1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

 Este o concepţie obiectivă asupra dreptului, are ca idee centrală constatarea că în statele normei juridice se află o realitate juridica anterioară, textele juridice având rolul de a cristaliza şi formaliza normele juridice latente, existente deja în comunităţi. Leon Duguit, unul din adepţii teoriei heterolimitarii statului, consideră că omul este o fiinţă conştientă, care trăieşte în societate iar conduita sa trebuie să fie reglementată de către normele sociale ca o consecinţă a interdependenţei şi solidarităţii sociale. În societatea sa, prin însuşi faptul că există omul în societate se impune crearea unei legi sau unei norme sociale. Prin norma sociala el înţelege acele reguli a căror violare produce un dezechilibru în elementele constitutive ale societăţii, având urmări în cadrul grupului social. Regula socială interzice orice acţiune sau abţinere care produce dezordine în societate, iar din aceste reguli se nasc drepturile şi obligaţiile indivizilor, care dacă nu sunt îndeplinite conturbă ordinea socială, iar organismul social reacţionează.

  Normele de drept, în concepţia aceluiaşi autor, fiind o emanaţie a interdependenţei sociale se impune atât statului cât şi persoanelor particulare, care trebuie să facă tot posibilul pentru menţinerea ordinii sociale şi să se abţină de la orice acţiune care ar contraveni acesteia. În acest fel este garantată şi autonomia individului, întrucât individul, fiind un element esenţial al interdependenţei sociale se găseşte sub scutul normei de drept. În ceea ce priveşte statul se porneşte de la ideea suveranităţii statului care îşi are rădăcina în distincţia ce se face între dreptul subiectiv şi cel obiectiv.

  Teză de cea mai mare amplitudine, conţinută în această teorie o reprezintă negarea absolută a suveranităţii, apreciindu-se că, de fapt, există numai credinţă în suveranitate, sentiment absolut nefast deoarece interzice, principial, subordonarea statului faţă de drept.

  Trăgându-şi rădăcinile din pozitivismul sociologic iniţiat de Deguit, teoria implică o dubla funcţie: statul este o entitate absolută iar dreptul subiectiv un concept a prior, cu valenţe de noţiune metaforică.

Loading...