În cadrul statului de drept asigurarea garanţiilor, drepturilor şi libertăţilor persoanelor se realizează prin exigenţa unor autorităţi special create, care veghează continuu la respectarea Constituţiei şi a legilor, există o separaţie a puterilor, o limitare a competenţelor fiecărei puteri astfel încât să nu poată să se substituie una celeilalte.
Dintre organele specifice statului de drept amintim:
1. Curtea Constituţională
Potrivit Constituţiei din 1991 principalele atribuţii ale Curţii Constituţionale sunt următoarele:
- exercită un control al constituţionalităţii legilor anterior promulgării lor;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor camerelor Parlamentului;
- se pronunţă din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
- atribuţia de control al constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor Guvernului exercitată posterior intrării lor în vigoare;
- are atribuţia de a constata existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al republicii şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
- având atribuţia de a veghea la respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a referendumului, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă rezultatele acesteia;
- fiind chemată să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acest scop, Curtea decide în ultimă instanţă dacă exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni poate să declanşeze sau nu procedura legislativă sau cea de revizuire a Constituţiei;
- Curtea hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
2. Curtea de Conturi
Aceasta veghează asupra modului de cheltuire a banilor publici de către toate autorităţile publice, inclusiv Preşedinte, Parlament, Guvern precum şi unii agenţi economici.
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.
În condiţiile legii, Curtea de Conturi exercită şi atribuţii jurisdicţionale: ea prezintă anual Parlamentului un raport aspra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
În activitatea sa, Curtea de Conturi îndeplineşte o funcţie complexă, după cum am văzut: de control, de jurisdicţie şi de specialitate.
Ca organ de control Curtea de Conturi este un organ al Parlamentului, pentru exercitarea controlului general asupra gestiunii bugetului public din exerciţiul bugetar expirat, deci a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor locale.
3. Avocatul Poporului
Aceasta instituţie a fost creată pentru a corecta unele neajunsuri ale controlului exercitat direct de Parlament asupra activităţii executive. Prin îndeplinirea acestei funcţii s-a căutat ca Parlamentul sa beneficieze de colaborarea unui organ de specialitate cu o activitate permanentă, orientată în direcţia apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Aplicarea acestei instituţii va contribui neindoielnic la consolidarea statului de drept. Ea trebuie să constituie un element structural şi funcţional într-o societate democratică[1]. Această nouă instituţie o întâlnim în unele state cu regim parlamentar şi care se integrează în sistemul dreptului public, ca o garanţie, menită să ocrotească drepturile şi libertăţile fundamentale şi totodată să asigure în condiţii optime, prestigiul organului respectiv pe plan naţional pentru asigurarea principiului legalităţii.
Persoana care îndeplineşte funcţia de Avocat al Poporului este numit de Senat pe o durată de patru ani. Împuternicit fiind de Parlament, va exercita un control de specialitate asupra legalităţii, a modului în care este respectată legea şi totodată a oportunitatea activităţii executive.
Important în asigurarea principiilor statului de drept este stabilirea unor competenţe clare a acestor instituţii în aşa fel încât substituirea unei autorităţi în locul alteia să fie exclusă din punct de vedere legal.
[1] Ion Les- Avocatul poporului, institutie a statului de drept în revista Dreptul 7/1997, p 3-12