Pentru încălcarea de către persoanele cu funcții de răspundere ale unității a legislației privind protecția muncii survine răspunderea administrativă și penală, precum și una materială.
Astfel, potrivit art. 183 alin. (1) din Codul penal al RM[1], încălcarea de către o persoană cu funcție de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală a tehnicii securității, a igienei industriale sau a altor reguli de protecție a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente cu oameni sau alte urmări grave, se pedepsește cu amendă în mărime de la 200 la 500 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani. Însă dacă aceeași acțiune a provocat din imprudență decesul unei persoane, persoana vinovată poate fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Încălcarea actelor normative privind protecția muncii poate antrena, pentru persoanele cu funcții de răspundere, și răspunderea administrativă. În acest sens, menționăm că, urmînd indicațiile art.41 din Codul cu privire la contravențiile administrative al RM, această abatere administrativă atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la 75 la 200 de unități convenționale. Aceleași acțiuni săvîrșite asupra minorilor atrag după sine aplicarea unei amenzi de la 100 la 250 de unități convenționale.
Răspunderea juridică a angajatorului pentru dauna cauzată sănătății salariaților este o răspundere delictuală, care trebuie să conțină în sine următoarele condiții generale:
- existența unei fapte ilicite, adică o acțiune sau inacțiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane. Caracterul ilicit al faptei angajatorului constă în crearea unor condiții dăunătoare de muncă, în nerespectarea normelor de protecție a muncii și a cerințelor securității, în neasigurarea securității și igienei muncii;
- existența unui prejudiciu care rezidă în urmarea negativă suferită de o persoană prin vătămare a integrității corporale sau prin altă vătămare a sănătății ori prin deces datorită faptei ilicite săvîrșite de o altă persoană;
- legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, adică prejudiciul cauzat sănătății să fie o consecință a faptei ilicite;
- existența vinovăției persoanei care a săvîrșit fapta ilicită.
Conform pct. 4 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM nr. 6/2005 cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației materiale despre încasarea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrității corporale sau altă vătămare a sănătății ori prin deces, pentru survenirea răspunderii civile a angajatorului pentru dauna cauzată sănătății salariaților sînt necesare, în afara condițiilor generale, și unele condiții speciale, și anume:
- la momentul cauzării prejudiciului să existe raporturi de muncă între angajator și salariat;
- prejudiciul să fi fost cauzat salariatului în timpul și în legătură cu executarea obligațiilor de muncă. În același timp, este necesar să specificăm că vătămarea sănătății salariatului se consideră că a avut loc în legătură cu executarea obligațiilor de serviciu, dacă aceasta este rezultatul activității de producție a angajatorului și a apărut în locul unde angajatorul era obligat să asigure condiții de muncă inofensive, în special: pe teritoriul unității, indiferent de faptul dacă prejudiciul a fost cauzat salariatului la locul de muncă, în timpul executării obligațiilor de serviciu, sau în alte împrejurări; în afara teritoriului unității, dar în timpul executării obligațiilor de serviciu, dacă angajatorul era obligat să asigure condiții inofensive de muncă; în timpul deplasării de la domiciliu la locul de muncă și invers cu mijlocul de transport al angajatorului.
Așadar, angajatorul nu va purta răspundere pentru dauna cauzată sănătății salariaților în afara timpului de muncă și în lipsa executării de către salariați a obligațiilor de muncă.
Răspunderea angajatorului nu poate fi antrenată în perioada suspendării contractului individual de muncă în circumstanțele prevăzute de art. 76 din CM al RM.
În conformitate cu art. 1418 din Codul civil al RM, în caz de vătămare a integrității corporale sau de altă vătămare a sănătății, autorul prejudiciului are obligația să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacității de muncă, precum și cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătății - de tratament, de alimentație suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărare a unui vehicul special, de reciclare profesională, de tratament sanatorial, incluzînd costul foii sanatoriale, costul biletelor de călătorie tur-retur, inclusiv pentru însoțitor în caz de necesitate etc.
Prin Legea asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale (nr. 756-XIV/1999)[2] dreptul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale este garantat de stat, iar în calitate de asigurător pentru accidentele de muncă și bolile profesionale figurează Casa Națională de Asigurări Sociale și structurile teritoriale ale acesteia.
În conformitate cu Legea enunțată în alineatul precedent, asigurații au dreptul la următoarele prestații și indemnizații de asigurare:
- prestații pentru reabilitare medicală, pentru recuperarea capacității de muncă, pentru reabilitare profesională, pentru incapacitate temporară de muncă;
- indemnizații pentru transferarea temporară la altă muncă, de invaliditate, de deces.
Potrivit pct. 22 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 6 din 04.07.05, la stabilirea despăgubirilor în cazul în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane, în primul rînd se vor lua în calcul toate cheltuielile de îngrijire a victimei înainte de deces și cheltuielile de înmormîntare, inclusiv legate de serviciile rituale și bisericești, procurarea îmbrăcămintei, în limitele ce nu depășesc costul acestora în localitatea respectivă confirmate prin probele respective.
În afară de cheltuielile menționate, în cazul decesului salariatului asigurat ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, au dreptul la indemnizație de deces care se acordă într- o plată fixă, de o singură dată, corespunzător numărului și categoriei persoanelor aflate în întreținerea asiguratului:
- copiii asiguratului care au vîrsta de pînă la 18 ani sau care, fără a depăși vîrsta de 23 ani, își continuă studiile la instituțiile de învățămînt secundar, secundar profesional și superior (cursuri de zi);
- copiii invalizi;
- soțul (soția) salariatului, încadrat într-un grad de invaliditate sau care a atins vîrsta de pensionare;
- soțul sau unul dintre părinții salariatului decedat sau o altă persoană, care la momentul decesului asiguratului, nu lucrează și are în îngrijire copii ai asiguratului sub vîrsta de 3 ani.
Reieșind din prevederile art. 18 din Legea asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale, pentru un copil se stabilește o indemnizație egală cu echivalentul a 5 salarii medii lunare ale asiguratului, calculat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s- a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puțin de 5 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător în care s-a produs cazul asigurat;
- echivalentul a 8 salarii lunare, calculate în același mod - pentru doi copii;
- echivalentul a 12 salarii lunare, calculate în același mod - pentru trei sau mai mulți copii;
- echivalentul a 3 salarii lunare, calculate în același mod - pentru soțul supraviețuitor care la momentul decesului salariatului- asigurat era încadrat într-un grad de invaliditate sau a atins vîrsta de pensionare;
- echivalentul a 3 salarii lunare, calculate în același mod - pentru soțul sau unul dintre părinții asiguratului care la momentul decesului salariatului-asigurat nu lucrează și îngrijește de copiii asiguratului sub vîrsta de 3 ani.
În afară de despăgubirile enunțate mai sus, unitatea (angajatorul) este obligată să achite o indemnizație unică pentru pierderea capacității de muncă sau decesul salariatului în urma unui accident de muncă sau a unei afecțiuni profesionale.
În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului RM nr. 513 din 11 august 199 3[3], de dreptul la indemnizația unică beneficiază salariații, cărora li s-a stabilit gradul de pierdere a capacității de muncă din cauza zdruncinării sănătății în urma unui accident de muncă sau a unei afecțiuni profesionale.
În cazul cînd decesul salariatului a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei afecțiuni profesionale, primesc indemnizația unică în părți egale persoanele care, în conformitate cu legislația în vigoare, beneficiază de dreptul la repararea prejudiciului cauzat.
Dacă persoanele menționate în alineatul precedent nu există, indemnizația unică se plătește în părți egale soției (soțului), copiilor și părinților decedatului (decedatei), indiferent de vîrstă, capacitatea lor de muncă și de alte condiții.
În conformitate cu pct. 7 din Regulamentul cu privire la plata de către întreprinderi, organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau unei afecțiuni profesionale, cuantumul indemnizației unice pentru salariații, cărora li s-a atribuit un anumit grad de pierdere a capacității de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei afecțiuni profesionale, se determină din calculul unui salariu mediu lunar valabil în RM pe luna premergătoare lunii pierderii capacității de muncă pentru fiecare procent de pierdere a capacității profesionale de muncă, dar nu mai puțin de un salariu mediu anual al accidentatului.
În cazul decesului salariatului, survenit în urma unui accident de muncă sau a unei afecțiuni profesionale, cuantumul indemnizației unice pentru persoanele care beneficiază de acest drept se stabilește în suma rezultată din înmulțirea salariului mediu anual al celui decedat cu numărul de ani compleți pe care acesta nu i-a supraviețuit pînă la vîrsta de șaizeci de ani, dar nu mai puțin decît zece salarii medii anuale.
Conform pct. 18 al Regulamentului nominalizat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 513 din 11.08.1993, cererea de plată a indemnizației unice se depune la unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru declanșarea afecțiunii profesionale.
Unitatea este obligată să examineze cererea de plată a indemnizației unice și să ia decizia respectivă în termen de cel mult o lună din ziua depunerii cererii și a tuturor documentelor aferente.
În cazul cînd accidentatul sau o altă persoană interesată nu este de acord cu decizia unității privind plata indemnizației unice sau cînd nu a primit răspuns în termenul stabilit, aceștia sînt în drept să intenteze o acțiune în judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea în cauză sau de la domiciliul lor.
Prin urmare, pentru solicitarea încasării indemnizației unice, care se achită doar în cadrul raporturilor juridice de muncă, este obligatorie calea extrajudiciară de soluționare a litigiului, nerespectarea căreia constituie un temei de restituire a cererii de chemare în judecată sau de scoatere a cererii de pe rol.
[1] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128 din 13.09.2002.
[2] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31-33 din 23.03.2000.
[3] Monitorul Oficial nr. 8 din 30.08.1993.