Cuvîntul jurisdicție provine din limba latină: juris - drept; dico - a spune; el corespunde în limba română cu expresiile a pronunța dreptul sau a pronunța ceea ce consacră legea[1].
Activitatea de jurisdicție rezidă în soluționarea de către anumite organe, potrivit procedurii prevăzute de lege, a litigiilor care apar între subiectele raporturilor juridice (în legătură cu drepturile și obligațiile ce formează conținutul raporturilor respective)[2].
Codul muncii dedică Titlul XII reglementărilor privind jurisdicția muncii, care are drept obiect soluționarea litigiilor individuale de muncă și conflictelor colective de muncă privind purtarea negocierilor colective, încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor colective și individuale de muncă, a convențiilor colective prevăzute de Codul muncii, precum și soluționarea conflictelor privind interesele economice, sociale, profesionale și culturale ale salariaților, apărute la diferite niveluri între partenerii sociali.
Jurisdicția muncii, ca instituție juridică deosebit de complexă, se întemeiază pe o serie de principii specifice (enunțate în art. 350 din Codul muncii):
- concilierea intereselor divergente ale părților, ce decurg din raporturile juridice privind soluționarea litigiilor individuale de muncă și a conflictelor colective de muncă. Acest principiu își găsește o aplicație practică deosebită în procesul soluționării conflictelor colective de muncă. Astfel, concilierea conflictelor de muncă reprezintă principala modalitate de soluționare a diferendelor dintre salariați și angajatori, în cadrul căreia părțile conflictului, aflate pe poziție de egalitate juridică și exercitînd parteneriatul social, încearcă să încheie un act juridic bilateral pentru a stinge conflictul de muncă și a realiza pacea socială;
- dreptul salariaților de a fi apărați de reprezentanții lor. Potrivit acestui principiu, salariații sînt ajutați, de regulă, în apărarea drepturilor lor de către sindicate. Organizația sindicală poate intenta o acțiune civilă în vederea apărării drepturilor și intereselor membrilor săi și ale altor persoane în temeiul art. 73 din CPC al RM și art. 21 din Legea sindicatelor (nr. 1129-XIV/2000);
- scutirea salariaților și a reprezentanților acestora de cheltuielile judiciare. În conformitate cu art. 353 din CM al RM, salariații sau reprezentanții acestora care se adresează în instanțele de jude-cată cu cereri de soluționare a litigiilor și conflictelor ce decurg din raporturile jurisdicționale (inclusiv pentru a ataca hotărîrile și deciziile judecătorești privind litigiile și conflictele vizate) sînt scutiți de plata cheltuielilor judiciare (a taxei de stat și a cheltuielilor legate de judecarea pricinii)[3];
- operativitatea în examinarea litigiilor individuale de muncă și a conflictelor colective de muncă. Acest principiu este concretizat în dispozițiile art. 355 alin. (4) din CM al RM, potrivit căruia instanța de judecată va examina cererea de soluționare a litigiului individual de muncă în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare și va emite o hotărîre cu drept de atac conform CPC al RM. În același timp, se cuvine de remarcat faptul că, potrivit art. 360 alin. (3) din CM al RM, instanța de judecată va examina cererea de soluționare a conflictului colectiv de muncă în termen de cel mult 30 de zile calendaristice și va emite o hotărîre cu drept de atac conform CPC al RM. Așadar, atît litigiile individuale de muncă, cît și conflictele colective se vor examina în instanța de judecată în termene restrînse.
În domeniul jurisdicției muncii se constată o mare diversitate a sistemelor de organizare a jurisdicțiilor. Putem releva următoarele sisteme de jurisdicție a muncii ce funcționează în diferite țări[4].
Jurisdicții specializate constituie formele moderne de reglementare a litigiilor de muncă supunîndu-le spre soluționare unor factori competenți ce dispun de pregătire de specialitate recunoscută și care pot să ofere maximum de acuratețe și eficiență soluțiilor pe care le pronunță. Jurisdicțiile specializate pot fi de două feluri:
- organele autonome de jurisdicție a muncii, caracterizîndu-se prin profesionalismul soluționării și deplina autonomie și independență. Asemenea organe există în Marea Britanie și Germania;
- organele de jurisdicție a muncii incluse în sistemul organelor judecătorești. Asemenea organe întîlnim în Franța, Italia, Polonia, etc.
Sisteme de jurisdicție a muncii în organe convenționale se constituie ca mijloc de soluționare a conflictelor de muncă, specific sistemului de drept american. Spre deosebire de alte sisteme, dreptul american al muncii nu cuprinde decît un număr mic de norme de aplicare generală, înfăptuirea relațiilor de jurisdicție a muncii fiind încredințate Corpului Național pentru relațiile de muncă și Comisiei pentru o egală utilizare a șanselor. Cu excepția jurisdicțiilor instituite de aceste organisme, întregul contencios al relațiilor de muncă se desfășoară în cadrul negocierilor colective, care diferă în funcție de relația de muncă concretă.
Sisteme de jurisdicție ordinare, unde litigiile de muncă se judecă, la fel ca și alte litigii, de către instanțele civile de drept comun. Acest sistem de jurisdicție este adoptat și aplicat de Japonia.
[1] Țiclea Alexandru, Popescu Andrei, Țichindelean Mărioara ș.a., op.cit., p. 798.
[2] Constantin Belu, Introducere în jurisdicția muncii, Craiova, Europa, 1996, p. 2.
[3]* În unele cazuri instanțele de judecată ignoră unele dintre dispozițiile menționate mai înainte. De exemplu, Judecătoria Căușeni, prin hotărîrea din 26.12.2003, a dispus încasarea taxei de stat de la reclamantă, în acțiunea civilă R.O. împotriva Consiliului raional Căușeni cu privire la încasarea restanțelor salariale și a indemnizației de conce- diere. Chiar dacă acțiunea a fost respinsă, taxa de stat nu trebuia să fie încasată, deoarece reclamanții sînt scutiți prin efectul legii de plata taxei de stat pentru examinarea unei astfel de categorii de litigii.
[4] Apud: Călinoiu Constanța, Jurisdicția muncii, București, Lumina Lex, 1998, p. 54-57.