Cu dreptate si in numele dreptatii dovedind deplina hotărâre,poporul român și-a desavarsit unitatea sa politica,naţionala si statala la sfarsitul primului razboi mondial.A fost un act istoric obiectiv,realizat prin hotararea cu caracter plebiscitar de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.Desavarsirea unitatii nationale a fost un deziderat al tuturor românilor.A insemnat si inseamna de fapt o etapa superioara,obiectiv necesara, a ceea ce se realizasera la 1848,un act legitim implinit in deplin consens cu legile obiective ale dezvoltarii societatii moderne.
Constiinta unitatii de neam ,cultivata in evul mediu prin condeiul cronicarilor de peste munti sau a reprezentantilor Scolii Ardelene dincoace de Carpati,prin scolile românesti de toate gradele si institutii de cultura ale românilor,prin intermediul presei si al cărtii in general,cunoaste treptat saltul calitativ ce o transforma la scara de masa,in dorinta colectiva a realizarii deplinei unitati nationle.Desavarsirea statului national unitar românesc semnifica astfel implinirea unui mare ideal, un mare ideal al generatiei de la 1918 si deopotriva al generatiilor inaintase,de la 1848,1859,al generatiilor de mai inainte.
Desavarsirea unitatii nationale ,politice si statale de la 1 Decembrie 1918,ce s-a constituit intr-un moment istoric de mari dimensiuni,una dintre pietrele fundamentale asezate la temelia României moderne a fost,prin gandire si actiune,opera intregului popor român.
Un loc de frunte in pregatirea lui 1 Decembrie au ocupat carturarii in randul carora s-a numarat in vremea apropiata Marii Uniri ,Nicolae Iorga,istoricul ce a sintetizat prin scrisul sau intreaga sete de libertate si de unire ce a animat intregul popor.
Obiectivele revoluţiei din octombrie-noiembrie 1918
Proces istoric de mari dimensiuni,piatra fundamentala,de temelie dar si de legatura in acelasi timp,formarea statului national unitar roman s-a realizat intr-un climat de puternic avant revolutionar,manifestat plenar,in octombrie-noiembrie 1918.Evenimntele petrecute pe pamantul Transilvaniei la sfarsitul primului razboi mondial,in lunile octombrie-noiembrie 1918,se constituie,prin fortele participante,intr-o adevarata revolutie populara,care prin obiectivele sale a avut un profund caracter burghezo-democratic,urmarind deopotriva revendicari sociale si nationale.
Revolutia nu a cuprins numa satele,ci si orasele,mai ales centrele muncitoresti.
Obiectivele revolutiei din octombrie-noiembrie 1918 desfasurata in orase sau sate,erau aceleasi,de ordin social si national:lichidarea ramasitelor feudale,a marii proprietati mosieresti si infaptuirea reformei agrare;infaptuirea libertatilor democratice,in primul rand a votului universal;cucerirea dreptului la autodeterminare prin despartirea Transilvaniei de Austro-Ungaria si unirea cu Romania;inlaturarea aparatului de stat burghezo-mosieresc maghiar;consolidarea pacii.
Desfasurate la cumpana dintre doua epoci-moderna si contemporana-acctiunile taranesti si cele muncitoresti au contribuit in mod direct la destramarea vechii puteri administrativ politice si de represiune locale impuse de stapanirea austro-ungara.De aici si importanta lor deosebita.
Toate acestea fac din revolutie o forma de manifestare a ideii de unitate nationala,o etapa in drumul implinirii acesteia.
Declaratia romanilor din octombrie 1918
Desavarsirea unitatii nationale a fost ceruta in toamna anului 1918 de catre intreaga natiune romana,dupa cum si drepturile socio-economice si politice pe seama maselor populare se impunea in aceeasi vreme, ca necesitati obiective ce nu mai puteau fi ignorate de clasele conducatoare.
Un rol foarte important in pregatirea Marii Uniri l-au jucat cele doua partide ale romanilor din Transilvania,Partidul National Roman si cel Social-Democrat.Si unul si altul au inteles rosturile lor la vremea de rascruce si au pregatit in lunile octombrie-noiembrie intregul drum spre Alba Iulia,realizand la scara natiunii romane,o deplina solidaritate.
O actiune politica de o valoare exceptionala pentru intreg demersul romanilor transilvaneni din toamna si iarna anului 1918 spre realizarea unirii cu fratii de peste muntiu a fost Declaratia Comitetului Executiv al Partidului National Roman de autodeterminare a populatiei romanesti din Transilvania,citita in parlamentul din Budapesta la 18 octombrie 1918.prin declaratie s-a proclamat independenta natiunii romane din Transilvania,Banat,Crisana si Maramures si in acelasi timp declaratia a marcat intrarea miscarii de eliberare a romanilor in faza sa decisiva,finala.
Declaratia de la Oradea cerea pe seama natiunii romane”dreptul ca,libera de orice înrăurire straina,sa hotarasca singura asezarea ei printre natiunile libere”Declaratia se incheia cu concluzia fireasca ”natiunea romana asteapta si pretinde” dreptul la”libera viata nationala.
Revoluţia română de la 1848-1849-moment culminant al afirmării naţiunii române
La 9 iunie 1848 revoluţionarii munteni şi olteni au lansat Proclamaţia de la Islaz. Acest document urmărea modernizarea principatului. Printre cele mai importante prevederi erau cele referitoare la drepturile omului. Astfel, revoluţionarii doreau eliberarea robilor ţigani, adică desfiinţarea sclaviei pentru romii care erau proprietatea unor boieri, mănăstiri sau a statului.
De asemenea, evreii primeau drepturi egale cu creştinii, iar ţăranii clăcaşi erau eliberaţi din ultimele legături de dependenţă faţă de foştii străpâni feudali ai pământului.
Un alt principiu important al Proclamaţiei de la Islaz era sporirea autonomiei principatului aflat sub protectorat rusesc şi suzeranitate otomană. Aceste lucru însemna că nicio decizie importantă care îi privea pe români nu putea fi luată fără acordul Porţii Otomane şi curţii imperiale ţariste.
Domnitorul Gheorghe Bibescu, sub presiunea liderilor revoluţiei, a ajuns să accepte Proclamaţia de la Islaz, ceea ce a stârnit furia otomanilor şi a ruşilor. Domnitorul a abdicat, iar vreme de trei luni Valahia a fost condusă de un guvern revoluţionar din rândul căruia făceau parte personalităţi precum Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetii şi I.C. Brătianu.
Aceste reforme nu au putut fi puse în practică în 1848, pentru că revoluţia a fost înăbuşită de intervenţia militară străină. Ideile de reformă au rămas, însă, şi au fost puse în aplicare treptat, de către liderii Revoluţiei de la 1848, care au ajuns membri ai guvernelor româneşti în timpul domniilor lui Alexandru Ioan I Cuza şi Carol I.
Desi infranta,revolutia româna de la 1848 a avut urmari adanci in viaţa poporului nostrum.Ea a consolidat ideologia naţională, care inlocuia idea de moşie cu cea de patrie,conceptual de stare si rang cu cel de naţiune,idea de privilegiu ereditar cu idea de egalitate in faţa legilor,crezuri care aveau sa dovedeasca adevarate forţe ale istoriei.
Simbolurile revoluţiei definesc şi azi naţiunea română, de la tricolorul arborat la 1848, până la cântecul Deşteaptă-te, române!, pe versuri de Andrei Mureşanu, care a devenit imnul de stat al României după căderea comunismului.