Descentralizarea economică și transformările social-politice care au loc în Republica Moldova, pot avea sorți de izbîndă doar în condițiile unei păci sociale, a unor poziții coordonate ale partenerilor sociali, care reprezintă interesele angajaților, patronilor și statului.
Pentru a asigura coordonarea pozițiilor și a lua în considerare interesele partenerilor sociali care, în mare măsură, nu corespund, experiența mondială a elaborat sistemul de parteneriat social, sistem ce permite soluționarea pe cale pașnică a conflictelor care apar între partenerii sociali.
Parteneriatul social este indisolubil legat de noțiunea de autonomie socială, prin care se înțelege împuternicirea uniunii salariaților și a celei a angajatorilor de a rezolva independent, fără imixtiunea statului, o serie de probleme sociale[1]. Anume din aceste considerente, parteneriatul social poate să existe numai în condițiile unei autonomii sociale a partenerilor.
Deși primele încercări de soluționare a unor conflicte de muncă prin negocieri dintre patroni și salariați s-au semnalat încă din secolul al XIX-lea, abia după primul război mondial, odată cu crearea Organizației Internaționale a Muncii, se poate vorbi despre geneza principiului parteneriatului social și negocierilor colective ca modalități de rezolvare a unor probleme specifice raporturilor de muncă[2].
Parteneriatul social a fost legiferat pentru prima dată în Europa, în special sub forma Consiliului Economic și Social, fapt ce a jucat un rol deosebit de important la depășirea, într-un climat de pace socială, a perioadelor de criză în astfel de țări precum: Franța, Italia, Belgia, Olanda. Ulterior, acest sistem a fost preluat și de alte state, cum^ar fi: Australia, Japonia ș.a.[3]
În conformitate cu prevederile art. 15 din CM al RM, prin noțiunea de parteneriat social se înțelege un sistem de raporturi stabilite între salariați (reprezentanții salariaților), angajatori (reprezentanții angajatorilor) și autoritățile publice respective în procesul stabilirii și realizării drepturilor și intereselor sociale și economice ale părților.
Scopul principal al parteneriatului social constă în efectuarea unor măsuri comune și concrete ale părților, menite să asigure protecția socială a salariaților.
Esența parteneriatului social reprezintă concentrarea eforturilor partenerilor sociali în scopul depășirii crizei și a stabilizării situației social-economice. Concomitent, este necesar să fie soluționate și alte sarcini, cum ar fi:
- utilizarea potențialului parteneriatului social în interesele dezvoltării personalității, asigurarea drepturilor și garanțiilor constituționale ale acesteia;
- coordonarea intereselor partenerilor sociali în soluționarea problemelor privind remunerarea muncii, ocuparea forței de muncă, protecția și securitatea muncii, instruirea profesională și reciclarea cadrelor etc.;
- precizarea funcțiilor, drepturilor și obligațiunilor partenerilor sociali, elaborarea principiilor și procedurilor, ridicarea nivelului culturii negocierilor;
- aplanarea conflictelor colective de muncă în baza principiilor relațiilor de parteneriat, reducerea tensiunii în societate;
- trecerea treptată de la metodele administrative de comandă la cele colective de reglementare contractuală a relațiilor sociale și de muncă la toate nivelurile.
Potrivit prevederilor art. 17 din CM al RM, principiile de bază ale parteneriatului social sînt: legalitatea; egalitatea părților; paritatea reprezentării părților; cointeresarea părților pentru participarea la raporturile contractuale; respectarea de către părți a normelor legislației în vigoare; încrederea mutuală între părți; evaluarea posibilităților reale de îndeplinire a angajamentelor asumate de părți; prioritatea metodelor și procedurilor de conciliere și efectuarea obligatorie de consultări ale părților în probleme ce țin de domeniul muncii și al politicilor sociale; renunțarea la acțiuni unilaterale care încalcă înțelegerile (contractele colective de muncă și convențiile colective) și informarea reciprocă a părților despre schimbările de situație; adoptarea de decizii și întreprinderea de acțiuni în limitele regulilor și procedurilor coordonate de părți; executarea obligatorie a contractelor colective de muncă, a convențiilor colective și a altor înțelegeri; controlul asupra îndeplinirii contractelor colective de muncă și a convențiilor colective; răspunderea părților pentru nerespectarea angajamentelor asumate; favorizarea de către stat a dezvoltării parteneriatului social.
În baza reglementării contractuale a chestiunilor privind remunerarea muncii și a condițiilor de muncă, ocuparea forței de muncă și a garanțiilor sociale, precum și a altor chestiuni la nivel național, ramural, teritorial, sistemul de parteneriat social creează condiții pentru egalarea posibilităților subiectelor economiei în concurența lor pe piața mărfurilor și serviciilor, contribuie la reducerea tensiunii de pe piața muncii.
În Republica Moldova, parteneriatul social constituie o modalitate concretă de realizare a democrației economico-sociale, integrabilă în ansamblul democrației politice.
[1] TpygoBoe u copnanbHoe npaao sapyOewHbix crpaH / nog peg. 3.B. OpeHKenb. - MocKBa: OpucTb, 2002, c. 53.
[2] Valer Dorneanu, Gheorghe Bădică, Dreptul muncii, București, Lumina Lex, 2002, p.171.
[3]* De exemplu, în Japonia au loc consultări, în mod periodic, în cadrul Conferinței și Mesei Rotunde pentru Probleme Industriale și de Muncă (Sanrokon).