Obiectul raporturilor juridice de muncă îl constituie conduita participanților la raportul respectiv. Prin urmare, obiectul raportului juridic constă în acțiunea la care este îndreptată o parte a acestui raport și de care este ținută cealaltă parte.
Raportul juridic de muncă va avea ca obiect înseși prestațiile reciproce ale subiectelor acestuia - prestarea muncii de către salariat și, respectiv, salarizarea acestuia de către angajator.
În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (8) din CM al RM, prestarea muncii de către salariat trebuie să fie posibilă în condiții licite. Așadar, este interzisă încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activități ilicite sau amorale.
Salarizarea muncii reprezintă remunerarea în bani a muncii prestate în temeiul contractului individual de muncă. Prin munca salariată se înțelege orice muncă prestată fără a dispune de mijloacele proprii de producție; rezultatul ei revine deținătorului mijloacelor de produc-ție care plătește, în schimb, salariul convenit prin contract celui care prestează munca.
În cadrul raporturilor juridice de muncă, ordinea prestațiilor la care s-au obligat subiectele este prestabilită[1]. Mai întîi, se prestează munca și, ulterior, are loc retribuirea ei (de regulă, lunar).
Conținutul raportului juridic de muncă este alcătuit dintr-o totalitate de drepturi și obligații ce le revin subiectelor raporturilor juridice de muncă.
Drepturile și obligațiile subiectelor raporturilor juridice de muncă sînt stabilite:
- pe cale normativă - în acest sens, găsim numeroase dispoziții în Codul muncii (art. 9-10, 91-93 ș.a.), în Legea salarizării nr.847-XV din 14 februarie 2002 ș.a.;
- pe calea parteneriatului social - prin intermediul convențiilor colective și contractelor colective de muncă;
- pe cale contractuală - prin clauzele concrete ale contractului individual de muncă.
Indiferent de izvorul din care provin, drepturile și obligațiile subiectelor raporturilor juridice de muncă sînt interdependente, adică fiecărui drept subiectiv al unei părți îi corespunde o obligație pentru cealaltă parte și invers[2]. Astfel, dreptului salariatului de a pretinde la plata salariatului îi corespunde obligația angajatorului de a achita integral salariul în termenele stabilite de Codul muncii.
[1] Adrian Leik, Mihai Mantale, Gheorghe Filip, op.cit., p. 113.
[2] Ibidem, p. 115.