Societatea politică şi societatea civilă constituie categorii de bază ale politologiei, având o importanţă mare în problemele organizării şi conducerii democratice a societăţii, în special, şi funcţionării ei, în general. Raportul dintre societatea politică şi societatea civilă exprimă, în mare măsură, gradul de democratizare a societăţii şi responsabilitatea cetăţenilor.
Ideea societăţii civile apare în epoca modernă. Interpretarea liberală a societăţii civile îşi începe propria istorie în tratatele lui Hobbes, Locke. O nouă interpretare a societăţii civile îi oferă Hegel, Marx etc. Societatea civilă include partea societăţii neatinsă de stat. Din nevoile de funcţionare şi dezvoltare a societăţii civile se naşte societatea politică, cu sarcini de organizare şi conducere a societăţii, în scopul realizării intereselor tuturor.
Societatea civilă este definita ca ansamblul asociaţiilor intermediare care nu sunt nici statul şi nici familia (extinsa); drept urmare, societatea civila include asociaţii voluntare, firme si alte organe corporative. Termenul a fost utilizat cu diferite semnificaţii de către autori diferiţi, începând din secolul al XVII-lea, dar principala sa utilizare curenta provine de la Hegel.
Necesitatea de a (re)clădi societatea civila după prăbuşirea comunismului in Europa de Est a fost o tema comuna a reformatorilor şi comentatorilor de aici de după 1991. Regimul comunism a dezaprobat instituţiile civile. În consecinţa, în afara de unele exemple edificatoare, ca Biserica catolica in Polonia, nu prea au existat aici exemple similare.
Societatea civila este o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic si care nu sunt părţi ale unei instituţii fundamentale ale statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizaţiile neguvenamentale - asociaţii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai societăţii civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituţiile statului de drept pentru a le influenta, in sensul apărării drepturilor si intereselor grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă.
Cei mai mulţi oameni folosesc noţiunea de societate civila in mod eronat, sau restrictiv, referindu-se ori la noţiunea de civil (ca opus al celei de militar) ori numai la organizaţiile neguvernamentale. Astfel, in ultimii ani s-a simţit nevoia unei completări aduse noţiunii, denumită acum sectorul nonprofit, sau cel de-l treilea sector al societăţii, unde primele doua sunt instituţiile fundamentale ale statului si sectorul de afaceri.
Societatea civila este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de structuri, care implica cetăţeanul in diferitele sale ipostaze de membru intr-o organizaţie neguvenamentală, într-un sindicat sau într-o organizaţie patronală. Societatea civila este formata din cetăţeni, asociaţi sub diferite forme, care au aceleaşi interese si care îşi dedica timpul, cunoştinţele si experienţa pentru a îşi promova si apăra aceste drepturi si interese.
Societatea civilă este reprezentată de instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice care constituie temelia unei democraţii funcţionale. Organizaţiile societăţii civile se implică în luarea deciziilor privind dezvoltarea socială sau a deciziilor de interes public. „Societatea civilă este o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei instituţii fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizaţiile neguvenamentale - asociaţii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai societăţii civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituţiile statului de drept pentru a le influenţa, în sensul apărării drepturilor şi intereselor grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă”.
Există diferite definiţii ale conceptului de „societate civilă”. În limbajul comun, sensul atribuit este adesea unul reducţionist, mulţi oameni înţelegând prin "societate civilă" organizaţiile nonguvernamentale. Şcoala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă, utilizează ca definiţie de lucru: „Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii non-profit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică”.
Exemple de instituţii ale societăţii civile: organizaţii nonguvernamentale (ong-uri); organizaţii comunitare (community- based organizations); asociaţii profesionale; organizaţii politice; cluburi civice; sindicate; organizaţii filantropice; cluburi sociale şi sportive; instituţii culturale; organizaţii religioase; mişcări ecologiste; media; etc.
Societatea civilă descrie un întreg sistem de structuri, care permit cetăţenilor noi roluri şi relaţii sociale, prin diferite modalităţi de participare la viaţa publică.
Societatea modernă se structurează prin trei componente: componenta economică;
componenta politică (instituţiile fundamentale ale statului); componenta societăţii civile, sectorul non-profit, care legitimează sau amendează celelalte două componente.
Dincolo de aspectul instituţional, societatea civilă este formată din cetăţeni, care, asociaţi sub diferite forme, participă la viaţa publică, influenţează politicile, apără şi promovează interesele populaţiei. Sergiu Tămaş, in „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică” (Editura Academiei Române, 1993), afirma că „formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.
Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale”.
Prin societate politică se înţelege totalitatea instituţiilor, organizaţiilor, asociaţiilor şi mijloacelor de informare în masă, care în mod organizat şi programatic se implică în problemele puterii şi conducerii politice, fie făcând parte din organele de conducere, fie activând pentru dobândirea puterii. În societate politică se includ: statul cu toate componentele sale (puterea legislativă, executivă şi judiciară), partidele politice, dar şi oricare alte organizaţii care se implică în problemele puterii. În acest context, organizaţiile profesionale de tip sindical sau organizaţiile de creaţie, religioase etc. au caracter apolitic doar dacă nu se implică în problemele puterii politice, deşi pot face chiar politică prin reprezentarea intereselor socio-profesionale sau de altă natură, ale grupurilor pe care le reprezintă.
Deci, prin societate civilă se înţelege totalitatea indivizilor ca cetăţeni, a tuturor agenţilor şi organizaţiilor socio-profesionale, de creaţie etc. cu caracter apolitic, care desfăşoară multiple activităţi în cadrul relaţiilor sociale. Pentru a subordona puterea politică, societatea civilă trebuie să aibă un mare grad de cunoaştere, organizare, responsabilitate.
O societate democratică reală se construieşte în timp îndelungat. Un prim pas însă pentru o democraţie funcţională îl reprezintă instituţiile şi mecanismele democratice, iar societatea civilă, în acest context, acţionează ca mecanism reglator pentru societăţile democratice.
Instituţiile societăţii civile sunt necesare şi în ţările cu o puternică tradiţie democratică, dar în special în ţările în care democraţia se construieşte. Nu de puţine ori, politicienii şi oamenii de afaceri pun interesele de partid sau de afaceri înaintea intereselor populaţiei. În astfel de situaţii, cine este chemat să "facă dreptate" şi să corecteze disfuncţionalităţile?
Societatea civilă are dreptul şi datoria de a influenţa deciziile politice, economice sau de interes public. Reacţiile societăţii civile faţă de politicile administrative sau economice care vin in contradicţie cu interesele sale sunt variate: manifestaţii, campanii de presă, mesaje de protest etc. Cum astfel de acţiuni sunt dificil de organizat şi au adesea impact pe termen scurt, este necesară apariţia unor structuri paralele cu cele ale statului: organizaţii non- guvernamentale, asociaţii profesionale, sindicate, patronate etc., care să monitorizeze activitatea instituţiilor statului şi modul de soluţionare a revendicărilor şi care să menţină o presiune constantă asupra factorilor de decizie. Acestea trebuie să colaboreze cu structurile implicate în administrarea societăţii, pentru a găsi soluţiile potrivite şi a ameliora continuu calitatea vieţii.
Societatea civilă trebuie să se implice într-o gamă largă de probleme, cum ar fi guvernarea unei ţări, relaţiile internaţionale, dezvoltarea economică sau protejarea mediului înconjurător. În acest scop, este necesar să fie constituită din cât mai multe organizaţii "specializate" în cât mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societăţii umane. Aceste instituţii trebuie să cunoască politicile curente şi propunerile de politici, pentru a monitoriza modul în care factorii politici sau economici respectă interesele majorităţii populaţiei în domeniile respective.
Societatea civilă - condiţie a unei societăţi democratice. În Republica Moldova, rolul societăţii civile este încă puţin semnificativ în influenţarea deciziilor politice, economice sau/şi de interes public. În ţările dezvoltate, organizaţiile societăţii civile participă la dezbateri publice pe teme precum: politica de imigraţie, măsurile de protecţie a persoanelor defavorizate, mergând până la aspecte relativ abstracte, care ţin de starea "morala" a societăţii. În regimurile totalitare, nu putem vorbi despre o societate civilă întrucât influenţarea deciziilor politice sau economice de către cetăţeni este de neconceput. Aşadar, rolul societăţii civile este foarte important în statele democratice, iar în statele aflate la începutul drumului către democraţie, rolul său este în mod special important, întrucât influenţarea deciziilor politice şi economice constituie un exerciţiu democratic fundamental.
Lunga perioadă de tranziţie a Republicii Moldova a fost însoţită de inerţia sau subdezvoltarea societăţii civile. În acest context, consolidarea societăţii civile prin înfiinţarea mai multor ONG-uri cu scopuri clare care să acopere întreaga paletă a activităţilor sociale, constituie calea pentru revigorarea societăţii moldoveneşti. Există alte două modalităţi de întărire şi diversificare a instituţiilor societăţii civile. În primul rând, racordarea la instituţii ale unei societăţi civile internaţionale (de ex., Crucea roşie,. Amnesty International, Greenpeace etc.), a căror putere şi arie de acţiune sunt mult mai extinse. În al doilea rând, crearea unei societăţi civile virtuale, prin intermediul Internet-ului ar putea creşte coeziunea socială, ar facilita accesul la informaţie şi participarea populaţiei la diferite acţiuni.
„Datorită specificului său, societatea civilă întăreşte legitimitatea democraţiei, multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri. (…) Persoanele active in cadrul societăţii civile, in calitate de patroni, muncitori din sindicate, specialişti, artişti grupaţi în asociaţii profesionale etc., pot fi regăsite ca agenţi ai societăţii politice, îndeplinind funcţii politice. Alte persoane rămân, însă, doar agenţi ai societăţii civile.” (A se vedea: Sergiu Tamăş, „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Editura Academiei Române, 1993).
Din cele relatate în prelegerea dată vom face doar concluzia cea mai generală.
Problematica statului este destul de bogată, incluzând: esenţa, geneza, trăsăturile, funcţiile lui; regimurile politice, formele de guvernământ, orânduirea teritorial-administrativă a statului; statul de drept: teorie şi realitate, trăsăturile fundamentale; raporturile statului cu societatea civilă, - pe care ne-am pronunţat şi ceea ce aveţi a însuşi pentru formele practice de activitate - seminare, lucrări de verificare, inclusiv examen.