1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Evoluția societății umane a confirmat dictonul „ubi societas ibi ius” („unde este societate, acolo este și drept”). Omul este o ființă politică, „zoonpolitikon”, spunea Aristotel. Omul ca ființă socială trăiește într-o colectivitate în care se formează în funcție de anumite situații complexe diferite. Normele de conduită la început sunt mai simple, rudimentare, dar care încă din vechime s-au manifestat uneori ca adevărate monumente legislative ca, de exemplu, Legile lui Manu în India, Codul lui Hammurabi în Mesopotamia, Legea celor 12 table la romani ș.a., pentru ca apoi în societatea modernă și, mai ales, în cea contemporană legislația să capete o extindere foarte amplă, cerută de viața socială, de transformările care au loc, nevoile dezvoltării vieții sociale. Desigur, apariția și dezvoltarea dreptului și statului se produce în funcție de epocă istorică, de condițiile economice, sociale, politice, culturale, naționale din fiecare țară. Tocmai de aceea este necesar și important a se studia dreptul, condițiile care influențează modificarea, transformarea lui, pentru a-i determina direcțiile dezvoltării sale viitoare, modalitățile potrivite pentru a asigura aplicarea, respectarea lui, precum și asigurarea drepturilor și libertăților membrilor societății, ale oamenilor[1].

Cuvântul drept[2] este folosit în mai multe accepțiuni și derivă de la latinescul directus, luat în sens metaforic (directus - de la dingo), care înseamnă "drept" - orizontal sau vertical, de-a dreptul, direct, linie dreaptă, adică o regulă de conduită fără specificarea conținutului. În limba latină, însă, cuvântul care corespundea cuvântului drept era ius (drept, dreptate, legi). Cuvântul drept este întâlnit și în alte limbi, cu aceeași semnificație: droit la francezi; diritto la italieni; derecha la spanioli; recht la germani; right la englezi.

Dreptul - este sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale societății respective, stabilind drepturi și obligații juridice, respectarea obligatorie a cărora este asigurată, la nevoie de forța coercitivă a puterii publice (de stat).

Mari sisteme de drept. În funcție de comunitatea limbajului, a izvoarelor sau ținând seama de principiile filozofice promovate, sistemele de drept sunt clasificate după cum urmează:

  • familia sau sistemul romano-germanic sau continental, caracterizat prin descendența sa romană și forma de exprimare predominantă în legi și tendință de codificare, cum este dreptul francez, cel german, cel spaniol etc.;
  • familia sau sistemul de common-law (specific pentru Anglia, SUA, alte țări ce au urmat exemplu englez) în care predomină forma necodificată, cutumiară și jurisprudențială bine înțeleasă de legile scrise;
  • în a treia familie a fost inclus dreptul socialist, din URSS și alte țări.[3]

Factorii de configurare a dreptului. Cercetarea analitică a factorilor de configurare a dreptului ține cont de toate caracteristicile participării omului la viața socială, de corelațiile cu mediul natural și social. Acestea sunt grupați în următoarele categorii:

  • cadrul natural - factor de configurare a dreptului, în toate componentele sale - mediul geografic, factorii biologici, fiziologic, demografici.
  • cadrul istoric are în vedere condițiile istorice și particularitățile etnico-naționale ale populației.
  • cadrul social-politic influențează dreptul constituindu-se ca un factor de configurare cu o acțiune specifică. Nu avem în vedere doar structurile politice oficiale - statul în primul rând - ci și grupurile de interes, grupurile de presiune, partidele politice
  • structuri sociale nestatale. În principal, Dreptul este influențat de partidul de guvernământ, de cei care dispun de pârghiile puterii pentru a impune voința lor societății prin acte normativ- juridice.
  • cadrul social-economic este determinat de nivelul economiei, formele de proprietate, structurarea societății în diferite clase sau categorii sociale și profesionale etc.
  • cadrul cultural-ideologic (creația spirituală, ideologică, religia, cultura generală) are o înrâurire semnificativă asupra reglementărilor juridice.
  • factorii umani reprezintă zona centrală de interes pentru orice legislator. Reglementând comportamentul oamenilor în cadrul unor categorii diverse de raporturi sociale dreptul se raportează permanent la prezența omului în societate, la capacitatea sa de a influența și chiar de a transforma socialul. Dimensiunea umană a dreptului privește, înainte de orice, drepturile esențiale ale individului: ("drepturile fundamentale"), dreptul care garantează egalitatea deplină a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de manifestare nestingherită în temeiul demnității și libertății, pentru că omul după natura sa, este o ființă demnă și liberă. Dreptul este implicat în procesul de adaptare a oamenilor la viața socială. Disciplinarea conduitei umane trebuie să pornească de la cunoașterea aptitudinilor și relațiilor existențiale, a comportamentului corelat al omului într- un sistem de relații dat. Acesta presupune cunoașterea factorului uman în dinamismul și multitudinea însușirilor și aptitudinilor sale, luarea în considerare a nevoilor, intereselor și finalităților acțiunilor omului, în diversele sale ipostaze, (cetățean, proprietar, alegător, funcționar, muncitor, etc.).

- factorul internațional (situația internațională a țării respective, raporturile cu vecinii, cu comunitatea internațională care influențează de asemenea asupra dreptului) etc.

Funcțiile dreptului. Funcțiile dreptului sunt direcțiile principale de influență a mecanismului juridic care evidențiază rolul dreptului în reglementarea relațiilor sociale.

  1. Funcția de instituționalizare a organizării social-politice. Dreptul este acela care asigură organizarea și funcționarea puterilor publice, precum și instituțiilor publice fundamentale (nu trebuie să uităm de respectarea principiilor suveranității poporului, separației puterilor, autonomiei locale și descentralizării), coraportul între autoritățile publice.
  2. Funcția de conservare, apărare și garantare a valorilor fundamentale ale societății. Ocrotind și garantând ordinea

constituțională, proprietatea, statul și rolul individului, dreptul apare ca un factor implicat în procesul dezvoltării sociale. El apără prin mijloace specifice fiecărei ramuri, viața în comun împotriva diferitelor excese individuale, asigură libertatea, securitatea persoanei, apără proprietatea.

  1. Funcția de conducere a societății. Fiind mijlocul cel mai eficace pentru realizarea scopurilor social politice, dreptul este conducătorul de bază al societății, evidențiind nevoile fiecărui individ, dirijând relațiile între membrii societății, la fel se implică ca mediator în rezolvarea conflictelor apărute.
  2. Funcția normativă. Funcția normativă a dreptului exprimă poziția specifică a dreptului în viața socială, calitatea sa de a fi un mijloc eficace de organizare și conducere socială, îmbrățișând cele mai importante relații sociale, dreptul are o poziție specifică în ansamblul celorlalte forme normative bucurându-se de un tratament social specific.
  3. Funcția informativă - reflectând realitatea, în normele juridice se acumulează cunoștințe despre viața multilaterală a societății.
  4. Funcția educativă privește însușirea normelor juridice de către destinatarii acestora. Astfel, în viața de zi cu zi, oamenii manifestă interes pentru cunoașterea reglementărilor existente; când intenționează să încheie un act, un contract, studiază textele actelor normative pentru a vedea ce este permis și ce este interzis; în acest fel cunosc legea și rațiunile acesteia.
  5. Funcția preventivă vizează faptul că, prin simpla incriminare a faptelor periculoase pentru societate, dreptul previne, oprește, prin avertismentul pe care normele sale îl conțin, tendințele de încălcare a acestora.
  6. Funcția corectivă se referă la faptul că prin sancțiunea aplicată în cazul încălcării unei norme nu se realizează doar pedepsirea celui vinovat, ci și corectarea comportamentului acestuia, pentru a-l determina ca pe viitor să nu mai comită astfel de fapte.

 

[1]Baltag D., Guțu Al., Ursan Ig. Teoria generală a dreptului. Chișinău: Academia de poliție „Ștefan cel Mare”, 2002, pag.1

[2] Baltag D., Guțu Al., Ursan Ig. Teoria generală a dreptului. Chișinău: Academia de poliție „Ștefan cel Mare”, 2002, pag.15

[3] Baltag D., Guțu Al., Ursan Ig. Teoria generală a dreptului. Chișinău: Academia de poliție „Ștefan cel Mare”, 2002, pag.23

Loading...