor penale. Masurile de siguranta ca atare au patruns in sfera dreptului pozitiv ca sanctiuni penale alaturi de pedepse relativ tarziu, respectiv in secolul XX. Aparitia lor ca masuri de aparare sociala, specifice, este consecinta unor progrese inregistrate in sfera cautarilor, a demersurilor intreprinse in planul identificarii unor cai si mijloace noi pe care sa le urmeze, respectiv sa le foloseasca societatea in contextul reactiei necesare pentru stavilirea fenomenului infractional, cautari si demersuri desfasurate pe terenul unor cercetari criminologice.
Prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, se pun în evidenţă anumite împrejurări din realitatea socială, care sunt implicate în cauzalitatea acesteia şi care dacă nu sunt combătute, există pericolul săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală, de ex.: starea de nepregătire profesională a făptuitorului care a comis infracţiuni din culpă datorită acestei nepregătiri, poate constitui sursa unor noi fapte prevăzute de legea penală; ori săvârşirea unor infracţiuni a fost favorizată de prezenţa infractorului în anumite localităţi şi există pericolul săvârşirii de noi infracţiuni prin prezenţa lui în aceste localităţi etc.
Combaterea acestor stări de pericol nu se poate realiza prin pedepse căci astfel de stări îşi au izvorul în realităţi ce nu reprezintă încălcări ale legii penale, ci prin măsuri specifice preventive - măsuri de siguranţă. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal, preventive, prevăzute de lege, care se iau de instanţa de judecată faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea penală.
Starea si dinamica fenomenului infractional a evidentiat realitati umane si sociale de natura obiectiva ce reprezinta surse reale de pericol social, pentru ca ele pot determina sau contribui la savarsirea unor fapte prevazute de legea penala.
Aceste realitati sunt considerate, din punct de vedere al reactiei sociale, in raport cu fenomenul infractional, ca „stari de pericol” de care trebuie sa se ocupe insasi legea penala si a caror combatere nu poate fi realizata prin aplicarea de pedepse, intrucat aceste stari izvorasc din situatii care nu in toate cazurile reprezinta incalcari ale legii penale.
Starea de pericol care constituie temeiul luarii unei masuri de siguranta, nu se confunda cu pericolul social pe care-l reprezinta fapta prevazuta de legea penala, infractiunea. Starea de pericol priveste persoana faptuitorului, anumite lucruri sau situatii si constituie o amenintare pentru viitor, pe cand pericolul social pe care-l prezinta fapta priveste actiunea sau inactiunea prin care s-a realizat aceasta fapta si constituie o trasatura esentiala a infractiunii si un criteriu de individualizarea a raspunderii penale.
Ca natura juridica, masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal care au, in principal, caracterul unor mijloace preventive destinate sa previna, prin inlaturarea starilor de pericol, alte fapte prevazute de legea penala.
Măsurile de siguranţă, spre deosebire de pedepse nu sunt consecinţe ale răspunderii penale şi nu depind de gravitatea faptei săvârşite, ele putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, fiindcă luarea acestor măsuri este provocată de existenţa stării de pericol pe care o reprezintă în special persoana făptuitorului. Fiind menite sa combată starea de pericol pusă în evidenţă prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi sa prevină săvârşirea de noi infracţiuni, măsurile de siguranţă se iau de regula pe durată nedeterminată (atâta timp cât durează starea de pericol) şi indiferent dacă făptuitorului i se aplică ori nu o pedeapsă.
Masurile de siguranta se dispun fata de cei care au savarsit fapte prevazute de legea penala, dar luarea lor nu este determinata de pericolul social al acelei fapte ca infractiune, ci de starea de pericol obiectiva, relevata de persoana faptuitorului ori de anumite lucruri ce au legatura cu fapta savarsita de acesta. Datorita cauzei lor specifice, starile de pericol generatoare de fapte prevazute de legea penala nu pot fi combatute prin aplicarea unor pedepse, pentru ca, de cele mai multe ori, este vorba de fapte savarsite fara vointa sau de stari ce nu tin de vointa sau de constiinta faptuitorului.
In sensul celor aratate, putem defini masurile de siguranta ca fiind acele sanctiuni de drept penal care au in principiu un caracter preventiv si in subsidiar unul de constrangere, care se aplica de regula, de instantele de judecata persoanelor care au comis fapte prevazute de legea penala si cu privire la care exista temerea justificata ca si in viitor vor comite asemenea fapte datorita unor stari personale ori altor cauze ce au fost relevate prin savarsirea faptei.[1]
[1] http://www.stiucum.com/drept/drept-penal/Masurile-de-siguranta33862.php