În cadrul contractului individual de muncă, salariatul este creditorul obligației de plată a salariului, iar angajatorul - debitorul acestei obligații.
Plata salariilor este efectuată de angajator în mod prioritar față de alte plăți, inclusiv în caz de insolvabilitate a unității.
În conformitate cu prevederile art. 142 alin. (1) din CM al RM, salariul se plătește periodic, nemijlocit salariatului sau persoanei împuternicite de acesta, în baza unei procuri autentificate, la locul de muncă al salariatului, în zilele de lucru stabilite în contractul colectiv sau individual de muncă, dar nu mai rar decît de două ori pe lună pentru salariații remunerați pe unitate de timp sau în acord și nu mai rar decît o dată pe lună pentru salariații remunerați în baza salariilor lunare ale funcției.
La achitarea salariului, angajatorul este obligat să informeze în scris fiecare salariat despre părțile componente ale salariului ce i se cuvine pentru perioada respectivă, despre mărimea și temeiurile reținerilor efectuate, despre suma totală pe care urmează să o primească, precum și să asigure efectuarea înscrierilor respective în registrele contabile.
În caz de deces al salariatului, salariul și alte plăți ce i se cuvin se plătesc integral soțului (soției), copiilor majori sau părinților defunctului, iar în lipsa acestora - altor moștenitori legali sau testamentari.
În conformitate cu art. 145 alin. (1) din CM al RM, compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului se efectuează prin indexarea obligatorie și în mărime deplină a sumei salariului calculat dacă reținerea acestuia a constituit cel puțin o lună calendaristică de la data stabilită pentru achitarea salariului lunar.
Modul de calculare a sumei de compensare a pierderii unei părți din salariu în legătură cu încălcarea termenelor de plată a acestuia este stabilit prin Hotărîrea Guvernului nr. 535 din 07.05.2003[1].
Punctul 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 535/2003 prevede că compensarea pierderii unei părți din salariu în legătură cu încălcarea termenelor de plată a acestuia se efectuează de către toate întreprinderile, instituțiile și organizațiile din sectorul real și sectorul bugetar, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, prin indexarea obligatorie și în mărime deplină a sumei salariului calculat, dacă reținerea a durat o lună calendaristică și mai mult după expirarea lunii următoare lunii pentru care urma să fie plătit, iar coeficientul inflației în perioada de neachitare a lui a depășit în calcul cumulativ cota de 2%.
Suma de compensare a pierderilor unei părți din salariul neachitat în termen se calculează fiecărui salariat separat pentru fiecare lună, după cum urmează:
- prin împărțirea ultimului indice publicat al prețurilor de consum la momentul plății reale a salariului (de regulă, pentru luna precedentă lunii de plată) la indicele prețurilor de consum din luna următoare lunii pentru care se plătește salariul se determină coeficientul inflației pentru perioada de neachitare a salariului. Acest coeficient se stabilește cu o precizie de pînă la patru unități după virgulă;
- prin înmulțirea sumei salariului cuvenite spre achitare cu coeficientul inflației pentru perioada de neachitare a salariului se de- termină suma de compensare a salariului care urmează să fie plătită salariatului.
Spre exemplu, pentru luna ianuarie salariatului i s-a calculat salariul în mărime de 1000 lei. Suma cuvenită spre achitare după rețineri constituia 910 lei. Această sumă unitatea a achitat-o în luna iunie. Indicele cumulativ al prețurilor de consum în perioada dată a constituit: a) în luna următoare lunii pentru care se plătește salariul (februarie) față de decembrie a anului precedent - 100,9%; b) în
luna mai - luna premergătoare lunii achitării salariului față de decembrie a anului precedent - 105,0%.
În baza acestor date, suma de compensare a salariului se calculează după cum urmează: a) se determină coeficientul inflației în perioadă de neachitare a salariului: 105,0 : 100,9 = 1,0406; b) se determină suma de compensare a salariului: 910*(1,0406 - 1,0) = 36,95 lei.
Menționăm că responsabilitatea calculării corecte și în termen a sumei de compensare a pierderii unei părți din salariu în legătură cu încălcarea termenelor de plată a acestuia îi revine angajatorilor.
În cazul în care angajatorul nu achită la timp salariul și, ca urma- re, se formează restanțele salariale, salariatul interesat este în drept să recurgă la apărarea drepturilor sale încălcate. Pentru aceasta, este necesar de a respecta procedura extrajudiciară de soluționare a litigiului individual de muncă, ce rezultă din faptul neachitării salariului.
Reieșind din dispozițiile art. 332 din CM al RM, cererea scrisă a salariatului privind achitarea restanțelor salariale se prezintă angajatorului. Angajatorul este obligat să înregistreze cererea respectivă, s-o examineze și să emită ordinul corespunzător în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării acesteia, aducîndu-l la cunoștință salariatului sub semnătură.
Dacă salariatul nu este de acord cu ordinul angajatorului sau dacă ordinul nu a fost emis în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării cererii scrise a salariatului, acesta din urmă este în drept să se adreseze cu o cerere în instanța de judecată pentru soluționarea litigiului individual de muncă apărut.
Din analiza CPC al RM, concluzionăm că pretențiile privind perceperea salariului sau a unor drepturi calculate, dar neplătite salariatului, se examinează în cadrul procedurii în ordonanță potrivit prevederilor Capitolului XXXV al CPC al RM.
La depunerea cererii pentru eliberarea ordonanței judecătorești, salariatul trebuie să prezinte documente (acte) ce confirmă restanțele salariale de către angajator: certificat eliberat de către angajator ce confirmă restanța față de salariat, precum și cuantumul restanței; copia contractului individual de muncă încheiat între salariat și angajator. Autoarea V. Macinskaia a relevat că în practica judiciară au fost cazuri cînd ordonanța de încasare a salariului sau alte drepturi calculate, dar neplătite salariatului, a fost eliberată la prezentarea de către creditor a copiei contractului de muncă și calculul sumei restanței supuse încasării. În asemenea cazuri, ordonanța judecătorească se eliberează dacă materialele dosarului confirmă că debitorul nu înaintează careva pretenții cu privire la suma restanței salariale"[2].
Reținerile din salariu se pot face numai în cazurile prevăzute de Codul muncii și de alte acte normative. Astfel, potrivit art. 148 alin. (2) din CM al RM, reținerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaților față de angajator se pot face în baza ordinului (dispoziției, deciziei, hotărîrii) acestuia: pentru restituirea avansului eliberat în contul salariului; pentru restituirea sumelor plătite în plus în urma unor greșeli de calcul; pentru acoperirea avansului necheltuit și nerestituit la timp, eliberat pentru deplasare în interes de serviciu sau transferare într-o altă localitate ori pentru necesități gospodărești, dacă salariatul nu contestă temeiul și cuantumul reținerilor; pentru repararea prejudiciului material cauzat unității din vina^salariatului.
În cazurile specificate în alineatul precedent, angajatorul are dreptul să emită ordinul (dispoziția, decizia, hotărîrea) de reținere în termen de cel mult o lună din ziua expirării termenului stabilit pentru restituirea avansului sau achitarea datoriei, din ziua efectuării plății greșit calculate ori a constatării prejudiciului material. Dacă acest termen a fost omis ori salariatul contestă temeiul sau cuantumul reținerii, litigiul se va examina de către instanța de judecată la cererea angajatorului sau salariatului.
În conformitate cu art. 149 alin. (1) din CM al RM, la fiecare plată a salariului, cuantumul total al reținerilor nu poate să depășească 20 la sută, iar în cazurile prevăzute de legislația în vigoare (cum ar fi: urmărire a salariului în temeiul cîtorva acte executorii) - 50 la sută din salariul ce i se cuvine salariatului. În caz de urmărire a pensiei alimentare pentru copiii minori, suma reținută nu poate fi mai mare de 70 la sută din salariul care se cuvine să fie plătit salariatului.
În același timp, menționăm faptul că, pornind de la dispozițiile art. 150 din CM al RM, nu se admit rețineri din indemnizația de eliberare din serviciu, din plățile de compensare și din alte plăți care, conform legii, nu pot fi urmărite.
[1] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 84-86 din 16.05.2003.
[2] V. Macinskaia, Procedura în ordonanță în Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile, Chișinău, Cartier, 2006, p. 147-148.