1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Criza politică românească începută cu mişcările de stradă din primele luni ale anului 2012 a stârnit multe comentarii, în presa românească şi internaţională. Aceste comentarii, cu intensitatea, frecvenţa şi vehemenţa lor, au generat o aparentă cacofonie în discursul public românesc. Un aspect care a fost trecut cu vederea însă, şi care poate furniza soluţia la blocajul şi îngheţarea în proiect ce caracterizează dezbaterea publică de astăzi, este o mai bună înţelegere a noţiunii de cultură politică.

Observăm un fapt important. Indiferent cât de academice sau de vehemente sunt atacurile şi replicile, indiferent cât de detaşate sau de acide sunt analizele editoriale sau dezbaterile televizate, toţi comentatorii ce pot fi consideraţi a face parte dintr-o elită politico-academică, sunt de acord asupra unui punct, fie că îşi dau seama sau nu. Există un consens aproape universal în această elită că românii nu au „cultură politică”.

Această idee poate fi explicită sau nu, şi poate lua forme diferite. Se poate spune, fie prin implicaţie fie direct, că „românii nu sunt educaţi”, „românii sunt prea săraci”, „românii sunt asistaţi”, „românii nu înţeleg ce înseamnă democraţia”, „românii nu înţeleg ce înseamnă economia de piaţă”, şi până la afirmaţii mai radicale precum „românii sunt hoţi şi leneşi”. Într-o formă sau alta, absolut toţi comentatorii politici, din toată gama spectrului politic, din presă, precum şi din zona academică, subscriu, într-o formă sau alta, la această idee generală. Aici avem consens.

Divergenţa de păreri şi vehemenţa dialogului apar doar în momentul în care se propun acţiuni concrete. Unii aleg să accepte această percepută realitate, şi să se folosească de ea, prin intermediul diferitelor tipuri de mită politico-electorală. Alţii, aleg să „educe” populaţia needucată şi săracă şi să o treacă cu forţa în noul (şi luminosul) secol european. Ambele strategii se regăsesc, în proporţii variabile, în toate zonele spectrului politic.

Acest lucru conduce la un tratament nedemn al populaţiei din toate direcţiile politice. Pe de o parte avem celebrele găletuşe, mici şi bere, creşteri de pensii şi salarii, sau alte forme de mită electorală (indiferent dacă au loc în preajma alegerilor sau nu, ele au acelaşi rol). Pe de altă parte, avem condescendenţa şi aroganţa cu care o parte a elitei încearcă să lucreze „pentru popor, în pofida poporului”, fără să se ostenească să explice oamenilor de ce este necesară o anumită acţiune, aceştia fiind, oricum, nu-i aşa, incapabili să înţeleagă. Fiecare din cele două abordări se consideră mai umană decât cealaltă, prima pentru că ajută totuşi unii oameni nevoiaşi, iar a doua pentru că are intenţii nobile, de aducere în civilizaţie a populaţiei ignorante, pentru care cea din urmă ar trebui să-i fie, nu-i aşa, recunoscătoare.

În toate cazurile tratamentul este degradant.

În realitate, problema profundă este ignoranţa şi indiferenţa totală a elitelor în ce priveşte adevărata cultură politică a cetăţenilor. Pe nimeni nu interesează să îi înţeleagă pe români, pentru că e mult mai simplu ori să le creşti salariile sau pensiile sperând că vor tăcea, ori să forţezi adoptarea unui sistem occidental – de obicei cel francez sau cel bruxelez – în speranţa superstiţioasă că îl vor asimila peste noapte.

Dar ce este o cultură politică, şi ce înseamnă a spune că o populaţie nu o are?

La cel mai fundamental nivel, cel ştiinţific, o cultură politică  are de a face cu un comportament colectiv al unui grup. Astfel de fenomene sunt studiate pe larg în mai multe domenii ale ştiinţei, începând evident cu ştiinţele politice, dar continuând cu antropologia (sistemele sociale ancestrale şi preistorice), ştiinţele economice (managementul resurselor umane în afaceri), biologia sistemelor (studiul sistemelor biologice colective, precum migraţiile, epidemiile, tumorile, coloniile animale, etc.), şi chiar în fizica statistică (tranziţiile de fază).

Realitatea este că noţiunea de cultură politică  nu este specifică anumitor grupuri, şi nici măcar fiinţei umane. Orice grup care are capacitatea de a acţiona coerent în interes comun are o cultură politică. Aceasta intervine în momentul în care se ia decizia de a lansa respectiva acţiune comună, şi în timp ce acea acţiune comună este pusă în execuţie. Procesul prin care se ia decizia poate varia puternic, acesta poate fi centralizat (Franţa) sau distribuit (SUA), direct (Elveţia) sau indirect (Germania), bazat pe autoritate (China) sau pe consens (UE), inclusiv (negociere) sau exclusiv (dictatură), şi poate fi brusc (război) sau gradual (integrare europeană), dar în toate cazurile este vorba despre stabilirea unui interes comun al membrilor unui grup, rezultat dintr-un proces formal de consens.

Şi românii au o cultură politică, la fel ca orice altă societate umană. Necunoscuta, deocamdată, este de a identifica în ce constă, şi care sunt mecanismele reale ale acestei culturi politice. Acestea sunt întrebările importante asupra cărora elita politico-academică ar trebui să se aplece. Lipsa acestei preocupări, şi insistenţa elitei pe ideea de „lipsă de cultură politică” sunt simptomele unei îngheţări în proiect de tip „drobul de sare” extrem de periculoase în acest moment istoric. De fapt, acest blocaj ar putea fi interpretat şi ca un pretext şi o scuză a elitei pentru a explica propriul eşec de a înţelege cetăţenii pe care pretinde să-i păstorească. Fractura reală în România de azi este aşadar nu o fractură între diferitele clanuri politice, ci o fractură profundă şi totală între aşazisa elită şi restul populaţiei.

Un aspect extrem de interesant în această ecuaţie este că acest concept de cultură politică, deşi pare să fie complet străin elitei politice, face parte din vocabularul elementar al elitei din zona afacerilor. Pentru orice manager cu experienţă, importanţa înţelegerii culturii specifice companiei sale este un element esenţial al activităţii, fără de care orice acţiune managerială este lipsită de fundament (a se vedea, e.g., interviul d-lui Cosmin Alexandru pe contributors.ro). Importanţa acestui aspect este recunoscută chiar în contextul startup-urilor, al firmelor „nou-născute”. Decizia care trebuie luată în aceste cazuri nu este dacă se merită creată o cultură a companiei – ea se va defini oricum, în mod organic – ci doar dacă este important ca ea să fie ghidată într-o anumită direcţie, către un anumit sistem de valori, sau poate fi lăsată să îşi găsească singură echilibrul natural.

Din acest punct de vedere, mesajul articolului va părea un truism pentru orice manager cu experienţă, dar va veni ca o surpriză pentru mulţi comentatori politici, analişti politici şi politicieni, deoarece aceştia în general consideră că înţeleg românii, şi că ştiu ce îşi doresc ei. Realitatea este că toată această elită nu înţelege decât ceea ce doreşte să înţeleagă, şi nu a depus niciodată un efort real de a studia contextul social şi istoric al românilor. A fost mereu mai uşor a prelua idei prefabricate din diferite ideologii sau evenimente istorice sau din diferite modele de succes, în general occidentale. Această tendinţă a fost agravată considerabil şi de fenomenul unic în Europa al Războiului Rece Civil întreţinut de Securitate în România comunistă timp de 2 generaţii. Întoarcerea cetăţenilor unii împotriva celorlalţi şi transformarea unui procent semnificativ al populaţiei într-o poliţie politică omniprezentă, a condus la situaţia paradoxală în care românilor le e mai frică unii de alţii decât de străini. Această xenofilie, foarte prezentă în special la nivelul elitelor, conduce la o orientare aproape exclusiv orientată către exterior, pentru găsirea soluţiilor la problemele interne. Privind lucrurile obiectiv însă, este evident că această abordare este sortită eşecului. Nimeni nu ne va rezolva problemele în locul nostru, şi cu atât mai puţin fără o înţelegere reală a cine suntem şi ce ne dorim de fapt.

Într-un articol ulterior, voi încerca să încep a identifica unele trăsături ale culturii politice româneşti ce ar putea constitui un punct de plecare pentru o dezbatere politică de substanţă, ancorată în realitatea românească.

Sursa: https://www.contributors.ro/despre-cultura-politica-a-romanilor/

Loading...