Pin It

Constitutia S.U.A. prevede în art. 2 ca "puterea executiva va fi executata de Presedintele S.U.A.". Referindu-se la aceasta exprimare constitutionala, profesorul american Laurence Tribe arata: "Spre deosebire de celelalte ramuri constitutionale, presedintele este o persoana , precum si o institutie, el este ales de catre întreaga natiune pe care o reprezinta si îi exprima aspiratiile".

Presedintele S.U.A. este desemnat prin vot universal indirect de catre un Colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un  numar de delegati egal cu cel al congresmanilor alesi în forul suprem

legislativ din partea statului respectiv. Acest colegiu este format din 538 de electori.

Congresul constitutional a imaginat acest sistem, deoarece nu a dorit ca presedintele sa fie dependent de Congres, ceea ce a facut sa se instituie sistemul electoral pe care l-am mentionat si care este destul de complicat, dar care, în fond, asigura o anumita independenta presedintelui, care nu este ales de Congres.

Anumite puteri ale Presedintelui sunt consacrate de Constitutie, altele au rezultat din interpretarea constitutiei dincolo de dispozitiile sale constitutionale. Practic, interpretarea dispozitiilor constitutionale poarta numele de cutume constitutionale.

Sunt considerate functii traditionale ale Presedintelui cele de:

  1. a) sef al satului;
  2. b) sef al puterii executive (al guvernului);
  3. c) comandant suprem al fortelor armate;
  4. d) sef al diplomatiei;
  5. e) sef al partidului care l-a propus candidat la presedintie.

Aceasta prerogativa nu înseamna ca presedintele ar ocupa o anumita ierarhie în partid, ci este o obligatie morala a acestuia de a sustine partidul si  de a contribui la sporirea prestigiului si numarului de simpatizanti ai acestuia.

Alaturi de aceste prerogative traditionale, Presedintele si-a asumat în timp si altele, printre care enumeram:

1) coordonator al politicii economice;

2) aparator al politicii sociale;

3) suport al sistemului federal de guvernamânt;

4) moderator al solutiilor de dezamorsare a unor crize interne si externe;

5) nu raspunde în fata Congresului si nu poate fi obligat sa demisioneze daca are un sprijin minoritar în Camere;

6) nu are dreptul sa dizolve Congresul si sa procedeze la organizarea unor noi alegeri.

În calitatea sa de sef al executivului, presedintele este si sef al Cabinetului, compus din secretari care au calitatea de ministri cu atributii de a conduce departamentele administratiei federale, în numar de 15, cu un numar de 2.600.000 de agenti. 

În perioada în care Presedintele este în functie, vicepresedintele îndeplineste functia de presedinte al Senatului, dar el nu are dreptul sa voteze decât în caz de paritate a voturilor în aceasta Camera.