Formularea definiției noțiunii de „accident de muncă" de către doctrinari întîmpină multe greutăți, care se datorează, în esență, intenției legiuitorului de a interpreta cît mai extensiv înțelesul ei.
Potrivit prevederilor pct. 3 al Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 1361 din 22.12.2005, prin accident de muncă se înțelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicație acută, leziuni corporale provocate de insecte și animale, de calamități naturale etc.), ca urmare a acțiunii unui factor de risc (însușire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producție, mediu de muncă) și care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacității de muncă ori la decesul salariatului, survenit: a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligațiilor de serviciu; b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituției, organizației (în continuare - unitate) pînă la locul de muncă și invers, își schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecție și de lucru și invers, preia sau predă locul de muncă și mijloacele de producție; c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unității sau la locul său de muncă, precum și în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare; d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru și invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum și în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport; e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul pînă la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unității, sau pînă la o altă unitate și invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligațiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta și pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat; f) în cadrul participării la acțiuni culturale, sportive sau la alte activități organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziției emise de angajator; g) în cadrul acțiunii întreprinse din proprie inițiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanțele specificate la literele a),b),c),d) și f); h) în timpul instruirii de producție sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator și instituția de învățămînt, între angajator, elevi și studenți.
Este regretabil, dar legislația muncii a Republicii Moldova nu instituie prezumția survenirii accidentului de muncă. De exemplu, în legislația franceză, accidentele survenite la locul de muncă și în timpul îndeplinirii funcțiilor de muncă, din cauze medicale neelucidate, sînt considerate de muncă. Prezumția în acest sens este înlăturată cînd se constată, sub aspect medical, că munca nu a avut rol în producerea leziunii sau a decesului, cum ar fi: atacul de cord survenit la un loc de muncă fără factori de stres, căldură excesivă sau trepidații[1].
Din această definiție se deduc principalele elemente necesare pentru existența accidentului de muncă, care constau în: a) vătămarea organismului; b) cauza (cauzele) determinantă care produce vătămarea violentă a organismului salariatului; c) calitatea persoanei accidentate; d) timpul și locul producerii.
În opinia autorului roman Tiberiu-Constantin Medeanu[2], vătămarea organismului presupune o atingere violentă adusă integrității persoanei, care lezează una sau mai multe funcții biologice, însă trebuie precizat că nu orice vătămare a organismului, survenită în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă, poate fi calificată drept accident de muncă, ci doar aceea care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacității de muncă ori la decesul salariatului.
Cauza sau cauzele care produc o astfel de vătămare a organismului persoanei sînt multiple și de natură diferită, cum ar fi[3]: manipularea defectuoasă de către salariat a unor dispozitive, mașini, aparate; căderea, prăbușirea de materiale și obiecte; prinderea, lovirea, strivirea de mijloace de transport în exteriorul unității etc. Această cauză (cauze) trebuie să fie legată cu un element al sistemului de muncă (mediu de muncă, mijloace de producție ș.a.).
Calitatea persoanei accidentate reprezintă unul din cele mai importante elemente constitutive ale accidentului de muncă, presupunînd un subiect pasiv calificat, delimitat de prevederile legale, pe baza raporturilor de muncă. Se cuvine remarcat, în acest sens, că, potrivit conținutului Hotărîrii Guvernului RM nr. 1361 din 22.12.2005, este considerat accident de muncă cel suferit de un salariat, de un elev sau student în timpul instruirii de producție sau practicii profesionale.
Ca regulă, accidentul de muncă se produce la locul de muncă al salariatului sau pe teritoriul unității, în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligațiilor de serviciu. Cu titlu de excepție, este considerat, de asemenea, accident de muncă și cel suferit în alte împrejurări, cum ar fi: vătămarea violentă a organismului salariatului în timpul participării acestuia la acțiuni sportive, organizate de unitate în baza ordinului emis de angajator.
În conformitate cu pct. 5 din Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, accidentele de muncă și accidentele în afara muncii se divizează în trei tipuri: a) accident care produce incapacitate temporară de muncă - eveniment ce a provocat pierderea parțială sau totală de către salariat a capacității de muncă pentru un interval de timp de cel puțin o zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical, confirmată de instituția medicală în modul stabilit; b) accident grav - eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de instituția medicală în modul stabilit; c) accident mortal - eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituția de expertiză medico-legală în modul stabilit.
De asemenea, accidentele se clasifică în: a) accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat; b) accident colectiv, în urma căruia sînt afectați, în același timp, în același loc și din aceeași cauză, minimum doi salariați.
Prin boală profesională se înțelege afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
Producerea bolii profesionale nu este rezultatul unui fapt brusc, excepțional (ca în cazul accidentului de muncă); de regulă, boala profesională intervine ca rezultat al exercitării îndelungate a meseriei sau profesiei în anumite condiții de muncă[4].
Plenul Curții Supreme de Justiție a apreciat: ca afecțiunea să fie considerată boală profesională, aceasta trebuie să fi survenit în urma factorilor negativi, cauzați, de obicei, de nerespectarea normelor tehnicii securității de către angajator[5].
Concluzia despre apariția la salariat a unei boli (afecțiuni) profesionale este în drept să o dea doar Consiliul Republican de Maladii Profesionale, iar gradul de invaliditate în urma unui accident de muncă sau a unei boli (afecțiuni) profesionale și procentul de pierdere a capacității de muncă profesională sînt stabilite de organele expertizei medicale a vitalității.
[1] Tiberiu-Constantin Medeanu, op.cit., p. 26.
[2] Ibidem, p. 35.
[3] Dacian C. Dragoș, Remus Chiciudean, Gina Dohotar, Dreptul muncii, Cluj-Napoca, Sfera juridică, 2005, p. 170.
[4] Ion Traian Ștefănescu, op.cit., p. 325.
[5] Punctul 7 alin. 5 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează obligația uneia dintre părțile contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți, nr. 11 din 03.10.2005.
