În prezent, reglementarea juridică a salarizării se realizează prin mecanismul îmbinării reglementărilor de stat cu cele care se realizează prin intermediul parteneriatului social.
Una din sarcinile de bază ale reglementării de către stat a salari- zării o constituie stabilirea mărimii salariului minim pe țară, salariului tarifar pentru categoria I de calificare a salariaților din unitățile cu autonomie financiară, în prealabil negociat de către partenerii sociali, și salariului tarifar pentru categoria I de salarizare a angajaților din sectorul bugetar, tarifelor de stat de salarizare, prin stabilirea sistemului și condițiilor de salarizare a angajaților din instituțiile și organizațiile finanțate de la buget, precum și prin reglarea fondurilor de salarizare a angajaților din întreprinderile monopoliste.
În plan normativ, cadrul juridic al salarizării a fost configurat de un însemnat număr de acte normative, dintre care cele mai principale ar putea fi considerate:
- Codul muncii al Republicii Moldova, adoptat de către Parlamentul Republicii la 28 martie 2003;
- Legea salarizării, adoptată de către Parlamentul Republicii la 14 februarie 2002;
- Legea privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, adoptată de către Parlament la 28 decembrie 2000;
- Legea nr. 355-XVI cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, adoptată de către Parlament la 23 decembrie 2005[1] [2] [3] [4];
- Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Modului de calculare și de plată a sumei de compensare a pierderii unei părți din salariu în legătură cu încălcarea termenelor de achitare a acestuia nr. 535 din 7 mai 2 0 0 3399;
- Hotărîrea Guvernului RM nr. 525 din 16 mai 2006 privind salarizarea funcționarilor publici și persoanelor care efectuează de- servirea tehnică[5];
- Hotărîrea Guvernului RM nr. 152 din 19 februarie 2004 cu privire la salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din unitățile cu autonomie financiară și cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile[6];
- Hotărîrea Guvernului RM cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară nr. 743 din 11 iunie 2 0 0 2[7];
- Regulamentul cu privire la salarizarea conducătorilor întreprinderilor de stat, întreprinderilor cu capital majoritar de stat și a celor monopoliste indicate de Guvern, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 985 din 27 septembrie 2000[8];
- Convenția colectivă generală nr.1 salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă din 03 februarie 2004[9];
- Convenția colectivă generală nr. 7 pentru modificarea Convenției colective (nivel național) nr. 1 din 3 februarie 2004 salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă din 18 mai 2 0 0 7[10].
Reglementarea juridică a salarizării prin intermediul parteneriatului social include aplicarea convențiilor colective și a contractelor colective de muncă. Negocierea și încheierea actelor juridice menționate mai sus necesită delimitarea cercului de probleme vizînd domeniul salarizării. Astfel, convenția colectivă generală stabilește: modul și condițiile de aplicare a Rețelei tarifare unice de salarizare pentru salariații din unitățile economice cu autonomie financiară; lista profesiilor și funcțiile complexe care necesită condiții unice de salarizare, indiferent de subordonarea departamentală; posibilitatea de majorare și de stabilire a cuantumului salariului tarifar pentru categoria I de salarizare în economia națională.
În convenția colectivă încheiată la nivel ramural se stabilesc: cuantumul salariului tarifar pentru categoria I de salarizare în ramura respectivă și corelația dintre nivelurile de salarizare a diferitelor grupuri profesionale; condițiile de salarizare pentru munca în condiții grele și nocive; condițiile specifice de salarizare a unor anumite categorii de salariați.
În ceea ce privește convenția colectivă încheiată la nivel teritorial, menționăm că aceasta cuprinde reglementări prin care se stabilesc: aceleași condiții ca și în convenția colectivă generală, iar în cazul în care este necesar și posibil - garanții mai mari privind retribuirea muncii sau condiții concrete de salarizare; condiții de salarizare pe profesii și funcții complexe sub formă de salarii tarifare (salarii ale funcției) sau sub formă de mărimi recomandate ale salariului mediu.
În domeniul salarizării, contractul colectiv de muncă trebuie să reglementeze: condițiile și cuantumurile concrete ale salariilor,
ținîndu-se cont de prevederile convențiilor colective; mărimile concrete ale plăților garantate și ale plăților cu caracter compensatoriu; cercul salariaților pentru care condițiile de salarizare se stabilesc în mod individual; termenul de achitare a salariului.
[1] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 50-52 din 11.04.2002.
[2] Ibidem, nr. 21-24 din 28.12.2000.
[3] Ibidem, nr. 35-38 din 03.03.2006.
[4] Ibidem, nr. 84-86 din 16.05.2003.
[5] Ibidem, nr. 75 din 19.05.2006.
[6] Ibidem, nr. 39 din 05.03.2004.
[7] Ibidem, nr. 79-81 din 20.06.2002.
[8] Ibidem, nr. 121-126 din 2000.
[9] Ibidem, nr. 30 din 20.02.2004.
[10] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70-73 din 25.05.2007.