Drept

1. Noţiunea, scopul şi caracteristica procesului contravenţional

Conform art. 374. CC al RM Procesul contravenţional reprezintă totalitatea de norme din codul contravenţional care reglementează procedura contravenţională. Procesul contravenţional este activitatea desfăşurată de autoritatea competentă, cu participarea părţilor şi a altor persoane titulare de drepturi şi de obligaţii, avînd ca scop constatarea contravenţiei, examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale, constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenţiei.

Din definiția dată rezultă că procesul contravenţional constituie o totalitate de activităţi consecutive stabilite de partea procesuală a codului contravenţional care are drept scop final, în linii generale, aplicarea sancţiunii contravenționale persoanei care este vinovată de săvîrşirea contravenţiei.

Un element caracteristic dreptului contravențional, în special în cazul procesului este simplificarea acestuia, prin excluderea sau restingerea activităţilor sub aspect calitativ sau calitativ, sau al timpului de realizare a acestora. Complexitatea procesului este direct proporțională cu gravitatea faptei. Astfel, din considerentul că contravenţia are un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, este logic că şi procesul contravenţional este mult mai simplu decît procesul penal.

Toate activităţile realizate în cazul procesului contravenţional trebuie realizate în strictă conformitate, atît sub aspectul material cît şi sub aspectul consecutivităţii acestora în conformitate cu prevederile codului contravenţional[1].

Procesul contravenţional se desfăşoară pe principii generale de drept contravenţional, în temeiul normelor dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte.(al. 3 art. 374).

Din aceste principii codul contravenţional prevede:

Prezumţia de nevinovăţie (art. 375 CC al RM)

Persoana acuzată de săvîrşirea unei contravenţii se consideră nevinovată atîta timp cît vinovăţia sa nu este dovedită în modul prevăzut de Codul Contravenţional.

Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa.

Concluziile despre vinovăţia persoanei în săvîrşirea contravenţiei nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate în condiţiile prezentului cod se interpretează în favoarea persoanei în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional.

Inviolabilitatea persoanei (art. 375 CC al RM)

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.

Persoana pasibilă de răspundere contravenţională poate fi reţinută sau supusă constrîngerii numai în cazuri excepţionale şi în condiţiile codului contravenţional, urmînd să fie tratată cu respectul demnităţii umane.

Reţinerea persoanei în cauza contravenţională nu poate depăşi 3 ore.

Persoanei reţinute i se aduc imediat la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, drepturile sale şi motivele reţinerii, circumstanţele faptei, încadrarea juridică a acţiunii a cărei săvîrşire îi este imputată.

Persoana reţinută ilegal sau persoana în a cărei privinţă temeiurile reţinerii au decăzut urmează să fie liberată imediat.

Percheziţia, examinarea corporală, alte acţiuni procesuale care aduc atingere inviolabilităţii persoanei pot fi efectuate fără consimţămîntul acesteia sau al reprezentantului ei legal numai în condiţiile codului contravenţional.

În timpul procesului contravenţional nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi sînt interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa ori sănătatea omului, chiar cu acordul acestuia. Persoana reţinută nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor metode ori procedee care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.

Persoana ale cărei libertate şi demnitate au fost lezate prin aplicarea ilegală a unei măsuri procesuale are dreptul la repararea, în condiţiile legii, a prejudiciului cauzat astfel.

Libertatea de mărturisire împotriva sa (art. 377 CC al RM)

Nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia.

Persoana căreia autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională îi propune să facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi nu poate fi trasă la răspundere pentru aceasta.

Dreptul la apărare (art. 378 CC al RM)

În procesul contravenţional, autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională este obligată să asigure părţilor şi altor participanţi la proces deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile codului contravenţional.

Pe parcursul procesului contravenţional, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător (avocat).

În momentul pornirii procesului contravenţional, autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională este obligată să aducă la cunoştinţa persoanei pasibile de răspundere contravenţională dreptul ei de a fi asistată de un apărător.

În cel mult 3 ore din momentul reţinerii, persoanei care este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional şi nu are apărător ales i se desemnează, în modul stabilit, un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.

Limba în care se desfăşoară procesul contravenţional şi dreptul la interpret (art. 379 CC al RM)

Procesul contravenţional se desfăşoară în limba de stat.

Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului şi de a vorbi în faţa autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională prin interpret.

Procesul contravenţional se poate desfăşura în limba acceptată de majoritatea persoanelor care participă la proces. În acest caz, actele procesuale se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat.

Actele procesuale ale autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională se înmînează persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional, fiind traduse în limba pe care aceasta o cunoaşte, în modul stabilit de Codul Contravenţional .

Dreptul de a nu fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori (art. 380 CC al RM)

Nimeni nu poate fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori pentru aceeaşi faptă. Reluarea procesului contravenţional care a încetat poate avea loc doar în cazul descoperirii unor noi circumstanţe sau în cazul depistării unui viciu fundamental în hotărîrea de încetare.

Accesul liber la justiţie (art. 381 CC al RM)

Orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţei de judecată competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

Orice persoană are dreptul la examinarea şi la soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită, care să acţioneze în conformitate cu codul contravenţional.

Reprezentantul autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională nu poate participa la examinarea cauzei dacă are, direct sau indirect, un interes care i-ar putea afecta imparţialitatea.

Autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia persoanei, cît şi cele care dezvinovăţesc persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional, precum şi circumstanţele atenuante sau agravante.

2. Fazele procesului contravenţional

Dacă procesul contravenţional este activitatea desfăşurată de autoritatea competentă, atunci categoriile de activităţi grupate după criteriul de omogenitate formează etapele şi fazele procesului contravenţional. 

Specificul procesului contravenţional constă în faptul că anumite subetape a procesului pot fi excluse, alternative de realizare, în dependenţă de anumite circumstanţe din cadrul procesului.

Caracteristica generala o oricărui proces de drept sancţionator public constă în existenţa triunghiul echităţii în realizarea justiţiei. În acest sens apare pe de o parte autoritatea care vine cu acuzarea de săvîrşirea unei ilegalităţi, pe de altă parte vine persoana acuzată care se apără de învinuirea adusă şi la mijloc, autoritatea imparţială care înfăptuieşte justiţia (instanţa de judecată).

Această este varianta generală caracteristică spre exemplu procesului penal în care participă Acuzatorul de stat (Procurorul), Apărătorul (Avocatul) şi instanţa de judecată. 

Specificul procesului  contravenţional constă în simplificarea acestuia prin excluderea instanţei de judecată în cazul contravenţiilor mai puţin periculoase sau în cazul în care contravenientul este de acord cu contravenţia imputată. Evident că în cazurile mai complexe (de exemplu cînd  contravenientul este sancţionat cu arest sau acesta  este minor)sau cînd contravenientul nu e de acord cu sancţiunea aplicată se apelează neapărat la procedura clasică cu implicarea obligatorie în procesul contravenţional a instanţei de judecată în calitate de garant al echităţii şi imparţialităţii.

Procesul contravenţional complet are trei faze, fiecare cu etapele corespunzătoare:

1. Constatarea faptei contravenționale (Capitolul VI CC al RM);
2. Sesizarea agentului constatator. Este o etapă obligatorie. Conform art. 440 al 2.CC al RM Agentul constatator este sesizat prin plîngere sau denunţ ori sesizat din oficiu cînd se află că a fost săvîrşită o faptă ilicită sau cînd o astfel de faptă a fost depistată în urma controlului conform atribuţiilor de serviciu şi în cazurile prevăzute de lege. Este important de menţionat al. 4) al aceluiași articol care prevede că: Procesul contravenţional se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul contravenţiilor prevăzute la art.69, 104–108.
3. Întocmirea procesului verbal cu privire la contravenţie sau a eliberarea Chitanţei de încasare a amenzii la locul constatării contravenţiei. Formula specifică dreptului contravenţional este constatarea faptei prin întocmirea procesului verbal cu privire la contravenţie conform art. 442, 443 CC al RM. Dar, din cîte am menţionat mai sus, în anumite cazuri poate avea loc simplificarea procesului contravenţional. În cazul respectiv aceasta se realizează prin posibilitatea achitării pe loc a sancţiunii amenzii contra Chitanţei eliberate în conformitate cu art. 447 CC al RM.
4. Aplicarea sancţiunii contravenţionale sau remiterea cauzei în instanţa de judecată de către agentul constatator[2]. Aplicarea sancţiunii contravenţionale este o etapă care apare la constatarea anumitor contravenţii şi este o formă de simplificare a procesului contravenţional. În cazul aplicării sancţiunii de către agentul constatator şi dacă contravenientul nu a depus contestaţie la procesul verbal care prevede acesta sancţiune, se va exclude faza de judecare a cauzei contravenţionale în instanţă şi se va merge direct la faza de executare a sancţiunii contravenţionale. Remiterea cauzei în instanţa de judecată se realizează în toate cazurile cînd agentul constatator nu are dreptul să aplice sancţiuni. În această situaţie procesul contravenţional nu este simplificat şi va cuprinde faza Judecarea cauzei contravenţionale în instanţă de judecată. Deci procesul contravenţional se va realiza conform figurii 3.1 de mai sus.
5. Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie. Este etapă alternativă ce se plasează între fază de constatare a contravenţie şi cea de judecare şi survine doar după etapa de aplicarea sancţiunii contravenţionale în cazul cînd contravenientul nu este de acod cu sancţiunea aplicată.

1. Judecarea cauzei contravenţionale în instanţă;
2. Actele preliminare. În această etapă se fixează data examinării cauzei contravenţionale, se dispune citarea părţilor şi altor participanţi la şedinţă, se întreprind alte acţiuni pentru buna ei desfăşurare.
3. Şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale. În această etapă judecătorul: a) anunţă cauza; b) verifică prezenţa persoanelor citate; c) verifică respectarea procedurii de citare în cazul absenţei vreunei persoane citate; d) ia măsuri, după caz, pentru participarea interpretului; e) îndepărtează martorii din sala de şedinţă;f) identifică persoana în a cărei privinţă a fost pornită procedura contravenţională; g) anunţă completul de judecată şi lămureşte părţilor dreptul de recuzare; h) lămureşte participanţilor la şedinţă alte drepturi şi obligaţii.
4. Cercetarea judecătorească şi dezbaterile judiciare. Constă în cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la judecarea cauzei, precum şi soluţionarea cererilor şi demersurilor formulate şi dispune efectuarea, după caz, a unor acţiuni procesuale suplimentare. După terminarea cercetării judecătoreşti, instanţa anunţă dezbaterile judiciare.
5. Deliberarea şi emiterea hotărîrii instanţei de judecată. În această etapă instanţa de judecată hotărăşte asupra cauzei contravenţionale în camera de deliberare, pronunţîndu-se prin hotărîre asupra aspectelor faptic şi juridic ale cauzei. Hotărîrea se semnează de judecător şi se pronunţă în şedinţă publică imediat după deliberare.

• Căile de atac.

1. Calea ordinară de atac Recursul. Este etapa prin care hotărîrile judecătoreşti contravenţionale pot fi atacate către contravenient, agentul constatator, victimă, procuror, după caz, pentru a se repara erorile de drept.
2. Calea extraordinară de atac. Revizuirea. Procedura de revizuire se deschide în favoarea contravenientului în termen de cel mult 6 luni din momentul apariţiei unuia dintre temeiurile: a) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre, a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată la o nouă judecare; b) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă; c) legea nouă înlătură caracterul contravenţional al faptei sau ameliorează situaţia contravenientului în a cărui privinţă nu a fost executată integral sancţiunea contravenţională; d) există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale; e) prin hotărîre definitivă s-a constatat că agentul constatator, procurorul sau judecătorul a comis, în cursul constatării şi judecării acestei cauze, abuzuri ce constituie infracţiuni.
3. Executarea sancţiunii contravenţionale. Acesta fază constă în trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti care se pune în sarcina instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. Executare a hotărîrii se realizează de către autorităţile stabilite de prevederile legislaţiei de executare

2.1. Caracteristica generală a autorităţilor împuternicite să examineze cazurile contravenţianale

Potrivit legii contravenţionale, sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:

1)  instanţa de judecată;

2)  procurorul;

3)  comisia administrativă;

4)  agentul constatator.

Reieşind din conţinutul capitolului II al Cărţii a doua din Codul contravenţional, numai două dintre autorităţile nominalizate - procurorul şi agentul constatator - sînt recunoscute ca participanţi la procesul contravenţional.

 Competenţa în cazurile cu privire la contravenţii; instanţa de judecată; procurorul; comisia administrativă; agentul constatator (organele de specialitate specificate la art.400-423).

Competenţa instanţei de judecată

Deosebim competenţă teritorială şi competenţă materială. în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei de judecată (ca şi a celorlalte autorităţi împuternicite să soluţioneze cauza contravenţională), în Codul contravenţional ea nu este prevăzută în norma juridică care stipulează competenţa (art. 396-397).

În cazul dat se aplică principiul administrativ-teritorial (raza teritorială) recunoscut şi utilizat de alte ramuri ale sistemului de drept. Competenţa materială a instanţei de judecată este expres stabilită în lege (art. 395 din CC al RM).

Potrivit prevederilor normei procesuale nominalizate, instanţa judecă:

1)  cazurile contravenţionale prevăzute în art. 61, 63-66, 316-318, 320, 336 din CC al RM;

2)  cauzele contravenţionale în privinţa minorilor;

3)  cauzele contravenţioale în care agentul constatator sau procurorul propune o sancţiune dintre cele a căror aplicare este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată:

-    privarea de dreptul de a desfăşură o anumită activitate;

-    privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;

-    privarea de dreptul special;

-    munca neremunerată în folosul comunităţii;

-    arestul contravenţional;

4)  toate celelalte cazuri cu privire la contravenţii, care nu sînt atribuite prin lege competenţei altor organe;

5)  contestaţiile împotriva hotărîrilor agentului constatator, procurorului.

Competenţa procurorului

Procurorul examinează contravenţiile prevăzute în art. 63-68, 88, 312, 313, 316, 317, 320, 322-324, 335-337, 351-353 şi cele pe care le-a depistat în exerciţiul funcţiunii.

În cazul refuzului începerii urmăririi penale, încetării urmăririi penale din cauza că fapta constituie o contravenţie, precum şi în cazul liberării de răs-pundere penală a persoanei cu tragerea la răspundere contravenţională, pro-curorul dispune pornirea procesului contravenţional şi/ori examinează cauza în limitele competenţei sale, sau expediază materialele acumulate, conform competenţei, altor organe pentru examinare.

Prin ordononanţă motivată, procurorul poate aplica orice sancţiune contravenţională, cu excepţia sancţiunii a cărei aplicare este de competenţa instanţei de judecată.

Reglementarea competenţei procurorului este, în viziunea noastră, potrivit art. 396 din Codul contravenţional, una discutabilă şi urmează a fi revăzută.

în primul rînd, există conflict de lege între două norme juridice: potrivit prevederilor art. 396 din CC al RM soluţionarea cauzelor contravenţionale prevăzute în art. 320 şi 336 din CC al RM ţine de competenţa procurorului; iar potrivit prevederilor art. 395 din CC al RM această acţiune procesuală ţine de competenţa instanţei de judecată.

În al doilea rînd, considerăm că soluţionarea cauzelor contravenţionale prevăzute în art. 312 şi 313 din CC al RM în nici un caz nu poate să constituie competenţa procurorului, deoarece sancţiunea la ambele articole are următorul conţinut: „se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale cu privarea (subl. V.G.) de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an". înseamnă că organul (persoana cu funcţie de răspundere) care va aplica această sancţiune nu are alternativă. Pe lîngă amendă, ca sancţiune principală, trebuie să fie aplicată şi una dintre sancţiunile complimentare: fie privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie, fie privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. însă legea contravenţională (art. 395 alin. (1) pct. 1 lit.c)) stipulează că aplicarea sancţiunii privative de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau de dreptul de a deţine anumite funcţii constitue competenţa exclusivă a instanţei de judecată.

Competenţa comisiei administrative

Comisia administrativă este un organ de administrare în domeniul com-baterii contravenţionalităţii constituit pe lîngă autoritatea publică locală. Ca organ executiv, ea este formată de consiliul local (sătesc, comunal, orăşenesc, municipal), în componenţa preşedintelui, vecepreşedintelui, secretarului res-ponsabil şi a 4-7 membri,  ale căror obligaţii se stabilesc prin regulament.

Decizia comisiei administrative privind soluţionarea cauzei contravenţio-nale se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor comisiei prezenţi la şedinţă. Şedinţa comisiei este deliberativă dacă la ea este prezentă simpla majoritate a membrilor ei.

Comisia administrativă examinează cauzele contravenţionale prevăzute în art. 62, 75, 76, 92, 108, 161-168, 170-175, 180, 181, 227 din CC al RM.

Competenţa agentului constatator

Anterior s-a menţionat că agenţii constatatori (organele administraţiei publice de specialitate) pot fi divizaţi în două grupe:

1. a) agenţii împuterniciţi să constate fapte contravenţionale, să examineze cauza şi să aplice sancţiuni;
2. b) agenţii împuterniciţi numai să constate fapte contravenţionale.

Cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator pe a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia. Acesta poate aplica pedepsele prevăzute în sancţiunea contravenţiei comise (cu excepţia pedepselor a căror aplicare este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată),  în limitele competenţei şi numai în exerciţiul funcţiunii.

Agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare, soluţionare şi sancţionare sînt atribuite competenţei unor alte organe. In astfel de cazuri, agentul va remite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.

Tabelul 1. Competenţa agenţilor constatatori în procesul contravenţional

 

Autoritatea publică		Examinează şi aplică sancţiuni						Constată şi trimit la judecată sau comisiilor administrative
		contravenţia						contravenţia	agentul constatator
MAI		47-54, 69-71, 73, 74, art.77 alin.(8), art.78, art.79 alin.(1), (2), (4), art.801, 85–87, 89-91, 96, 97, 98–107, 115 alin.(3), 159, 160, 176, 191, 197, 201-203, 205, 216, 220-226, 228-245, 2631, 265, 267, art.272, art.274 alin.(1), (5), art.277, art.282–286, 293, 293/1, 295, 289/1, art.299 alin.(2), art.321, 325, 326, 334, 338-343, art.349 alin.(1), 350, 354–363, art.364 alin.(1)–(51), art.365				şefii de direcţii şi adjuncţii lor, şefii inspectoratelor de poliţie şi adjuncţii lor, şefii secţiilor de poliţie, şefii sectoarelor de poliţie, şefii posturilor de poliţie, ofiţerii principali de sector, ofiţerii superiori de sector, ofiţerii de sector, angajaţii secţiilor securitate publică, angajaţii serviciilor patrulare, angajaţii secţiilor supraveghere transport şi circulaţie rutieră, angajaţii serviciilor supraveghere tehnică şi accidente rutiere ale inspectoratelor de poliţie, angajaţii Inspectoratului naţional de patrulare şi ai Inspectoratului naţional de investigaţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.		art. 62, 75, 76, 92, 181, 197/1, 227, 233, 243, 322
CNA		art.264, 291/1, 313/1, 313/2, 314, 314/1 si 315				directorul, directorii adjuncţi ai Centrului Naţional Anticorupţie, şefii subdiviziunilor teritoriale ale acestuia şi adjuncţii lor.
Organele de inspectare financiară/ control financiar şi organele fiscale ale Ministerului Finanţelor		organele de control financiar si fiscal	art.263 alin.(1), (3)–(8), art.288, 289, 290, 291, 2931, 297, 298, art.299 alin.(1), art.301, 311, 330, art.349 alin.(1)			ministrul şi vice-miniştrii finanţelor, conducătorii direcţiilor generale finanţe ale unităţilor administrativ-teritoriale şi adjuncţii lor, şefii inspectoratelor fiscale de stat de toate nivelurile şi adjuncţii lor, directorul Agenţiei Achiziţii Publice şi adjunctul lui, conducătorii Inspecţiei financiare din subordinea Ministerului Finanţelor şi ai subdiviziunilor ei teritoriale, adjuncţii acestora
		organele de specialitate care le-au depistat	art.277 alin.(2), (3), (6), art.293, 295, 327/1
		organele Serviciului Fiscal de Stat	art.266 alin.(1), (3) şi (4)
Serviciul Vamal		art.79 alin.(3), art.232 alin.(3)–(6), art.265, 287, 2871				şefii birourilor şi posturilor vamale şi adjuncţii lor
Comisia Națională a Pieței Financiare		art.300, 302-310				preşedintele şi vicepreşedinţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
Autoritatea de protecție a concurentei								art.330/1 si la art.364 alin.(6)	persoanele împuternicite de autoritatea de protecţie a concurenţei.
Organele pentru protecţia mediului, organele pentru control geologic şi supraveghere minieră şi Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva"	Organele pentru protecţia mediului			art.95, 109–118, 120–130, 132-154, 156, 182			inspectorul principal de stat pentru ecologie şi adjuncţii lui, inspectorii superiori de stat pentru ecologie şi inspectorii de stat pentru ecologie
	organele pentru control geologic şi supraveghere minieră.			art.94 şi 119			inspectorul principal de stat pentru geologie şi supraveghere minieră şi adjuncţii lui, inspectorii de stat pentru geologie şi supraveghere minieră.
	Agenția pentru Silvicultura "Moldsilva"							art.110-115, 120-130, 132-137, 139-142	directorul general al Agenţiei pentru Silvi-cultură "Mold-silva" şi adjuncţii lui, direc-torii întreprin-derilor de stat pentru silvicultură, ai întreprinderilor silvo-cinegetice, ai rezervaţiilor naturale
								art.181	Organe pentru protecția mediului
Organele supraveghe-rii sanitar-epidemiologice de stat	art.80-83, 115 alin.(1), (2) si (4), 268-271, 276						medicul-şef sanitar de stat al Republicii Mol-dova şi adjuncţii lui, medicii-şefi sanitari de stat ai raioanelor şi oraşelor
Organele de specialitate în domeniul transporturilor	organul de specialitate ale adminis-traţiei pub-lice în dome-niul trans-portului aerian.				art.208-215, 217-219		a) conducătorul org-anului de specialitate al administraţiei pub-lice în domeniul transportului aerian şi adjuncţii lui, inspectorii superiori şi inspectorii abilitaţi cu funcţii de con-trol; b) comandanţii a-eronavelor civile în perioada de îndeplinire a misi-unii de zbor, pentru contra-venţiile prevăzute la art.210.	art.198-200, 204, 206, 207	organele de specialitate ale administraţiei publice în domeniul transportului auto, electric, feroviar şi naval
Agenția pentru Protecția Consumatorilor	art.84, 971-972, 273 pct.1)–4), 6)–13), 274 alin.(2)–(4), (6), 275 alin.(2), 278-281, 344-348, art.349 alin.(4)						directorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi adjuncţii lui		directorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, adjuncţii lui, precum şi inspectorii principali de stat şi inspectorii coordonatori de stat
Inspectoratul de Stat al Muncii								art.55-61	directorul Inspectoratului de Stat al Muncii şi adjuncţii lui, şefii inspecţiilor teritoriale de muncă şi adjuncţii lor, inspectorii de muncă
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei								art.246-260	directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei şi adjuncţii lui.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică								art.108, 161-168	persoanele cu funcţie de răspundere din unităţile energetice, împuternicite
Casa Naţională de Asigurări Sociale								art.263 alin.(2), 294, 2941, 296, art.349 alin.(2)	preşedintele CNAS şi directorii caselor teritoriale de asigurări sociale.
Compania Naționala de Asigurări în Medicina	art.266 alin.(2), (4)–(7), 266/1, art.349 alin.(3)						directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi adjuncţii săi, directorii agenţiilor teritoriale şi adjuncţii lor.
Organele supravegherii de stat în domeniul agricol şi sanitar-veterinar								art.131, 157, 158, 183-190, 192-196,  275	a) şeful Inspectoratului General Agricol şi adjuncţii lui, şefii oficiilor teritoriale ale inspectoratului, pentru contravenţiile prevăzute la art.131, 183-188, 192-195 b) directorul Agenţiei Fitosanitare şi adjuncţii lui, şefii direcţiilor teritoriale ale agenţiei, pentru contravenţiile prevăzute la art.189, 190; c)medicii veterinari oficiali din cadrul Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală sau din cadrul direcţiilor raionale (municipale) sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală, pentru contravenţiile prevăzute la art.157, 158, 196, 275.
Ministerul Apărării								art.242, 244, 366-373	a) persoanele cu funcţie de răspundere din centrele militare sau din Marele Stat Major al Armatei Naţionale, pentru contravenţiile prevăzute la art.366-373; b) persoanele cu funcţie de răspundere din poliţia militară rutieră sau din Marele Stat Major al Armatei Naţionale, pentru contravenţiile prevăzute la art.242, 244.
Inspecția de Stat in Construcții								art.177-179	şeful Inspecţiei de Stat în Construcţii şi adjuncţii lui, şefii direcţiilor din cadrul inspecţiei, şefii inspecţiilor teritoriale în construcţii şi adjuncţii lor, inspectorii principali de stat în construcţii, specialiştii principali ai Inspecţiei de Stat în Construcţii.
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Geodezică, Tehnică şi de Regim								art.93	şeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Geodezică, Tehnică şi de Regim şi inspectorul de stat.
Serviciile publice de gospodărie comunala								art.170-175, 180	şefii direcţiilor serviciilor publice de gospodărie comunală şi adjuncţii lor, specialiştii principali şi coordonatori ai gospodăriei comunale şi gospodăriei de exploatare a fondu-lui de locuinţe
Agentia Rezerve Materiale								art.327	directorul general al Agenţiei Rezerve Materiale şi adjuncţii lui
Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei								art.327/2	persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familie
Biroul National de Statistica								art.330	şeful Biroului Naţional de Statistică şi adjunctul lui, şefii organelor teritoriale de statistică
Serviciul de Stat de Arhiva								art.72, 328, 329	directorul Serviciului de Stat de Arhivă şi adjuncţii lui
Executorul judecătoresc								art.318 si 319	Executorul judecătoresc
Agenția Medicamentului si Dis-pozitivelor Medicale								art.77 alin.(1)–(7) si la art.77/1	şeful Inspectoratului de Stat Farmaceutic, adjuncţii lui şi farmaciştii inspectori
Politia de Frontiera	art.331, 332 si 333 alin.(1)						şefii de sectoare ale Poliţiei de Frontieră şi adjuncţii lor, şefii punctelor de trecere a frontierei de stat şi adjuncţii lor, şefii secţiilor control de frontieră şi adjuncţii lor	art.332/1 si art.333
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova								art.261, 262, 365/1 si 365/2	ofiţerii de informaţii şi securitate special împuterniciţi prin ordinul directorului Serviciului
Serviciul de Informatii si Securitate								art.261, 262, 365/1 si 365/2	ofiţerii de informaţii şi securitate special împuterniciţi prin ordinul directorului Serviciului
Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice								art.155/1	inspectorul principal de stat în domeniul reglementării activităţilor nucleare şi radiologice şi adjunctul lui, colaboratorii Secţiei inspectorat din cadrul Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice.
Comisia Naționala de Integritate								art.319/1 si 330/2	preşedintele, vice-preşedintele şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal								art.74/1–74/3	directorul, directorul adjunct şi personalul abilitat cu funcţii de control al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii								art.54/2, 65/1 si 71/1	membrii Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii

 

3. Probele în procesul contravenţional.

 

Organele agenţilor constatatori abilitate să constate fapta contravenţională şi să examineze cazul contravenţional sînt independente în efectuarea analizei juridice a faptei antisociale periculoase comise, în aprecierea gradului de pericol social al acesteia, în determinarea vinovăţiei făptuitorului, în selectarea tipului sancţiunii, în emiterea deciziei privind aplicarea pedepsei contravenţionale faţă de persoana vinovată de comiterea contravenţiei, însă decizia respectivă trebuie să fie bazată şi argumentată prin analiza probelor administrate.

Art. 425 alin. (3) din CC al RM stipulează că: „Aprecierea probelor se face de persoana competentă să soluţioneze cauza contravenţională, potrivit convingerii sale pe care şi-a format-o cercetînd toate probele administrate în raport cu circumstanţele constatate ale cauzei şi călăuzindu-se de lege”.

În procedura contravenţională constituie probă orice element de fapt, obţinut legal, care serveşte la constatarea existenţei ori inexistenţei unei con-travenţii, la identificarea făptuitorului şi la cunoaşterea circumstanţelor pentru justa soluţionare a cazului.

Organele abilitate stabilesc în baza probelor dacă s-a comis sau nu o con-travenţie, vinovăţia persoanei care a comis-o şi alte circumstanţe ce prezintă importanţă pentru justa soluţionare a cazului.

Probe în procedura contravenţională sînt: declaraţiile părţilor şi ale altor participanţi la procedura contravenţională, actele de procedură contra-venţională (procesul-verbal cu privire la contravenţia comisă; procesulver- bal cu privire la reţinerea administrativă; procesul-verbal privind controlul corporal şi controlul obiectelor; procesul-verbal de ridicare a mijloacelor de transport, a documentelor şi a obiectelor), înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, corpurile delicte, documentele şi obiectele ridicate, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, expertizele etc.

O importanţă majoră în desfăşurarea procedurii contravenţionale o are probatoriul, care constă în invocarea de probe şi propunerea de probe, admiterea şi administrarea lor în scopul constatării circumstanţelor relevante pentru cauză.

Nici o probă nu are valoare prestabilită. Sînt admisibile probele pertinente, concludente şi utile, administrate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Este de menţionat că nu pot fi admise ca probe datele care au fost obţinute:

1. a) prin violenţă, ameninţări sau prin alte mijloace de constrîngere;
2. b) prin metode ce contravin prevederilor ştiinţifice;
3. c) prin încălcarea esenţială a drepturilor şi libertăţilor contravenţionale ale persoanei, inclusiv a dreptului la apărare sau a dreptului la interpret/traducător.

Administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în pro-cedura contravenţională, care presupune colectarea şi verificarea probelor, în favoarea sau în defavoarea făptuitorului, de către organele (persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicite să constate cazul contravenţiei şi să-l examineze din oficiu sau la cererea altor participanţi la procedură.

Orice informaţie poate fi considerată drept probă dacă sînt respectate două condiţii: a) ea conţine date privind comiterea sau necomiterea contravenţiei, vinovăţia făptuitorului, alte date care pot contribui la soluţionarea obiectivă a cazului contravenţional; b) această informaţie este colectată în modul stabilit de lege şi din sursele prevăzute de lege.

În literatura de specialitate este acceptată clasificarea probelor conform diferitor criterii în: iniţiale şi derivate, directe şi indirecte, pozitive şi negative, de acuzare şi justificative,  în viziunea noastră, un interes deosebit îl prezintă clasificarea probelor potrivit izvorului datelor selectate.

În primul rînd, acestea sînt datele obţinute de la diferite persoane, mai cu seamă de la participanţii la procedura contravenţională: făptuitor (delincvent) partea vătămată, martori - deci informaţia furnizată nemijlocit de persoanele care au participat la fapta cercetată, au fost martori oculari ai acestor eve-nimente, dispun de unele date despre el. Această informaţie nu este de fiecare dată formulată în mod procesual (depunerea explicaţiei, întocmirea procesului-verbal etc.), fiind percepută şi în formă orală de către persoanele care cercetează şi examinează cazul. O altă varietate de informaţii obţinute sub formă de cifre, diagrame şi prin alte metode de comunicare sînt concluziile experţilor şi opiniile specialiştilor ca participanţi la procedura contravenţională.

Decizia de a efectua expertiza o emite organul împuternicit cu cercetarea şi examinarea cazului contravenţional (art. 390 din CC al RM). în noua lege contravenţională în calitate de participant la procesul contravenţional este inclus pentru prima dată specialistul (art. 389 din CC al RM).

Organele abilitate decid efectuarea expertizei printr-un demers, în care se formulează întrebările pentru expert. De fapt, la cercetarea cazurilor contra-venţionale angajaţii organelor de drept deseori apelează la ajutorul specialiştilor. Concluziile experţilor şi opiniile specialiştilor sînt utilizate pe larg la constatarea stării de beţie, apartenenţei substanţelor ridicate la substanţele narcotice, la stabilirea cantităţii de substanţe narcotice ridicate, la măsurarea daunei pricinuite în urma unui accident rutier sau în urma unui incident, la evaluarea costului obiectelor ridicate, la determinarea caracterului leziunilor corporale pricinuite părţii vătămate etc.

În al doilea rînd, corpurile delicte şi documentele sînt purtători materiali de informaţie. Metodele de bază de depistare şi de documentare a astfel de probe sînt: cercetarea la faţa locului; controlul corporal, controlul obiectelor, ridicarea obiectelor şi a documentelor etc. În calitate de probe în procedura contravenţională servesc datele din procesul-verbal cu privire la controlul corporal, procesul-verbal cu privire la controlul obiectelor, procesul-verbal cu privire la ridicarea obiectelor şi a documentelor etc.

Corpuri delicte sînt recunoscute obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvîrşirea contravenţiei, păstrează asupra lor urmele acţiunilor contravenţionale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, alte obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea con-travenţiei, constatarea circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea răspunderii contravenţionale.

Obiectul poate fi recunoscut drept corp delict în următoarele condiţii: 1) dacă, prin descrierea lui detaliată, prin sigilare, precum şi prin alte acţiuni întreprinse imediat după depistare, a fost exclusă posibilitatea substituirii sau modificării esenţiale a particularităţilor şi semnelor sau a urmelor aflate pe obiect (de exemplu, va servi drept corp delict la documentarea contravenţiei prevăzute în art. 85 din CC al RM, numai acea substanţă cu semne de substanţă narcotică ridicată în urma controlului corporal, care imediat după depistare, în prezenţa făptuitorului şi a doi martori asistenţi, a fost ambalată, sigilată, însoţită de semnăturile persoanei ce a efectuat ridicarea şi ambalajul, a făptuitorului şi a martorilor şi expediată expertului); 2) dacă obiectul a fost dobîndit prin unul dintre următoarele procedee probatorii: cercetarea la faţa locului, controlul corporal, ridicarea mijloacelor de transport, a obiectelor şi a documentelor, precum şi a fost prezentat de participanţii la procedura contravenţională, cu ascultarea prealabilă a acestora.

În documente informaţia se transmite prin cuvinte, cifre, planul cercetării la faţa locului. Corpurile delicte, la rîndul lor, conţin informaţia aşa cum se prezenta ea la momentul comiterii faptei (mijlocul de transport deteriorat în urma accidentului rutier, paşaportul tehnic falsificat, substanţa narcotică ri-dicată, arma individuală ridicată pe care s-au păstrat semnele contravenţiei comise etc.).

Corpurile delicte se anexează la procesul-verbal cu privire la contravenţie, în care se descriu amănunţit, ori se păstrează într-un alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau din alte motive, nu pot fi păs-trate se fotografiază, iar fotografiile se anexează la procesul-verbal, în care se consemnează acest fapt.

Pînă la soluţionarea cauzei contravenţionale, agentul constatator asigură păstrarea corpurilor delicte potrivit prevederilor legislaţiei.  La judecarea cauzei contravenţionale, instanţa de judecată va hotărî asupra corpurilor delicte.

În al treilea rînd, prezintă interes observaţiile nemijlocite ale persoanelor împuternicite să cerceteze şi să examineze cazul contravenţional. De exemplu, inspectorul poliţiei auto a observat şi a curmat o încălcare a regulilor de cir-culaţie rutieră. Observările lui servesc drept probă în procedura contravenţio-nală, fapt inadmisibil în procedura penală, în care reprezentantul organului de drept care a fost martor ocular al unei infracţiuni poate participa la procedura penală numai în calitate de martor.

În procedura contravenţională utilizarea observărilor colaboratorilor care supraveghează respectarea legislaţiei contravenţionale contribuie la asigurarea operativităţii soluţionării cazului. în caz contrar, reprezentanţii organelor poliţiei rutiere, supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, organelor vamale, controlului financiar şi fiscal, supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat, de protecţie a mediului înconjurător etc., n-ar putea să asigure operativ prevenirea şi stoparea faptelor contravenţionale.

Observările reprezentanţilor organului care a constatat fapta ilicită sînt fixate în procesul-verbal cu privire la contravenţie (cu excepţia cazurilor cînd procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă nu se întocmeşte - art. 446 din CC al RM).

Evaluarea probelor se face de persoana competentă să cerceteze şi să examineze cazul contravenţional, potrivit convingerii sale pe care şi-a format-o cercetînd toate probele administrate în raport cu circumstanţele constatate ale cazului şi călăuzindu-se de prevederile legii.

 

4. Măsurile procesuale de constrîngere

 

Măsurile de asigurare a procedurii contravenţionale sînt cele de constrîngere procesuală ca o modalitate a constrîngerii statale. Desfăşurarea normală a activităţii procesuale este imposibilă fără aplicarea măsurilor procesuale de constîngere.

Una dintre sarcinile de bază ale procesului contravenţional, reieşind din definiţia lui, este realizarea normei materiale, prevăzute de Partea specială a Cărţii întîi din Codul contravenţional, deci aplicarea legitimă şi corectă a sancţiunii în cazul încălcării dispoziţiei normei materiale a dreptului contravenţional. Prin urmare, norma procesuală a dreptului contravenţional se aplică numai atunci cînd a apărut un raport juridic contravenţional în legătură cu să-vîrşirea unei contravenţii. Măsurile de asigurare a procedurii contravenţionale aplicate după comiterea faptei contravenţionale au drept scop buna şi legitima desfăşurare a procedurii contravenţionale.

Conform art. 432 CC al RM Agentul constatator este în drept să aplice, în limitele competenţei, următoarele măsuri procesuale de constrîngere:

1. a) reţinerea;
2. b) aducerea silită;
3. c) înlăturarea de la conducerea vehiculului;
4. d) examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe;
5. e) reţinerea vehiculului.

Reţinerea

Reţinerea constă în limitarea de scurtă durată a libertăţii persoanei fizice şi se aplică în cazul:

1. a) contravenţiilor flagrante pentru care Codul Contravenţional prevede sancţiunea arestului contravenţional;
2. b) imposibilităţii identificării persoanei în a cărei privinţă este pornit proces contravenţional dacă au fost epuizate toate măsurile de identificare;
3. c) contravenţiilor pasibile, conform Codului Contravenţional, de aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării.

Reţinerea se aplică de către:

1. a) poliţie;
2. b) Poliţia de frontieră, în cauzele de încălcare a regimului de frontieră sau a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat;
3. c) Serviciul vamal, în cazul contravenţiilor ce ţin de competenţa lui.

Persoana reţinută va fi informată neîntîrziat, într-o limbă pe care o înţelege, despre motivele reţinerii, faptul informării consemnîndu-se în procesul-verbal cu privire la reţinere.

Persoanei reţinute i se comunică neîntîrziat, contra semnătură, drepturile prevăzute la art.384, faptul comunicării consemnîndu-se în procesul-verbal cu privire la reţinere.

Persoanei reţinute i se acordă neîntîrziat posibilitatea de a comunica la două persoane, la alegerea sa, despre reţinere. Faptul comunicării sau al refuzului de a comunica se consemnează, contra semnătură, în procesul-verbal cu privire la reţinere.

La reţinerea persoanei, conform art. 434 CC al RM, se încheie neîntîrziat un proces-verbal cu privire la reţinere, în care se consemnează data şi locul încheierii, funcţia, numele şi prenumele persoanei care a încheiat procesul-verbal, date referitoare la persoana reţinută, data, ora, locul şi motivul reţinerii.

Procesul-verbal cu privire la reţinere se semnează de persoana care l-a încheiat şi de persoana reţinută. Refuzul persoanei reţinute de a semna procesul-verbal se consemnează în el, cu adeverirea faptului de cel puţin doi martori.

Reţinerea nu poate depăşi 3 ore, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul articol.

Persoana suspectată de săvîrşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional poate fi reţinută pînă la examinarea cauzei contravenţionale, dar nu mai mult decît pe 24 de ore. Faptul reţinerii se comunică neîntîrziat procurorului.

Persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova, regimul de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat pot fi reţinute pe un termen de pînă la 3 ore pentru încheierea procesului-verbal sau, prin decizia instanţei de judecată, pe un termen de pînă la 72 de ore pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei.

Persoanele care au comis un act huliganic nu prea grav, care au încălcat premeditat modul de folosire a simbolurilor de stat, care au atentat la ordinea publică în condiţiile regimului de stare excepţională, care nu execută cu rea-voinţă dispoziţiile sau cererile legitime ale procurorului, ofiţerului de urmărire penală, ofiţerului de informaţii şi securitate, angajatului cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne sau ale unei alte persoane aflate în exerciţiul funcţiei de serviciu sau al datoriei obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, care le-au opus rezistenţă, i-au ultragiat pe aceştia ori pe un militar, care au adresat un apel fals poliţiei, care vînd mărfuri (produse) în locuri interzise sau mărfuri (produse) cu termenele de vînzare expirate, necalitative, fără certificat ori fără semnul conformităţii, sau care au încălcat regulile operaţiunilor valutare pot fi reţinute de autoritatea competentă să examineze cauze contravenţionale. Termenul reţinerii contravenţionale curge din momentul reţinerii.  Persoanei reţinute i se asigură cel puţin condiţiile prevăzute în Codul de executare pentru persoanele supuse măsurii arestului preventiv.

 Persoana reţinută urmează să fie liberată în cazul în care:

1. a) nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că a săvîrşit contravenţia;
2. b) a expirat termenul reţinerii;
3. c) lipsesc temeiurile de a fi privată în continuare de libertate.

Persoana liberată nu poate fi reţinută din nou pe aceleaşi temeiuri. La liberare, persoanei reţinute i se înmînează copia de pe procesul-verbal în care se menţionează de cine şi în ce temei a fost reţinută, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul liberării.

Aducerea silită

Conform art. 437 CC la RM aducerea silită constă în conducerea forţată în faţa instanţei de judecată a martorului sau a victimei care se eschivează de la prezentare.

Aducerea silită se efectuează de către poliţie în temeiul unei încheieri judecătoreşti. Mandatul de aducere silită va cuprinde:

1. a) data şi locul emiterii;
2. b) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care dispune aducerea;
3. c) numele, prenumele şi domiciliul persoanei care trebuie să fie adusă;
4. d) data, ora şi locul în care persoana urmează să fie adusă;
5. e) motivul aducerii.

Înlăturarea de la conducerea vehiculului

Persoana care conduce vehicul este înlăturată de la conducere dacă:

1. a) există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe;
2. b) nu are asupra sa documentul care confirmă dreptul de a conduce sau de a folosi vehiculul;
3. c) a expirat termenul de 90 de zile de admitere temporară a mijlocului de transport auto pe teritoriul Republicii Moldova.

Persoana indicată de la lit.a) este obligată să accepte, la cererea agentului constatator, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sînge şi de eliminări ale corpului pentru analiză.

Testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sînge şi de eliminări ale corpului pentru analiză se efectuează de un specialist abilitat cu asemenea atribuţii. Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul răspunde în conformitate cu art.312 din Codul penal.

Modul de efectuare a testării alcoolscopice, a examenului medical, precum şi de constatare a gradului de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, se stabileşte de Guvern.

Reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare

Vehiculul al cărui conducător a fost înlăturat de la conducere este reţinut şi, dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, este adus la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai apropiată de locul constatării contravenției.  Vehiculul poate fi adus la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliţie şi în cazul în care:

1. a) staţionarea lui poate genera un pericol iminent pentru interesul public;
2. b) a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare.

(3) Faptul aducerii vehiculului la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliţie se consemnează într-un proces-verbal, în care se indică:

1. a) tipul, modelul vehiculului, numărul de înmatriculare, numerele de identificare ale agregatelor marcate, defectele şi deteriorările lui vizibile;
2. b) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a decis aducerea vehiculului la parcare şi care a organizat aducerea;
3. c) temeiul de fapt şi temeiul juridic care au determinat aducerea vehiculului;
4. d) denumirea (numele), sediul (domiciliul), numărul de telefon al persoanei care a organizat (a efectuat) aducerea vehiculului la parcare;
5. e) adresa parcării;
6. f) data şi ora încheierii procesului-verbal;
7. g) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare.

Procesul-verbal se încheie în 4 exemplare: un exemplar rămîne la persoana care a decis aducerea vehiculului la parcare, al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat aducerea, al treilea exemplar se înmînează persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare, iar cel de-al patrulea exemplar se înmînează proprietarului sau posesorului de vehicul ori i se expediază recomandat la domiciliu. Despre aducerea vehiculului la parcare, agentul constatator informează neîntîrziat serviciul de gardă al poliţiei.

Vehiculul parcat se restituie proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor legal imediat după înlăturarea temeiurilor pentru aducerea la parcare prevăzute la alin.(1) şi (2), în temeiul hotărîrii cu privire la contravenţie. Cheltuielile de aducere şi de staţionare a vehiculului la parcare sînt suportate de contravenient.

Pentru deteriorările cauzate vehiculului în timpul aducerii la parcare sau în timpul staţionării lui la parcare răspunde agentul constatator.

În cazul indicat la alin.(2) lit.b), folosirea vehiculului poate fi interzisă şi prin ridicarea tăbliţelor cu numărul de înmatriculare. În acest caz, prevederile alin.(4) se aplică în mod corespunzător.

Conducătorul, proprietarul sau posesorul vehiculului nu suportă cheltuielile indicate la alin.(5) dacă lipsesc elementele constitutive ale contravenţiei. În acest caz cheltuielile sînt suportate de stat.

Modul de calculare a cheltuielilor de aducere şi de staţionare a vehiculului la parcare se stabileşte de Guvern.

În caz de stabilire a sancţiunii contravenţionale prevăzute la art.287 alin.(8) şi (9), cheltuielile de scoatere a mijlocului de transport auto, a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori de pe teritoriul Republicii Moldova le suportă contravenientul.

Constatarea faptei contravenţionale.

1. Noţiunea etapei de constatare a faptei contravenţionale
2. Circumstanţele care înlătură procesul contravenţional;
3. Caracterisţica şi condiţiile de întocmire a procesului verbal cu privire la constatarea faptei contravenţionale;
4. Decizia agentului constatator de sancţionare a contravenientului sau de remitere a cauzei în instanţa de judecată;
5. Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie.

Judecarea cauzei contravenţionale în instanţă

1. Acţiunile preliminare ce ţin de judecarea cauzei contravenţionale în instanţa de judecată;
2. Cercetarea judecătorească
3. Emiterea hotărîrii judecătoreşti şi aducerea la cunoştinşă a acesteia.

Exercitarea căilor de atac în cazul cu privire la contravenţii.

1. Calea ordinară de atac. Recursul;
2. Calea extraordinară de atac. Revizuirea.

Executarea sancţiunii contravenţionale.

Executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale este ultima fază a procedurii contravenţionale. Ea include activitatea organelor împuternicite să execute deciziile, privind: 1) verificarea procedurii de punere a deciziei emise în executare; 2) procedura de executare a sancţiunii executate; 3) finalizarea fazei de executare a deciziei emise şi a procedurii contravenţionale, în general.

Procedura contravenţională se finalizează atunci cînd se clasează cazul contravenţional sau se execută decizia cu privire la aplicarea sancţiunii con-travenţionale.

Clasarea cazului contravenţional se efectuează atunci cînd se stabileşte vreo împrejurare ce exclude procedura contravenţională, prevăzută în art. 441 din CC al RM. Clasarea poate avea loc la orice fază a procedurii contraven-ţionale: în procesul constatării faptei contravenţionale şi cercetării cazului, examinării lui sau al revizuirii cazului.

Clasarea cazului este o fază finală a procesului contravenţional, luîndu-se măsuri de restabilire în drepturi a făptuitorului în cazul în care drepturile acestei persoane au fost lezate prin ridicarea mijlocului de transport, a obiectelor şi a documentelor, precum şi în alte cazuri.

Ultima fază a procedurii contravenţionale se finalizează în momentul exe-cutării sancţiunii contravenţionale. Din acest moment persoana sancţionată îşi pierde statutul juridic de „contravenient" şi obţine statutul juridic de „persoană cu antecedent contravenţional".

Potrivit dispoziţiilor generale din legea de executare, decizia cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale este obligatorie pentru executare de către toţi subiecţii dreptului contravenţional.

Trimiterea spre executare a hotărîrilor (deciziilor, ordonanţelor) privind aplicarea sancţiunii contravenţionale, cu excepţia sancţiunii avertismentului şi amenzii aplicate de către agentul constatator, revine instanţei de judecată, comisiei administrative sau procurorului, după caz, care au adoptat actul juridic respectiv.

În termen de 10 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti, preşedintele instanţei trimite dispoziţia de executare a hotărîrii, împreună cu o copie de pe hotărîrea definitivă, autorităţii însărcinate cu punerea în executare a hotărîrii conform prevederilor legislaţiei de executare.  în cazul în care cauza a fost judecată cu recurs, la copia de pe hotărîre se anexează copia de pe decizia instanţei de recurs.

Hotărîrile judecătoreşti privind aplicarea sancţiunii arestului contravenţi-onal faţă de persoanele care nu se află sub arest se expediază organului de poliţie pe a cărui rază teritorială se află domiciliul contravenientului, pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.

În cazul în care faţă de una şi aceeaşi persoană sînt pronunţate cîteva hotărîri (decizii) privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale, fiecare hotărîre se execută separat.

 

[1] În acest sens putem exemplifica următoarele activităţi procesuale: Începerea procesului contravenţional în baza denunţului, plîngerii sau din oficiu de către agentul constatator; Întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţii; Administrarea probelor în vederea demonstrării existenţei contravenţiei; Realizarea masurilor procesuale de constrângere, Aplicarea sancţiunii, Contestaţia la procesul contravenţional, Judecarea cauzei contravenţionale, Căile de atac, Executarea sancţiunii contravenţionale. (consecutivitatea în exemplu de mai sus este una alternativă şi de maxima generalitate de realizare  a unui proces contravenţional).

[2] Cu toate că aplicarea sancţiunii este a parte componetă a etapei de întocmirii prosesului verbal cu privire la contravenţie examinată mai sus, deoarece confrm art. 443 al. 9) “partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde decizia agentului constatator de sancţionare a contravenientului sau de remitere a cauzei în instanţa de judecată” considerăm necesar a examina acestă operaţiune ca etapă separată.