1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Conceptul statului de drept fiind rezultatul unei îndelungate perioade istorice, având o problematică complexă şi evoluând pe teritorii diferite prezintă o mare dificultate în a fi definit. În încercările de a da o definiţie cât mai clară acestei coexistente a celor doua entităţi „statul” şi „dreptul”, juriştii şi-au pus numeroase semne de întrebare, ca de exemplu: „Statul de drept în logica pură este un concept exact sau o expresie pleunastică?”

Tocmai de la această variată şi confuza interpretare apar în decursul istoriei declaraţiile de ostilitate faţă de statul de drept. Astfel doctrinarii totalitarismului consideră noţiunea „Stat de drept” o formă perimată, specifică epocii demo-liberale şi incompatibilă cu structura juridică şi politică a statelor din acea vreme. Ne referim îndeosebi la doctrinarii naţional-socialişti şi sovietici, care spre deosebire de fascism, conservatori ai vechiului sistem de drept public, s-au rupt complet de dogmatica juridico-politică a democraţiei. Fascismul, prin glasul unor jurişti tineri şi cu elan revoluţionar se declară adversarul acestei formule de origine şi factură burgheză. Gumplovicz[1] compară statul de drept cu un mare cazan în care fiecare aruncă pentru a fierbe tot ceea ce îi place, el anunţă cu satisfacţie moartea sa şi îi improvizează necrofilul. Un alt critic al statului de drept, dacă îi putem spune aşa, Krauss[2] declara: „Statul de drept este statul neputinţei, el poartă în frunte semnul disoluţiei. Trebuie să îl izgonim, tristă rămăşiţă a unui trecut mort pentru totdeauna şi expresie comoda pentru cel ce nu înţelege să-şi schimbe obiceiul de gândire, a-l păstra, dându-i însă un conţinut diferit înseamnă în orice caz a ţine fixate rădăcinile în ideologiile secolului trecut”.

Singurii „slujitori pasionaţi” ai acestui concept în jurul căruia îşi făuresc sistemele şi pe temeiul căruia îşi bazează soluţiile şi concluziile în cadrul diverselor probleme sociale sunt juriştii democraţi.

Traversând în evoluţia sa atât  etape prielnice pentru dezvoltarea sa cât şi perioade nefaste statului de drept, istoria şi evoluţia umană şi-au pus amprenta şi în dezvoltarea acestui concept. Profesorul I. Deleanu analizând determinările statului de drept remarcă evaluările diverse, surprinzătoare şi contradictorii ale acestui concept, el trece în revistă numeroase „percepţii doctrinare”. Astfel: „statul de drept corespunde unei necesităţi antropologice” (H.Ryffel); „este un mit, un postulat şi o axiomă, o veritabilă dogmă” (J.Chevallier); „un pleunasm, un nonsens juridic” (H.Kelsen); „un concept inutil care mutilează de factură arbitrară concepte” (A. Hauriou)[3].

Dacă democraţiile occidentale „desacralizează” statul de drept, în noile democraţii europene statul de drept devine o necesitate pentru trecerea la o noua etapă, idealizată chiar de aceştia.

Conceptul statului de drept este analizat din perspective diferite, sugerând premisele şi mecanismele fenomenului statal pe care acest concept îl identifică. Vom prezenta câteva din semnificaţiile atribuite statului de drept[4]:

- J. Gicquel: statul de drept semnifică subordonarea statului faţă de drept;

- P. Avril, J.Gicquel: este statul care îşi subordonează acţiunea sa asupra cetăţenilor, regulilor care determină drepturile acestora şi fixează mijloacele pe care el este autorizat să le îmbrăţişeze;

- J. P. Henry: este un sistem de organizare în care ansamblul raporturilor sociale şi politice sunt subordonate dreptului;

- Maril Joille Redor: este statul legat prin drept, statul care respectă dreptul;

- Claude Emere: statul de drept înseamnă limitarea puterii prin drept, „statul dreptului” corespunde unei ordini de tip legal-raţional, depersonalizării puterii;

- J. Louris Quermonne: statul de drept înseamnă garanţii fundamentale libertăţilor publice, protecţia ordinii legilor;

- Olivie Duhamonne: statul de drept implică existenţa regulilor constituţionale care se impun tuturor;

- Michel Miaille: este statul în măsură să concilieze libertatea şi autoritatea;

- J. Dabin: statul de drept este ordinea juridică ierarhizată şi sistematizată;

- Cf. J. Chevallier: semnifică o concepţie cu privire la putere este mai puţin un „stat”, cât mai ales o mişcare de raţionalizare şi de ordonare;

-  O. Renalletti[5]: consideră statul de drept o caracteristică a statului modern „acest caracter este intim legat (dar nu se poate confunda) cu acela de stat constituţional şi în special cu unele principii care sunt proprii acesteia, precum pluralitatea organelor constituţionale în stat, diviziunea puterilor şi declararea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor civile”;

- J. J. Rousseau: statul de drept este rezultatul contractului încheiat între cetăţeni şi autoritatea politică[6];

- Raimond Aron: susţine că pentru constituirea unui stat de drept „este necesar sa fie ales un Parlament, să fie alese organele constituţionale, să fie investiţi funcţionarii cu autoritate legitimă, iar legea să guverneze relaţiile sociale în ansamblul lor[7]”;

- Chantal Millon-Delson: definirea statului de drept se referă mai puţin la un regim politic şi mai mult la rolul imputat puterii în plan politic, iar ideea despre acest rol va fi extinsă în plan social şi economic[8];

- Costică Voicu: statul de drept este acela în care domnia legii este evidentă, în care sunt proclamate, garantate şi valorificate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, în care se realizează echilibrul, colaborarea şi controlul reciproc al puterilor publice, în care este garantat şi se realizează accesul liber la justiţie[9];

- I. Ceterchi, I. Craiovan: „statul de drept poate fi înţeles ca un concept politico-juridic ce defineşte o forma a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre stat şi drept, dintre putere şi lege prin asigurarea domniei legii şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în exercitarea puterii[10]”;

- T. Draganu: statul de drept este considerat acel stat care organizat pe baza principiului separaţiei puterilor statului, în aplicarea căruia justiţia dobândeşte o reala independenţă, şi urmărind prin legislaţia sa promovarea dreptului şi libertăţilor inerente naturii umane, asigură respectarea strictă a reglementarilor sale de către ansamblul organelor lui în întreaga lui activitate[11].

Datorita complexităţii semnificaţiilor şi implicaţiilor sale, statul de drept, nu se lasă „constrâns” intr-o definiţie rigida. Unele definiţii sunt nominale, altele funcţionale sau structurale, unele definiţii pun accentul pe mecanismul acestuia, altele pe premisele statului de drept, dar în toate aceste definiţii sunt prezente cele doua elemente esenţiale ale acestuia: statul şi dreptul, relaţia dintre acestea şi mai precis subordonarea statului faţă de drept.

Sintagma „stat de drept” rezultă din asocierea celor doi termeni: statul şi dreptul, constituind o unitate complexă, sugerând legătura indisociabilă dintre cele doua elemente:

- dreptului îi este indispensabil statul, pentru ai crea normele, pentru a identifica elementele sistemului juridic, pentru a asigura finalitatea şi eficacitatea normelor juridice, pentru a le potenţializa sub semnul virtualităţii constrângerii, în cazul nerespectării legii;

- statului îi este indispensabil dreptul pentru a exprima puterea, pentru a-i sugera efectivitatea, prin instituirea unui comportament general şi obligatoriu.

Statul de drept ca şi concept, ca şi formă de exprimare nu este totuşi o simplă asociere a celor doi termeni, asociere care poate fi considerată „ilogică” şi chiar „periculoasă”, el exprimă o concepţie cu privire la putere, o mişcare de raţionalizare şi o ordonare a acesteia, dar şi o noua concepţie cu privire la drept, cu privire la rolul şi funcţiile acestuia[12] .

În sintagma „stat de drept” sunt implicate doua aspecte ale juridicului, aparent contradictorii, dar complementare[13]:

- normativitatea: care evocă ideea de „dispoziţie”, apare ca un  „principiu structural al constituţiei”, materializând într-un ansamblu coerent valorile fundamentale ale constituţiei, ale societăţii şi ale statului şi manifestându-se într-un dublu sens:

- un sens material: şi anume cerinţa ca organele statului, exercitându-şi competenţele, să respecte garanţiile juridice ale cetăţenilor;

- un sens formal: şi anume respectarea de către stat a legilor, subordonarea stricta a regulilor juridice care au ca obiect modul de alcătuire a organelor statului, organizarea sa, atribuţiile şi funcţiile ce îi revin.

- ideologia : pe planul ideologiei, statul de drept, este chemat să confere acesteia, ca sistem logic de idei prin care oamenii îşi reprezintă lumea, în toate manifestările reale şi imaginare, concreteţe, eficacitate şi legitimitate şi invers, ideologia să confere dreptului eficacitate şi legitimitate.

Prin intercondiţionarea celor doua aspecte ale juridicului, statul de drept dobândeşte multiple semnificaţii, concluzionate în faptul ca dreptul devine un vector al legitimării puterii, puterea se exercită nu numai sub cauţiunea dreptului, dar şi sub vegherea acestuia.

 

[1] Gumplovicz- “Rechtsstaat and Socialism”

[2] Disputation uber den Rechtsstaat- Hamburg 1935, p. 9-20

[3]I. Deleanu- “Drept constitutional şi institutii politice” , Ed. Europa Nova, Bucuresti. 1996, p. 100-101

[4] I. Deleanu- op.cit. p. 114-115

[5] O. Renalleti-“Instituzioni de Diritto Publico”, Cedam  133, p. 94

[6] Nicolae Popa- “Teoria generala a dreptului”, p. 43

[7] Ibidem

[8] Chantal Millon –Delson- “Ideile politice ale secolului xx”, p.160

[9] Costica Voicu- “Teoria generala a dreptului”

[10] I.Ceterchi, I.Craiovan- “Introducere în teoria generala a dreptului”,ed.All, Bucuresti, 1993,  p. 168

[11] T.Draganu- “Introducere în teoria şi practica statului de drept”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p. 9-10

[12] I. Deleanu- op. cit. p.103

[13]Ibidem. p.101-102

Loading...