În anii 1990 R.Moldova – lipsită de o societate civilă viguroasă, de stat de drept şi orice fel de experienţă democratică anterioară, reuşise să etaleze cu toate acestea, o politică surprinzător de competitivă şi democratică.
Afirmarea pluralismului în Republica Moldova nu se înscrise în cadrul modelului tradiţional de edificare a instituţiilor democratice. Ceea ce se construieşte în R.M. nu este o democraţie concurenţională în care liderii sunt preocupaţi de instaurarea unor instituţii pluraliste, dar mai degrabă un caz de autoritarism eşuat, ori cum le mai zic, pluralism prin omisiune, (Luvan A.Way, „Journal of Democracy”, vol. 13, nr. 4, art. 2002, reprodus în „Democraţia”, nr.2, 2003) – o formă de competiţie specifică statelor slabe.
În viziunea lui Luvan A.Way, pluralismul prin omisiune este caracteristic acelor ţări în care concurenţa politică instituţionalizată supravieţuieşte nu atât datorită faptului, că liderii sunt ataşaţi valorilor democratice ori pentru că agenţii societăţii reuşesc să se impună in viaţa politică, cât pentru că administraţia este prea fragmentată, iar statul – prea slab pentru a instaura o orânduire autoritară într-un context internaţional de structură democratică. Aceste ţări sunt prinse într-un paradox: tocmai slăbiciunea statului şi fragmentarea administraţiei care promovează pluralismul este în acelaşi timp explicaţia ineficienţei guvernării, fiind o piedică serioasă în calea consolidării democraţiei pe termen lung.
Republicii Moldova îi lipsesc majoritatea calităţilor considerate de politologi ca fiind vitale pentru dezvoltarea democratică. Cu toate acestea aici se înregistrează un pluralism surprinzător. Ea se remarcă prin cea mai robustă structură democratică din fosta URSS cu excepţia Ţărilor Baltice. Confruntându-se cu sărăcia, declinul politic, conflicte etnice, cu o societate civilă plăpândă şi un stat de drept fragil ea întruneşte aproape în totalitate standardele unei democraţii minimale:
- alegerile sunt foarte competitive (1990, 1994, 1998, 2002, 2004), aceste alegeri au cauzat modificări serioase în compoziţia politică şi ideea logică a parlamentului;
- mediile din Moldova post-sovietică exprimă o varietate de puncte de vedere, chiar dacă aceste canale de exprimare se află în posesia guvernanţilor, adică statului sau a partidelor;
- între anii 1994-2000 Curtea Constituţională din Moldova a jucat un rol crucial în medierea conflictelor dintre diferite ramuri ale puterii;
- legislativul a pus în permanenţă restricţii în faţa autorităţii prezidenţiale, într-un grad nemaintâlnit la vecinii din spaţiul postsovietic;
- în 1994 legislativul practic îl exclude pe preşedintele Snegur din procesul de elaborare a Constituţiei (o făcea spicherul Lucinschi).
După ce devine preşedinte – Lucinschi se confruntă cu aceleaşi probleme. În anul 2000, legislativul contracarează eforturile lui Lucinschi de a consolida instituţia preşedintelui prin votarea eliminării prevederii constituţionale, conform căreia preşedintele este ales de către popor. Instaurarea sistemului parlamentar n-a favorizat evoluţii democratice în Moldova, din contra cu instalarea comuniştilor la putere (cu 71 din 161 locuri ale parlamentului unicameral), competiţia politica se limitează evident în mai multe aspecte (atacurile la adresa opoziţiei), interzicerea temporară în ianuarie, 2002 a PPCD; atacurile la adresa presei libere, cenzura mass-media; ignorarea intereselor spirituale ale populaţiei autohtone (cu limba, istoria, TVR-1 ş.a.)
În Moldova, tensiunile identitare mult mai acute de altfel decât cele din Ucraina, au fost suficient de percutante pentru a nu permite unui singur grup politic de a monopoliza puterea politica din ţară. Aceasta polaritate creează probleme serioase pentru guvernare şi consolidarea democratica pe termen lung. Polarizarea neutralizează eforturile de concentrare a puterii politice.
Cum ar putea fi găsit compromisul cu puterea de dragul unităţii naţionale? Care ar fi aceste tehnologii de dragul reîntregirii
„ţării” (rezolvarea conflictului din Transnistria)?
Polarizarea pe marginea chestiunilor naţionale a împiedicat eforturile legislativului dominat de comunişti de a dicta anumite politici ( în primul rând cu limba şi istoria, pentru că altele totuşi comuniştii le promovează – revizuirea reformei administrative, strâmtorarea activităţii firmelor moldo-occidentale, favorizarea capitalizării ruseşti ş.a.).
Rolul polarizării asupra problemelor naţionale în promovarea pluralismului scoate în evidenţă o dilemă importantă pe care o creează pluralismul prin omisiune. Acolo unde societatea civilă şi statul de drept sunt slabe, factorii care fac ca pluralismul să devină operant prin eliminarea tentaţiilor autoritare ale liderilor politici pot bloca, în acelaşi timp, consolidarea unei guvernări democrate eficiente şi stabile.
Concluzii:
- Forma democratică de organizare politică şi de funcţionare a întregului organizm social este una din cele mai atrăgătoare concepţii
- Democraţia politică se întemeiază pe un şir de principii - suveranitatea poporului, constituţionalismul, eligibilităţii pluralismului, majorităţii şi reprezentativităţii, libertăţii, egalităţii, separării puterilor ş. a. d., iar pe parcursul istoriei a cunoscut, şi cunoaşte astăzi, mai multe forme, nici una din ele nefiind absolut perfectă, dincontra avându-şi plusurile şi minusurile sale, dar totuna până la moment nimic mai bun n-a fost încă inventat. Rămâne absolut valabilă înţelegerea democraţiei ca formă de organizare şi conducere a societăţii cu ajutorul cetăţenilor şi ţinându-se cont de voinţa lor.
- În practica socială este cel mai larg recunoscută şi pozitiv apreciată democraţia liberală. Trăsăturile ei principale sunt: aceasta-i o democraţie indirectă, reprezentativă, bazată pe alegeri regulate; ea funcţionează în baza sistemului electoral, competiţiei partidelor politice, respectând delimitarea clară a statului şi societăţii civile; ea sancţionează existenţa proprietăţii private şi a grupurilor sociale independente; ea asigură pluralizmul, stimulând activizmul politic al cetăţenilor şi responsabilitatea politicienilor în faţa societăţii.
- În Republica Moldova, ca şi în multe din fostele ţări socialiste, mai ales celor care au făcut parte din fosta u.r.s.s., avem de a face cu o democraţie în devenire, care întruneşte toate dificultăţile, slăbiciunile şi căutările/rătăcirile proprii perioadei de tranziţie de la un regim pseudodemocratic de tip socialist la un regim democratic autentic. Democraţia şi democratizarea sunt consfinţite de Constituţie. Atestăm anumite schimbări pozitive: procesul electoral cu concurenţa mai multor candidaţi, înviorarea şi raţionalizarea pluripartidismului, existenţa şi activitatea opoziţiei politice ş.a., dar pe această cale şi în această direcţie mai rămân foarte multe de făcut, dintre care am evidenţia, edificarea societăţii civile şi formarea culturii politice participative a cetăţenilor.