Delimitarea dreptului muncii de alte ramuri de drept este importantă atît din punct de vedere teoretic, în sensul studierii ei ştiinţifice, cît şi din perspectivă practică, pentru calificarea juridică reală a raporturilor sale şi pentru aplicarea corectă a legii.
Cele mai importante raporturi şi conexiuni ale dreptului muncii se stabilesc cu următoarele ramuri de drept: dreptul constituţional, dreptul civil şi dreptul procesual civil, dreptul administrativ şi dreptul protecţiei sociale.
La analizarea conexiunii dreptului muncii cu dreptul constituţional, trebuie menţionat că dreptul constituţional consacră cele mai importante valori economice, sociale şi politice, iar principiile sale orientează toate celelalte ramuri de drept, inclusiv dreptul muncii. În ceea ce priveşte deosebirile existente între cele două ramuri, se cer a fi relevate următoarele aspecte: majoritatea normelor dreptului constituţional sînt imperative; în cazul dreptului muncii, cele mai multe norme sînt convenţionale; cele două ramuri de drept au fiecare sancţiuni specifice; în cazul dreptului constituţional, prevalează raporturile juridice cu caracter nepatrimonial, pe cînd în dreptul muncii foarte multe raporturi juridice au un caracter patrimonial.
La examinarea conexiunii dreptului muncii cu dreptul civil, trebuie relevat că raporturile dintre cele două ramuri au la bază calitatea de „drept comun” al dreptului civil faţă de dreptul muncii.
Este necesar să menţionăm că aplicarea normelor dreptului civil în domeniul dreptului muncii are totuşi un caracter subsidiar, intervenind numai dacă sînt întrunite două condiţii: dacă nu există în acel domeniu reglementări proprii ale legislaţiei muncii şi dacă dispoziţiile proprii dreptului civil nu sînt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă.
Asemănările şi deosebirile dintre cele două ramuri (dreptul muncii şi dreptul civil) se concretizează în următoarele: în ambele ramuri raporturile juridice sînt, de regulă, contractuale şi se bazează pe principiul negocierii şi al egalităţii părţilor; în dreptul muncii, însă, negocierea se înscrie în limitele stabilite prin lege, iar egalitatea se păstrează pînă la încheierea contractului individual de muncă, după care o parte contractantă, salariatul, adoptă o poziţie de subordonare; răspunderea materială a salariatului, conform dreptului muncii, are anumite particularităţi în ceea ce priveşte întinderea ei (ca regulă, nu poate depăşi salariul mediu lunar al angajatului) şi este mai restrînsă, necuprinzînd venitul ratat.
Conexiunea dreptului muncii cu dreptul procesual civil se exprimă prin faptul că modalitatea de judecare a pricinilor contencioase şi de contencios administrativ ce rezultă din raporturile juridice de muncă este reglementată de Codul de procedură civilă al Republicii Moldova din 14 martie 200328.
În ceea ce priveşte corelaţia dreptului muncii cu dreptul administrativ, trebuie menţionat faptul că aceasta se manifestă în următoarele forme: printre izvoarele dreptului muncii se numără actele normative emise de organele puterii executive (Guvernul Republicii Moldova, ministerele ş.a.); autorităţile publice apar ca subiecte ale raporturilor juridice de muncă în raport cu angajaţii lor.
Legătura dreptului muncii cu dreptul administrativ este relevată şi de existenţa raporturilor juridice conexe, şi anume: cele referitoare la organizarea muncii, protecţia şi igiena muncii şi la calificarea forţei de muncă.
Cele mai strînse legături există între dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale.
Dreptul protecţiei sociale, ca ramură distinctă de drept, s-a format prin anii 1960-1970. Pînă la acel moment, majoritatea normelor juridice ce reglementau relaţiile protecţiei sociale făceau parte din ramura dreptului muncii.
Dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale se interferează, deoarece:
- unele drepturi ce ţin de asigurări sociale sînt întemeiate pe calitatea de salariat;
- convenţiile colective (în calitate de izvoare specifice dreptului muncii) pot cuprinde clauze prin care se acordă salariaţilor drepturi suplimentare de asistenţă socială;
- izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi ale dreptului protecţiei sociale sînt, deseori, comune. În această privinţă se invocă următorul exemplu: Convenţia OIM nr. 117/1962 privind obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale.