Această teorie acreditează teza potrivit căreia statul precede dreptul şi se supune dreptului pe care el l-a creat având la baza un filon hegelian. Teoria dobândeşte consistenţă, ca urmare a contribuţiei lui Jellinek, sintetizată la maximum în următoarele idei: dreptul nu este nici anterior nici superior statului, statul se afla în originea lui, ca unică sursă a dreptului, dreptul nu poate constitui deci o constrângere externă pentru stat, o limită obiectivă a acestuia, statul însuşi prin voinţa sa, fixează regulile aplicabile activităţilor sale şi ele se autodelimitează. Jellinek susţine de asemenea că organismul statal protejează drepturile subiective ale cetăţenilor chiar şi atunci când ele se îndreaptă împotriva sa, respectând totodată, în relaţiile cu alte state, normele dreptului internaţional.
În varianta germană a teoriei autolimitatea puterii prin drept stabil se autodetermină şi totodată se autolimitează, dacă nu vrea să se nege pe sine. Criticii acestei teorii au sesizat o serie de aspecte care pot fi acceptate şi ca limite conceptuale: autocenzurarea statului este formală, întrucât nu se determină conţinutul legitim al obligaţiei sale de a respecta dreptul. Dacă statul însuşi este acela care se autolimitează, atunci, în realitate, forma lui se consolidează, în loc sa se atenueze. Teoria autolimitării sacrifică individul faţa de stat, această teorie este o garanţie fragilă în faţa arbitrariului statului: statul nu se limitează în puterea de a crea o noua ordine juridică.
Analizând aceste teorii vom sesiza că, deşi vulnerabilă sub anumite aspecte ( de exemplu tendinţa de a fetişiza „puterile statului” şi separaţia lor, când în realitate, e vorba nu de puteri separate ci de funcţii, diferite şi deopotrivă legitime ale statului, exprimând puterea suverană, unică a poporului), preocupă susţinut gândirea juridică de astăzi, fiind chemată să ofere soluţii în dezvoltarea dreptului în statele care au renunţat la sistemul comunist, state pentru care ideea societăţii civile şi ideea statului de drept sintetizează valoric efortul constructiv în politică şi drept şi implicit în politologie şi ştiinţa dreptului[1].
[1] I. Huma-Teoria generala a dreptului, Ed. Neuron, Focşani, p. 45