Pin It

Din analiza prevederilor art. 329-332 din CM al RM, rezultă că, pentru tragerea la răspundere a angajatorului este necesară constatarea existenței cumulative a următoarelor elemente:

  1. să existe fapta ilicită a angajatorului, atunci cînd acesta este persoană fizică autorizată în modul prevăzut de lege, iar dacă angajatorul este persoană juridică, fapta ilicită poate să fie săvîrșită de către organele de conducere sau de oricare dintre salariați în calitate de persoane prepuse;
  2. salariatul să fi suferit un prejudiciu material și/sau moral în legătură cu prestarea muncii;
  3. să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat;
  4. să existe culpa angajatorului. Aceasta este în mod relativ prezumată, angajatorul avînd posibilitatea să demonstreze existența unei împrejurări cu caracter de forță majoră, care nu i se impută conform normelor legale.

În același timp, putem releva următoarele elemente ale răspunderii materiale a salariatului pentru prejudiciul cauzat angajatorului:

  1. cel care a produs prejudiciul trebuie să aibă calitatea de salariat al unității păgubite;
  2. fapta ilicită și personală a salariatului trebuie să fie săvîrșită în legătură cu munca sa. Dacă fapta este săvîrșită în timpul programului de muncă, dar nu este în legătură cu munca, salariatul va răspunde conform normelor de drept civil (răspundere delictuală);
  3. prejudiciul reprezintă o modificare a patrimoniului angaja- torului și constă în diminuarea activului sau în creșterea pasivului patrimonial;
  4. prejudiciul trebuie să fie un rezultat al faptei ilicite săvîrșite de salariat;
  5. existența vinovăției salariatului în cauzarea prejudiciului.

În ceea ce privește prima condiție, se cere remarcat faptul că, potrivit prevederilor art. 219 alin. (1) din CM al RM, poartă răspundere materială conform CM și ucenicii, care își desfășoară activitatea în baza contractului de ucenicie la locul de muncă, precum și salariații care au încheiat contracte de formare profesională continuă.

În condiția cauzării de prejudiciu unității, salariatul detașat va purta răspundere materială față de unitatea cesionară (cu care se află în raporturi juridice de muncă pe durată determinată). Sub acest aspect, Plenul Curții Supreme de Justiție a ajuns la o altă soluție - în condiția cauzării de prejudiciu unității, salariatul va purta răspundere materială față de unitatea de unde a fost detașat, nefiind răspunzător față de unitatea la care este angajat (pct. 14 alin. 4 din Hotărîrea Plenului CSJ nr. 11 din 03.10.2005.).

Potrivit pct. 8 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează obligația uneia dintre părțile contractului individual de muncă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți, dreptul de reparare a prejudiciului în cazul neexecutării de către angajator a obligațiilor este recunoscut tuturor salariaților, indiferent dacă sînt angajați pe o durată determinată sau nedeterminată, importantă fiind existența raportului juridic de muncă la momentul producerii faptei cauzatoare de prejudiciu.

În același timp, dacă fapta care a cauzat prejudiciu s-a produs ca urmare a executării de către persoana angajată a unei lucrări în baza altui tip de contract decît cel de muncă (de exemplu, contractul de antrepriză), în asemenea cazuri sînt aplicabile normele civile ale răspunderii contractuale sau delictuale, cu excepțiile care decurg din conținutul art. 2 alin. (3) din CM al RM.

Există situații în care persoanele, deși nu au calitatea de salariat, suportă răspunderea materială conform prevederilor CM, de exemplu, cînd prejudiciul cauzat angajatorului a fost descoperit după încetarea contractului individual de muncă, încheiat cu salariatul vinovat în producerea acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 327 alin. (3) din CM al RM, încetarea raporturilor de muncă după cauzarea prejudiciului material și/sau a celui moral nu presupune eliberarea părții contractului individual de muncă de repararea prejudiciului prevăzută de CM și de alte acte normative.

Pentru angajarea răspunderii materiale a salariatului, prejudiciul trebuie să fie: efectiv - să existe o diminuare a patrimoniului, dar să nu fie evaluat și prin venitul ratat; real - valorile trebuie să fie obiectiv pierdute, dar nu numai nominal; cert - să fie evaluat într-o sumă de bani determinată, nefiind posibilă emiterea ordinului de imputare în baza unor elemente de determinare pe viitor; actual, nefiind posibilă imputarea unor plăți care vor surveni în mod anticipativ; direct - să fi fost cauzat nemijlocit unității.