1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It
  • Apariția și evoluția istorică a statului

Procesul de dezvoltare istorică a statului poate fi divizat convențional în mai multe compartimente sau formațiuni social-economice. Diferite clasificări în domeniu au evidențiat la baza lor diferite criterii de clasificare. Stabilirea diferitelor etape de dezvoltare a statului, numite în mod diferit, în esență evi- dențiază un singur scop al clasificării - facilitarea caracterizării fenomenului stat la diferite etape de dezvoltare. Procesul de clasificare se manifestă ca o operațiune logică. Are destinația de a evidenția diferite clase, grupuri, în scopul de a facilita procesul de cercetare a statului.

Referitor la clasificarea statelor din acest punct de vedere, este necesar de a evidenția două criterii de clasificare în tipuri istorice de stat. Tipul istoric de stat include totalitatea semnelor specifice fenomenului stat, metodele de influență a lui asupra societății umane la anumite etape de dezvoltare.

Primul criteriu: formațiunea social-economică - fiecărui tip de stat îi corespunde o anumită formațiune social-economică, caracterizată prin anumite mijloace și forțe de producție ce determină aspectul economic, care, la rândul lor, ulterior generează o anumită structură socială (prezența anumitor clase). Conform acestui criteriu, evidențiem următoarele tipuri istorice de stat: a) sta- tul sclavagist; b) statul feudal; c) statul burghez; d) statul socialist.

Al doilea criteriu: conceptul civilizațiilor și culturilor universale - se efectuează o tipizare a statelor în dependență de nivelul de cultură și civilizație, care determină un caracter destul de relativ. Conform acestei clasificări, evi- dențiem următoarele tipuri istorice de stat: a) statul antic; b) statul medieval; c) statul modern; d) statul contemporan.

  • Apariția și evoluția istorică a dreptului

Dreptul, ce se prezintă ca un ansamblu de norme de comportament înzes- trate cu anumite trăsături specifice, prin care se deosebesc de alte categorii de norme sociale, este un fenomen social ce apare și se dezvoltă în cadrul societă- ții umane, acumulând și reflectând experiența acestei societăți.

La subiectul respectiv este necesar a da răspuns la două întrebări conceptu- ale: 1. Când apare dreptul?; 2. Cum se dezvoltă dreptul?

Când apare dreptul? În doctrina juridică există două concepții referitoare la momentul apariției dreptului: 1. Odată cu apariția societății; 2. Odată cu apa- riția statului. Referitor la problema în cauză, considerăm că dreptul apare acolo și atunci când apare necesitatea instaurării unei ordini ca bază a unei securități generale ce determină prezența unei forme de organizare superioară a socie- tății - statul. Securitatea socială exista și în perioada prestatală, fiind realizată într-un alt mod, determinat de caracterul nomad de trai. Prezența proprietății private, a surplusului de proprietate determină cu timpul societatea spre un mod sedentar de conviețuire și, respectiv, spre o formă superioară de organizare bazată pe un sistem de reguli obligatorii. Toate definițiile cu caracter juridic ce caracterizează fenomenul drept sunt într-o strânsă interferență cu fenomenul stat. Însă, societatea nu determină de la sine apariția dreptului. Chiar și în pre- zent, un anumit grup de oameni care locuiesc izolat de societate nu au nevoie în relațiile intersubiective de norme juridice, ele fiind reglementate de norme cu caracter social nejuridic.

Cum se dezvoltă dreptul? În calitate de fenomen social dreptul posedă un reper principal în dezvoltarea sa - societatea. Dacă societatea se dezvoltă în tempouri instabile, atunci și dreptul procedează la fel. În societatea care este zguduită de transformări revoluționare aceleași transformări proporționale le acceptă și dreptul. În societățile ce cunosc o cale evolutivă de dezvoltare și dreptul este caracterizat printr-o dezvoltare evolutivă. O clasificare reușită a procesului de dezvoltare a societății sunt formațiunile social-economice. Este evident că un factor ce determină dezvoltarea dreptului este dezvoltarea econo- mică a societății. Însă, acesta nu este categoric și unic.

Regulile de comportament (normele sociale) ce acționează în gintă, trib:

  • Normele obișnuielnice ce reglementează munca, vânătoarea, pescuitul, acțiunile militare, relațiile de familie.
  • Multe obiceiuri se prezentau și ca norme de morală, religioase, regle- mentau realizarea diferitelor tradiții.

În calitate de fenomen social, dreptul se află într-o dezvoltare proporțională cu dezvoltarea societății respective. Putem identifica anumite legități de dez- voltare istorică a dreptului:

  1. Evoluția dreptului caracterizează o tranziție de la un proces spontan și inconștient de creare a dreptului la unul planificat și conștient.
  2. Are loc trecerea de la caracterul particular al normelor juridice la ca- racterul universal al lor. Astfel, reglementările referitoare la valorile general-umane obțin un caracter internațional.
  3. Odată cu evoluția sa, dreptul se transformă dintr-un simplu sistem de pedepse într-un mijloc de protejare a valorilor sociale.

În scopul efectuării unei caracteristici ample, dreptul poate fi divizat, în evoluția sa, în mai multe etape de dezvoltare, cu semne specifice proprii ce se află în progres sau regres în coraport cu alte etape de dezvoltare sau tipuri istorice de drept.

Căile de apariție a dreptului în perioada I de tranziție de la comuna primitivă la \   formațiunea statală a societății

Sancționarea (recunoașterea) de către stat a obiceiurilor din perioada prestatală și transformarea lor în norme juridice (obiceiuri), care de acum sunt arantate de către stat.

Precedentul judiciar este un model de soluționare a unei anumite cauze căruia statul îi acordă o forță juridică obligatorie la soliționarea cauzelor de același en.

Emiterea de către stat a actelor normative noi ce conțin norme juridice.

Importanța tipizării dreptului este incontestabilă și poate fi caracterizată prin următoarele:

  • Conceptul cu privire la tipul istoric de stat și drept este determinatoriu pentru procesul de interpretare obiectivă a procesului de dezvoltare a fenomenelor dreptului și statului;
  • Tipologia dreptului ne permite să înțelegem logica internă și legitățile de dezvoltare a dreptului;
  • Procesul de tipizare a dreptului permite evidențierea legităților gene- rale de dezvoltare a dreptului, ce sunt caracteristice tuturor tipurilor de drept, cu cele particulare, caracteristice doar unui tip istoric de drept;
  • Procesul de tipizare a fenomenelor dreptului și statului permite de a generaliza, sistematiza, interpreta, supune analizei întregul material științific referitor la apariția și dezvoltarea dreptului.

În literatura de specialitate identificăm o pluralitate de criterii de tipizare a dreptului și statului.

După Socrate, Platon, Cicero, identificăm state juste și injuste. Statele juste sunt cele în care puterea se exercita în baza legilor. Hegel evidențiază ca criteriu de tipizare a statului și dreptului conceptul formațiunii spirituale. Evidențiază patru împărății istorice universale: orientală, greacă, germană, romană.

Conceptul marxist: conceptul formațiunii social-economice (K.Marx și F.Engels). Formațiunea social-economică este determinată de forțele de produc- ție și mijloacele de producție respective. Se identifică tipurile istorice de stat ce corespund formațiunilor social-economice cu aceeași denumire: stat și drept sclavagist, feudal, burghez și socialist.

În calitate de criteriu de tipizare a statului și dreptului poate fi identificat și conceptul civilizațiilor și culturilor universale (A.Toinby). Se identifică statul și dreptul antic, medieval, modern și contemporan.

Evidențiem cea mai complexă definiție a dreptului. Dreptul este un sistem de norme de comportament, adoptate sau sancționate de către stat, ce dețin un caracter general, impersonal, obligatoriu, exprimă voința deținătorilor puterii și în caz de necesitate sunt asigurate prin forța de constrângere a statului. Din definiție devine clar că dreptul este un sistem de norme de compor- tament. Prin aceeași definiție stabilim deosebirile dintre normele de drept și alte norme sociale existente, și anume: a) că sunt adoptate sau sancționate de către stat; b) că dețin un caracter general, impersonal și obligatoriu; c) că exprimă vo- ința deținătorilor puterii și d) că în caz de necesitate (numai !) sunt asigurate prin forța de constrângere a statului.

  • Legitățile dezvoltării istorice a statului și dreptului

Procesul de trecere de la un tip istoric de stat și drept la altul este unul de natură obiectivă și caracterizat prin următoarele legități:

  1. Inovația (noutate, schimbare, transformare substanțială), apariția a ceva nou, ce nu a existat anterior;
  2. Negația, dispariția, negarea unor categorii și legături ce au existat ante- rior, în cazul nostru, cu referință la stat sau la drept;
  3. Continuitatea, faptul de a păstra sensul rațional ce a existat anterior și a caracterizat statul și dreptul la etapa anterioară de dezvoltare;
  4. Perfecționarea, îmbunătățirea calitativă a elementelor ce caracterizează fenomenele stat și drept în condițiile etapei precedente.
Loading...