Este inevitabil ca în anumite situații patronatul și organizația sindicală ~să fie în dezacord privitor la problemele de la locul de muncă. În aceste condiții apar premise reale pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă.
Necesitatea reglementărilor conflictelor colective de muncă a rezultat dintr-un adevăr simplu constatat atît de către stat, cît și de părțile în conflict: prelungirea conflictelor colective și cu deosebire a grevelor duce în final la aceea că atît învingătorii, cît și învinșii să ajungă epuizați, iar economia națională afectată.
Domeniul soluționării conflictelor colective de muncă este reglementat în Capitolul III al Titlului XII din Codul muncii. Potrivit art. 357 din CM al RM, prin conflicte colective de muncă se înțeleg divergențele nesoluționate dintre salariați (reprezentanții lor) și angajatori (reprezentanții lor) privind stabilirea și modificarea condițiilor de muncă (inclusiv a salariului), privind desfășurarea negocierilor colective, încheierea, modificarea și executarea contractelor colective de muncă și a convențiilor colective, privind refuzul angajatorului de a lua în considerare poziția reprezentanților salariaților în procesul adoptării, în cadrul unității, a actelor juridice ce conțin norme ale dreptului muncii, precum și divergențele referitoare la interesele economice, sociale, profesionale și culturale ale salariaților, apărute la diferite niveluri între partenerii sociali.
Tot conflicte colective de muncă sînt și cele apărute între conducerea unității și salariații unei subunități sau ai unui compartiment al acesteia, precum și între conducerea unității și salariații care exercită aceeași meserie sau profesie în respectiva unitate.
Ne aflăm în prezența unui conflict colectiv de muncă numai dacă acesta:
- se referă la una din problemele relevate expres în art. 357 din CM al RM sau la interesele economice, sociale, profesionale și culturale ale salariaților. Aceste interese nu sînt altceva decît consecința drepturilor fundamentale ale salariaților, și anume: dreptul la muncă, dreptul la salariu, dreptul la odihnă, dreptul la asociere în sindicate, dreptul la condiții de muncă corespunzătoare etc. În principiu, rezultă că revendicările de factură generală, cum ar fi: diminuarea inflației, a șomajului, nu pot constitui obiectul unui conflict colectiv de muncă;
- a rezultat din desfășurarea raporturilor de muncă dintre unitate și salariatul acesteia ori majoritatea salariaților ei.
