Drept

Răspunderea statelor, precum şi a altor subiecți de drept internaţional, ca principiu general, intervine în două situaţii distincte:

1. răspunderea pentru fapte sau acte ilicite din punctul de vedere al dreptului internaţional, prin care se încalcă norme ale dreptului internaţional;
2. răspunderea pentru consecinţe prejudiciabile decurgând din activităţi care nu sunt interzise de dreptul internaţional (activităţi licite per se).

1. Răspunderea statelor pentru fapte sau acte ilicite

1.a. Fundamentul răspunderii pentru fapte ilicite este: actul/faptul ilicit al unui stat - o acţiune sau omisiune care constituie o încălcare a unei obligaţii internaţionale.

1.b. Condiţiile necesare pentru existenţa unui fapt ilicit:

1. a) o condiţie de ordin subiectiv: o acţiune sau omisiune care, conform dreptului internaţional, este imputabilă statului;
2. b) o condiţie de ordin obiectiv: încălcarea unei obligaţii internaţionale prin acest comportament imputabil.

Doctrina şi practica jurisprudenţială mai solicită existenţa altor trei condiţii:

• culpa, care, nefiind complet înlăturată, lasă tot mai mult loc teoriei răspunderii obiective;
• prejudiciul, Comisia de Drept Internaţional a arătat că nu existenţa prejudi­ciului este esenţială, ci încălcarea unei obligaţii internaţionale;
• legătura cauzală.

1.c. Imputabilitatea faptului ilicit

1. Statul răspunde pentru faptele oricăror organe (autorităţi) statale fără distincţie (legislative, executive, judecătoreşti centrale sau locale);
2. Statul răspunde pentru faptele persoanelor sau grupurilor de persoane ce acţionează pe baza unor însărcinări primite de la stat;
3. Statul nu răspunde pentru faptele persoanelor ce nu acţionează pe seama statului decât dacă faptele au fost săvârşite ca urmare a unor acţiuni sau omisiuni emanând de la organele statului.

1.d. Încălcarea unei obligaţii internaţionale

Din punctul de vedere al intereselor afectate, se face o distincţie între:

1. a) Obligaţii ce interesează societatea internaţională în ansamblul său.

Încălcarea unei astfel de obligaţii conduce la comiterea unei crime internaţionale - fapt internaţional ilicit care rezultă dintr-o încălcare de către stat a unei obligaţii internaţionale esenţiale pentru ocrotirea intere­selor fundamentale ale societăţii internaţionale în ansamblul său.

O crimă internaţională poate rezulta dintr-o încălcare gravă a unei obligaţii internaţionale de importanţă esenţială pentru:

• menţinerea păcii şi securităţii internaţionale;
• salvgardarea dreptului popoarelor la autodeterminare;
• interzicerea sclaviei sau genocidului, efectuată pe scară largă;
• protecţia şi păstrarea mediului înconjurător.

1. b) Alte obligaţii a căror încălcare conduce la comiterea unui delict internaţional - orice fapt internaţional ilicit care nu este crimă internaţională.

Distincţia între crime şi delicte internaţionale generează regimuri diferite de constatare a lor: în cazul crimelor, orice subiect de drept internaţional poate invoca răspunderea, pe când în cazul delictelor, numai statul direct lezat.

O altă distincţie se mai face între:

• Obligaţii de mijloace (de exemplu, de a adopta anumite măsuri legislative etc.). Suntem în prezenţa încălcării atunci când conduita statului nu este conformă cu conduita determinată prin obligaţia în cauză.
• Obligaţii de rezultat (de exemplu, de a se lua măsurile adecvate pentru respectarea regimului rezervat străinilor). Suntem în prezenţa încălcării atunci când prin comportamentul adoptat, statul nu asigură rezultatul cerut de obligaţie.

Răspunderea internaţională a statului intervine atunci când toate căile de recurs intern au fost epuizate fără rezolvarea cazului.

1.e. Cauze ce exclud caracterul ilicit al faptei

1. a) Consimţământul: trebuie să fie expres şi valabil exprimat, prealabil comiterii şi să nu privească încălcarea unei norme imperative.
2. b) Contramăsurile sau represaliile: nu trebuie să implice folosirea forţei sau ameninţarea cu forţa.
3. c) Forţa majoră şi cazul fortuit: evenimentul trebuie să fie imprevizibil sau irezistibil, statul să nu fi contribuit la producerea lui şi să facă imposibilă executarea obligaţiei.
4. d) Starea de primejdie: situaţie ce ameninţă interesele majore ale cetăţenilor statului; ea trebuie să aibă un caracter extrem, actul ilicit să nu se fi produs ca urmare a unor manevre dolozive, iar încălcarea obligaţiei să fie o alternativă preferabilă în raport cu pericolul evitat.
5. e) Starea de necesitate: situaţie ce ameninţă interesele fundamentale ale statului; norma încălcată să nu fie o normă imperativă, să nu fie puse în pericol interesele vitale ale altui stat, obligaţia încălcată să nu fi fost expres exclusă, printr-un tratat bilateral, de la posibilitatea încălcării în caz de necesitate.
6. f) Legitima apărare: provocarea stării de pericol se datorează statului faţă de care se iau măsurile de autoapărare.

1.f. Forme de reparare a prejudiciului (obligaţia de reparare)

1. Sancţiuni:

- Atacul armat din partea unui stat poate fi sancţionat prin ripostă militară de către statul victimă, în baza dreptului la autoapărare prevăzut de Carta O.N.U.

- Acte de retorsiune - acte neamicale considerate însă legitime, cum sunt: ruperea relaţiilor diplomatice, revocarea privilegiilor diplomatice sau consulare, instituirea unui embargo sau întreruperea unui ajutor economic, atunci când o asemenea măsura nu încalcă prevederile unui tratat.

- Represalii - acte ale unui stat care, desprinse din contextul în care se desfăşoară, ar trebui considerate ilegale, dar care pot fi justificate uneori în cazul în care acestea constituie un răspuns la conduita contrară dreptului internaţional al altui stat. Represaliile pot avea un caracter politic, economic sau juridic, dar nu pot avea un caracter militar. De exemplu, un stat dispune exproprierea masivă a unor bunuri aparţinând cetăţenilor altui stat, fără să acorde despăgubirile legale, stabilite printr-un acord internaţional. Statul ai cărui cetăţeni au fost prejudiciaţi în acest mod, poate replica prin exproprierea în condiţii identice a bunurilor cetăţenilor statului care a încălcat acordul internaţional şi care se află pe teritoriul sau.

- Sancţiuni aplicate de către organizaţiile internaţionale.

În cadrul O.N.U., Consiliul de Securitate este organul mandatat să aplice sancţiuni. Aplicarea sancţiunilor nu vizează, pedepsirea statului, ci, în primul rând, restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. Sancţiunile care pot fi aplicate, sunt de două tipuri: fără folosirea forţei armate (masuri de ordin politic şi economic) şi cu folosirea forţei armate (măsuri de ordin militar).

Din cadrul primei categorii de sancţiuni fac parte: întreruperea relaţiilor economice şi a comunicaţiilor, sau ruperea relaţiilor diplomatice. Din cadrul celei de-a doua categorii fac parte: demonstraţiile, blocadele sau alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre, ale statelor membre O.N.U.

Sancţiunile aplicabile de către organizaţiile internaţionale regionale pot consta în: pierderea de către state a unor avantaje decurgând din calitatea lor de membre ale organizaţiei, suspendarea temporară a dreptului de vot al statului în cadrul organizaţiei, excluderea din organizaţie, neacordarea sau retragerea unor credite.

1. Obligaţia de a pune capăt faptului ilicit şi de a lua măsuri de prevenire a faptelor.
2. Obligaţia de reparare a daunelor:

• în cazul daunelor materiale - reparaţia constă în ,,restitutio in integrum”. Dacă aceasta nu mai este posibilă, ca urmare a unor motive de ordin social sau material, există obligaţia la despăgubiri echivalente. În general, se reţin numai daunele directe (cele indirecte numai dacă se pot determina cu certitudine). Se acordă despăgubiri atât pentru paguba propriu-zisă, cât şi pentru profitul nerealizat, care trebuie să fie normal şi previzibil;
• în cazul daunelor morale - reparaţia constă în ,,satisfacţie”: scuze, onorul pentru steagul lezat, pedepsirea persoanelor vinovate etc.

2. Răspunderea pentru consecinţe prejudiciabile rezultând din activităţi neinterzise de dreptul internaţional

Există reglementări convenţionale cu caracter sectorial:

1. a) utilizarea paşnică a energiei nucleare;
2. b) poluarea cu hidrocarburi şi alte substanţe poluante;
3. c) lansarea de obiecte în spaţiul cosmic.

Se pot produce daune pe teritoriul altui stat fără ca activităţile în cauză să aibă caracter ilicit. Activităţile de mai sus sunt considerate extrem de periculoase, ele produc sau creează un risc de natură să ducă la prejudicii transfrontaliere în procesul funcţionării lor normale. Producerea prejudiciului este suficientă pentru angajarea răspunderii statului, care este o răspundere pentru risc.

Principii privind comportamentul statelor legat de activităţile menţionate:

• libertatea de acţiune a statelor: de a permite desfăşurarea pe teritoriul său a oricărei acţiuni compatibile cu protecţia drepturilor emanând din suverani­tatea altor state;
• cooperarea: coordonarea cu statele victimă pentru prevenirea sau minima­lizarea riscului daunelor transfrontaliere sau limitarea efectelor lor;
• prevenirea: reducerea la minim a riscului producerii unor accidente sau a mărimii daunelor;
• reparaţia: pe bază de negocieri directe cu statul prejudiciat; soluţia optimă ar fi o răspundere comună a operatorilor individuali, ce au răspunderea primară, şi a statului de origine, ce are o răspundere subsidiară.