Drept

Ca şi în alte ramuri de drept, în dreptul muncii atestăm idei călăuzitoare, reguli fundamentale pe baza cărora se eşafodează întreaga ramură de drept.

Principiile de drept sînt idei întemeietoare ale conţinutului tuturor normelor juridice. Ele au atît un rol constructiv, cît şi unul valorizator pentru sistemul dreptului, în sensul că ele cuprind cerinţele obiective ale societăţii, cerinţe cu manifestări specifice în procesul de constituire a dreptului şi în procesul de realizare a acestuia60.

Principiile de drept pot fi formulate direct, în articole de legi speciale, ori pot fi deduse pe cale de interpretare.

În dreptul muncii se întîlnesc două categorii de principii: principii generale ale sistemului de drept şi principii specifice dreptului  muncii.

Principiile generale ale sistemului de drept sînt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie a ţării. Aceste principii ar putea fi formulate astfel: principiul separaţiei puterii în stat; principiul legalităţii; principiul egalităţii în faţa legii; principiul democraţiei.

Principiile specifice dreptului muncii, idei generale şi comune pentru întreaga legislaţie a muncii, privesc toate instituţiile dreptului muncii, chiar dacă unele nu-şi manifestă prezenţa cu aceeaşi intensitate în fiecare din instituţiile respective61.

Primele principii ale dreptului muncii au fost formulate odată cu instituţionalizarea dreptului muncii. Anume autorul sovietic  Voitinski

• a relevat, pentru prima dată, ideile fundamentale ale dreptului muncii (el le-a denumit trăsături ale dreptului muncii sovietic), şi anume62:

• unitatea dreptului muncii sovietic. Acest principiu presupunea aplicarea (extinderea) normelor dreptului muncii asupra tuturor persoanelor care au încheiat contracte individuale de muncă;
• stabilitatea raporturilor juridice de muncă. Potrivit acestui principiu, angajatorul avea dreptul să desfacă contractul de muncă doar în cazurile prevăzute de legislaţie;
• legalitatea clauzelor contractului de muncă desemna faptul că interpretarea clauzelor contractuale ambigue se efectua în favoarea salariaţilor;
• condiţionarea muncii angajate, adică condiţiile în care urma să fie prestată munca nu trebuia să înrăutăţească situaţia salariatului comparativ cu acele condiţii care au fost stabilite în legislaţia muncii.

Meritul lui Voitinski I.S. a rezidat în aceea că el nu a încercat să îmbine principiile dreptului muncii cu drepturile şi obligaţiile fundamentale ale părţilor contractului individual de muncă. Alţi autori sovietici, cum ar fi: Alexandrov N.G., Andreev V.S. ş.a., au pus semnul egalităţii între drepturile şi obligaţiile fundamentale ale cetăţenilor şi principiile organizării socialiste a muncii63.

Poziţia autorilor, care au examinat drepturile şi obligaţiile de muncă ale salariaţilor sub formă de principii de drept, nu se bucura de o unitate internă, deoarece drepturile şi obligaţiile salariaţilor se realizau doar în cadrul raportului juridic de muncă, iar principiile dreptului muncii trebuia să fie extinse şi asupra raporturilor juridice conexe.

Principiile specifice dreptului muncii sînt reflectate expres în articolul 5 din CM al RM. Considerăm că, la formularea acestei liste de principii ramurale ce guvernează raporturile de muncă şi alte raporturi legate nemijlocit de acestea, legiuitorul a comis următoarele inadvertenţe:

1. 5 lit. a) din CM al RM reproduce un principiu interramural – libertatea muncii;
2. principiul enunţat în art. 5 lit. b) din CM al RM însumează două principii ce au o natură diferită – interzicerea muncii forţate şi discriminarea în domeniul raporturilor de muncă;
3. protecţia împotriva şomajului şi acordarea de asistenţă la plasarea în cîmpul muncii (art. 5 lit. c) din CM al RM, se prezintă ca principii ale dreptului administrativ şi dreptului protecţiei sociale. Principiul garantării dreptului la asigurarea socială obligatorie a salariaţilor se raportează, de asemenea, la ramura dreptului protecţiei sociale;
4. legiuitorul nu a consfinţit expres principiul unităţii şi diferenţierii în dreptul muncii;
5. multe dintre principiile de drept sînt expuse sub formă de garanţii ale drepturilor salariaţilor şi angajatorilor, ceea ce conduce la dublarea conţinutului art. 9 şi 10 din CM al RM, care fixează drepturile şi obligaţiile fundamentale ale părţilor contractului individual de muncă.

Ţinînd cont de faptul că dreptul muncii se prezintă ca un drept al protecţiei salariatului, se cere a fi menţionat că principiile acestei ramuri de drept (libertatea muncii, interzicerea muncii forţate, protecţia împotriva şomajului ş.a.) sînt direcţionate spre protecţia drepturilor salariaţilor. Considerăm însă că în cadrul raporturilor juridice de muncă, urmează a fi consfinţit şi principiul bunei-credinţe. În  opinia  autorului  Dumitru  Mazilu64,  principiul bunei-credinţe

este un principiu general de drept, care presupune atît întocmirea legii cu corectitudine, cît şi realizarea prescripţiunilor ei, ţinînd seama nu numai de propriile interese, dar şi de interesele celeilalte părţi.

Esenţa acestui important principiu rezidă în faptul că atît angajatorul, cît şi salariatul trebuie să-şi exercite drepturile şi să profite de garanţiile legale (prevăzute, în special, pentru salariat) fără a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale celeilalte părţi. De exemplu, este inadmisibilă situaţia în care salariatul, luînd cunoştinţă de ordinul angajatorului privind concedierea, a ascuns certificatul privind incapacitatea temporară de muncă în vederea prezentării lui ulterioare, la intentarea acţiunii de restabilire în funcţie în instanţa de judecată. Considerăm că, în această situaţie, instanţa de judecată trebuie să respecte întreaga procedură de concediere a salariatului.

Întrucît principiile dreptului muncii vor fi examinate mai pe larg în capitolele următoare, odată cu instituţiile juridice pe care ele le fundamentează, ne vom limita la prezentarea lor succintă.