Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 66
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Procuror (din latină "procuro"- a se îngriji, a asigura, a preveni) este funcţionarul de stat care îndeplineşte funcţiile procuraturii legate de conducerea şi exercitarea urmăririi penale, prezentarea rechizitoriului în instanţele judecătoreşti, examinarea şi soluţionarea cererilor şi reclamaţiilor cetăţenilor, reprezentarea intereselor generale ale societăţii şi apărarea ordinii de drept (art. 24 alin. 1 Constituţia Republicii Moldova).

Pornind de la această definiţie putem spune că activitatea procurorului este lipsită de caracterul impunător al activităţii judecătorului şi de romantismul ofiţerului de urmărire penală. Procurorul este privit ca un învinuitor sever, participant nemijlocit la evenimentele tragice, accidente şi este spaima tuturor conducătorilor neglijenţi.

în general, esenţa activităţii procurorului constă în responsabilitatea în faţa statului pentru starea legalităţii şi contracararea încălcărilor de drept. Prin întreaga sa activitate procurorul contribuie la aplicarea justă şi unitară a legii, la prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi altor fapte de încălcare a ordinii de drept, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor şi regulilor de convieţuire socială .

Atunci cînd susţine învinuirea în instanţa de judecată, procurorul participă prin prezentarea de noi probe sau cereri de a administra noi probe; îşi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul dezbaterilor, precum şi referitor la aplicarea legii penale şi a pedepsei faţă de inculpat. în cauzele civile procurorul poate porni acţiunea în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime la cererea persoanei.

în cazul cînd conduce şi exercită urmărirea penală (art. 52 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova), procurorul urmăreşte ca orice infractor să fie tras la răspundere penală şi nici o persoană să nu fie urmărită penal fără temei. La fel procurorul veghează ca nici o persoană să nu fie reţinută, decît în condiţiile prevăzute de lege şi doar în baza hotărîrii judecătorului. Pentru asigurarea legalităţii procesului penal, procurorul porneşte procesul penal sau refuză pornirea lui, încetează sau suspendează urmărirea penală, întocmeşte rechizitoriul, transmite materialele instanţei de judecată.

La exercitarea supravegherii generale (art.18 din Legea cu privire la procuratură), procurorul poate să ceară conducătorilor şi altor factori de decizie prezentarea documentelor, materialelor, datelor statistice, organizarea controlului şi reviziei activităţii agenţilor economici aflaţi în subordinea şi sub controlul lor, factorilor de decizie, subordonaţi lor, precum şi să solicite, concursul specialiştilor pentru elucidarea unor probleme de specialitate apărute pe parcursul exercitării supravegherii, efectuarea unor expertize, verificarea unor materiale, informaţii, comunicări sosite la procuratură, să oblige persoanele abilitate să prezinte rezultatele controlurilor; să citeze factori de decizie şi cetăţeni şi să le ceară explicaţii orale sau scrise privitor la încălcările legii, să audieze comunicările şi explicaţiile conducătorilor organelor administraţiei publice, agenţilor economici şi ale altor persoane juridice privind starea legalităţii din organizaţiile care se află în subordinea şi sub controlul lor.

Astfel, activitatea procurorului atinge toate tipurile activităţii juridice, prin aceasta devenind foarte importantă. în cadrul ei se manifestă atît calităţile organizatorice, de cercetare şi reconstitutive, cît şi comunicative şi de perfectare a actelor juridice.

Aspectul social al activităţii procurorului constă în analiza socială a infracţiunii săvîrşite, evidenţierea motivelor şi cauzelor, condiţiilor care au favorizat înfăptuirea infracţiunii. La fel se analizează motivele, condiţiile de apariţie şi funcţionare a grupurilor criminale organizate.

Pentru asigurarea unei reuşite în acest domeniu, procurorul trebuie să cunoască criminologia, sociologia, pedagogia, psihologia etc. Procurorul, susţinînd învinuirea în numele statului, reprezintă majoritatea socială. Aceasta necesită o analiză meticuloasă a probelor, concluzii ireproşabile, capacitatea de a formula cerinţele juste, înţelese pentru întreaga masă a societăţii pe care o reprezintă.

Pentru asigurarea legalităţii, procurorul este responsabil de consolidarea, confirmarea legalităţii, avînd drept rezultat o atmosferă normală a vieţii juridice în societate, relaţii sociale reglementate, prescripţii legale întocmite corect şi complet. Actele emise de procuror în aceste condiţii devin obligatorii pentru toţi cetăţenii, persoane cu funcţii de răspundere, întreprinderi şi organizaţii.

Pentru reuşita legăturii cu societatea procurorul are nevoie de independenţă şi să se supună doar legii, să fie obiectiv, imparţial şi principial*; intolerant faţă de încălcarea legilor.

Subliniem că procurorul activează în numele societăţii şi în interesul public, de aceea în asigurarea legalităţii este responsabil în faţa ei.

Un aspect nu mai puţin important al activităţii procurorului este cel de cercetare. Aceasta se manifestă prin analiza tuturor materialelor, dosarelor aflate pe rol, analiza actului de pregătire şi săvîrşire a infracţiunii, analiza probelor în procesul examinării unor cazuri complicate, cu multe episoade, în special a celor din sfera crimelor organizate.

Importanţă prezintă analiza personalităţii inculpatului - căutînd nu numai calităţi negative, ci şi pozitive.

Momentul cercetării este prezent în cazul controlului documentelor şi materialelor agenţilor economici, persoanelor fizice, organelor de stat, unităţilor militare, locurilor de recluziune, precum şi a materialelor primite în baza cererii scrise. La fel se cercetează instrucţiunile, dispoziţiile, ordinele persoanelor cu funcţii de răspundere şi se cer lămuriri scrise sau verbale de la acestea privind încălcarea legii.

în vederea susţinerii învinuirii, procurorul prezintă probe, ia cunoştinţă de materialele dosarului, formulează cereri, dă explicaţii.

Activitatea de cercetare reclamă procurorului anumite calităţi: gîndire critică, flexibilă, promptă, independentă, mobilă, consecventă, pătrunzătoare şi cu orizont larg; capacitatea de a prognoza consecinţele hotărîrii sale; reacţii rapide în aprecierea circumstanţelor şi luarea măsurilor necesare; abnegaţie; capacitatea de a sesiza caracterul ' Principialitatea în acest sens este calitatea ce presupune credinţa într-o idee determinată şi convingerea în transpunerea ei în practică (Vezi: Леоненко В.В., указ.соч., с.117).

denaturat al informaţiilor şi faptelor; constructivitatea prezintă o importanţă deosibită în activitatea procurorului şi constă în capacitatea de a sintetiza toată informaţia acumulată pe dosar, pentru a forma concepţia învinuirii în procesul penal; capacitatea de a descoperi motivele fenomenelor cercetate şi reacţionarea la timp în ordinea stabilită de lege.

Activitatea de cercetare reprezintă un proces dinamic de căutare şi instalare a adevărului.

Odată cu cercetarea materialelor dosarului procurorul îşi îndreaptă activitatea la reconstituirea evenimentului infracţiunii, care a avut loc în trecut. Aspectul reconstitutiv caracterizează întreaga activitate a procurorului.

în cazul activităţii de control al legalităţii, procurorul îşi mobilizează gîndirea în situaţii complicate, pătrunde în esenţa faptelor, cuprinde o sferă largă de fenomene şi probleme care cer a fi controlate, audiază persoane, verifică legalitatea actelor, dă anumite indicaţii organelor de urmărire penală, anulează ordonanţe ilegale.

La susţinerea învinuirii în instanţa de judecată aspectul reconstitutiv se manifestă în capacitatea de a elucida faptele în felul în care au fost stabilite în urma examinării judiciare, de a interpreta îndoielile în folosul inculpatului, a analiza probele examinate în şedinţă şi a motiva concluzia despre învinuire sau lipsa ei, de a argumenta calificarea juridică a acţiunilor inculpatului.

Acest aspect presupune prezenţa următoarelor calităţi pentru procurori: potenţial intelectual general şi special - adică să fie specialist atât în controlul legalităţii, cît şi în urmărire penală, învinuire în instanţă, în literatura de specialitate această calitate mai este numită universalism ; gîndire logică; cunoaşterea legislaţiei; independenţă în scopuri şi sarcini; memorie operativă de lungă durată; intuiţie şi imaginaţie.

Dacă despre judecător se spune că este arbitrul procesului, despre procuror se spune că este un jurist „dublu", nu doar din cauza diversităţii activităţii pe care o înfăptuieşte, dar şi din cauza responsabilităţii pe care o poartă pentru asigurarea legalităţii în faţa statului.

Un element esenţial în structura activităţii procurorului devine aspectul organizatoric, în care se realizează calităţile volitive ale personalităţii acestuia.

Astfel, procurorul trebuie să poată planifica strict ziua de lucru: primirea cetăţenilor; organizarea dezbaterilor, susţinerea învinuirii, studierea la timp a dosarului, în care trebuie susţinută învinuirea, pregătirea materialelor; antrenarea colegilor în rezolvarea anumitor probleme.

Procurorul planifică independent modalitatea de control (revizie sau expertiză, planificat sau inopinat, general sau tematic) a agenţilor economici, persoane fizice sau organe de stat. Datorită calităţilor organizatorice, procurorul poate ridica eficacitatea lucrului. în general procurorul trebuie să fie un model al disciplinei.

Aspectul organizatoric demonstrează prezenţa la procurori a voinţei, concentrării forţelor şi gîndurilor, consecvenţei şi hotărîrii, autodisciplinei, iniţiativei, insistenţei şi cumpătării, tactului, calităţii de lider.

în concluzie, menţionăm că aspectul organizatoric al activităţii procurorului presupune şi capacităţi de organizare a lucrului cu oamenii: pentru a susţine învinuirea pe un caz ce necesită cunoştinţe speciale, el trebuie să consulte anumiţi specialişti - medici, psihologi, criminalişti, economişti, contabili etc.

O importanţă deosebită în activitatea profesională a procurorului o prezintă latura comunicativă. Contactînd diferite persoane, începînd cu colegii, cetăţenii, alte persoane din diferite sfere sociale şi finisînd cu interogarea inculpatului, martorilor, victimei, procurorul trebuie să fie un meşter iscusit la întreţinerea unei discuţii, un polemist cu experienţă şi un orator strălucit.

Principalul indicator al calităţilor de orator ale procurorului este susţinerea învinuirii în instanţa de judecată.

La interogharea unui inculpat este importantă prezenţa culturii psihologice care să provoace inculpatul la discuţie, mărturie, dezvăluirea adevărului.  Este importantă apelarea la starea emoţională a inculpatului. în general, în comunicarea cu persoanele procurorul ascultă atent, întreţine discuţia, controlează limbajul nonverbal. La primirea cetăţenilor şi examinarea plîngerilor lor este importantă nu numai strategia, dar şi tactica. în discuţie trebuie separate gîndurile principale, analizînd imediat informaţia obţinută. Manifestînd înţelegere, un procuror va fi înţeles mai uşor. Nu se cuvine să se pună întrebări camuflate, deoarece astfel nu se obţin răspunsuri obiective, doar întrebările directe provoacă interlocutorul la destăinuiri amănunţite.

Referitor la susţinerea învinuirii, aspectul comunicativ implică procurorul în pregătirea unui discurs bine gîndit care ar putea forma o

conştiinţă juridică la cetăţeni, ridica nivelul de cultură juridică, educa respectul faţă de lege şi stricta ei respectare. In prelegerea procurorului se dă apreciere juridică infracţiunii săvîrşite, se elucidează cauzele ei, se descrie personalitatea infractorului şi calea ce l-a adus pe banca acuzării. O cuvîntare cu conţinut profund, argumentat, emotiv va influenţa conştiinţa ascultătorilor, va fi mai înţeles prin forţa sa de convingere.

Procurorul trebuie să respecte toate cerinţele înaintate faţă de structura comunicării, astfel prin introducere se stabileşte contactul cu auditoriul, se creează o microclimă favorabilă, se caracterizează pericolul social al infracţiunii, se subliniază importanţa socială a cazului; în conţinutul propriu-zis se trece la redarea circumstanţelor infracţiunii, trasarea sarcinilor ce doreşte să le rezolve, analiza şi aprecierea probelor, motivarea calificării, caracterizarea inculpatului, motivarea măsurilor de pedeapsă, analiza circumstanţelor ce au condiţionat săvârşirea infracţiunii; şi încheierea cuprinde: atitudinea procurorului faţă de justiţia sentinţei, căile de dobîndire a adevărului, lecţia dată de acest proces.  Dacă procurorul renunţă la învinuire, discursul său va conţine motivele care au dus la adoptarea acestei decizii şi o va expune astfel încât participanţii să înţeleagă că judecata nu doar învinuieşte, ci şi achită pe cei nevinovaţi. Se menţionează că renunţarea la învinuire este pentru procuror o datorie profesională şi morală.

Respectarea acestor cerinţe denotă capacitatea procurorului de a prezenta un discurs - elementul cel mai important în activitatea sa practică. Generalizînd cele expuse, credem că sub aspect comunicativ, procurorul trebuie să posede următoarele calităţi de: orator înnăscut; stabilitate emotivă; claritate şi expresivitate în vorbire; argumentare; devotament; comunicabilitate; respectare a persoanei; expunere logică, concisă şi simplă.

Putem spune că elementul comunicării dă valoare personalităţii procurorului, chiar dacă acesta are misiunea de a învinui. în acest sens credem că cel mai sever procuror obţine încrederea inculpatului dacă se manifestă ca un bun profesionist.

In susţinerea învinuirii se dezvăluie practic toate aspectele necesare unui discurs de învinuire: prin latura reconstructivă judecata obţine o analiză exhaustivă a probelor pe dosarul dat şi concluziile ce confirmă gradul vinovăţiei; comunicarea asigură stabilirea contactului cu toţi participanţii procesului; organizarea atinge consecvenţa, concentrarea ce favorizează depăşirea dificultăţilor ce apar în procesul învinuirii; latura socială determină formele etice şi juridice, în care se înfăptuieşte învinuirea de stat.

Astfel, cu cît este mai înalt nivelul de cultură psihologică, juridică, etică, estetică şi ecologică* cu atît mai armonioasă este personalitatea procurorului. Respectiv sporeşte şi nivelul profesionismului în susţinerea învinuirii.

Perfectarea actelor juridice de către procuror necesită aceleaşi dexterităţi ca şi ale judecătorului, doar că actele întocmite de procuror sunt de altă natură: recurs, sesizare, ordonanţă, acţiune civilă. Acest aspect cere de la procuror capacitatea de a întocmi corect documentele în conformitate cu normele materiale şi procesuale, cunoaşterea limbii de stat, acurateţe, precizie, claritate etc.

Studenţii care doresc să lucreze în procuratură trebuie să-şi formeze asemenea calităţi, să fie gata pentru a lucra atît în urmărirea penală, cît şi în exercitarea supravegherii, susţinerea învinuirii.