Drept

Salariatul este obligat să  repare prejudiciul material  cauzat angajatorului, dacă CM sau alte acte normative nu prevăd altfel.

Potrivit art. 336 din CM al RM, pentru prejudiciul cauzat angajatorului, salariatul poartă răspundere materială în limitele salariului mediu lunar. Observăm că răspunderea materială deplină a salariatului pentru prejudiciul cauzat angajatorului poate fi antrenată doar în cazurile prevăzute de art. 338 din CM al RM.

În conformitate cu art. 338 din CM al RM, salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului în cazurile cînd:

1. între salariat și angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrității bunurilor și altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri^[1];
2. salariatul a primit bunurile și alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice;
3. prejudiciul a  fost  cauzat   în urma acțiunilor sale culpabile intenționate, stabilite prin hotărîre judecătorească;
4. prejudiciul a  fost  cauzat   de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, stabilită în modul prevăzut la art. 76 lit. k) din CM al RM;
5. prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenționată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producției), inclusiv în timpul fabricării lor, precum și a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecție și a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosință;
6. în conformitate cu legislația în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatoru- lui în timpul îndeplinirii obligațiilor de muncă;
7. prejudiciul a fost cauzat în afara exercițiului funcțiunii.

Această listă de temeiuri pentru angajarea răspunderii materiale depline a salariatului poartă un caracter exhaustiv și nu poate fi extinsă prin analogie.

Potrivit art. 338 alin. (2) din CM al RM, conducătorii unităților și adjuncții lor, șefii serviciilor contabile, contabilii-șefi, șefii de subdiviziuni și adjuncții lor poartă răspundere materială în mărimea prejudiciului cauzat din vina lor dacă acesta este rezultatul:

1. consumului ilicit de valori materiale și mijloace bănești;
2. irosirii (folosirii nejustificate) a investițiilor, creditelor, granturilor, împrumuturilor acordate unității;
3. ținerii incorecte a evidenței contabile sau al păstrării incorecte a valorilor materiale și a mijloacelor bănești;
4. altor circumstanțe, în cazurile prevăzute de legislația în vigoare.

Este demn de a fi menționat faptul că însuși conducătorul unității, pe lîngă temeiurile răspunderii materiale depline prevăzute la art. 338 din CM al RM, poartă răspundere materială deplină și în tem^iurile prevăzute de art. 262, 345 din CM al RM.

În ceea ce privește salariații în vîrstă de pînă la 18 ani, aceștia suportă răspundere materială deplină doar pentru cauzarea intenționată a prejudiciului material, precum și pentru prejudiciul cauzat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică ori toxică sau în urma comiterii unei infracțiuni.

În cazul răspunderii materiale a minorilor pentru prejudiciul cauzat angajatorului este exclusă atragerea părinților minorilor pentru repararea prejudiciului ce depășește salariul mediu al minorului, deoarece legislația muncii nu conține norme referitoare la răspunderea materială a părinților pentru prejudiciul cauzat de copiii lor în timpul executării de către aceștia a obligațiilor de muncă.

În conformitate cu prevederile art. 340 alin. (1) din CM al RM, în cazul în care salariații execută în comun anumite genuri de lucrări legate de păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce le-au fost transmise, fiind imposibilă delimitarea răspunderii materiale a fiecărui salariat și încheierea      cu acesta  a unui contract  cu   privire la        răspunderea materială    individuală deplină, poate fi   instituită     răspunderea materială colectivă (de brigadă).

Nomenclatorul lucrărilor la îndeplinirea cărora poate fi instituită răspunderea materială colectivă (de brigadă) este aprobată prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 449 despre aprobarea Nomenclatoarelor funcțiilor deținute și lucrărilor executate de către salariații cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum și a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială deplină din 29.04.2004.

Răspunderea materială colectivă (de brigadă) se instituie de către angajator de comun acord cu reprezentanții salariaților. Contractul scris cu privire la răspunderea materială colectivă (de brigadă) se încheie între angajator și toți membrii colectivului (brigăzii).

Dacă pe parcursul valabilității contractului intervin remanieri în cadrul componenței colectivului de muncă, prin angajarea de noi salariați, contractul cu privire la răspunderea materială colectivă (de brigadă) va trebui să fie semnat și de către noii salariați pentru a fi considerat valabil.

În cazul în care a fost schimbat șeful colectivului sau cel puțin 50 la sută din componența semnatarilor inițiali ai contractului cu privire la răspunderea materială colectivă (de brigadă), este necesar a purcede la revizuirea acestuia.

În conformitate cu prevederile pct. 22 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 03.10.2005, dacă membrii colectivului au căzut de acord asupra gradului de vinovăție și, respectiv, al cuantumului prejudiciului aferent fiecărui salariat pentru reparație, se va încheia un acord între colectiv și angajator. În caz contrar, gradul de vinovăție al fiecărui salariat se va stabili de către instanța de judecată (art. 340 alin. (4) din CM al RM) prin administrarea minuțioasă a probelor și cu atragerea în proces a tuturor membrilor colectivului care au semnat contractul respectiv.

Potrivit art. 334 alin. (1) din CM al RM, salariatul este absolvit de răspundere materială dacă prejudiciul a fost cauzat în cazuri de forță majoră, confirmate în modul stabilit, de extremă necesitate, de legitimă apărare, de executare a unei obligații legale sau contractuale, precum și în limitele riscului normal de producție.

Așadar, salariatul va fi absolvit de răspundere materială dacă prejudiciul a fost cauzat în situații de:

1. forță majoră, care reprezintă o împrejurare de intervenție a anumitor cauze neprevăzute datorită cărora s-a produs prejudiciul, cauze imposibil de înlăturat (cutremur, inundații, alunecări de teren, vînturi puternice ș.a.);
2. extremă necesitate, adică atunci cînd fapta a fost săvîrșită pentru a salva de la un pericol iminent care nu putea fi înlăturat altfel - viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia, a unui bun important al său sau al altuia, ori un interes public;
3. legitimă apărare, în cazul în care nu au fost depășite limitele ei. Dacă în timpul apărării legitime s-a cauzat prejudiciu angajatorului, paguba se repară de atacator potrivit normelor de drept civil ce reglementează obligațiile care se nasc din cauzarea de daune;
4. executare a unei obligații legale sau contractuale. Acest temei de exonerare a salariatului de răspundere materială creează în practică cele mai multe dificultăți. De altfel, însuși Plenul Curții Supreme de Justiție a interpretat eronat dispozițiile art. 334 din CM al RM, considerînd că „în situația în care salariatul execută un ordin de serviciu, executare care produce prejudiciul, acesta va răspunde material, cu excepția cazului în care ordinul a fost vădit ilegal" (pct. 15 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 03.10.2005). Considerăm că salariatul poate fi apărat de răspundere doar în cazul în care execută un ordin legal. Dacă ordinul este vădit ilegal (de exemplu: salariatul execută dispoziția de a falsifica un act; casierul face un act de plată în executarea unui ordin verbal ș.a.), salariatul care l-a executat trebuie să fie tras la răspundere materială împreună cu cel care a emis ordinul respectiv.

Printre cauzele de excludere a răspunderii materiale a salariatului, art. 334 alin. (1) din CM al RM prevede riscul normal al producției. Potrivit conținutului pct. 15 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 3 octombrie 2005, trebuie să se facă distincție între riscul normal^[2],  care cuprinde pierderi inerente

procesului de producție și se încadrează în limitele legale, și riscul nenormal, care intervine cînd pierderile sînt minime, acceptabile pentru genul respectiv de activitate. Aceste explicații pot fi, de asemenea, supuse unei critici. În opinia noastră, dacă salariatul a cauzat pierderi minime, acceptabile pentru genul respectiv de activitate, atunci astfel de pierderi urmează să fie recunoscute ca fiind realizate în limitele riscului normal de producție (de exemplu: pierderile materia-le admisibile în operațiunile de transport, care nu au depășit normele de perisabilitate).

În ceea ce privește modul de reparare a prejudiciului material cauzat de către salariat, se cere a fi reținut faptul că, pînă la emiterea ordinului privind repararea prejudiciului material de către salariatul în cauză, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material pricinuit și a cauzelor apariției lui (art. 342 alin. (1) CM al RM).

Pentru efectuarea anchetei de serviciu, angajatorul este în drept să creeze, prin ordin (dispoziție, decizie, hotărîre), o comisie cu participarea specialiștilor în materie.

Pentru stabilirea cauzei apariției prejudiciului material este obligatorie solicitarea unei explicații în scris de la salariat. Refuzul de a o prezenta se consemnează într-un proces-verbal semnat de cîte un reprezentant al angajatorului și, respectiv, al salariaților.

În cadrul anchetei de serviciu, salariatul are dreptul să ia cunoștință de toate materialele acumulate în procesul efectuării acesteia.

Din analiza prevederilor art. 341 din CM al RM, care se pronunță asupra modului de determinare a mărimii prejudiciului material cauzat angajatorului, se desprinde următoarea concluzie - mărimea prejudiciului se stabilește în baza datelor existente în registrele de evidență contabilă ale unității, iar în cazul în care prejudiciul se referă la mijloace fixe, mărimea acestuia se calculează conform prețului care figurează ca preț de înregistrare în registrul obiectelor de inventar, din care se scade valoarea uzurii, potrivit normelor de amortizare referitoare la obiectul respectiv. Prin excepție, în caz de sustragere, lipsă, distrugere sau deteriorare intenționată a valorilor materiale, ce nu fac parte din categoria mijloacelor fixe, prejudiciul se stabilește pornindu-se de la prețurile din localitatea respectivă la data~ cauzării prejudiciului, conform datelor statistice.

În conformitate cu prevederile art. 343 alin. (1) din CM al RM, salariatul vinovat de cauzare angajatorului a unui prejudiciu material îl poate repara benevol, integral sau parțial.

Se permite repararea prejudiciului material cu achitarea în rate dacă salariatul și angajatorul au ajuns la un acord în acest sens. În acest caz, salariatul prezintă angajatorului un angajament scris privind repararea benevolă a prejudiciului, cu indicarea termenelor concrete de achitare.

Angajamentul scris privind repararea benevolă a prejudiciului reprezintă un act unilateral al salariatului, în baza căruia acesta se obligă să achite suma pe care o datorează angajatorului. În același timp, acest angajament poate fi privit și ca o recunoaștere extrajudiciară a prejudiciului cauzat angajatorului și are valoare executorie din momentul în care a fost semnat. Acest act poate fi contestat în instanța de judecată, dacă a fost exprimat cu vicierea consimțămîntului prin: eroare, dol sau violență, circumstanțe care vor fi dovedite în ordine generală, pe temeiurile prevăzute de legislația civilă în vigoare.

În conformitate cu prevederile art. 344 alin. (1) din CM al RM, reținerea de la salariatul vinovat a sumei prejudiciului material care nu depășește salariul mediu lunar se efectuează prin ordinul (dispoziția, decizia, hotărîrea) angajatorului, care trebuie să fie emis în termen de cel mult o lună din ziua stabilirii mărimii prejudiciului^[3]. În această situație, angajatorul urmează să respecte prevederile art. 149 din CM al RM, care stabilește limitele reținerilor din salariu^[4].

Așadar, procedura judiciară de încasare a prejudiciului material cauzat de către salariat poate fi declanșată de către angajator în prezența uneia din următoarele condiții:

• a fost omis termenul de o lună din ziua stabilirii mărimii prejudiciului pentru emiterea ordinului de imputare a sumei, iar salariatul răspunde în mod limitat în mărimea unui salariu mediu;
• salariatul răspunde   material    deplin    conform legii      sau contractului.

Din  conținutul   art. 344    alin. (4)    din CM    al RM    stabilim că acțiunea de reparare a prejudiciului material suferit de angajator poate fi înaintată în instanța de judecată în termen de un an din ziua constatării mărimii prejudiciului.

În conformitate cu art. 346 alin. (1) din CM al RM, ținînd cont de gradul și forma vinovăției, de circumstanțele concrete și situația materială a salariatului, instanța de judecată poate să micșoreze mărimea prejudiciului ce urmează a fi reparat de acesta.

Pentru a micșora despăgubirea trebuie prezentate probe despre situația materială a salariatului, componența familiei, venitul ce revine persoanelor întreținute, date despre rețineri din salariu în baza altor documente executorii etc.

Instanța de judecată este în drept să aprobe tranzacția dintre salariat și angajator privind micșorarea mărimii prejudiciului material ce urmează a fi reparat.

Nu poate fi micșorat cuantumul prejudiciului ce urmează a fi reparat dacă paguba a fost cauzată intenționat, s-a produs ca urmare a săvîrșirii unei infracțiuni sau a unei fapte ilicite.

^[1]* Prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 449 despre aprobarea Nomenclatoarelor funcțiilor deținute și lucrărilor executate de către salariații cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum și a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială deplină din 29.04.2004 a fost aprobat Nomenclatorul funcțiilor deținute și lucrărilor executate de către salariații cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea individuală deplină pentru neasigurarea integrității valorilor transmise. Răspunderea materială a salariaților care dețin alte funcții sau prestează alte lucrări, neincluse în Nomenclator, poate avea loc în baza altor temeiuri și nu în baza contractului scris despre răspunderea materială deplină.

Așadar, contractul cu privire la răspunderea materială deplină va fi încheiat între salariat și angajator atunci cînd salariatul va întruni următoarele două condiții: a) a împlinit vîrsta de 18 ani; b) exercită o funcție sau execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise.

^[2]* În doctrina română, riscul normal al serviciului poate fi: normat și nenormat. Pentru a înțelege distincțiile existente între aceste două categorii ale riscului normal al serviciului, este necesară studierea lucrării: Alexandru Țiclea, Andrei Popescu, Mărioara Țichindelean ș.a., op.cit,, p. 708-709.

⁴⁶2* Potrivit prevederilor pct. 26 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 03.10.2005, data de stabilire a mărimii prejudiciului se va considera cea indicată în procesul-verbal de finalizare a anchetei de serviciu, iar în cazul în care prejudiciul a fost descoperit ca urmare a unei revizii sau inventarieri, data stabilirii mărimii prejudiciului va fi considerată ziua indicată în actul de inventariere sau revizie.

^[4]       Conform art. 149 din CM al RM,

„(1) La fiecare plată a salariului, cuantumul total al reținerilor nu poate să depășească 20 la sută, iar în cazurile prevăzute de legislația în vigoare - 50 la sută din salariul ce i se cuvine salariatului.

• În caz de reținere din salariu în baza cîtorva acte executorii, salariatului i se păstrează, în orice caz, 50 la sută din salariu.
• Limitările prevăzute la alin. (1) și (2) nu se~ aplică reținerii din salariu în caz de urmărire a pensiei alimentare pentru copiii minori. În acest caz, suma reținută nu poate fi mai mare de 70 la sută din salariul care se cuvine să fie plătit salariatului.
• Dacă suma obținută prin urmărirea salariului nu este suficientă pentru satisfacerea tuturor pretențiilor creditorilor, suma respectivă se distribuie între aceștia în modul prevă- zut de legislația în vigoare”.