Răspunderea juridică, este instituția juridică ce cuprinde ansamblul normelor juridice, care vizează raporturile juridice ce se nasc în sfera activității specifice, desfășurată de autoritățile publice, în temeiul legii, împotriva tuturor celor care încalcă sau ignoră ordinea de drept, în scopul asigurării respectării ordinii juridice și binelui public.
Noțiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile vieții sociale. Răspunderea poate să fie de natură: politică, morală, juridică, religioasă, etc.; și are un caracter corelativ, respectiv politic, moral, juridic, religios ș.a.m.d. Prin declanșarea răspunderii și suportarea consecințelor decurgând din ea se restabilește ordinea de drept încălcată.
Condițiile răspunderii juridice. În componența condițiilor răspunderii juridice pot fi incluse următoarele dintre ele[1]: ’
- conduita sau faptă ilicită;
- rezultatul dăunător al acestei conduite;
- legătura cauzală dintre conduita ilicită și rezultatul socialmente dăunător;
- vinovăția autorului faptei ilicite;
- totuși există situații când, deși sunt întrunite formal toate condițiile enumerate mai sus, condiții cerute de lege, pentru a exista răspundere juridică, aceasta nu depinde operantă din anumite cauze pe care le cere legea, aceste cauze sau împrejurări fie exclud caracterul ilicit al faptei, fie înlătură răspunderea juridică.
1) Conduită (fapta) ilicită. Conduita ilicită poate fi definită ca fiind împrejurarea ce determină nașterea unui raport juridic de constrângere[2]. Sau, ea constă în săvârșirea unei anumite fapte rezultând dintr-o conduită neconformă cu legea sau ilicită a subiectului de drept. Conduita ilicită ar prezenta trei caractere:
- antisocialitatea, ce se exprimă în aceea că, orice conduită ilicită prezintă un caracter antisocial, căci lezează, înfrânge anumite valori sociale, iar gradul de antisocialitate exprimă
pericolul social și generează, în funcție de aceasta, anumite forme de răspundere juridică;
- antijuridicitatea, ce se exprimă prin contradicția dintre conduita individului și o normă juridică, prin care se interzic sau se impun anumite comportamente;
- imoralitatea, ce presupune că, toate faptele ilicite sunt contrare și normelor morale[3].
Conduita ilicită se produce prin acțiune sau inacțiune.
Acțiunea este voința conștientă, exteriorizată a omului, mișcarea lui voluntară către un anumit scop, încălcarea unei norme de drept cu caracter prohibitiv[4].
Inacțiunea este abținerea de la o acțiune pe care persoana este obligată prin lege să o îndeplinească. Deci, inacțiunea poate fi considerată ilicită numai atunci când această persoană avea obligația juridică să acționeze într-un anumit fel și ea nu a acționat ca atare[5].
Conduita ilicită poate să se exprime în forme diferite. În funcție de natura sancțiunilor prevăzute de lege și de gradul de pericol social al faptelor, formele conduitei ilicite și ale răspunderii juridice sunt următoarele[6]: infracțiunea (ce atrage răspunderea penală); contravenția (ce atrage răspunderea administrativă și contravențională); delictul (ce atrage răspunderea civilă și constituțională); abaterea disciplinară( ce atrage răspunderea de dreptul muncii (materială și disciplinară)).
- Prejudiciul sau rezultatul socialmente dăunător. Această condiție reprezintă consecința negativă, patrimoniala sau morală, suferită de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană sau, altfel spus, rezultatul prin care se vatămă ori periclitează valorile sociale ocrotite prin normele juridice[7]. În cazul unor anume fapte ilicite, rezultatul păgubitor este tocmai elementul probator prin care se ajunge la dovedirea săvârșirii ei. În cazul altor situații, mărimea prejudiciului creat poate atrage o răspundere sporită prin reținerea unor circumstanțe agravante[8]. Prejudiciul determină obligații de reparațiune în anumite condiții prevăzute de legea în vigoare: a) să se fi atins un drept subiectiv dobândit sau un interes; b) acest interes să nu fi fost reparat[9].
În funcție de felul și natura faptei efectele produse pot fi materiale, reprezentând transformări în lumea materială (decesul și vătămarea persoanei fizice, degradarea sau distrugerea unui bun) dintre care unele sunt susceptibile și de evaluare pecuniară, iar altele pot fi efecte nemateriale (atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane, neîndeplinirea obligației de supraveghere și educare a minorilor de către părinți etc.)
- Legătură cauzală dintre fapta ilicită rezultatul socialmente dăunător. Răspunderea juridică va interveni numai atunci când între acțiunea ilicită și rezultatul produs există un raport de cauzalitate. În practică judiciară s-a stabilit că fapta omului poate fi considerată cauză a unui rezultat nu numai atunci când raportul dintre faptă și rezultat constituie expresia necesității, ci atunci când acel raport are caracterul unei înlănțuiri întâmplătoare. În toate cazurile în care pentru existența încălcării ordinii de drept legea mai stabilește, pe lângă săvârșirea acțiunii sau inacțiunii și producerea consecințelor ilicite pentru declanșarea răspunderii juridice, organului de aplicare a dreptului îi revine întotdeauna și sarcina determinării existenței sau inexistenței raportului de cauzalitate adică a legăturii dintre faptul săvârșit și rezultatul produs.
- Vinovăția. Vinovăția este o stare subiectivă care îl caracterizează pe autorul faptei ilicite în momentul încălcării normei juridice, stare exprimată în atitudinea psihică negativă față de fapta socialmente periculoasă și față de consecințele acesteia[10]. Vinovăția are un conținut psihologic și, în consecință, ea se poate pune și cerceta ca problemă numai în legătură cu acțiunile sau inacțiunile conștiente ale omului. Astfel, conținutul psihologic este format din:
- Voință. Voința exprimă dorința manifestă a persoanei de a acționa sau nu într-un anumit fel ori indiferența acesteia față de eventualitatea producerii consecințelor socialmente negative ale faptei sale.
- Conștiință. Conștiința este considerată ca un proces psihic care presupune cunoaștere, o înțelegere sau o reprezentare, precum și o activitate intelectuală sau psihică ori o cunoaștere imediată în baza unui minim etic comun valabil pentru întreaga societate.
Săvârșirea faptei ilicite este, de regulă, precedată de apariția ideii devenită hotărâre sau rezoluție și transformată în manifestare de voință ce impulsionează și declanșează energia necesară săvârșirii faptei. Individul aflat în deplinătatea facultăților mintale poate concepe și aprecia caracterul ilicit al faptei sale cât și urmările negative aferente ei. Pentru a putea răspunde sau a da seamă individul trebuie să aibă în acel moment al săvârșirii o voință conștientă față de rezultatele faptei sale și liberă, neconstrânsă, putând hotărî nestânjenit în deplină cunoștință de cauză în vederea atingerii unui scop.
Vinovăția îmbracă două forme: intenția și culpă.
- Intenția, care exprimă un fenomen complex, ce reclamă ambianța spirituală și morală ce precede și însoțește săvârșirea unui act ilicit[11]. Ea este de două feluri:
- directă. Adică, făptuitorul își reprezintă acțiunea sau inacțiunea sa, precum și modul de înfăptuire a rezultatului prejudiciabil. În astfel de condiții, el urmărește producerea acestui rezultat.
- indirectă. Autorul, deși prevede rezultatul acțiunii sale el, nu-l urmărește, ci numai acceptă posibilitatea producerii lui. Ceea ce caracterizează intenția indirectă este atitudinea indiferentă a făptuitorului față de rezultatul prejudiciabil.
- Culpa - constituie o formă aparte de legătură psihică a autorului cu fapta, caracterizată prin producerea de către agent a unui rezultat pe care nu l-a voit și pe care, cu mai multă diligență, l-ar fi putut evita[12]. Este formă mai puțin gravă a vinovăției și îmbracă în dreptul penal două forme:
- imprudența (ușurința) este atunci când autorul faptei ilicite a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, nu a acceptat însă acest rezultat și nici nu l-a dorit, sperând în mod ușuratic că el nu se va produce.
- neglijență constă în „omiterea luării precauțiilor cerute de îndeplinirea unei obligații de care este ținut agentul”[13]. Deci, neglijența se realizează numai în legătură cu îndeplinirea unor acte pozitive pe care o persoană avea datoria să le efectueze.
[1] Baltag D. Teoria răspunderii și responsabilității juridice. Chișinău: Tipogr. Centrală, 2007, p. 151
[2] Costin M. Noțiunea de conduita ilicita și criteriile ei de determinare. În Revista româna de drept, nr. 10, 1970, p.67
[3] Barac L. Răspunderea și sancțiunea juridică, București: Lumina Lex, 1997, p. 41
[4] Pogoneț G. Răspunderea juridică - un fenomen social. În Revista Administrarea publică, 2004, nr. 1-2, p. 79-87
[5] Pogoneț G. Răspunderea juridică - un fenomen social. În Revista Administrarea publică, 2004, nr. 1-2, p..85
[6] Baltag D. Teoria răspunderii și responsabilității juridice. Chișinău: Tipogr. Centrală, 2007, p. 150
[7]Baltag D. Teoria răspunderii și responsabilității juridice. Chișinău: Tipogr. Centrală, 2007, p. 153-154
[8] Carmen Popa, Teoria generală a dreptului, 2001, p.284
[9] Baltag D. Teoria răspunderii și responsabilității juridice. Chișinău: Tipogr. Centrală, 2007, p. 154
[10] Vonică R. Introducere generală în drept. București: Lumina Lex, 2000, p.547
[11] Barac L. Răspunderea și sancțiunea juridică, București: Lumina Lex, 1997, p. 107
[12] Dongoroz V. ș.a. Explicații teoretice ale codului penal. Partea generală. București: C.H. Beck, 1966, p. 118
[13] Savatier R. Traité de la responsabilité civile en droit français, Vol. I., Paris: Libr. générale de droit et de jurisprudence,1939, p. 214