Articolele 357-361 din Codul muncii reglementează încercarea de conciliere a conflictelor colective de muncă și nu însăși soluționarea lor în mod obligatoriu. Totodată, ținem să menționăm că prevederile CM stabilesc o consecutivitate obligatorie de tranșare a conflictului colectiv de muncă. În consecință, în cazul în care se trece direct la încetarea colectivă și voluntară a lucrului (grevă), fără respectarea obligației de a se parcurge toate procedurile de conciliere, greva respectivă va fi recunoscută drept nelegitimă.
La etapa înaintării revendicărilor nu există încă un conflict colectiv de muncă declanșat. Conflictul colectiv de muncă se consideră declanșat numai în situația în care conducerea unității n-a răspuns la toate revendicările formulate sau, deși a răspuns, nu s-a realizat un consens.
În conformitate cu art. 358 alin. (1) din CM al RM, în toate cazurile în care într-o unitate există premisele declanșării unui conflict colectiv de muncă, reprezentanții salariaților au dreptul să înainteze angajatorului revendicările lor privind stabilirea unor noi condiții de muncă sau modificarea celor existente, ducerea negocierilor colective, încheierea, modificarea și executarea contractului colectiv de muncă.
Înaintarea revendicărilor se realizează, potrivit prevederilor art. 358 alin. (2) din CM al RM, pe calea sesizării scrise. Această sesizare cuprinde revendicările salariaților, inclusiv motivarea acestora (se fac referiri concrete la normele încălcate ale legislației muncii) și propunerile de soluționare a lor.
Sesizarea trebuie să fie semnată de către organizatorul sindical sau de către reprezentanții salariaților. Dacă într-o unitate activează două sau mai multe organizații sindicale primare, sesizarea poate fi formulată și înaintată de către una sau de către toate organizațiile sindicale; în această situație, răspunderea se va angaja însă numai pentru organizația sindicală (sau organizațiile sindicale) care a formulat sesizarea respectivă.
Angajatorul este obligat să primească revendicările înaintate și să le înregistreze.
În conformitate cu prevederile art. 358 alin. (4) din CM al RM, copiile revendicărilor pot fi remise, după caz, organelor ierarhic superioare ale unității, patronatelor, sindicatelor de ramură, autorităților publice centrale și locale.
Angajatorul are obligația de a răspunde în scris reprezentanților salariaților în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării revendicărilor.
Codul muncii conține și o definiție legală a momentului declanșării conflictului colectiv de muncă. Astfel, potrivit art. 357 alin. (2) din CM al RM, acest moment reprezintă data la care a fost comunicată hotărîrea angajatorului (reprezentanților săi la diferite niveluri) sau, după caz, a autorității publice respective privind refuzul, total sau parțial, de a îndeplini revendicările salariaților (reprezentanților lor) ori data la care angajatorul (reprezentanții săi) sau autoritatea publică respectivă urma să răspundă la aceste revendicări, ori data întocmirii procesului-verbal privind divergențele în cadrul negocierilor colective.
Relatînd simplificat prevederile legislației muncii, menționăm că în situația în care angajatorul nu a răspuns la toate revendicările formulate sau, deși a răspuns, nu s-a realizat un consens, conflictul colectiv de muncă se consideră declanșat.
Dacă etapa înaintării revendicărilor nu a dat rezultate și conflictul colectiv de muncă a fost declanșat, se deschide procedura de conciliere a părților.
Concilierea conflictelor de muncă reprezintă principala modalitate de soluționare a diferendelor dintre salariați și angajatori, în cadrul căreia părțile conflictului, aflate pe poziție de egalitate juridică și exercitînd parteneriatul social, încearcă să încheie un act juridic bilateral pentru a stinge conflictul de muncă și a realiza pacea socială.
Alături de principiile fundamentale ale dreptului muncii, concilierea este guvernată și de principii specifice acestei instituții juridice[1]: principiul egalității juridice a părților; principiul libertății contractuale (părțile conflictului sînt libere să încheie sau nu un acord de soluționare a divergențelor și să configureze conținutul acestui acord); principiul dialogului social (concilierea constituie o formă a dialogului social); principiul realizării păcii sociale (obiectivul esențial al concilierii vizează obținerea păcii sociale, ca urmare a stingerii conflictului de muncă).
Trebuie să menționăm că, spre deosebire de Republica Moldova - unde Ministerului Economiei și Comerțului i se recunoaște o poziție pasivă la etapa concilierii, în majoritatea țărilor din Europa Centrală (Polonia, Republica Cehă, Slovacia) autoritățile publice de specialitate au, în domeniul enunțat mai înainte, mai multe atribuții. De exemplu, dacă analizăm legislațiile Cehiei și Slovaciei, constatăm că, în cazul în care sindicatul și patronatul nu-și pot alege un mediator, intervine Ministerul Muncii, Problemelor Sociale și Familiei (în cazul Cehiei - Ministerul Muncii și Asigurărilor Sociale), care numește un mediator[2].
În cadrul activității de conciliere, părțile conflictului de muncă sînt asistate de o comisie de conciliere, care îndeplinește rolul de a orienta și înlesni demersurile de împăcare ale părților, în acest caz, raportul juridic de conciliere fiind complex, cu pluralitate de subiecte. Comisia de conciliere acționează în spirit de imparțialitate, fără a se pronunța asupra legalității și temeiniciei pretențiilor părților[3].
Referindu-ne la legislația Republicii Moldova (în special: art.359 alin. (2) din CM al RM), relevăm următorul moment: comisia de conciliere se constituie dintr-un număr egal de reprezentanți ai părților conflictului, la inițiativa uneia dintre ele, în termen de 3 zile calendaristice din momentul declanșării conflictului colectiv de muncă.
Continuînd să examinăm modul de constituire a comisiei de conciliere, amintim că ea are un statut ad hoc, adică se constituie ori de cîte ori apare un conflict colectiv de muncă. În afară de aceasta, pentru constituirea legală a comisiei de conciliere se cere ordinul (dispoziția, decizia, hotărîrea) angajatorului (reprezentanților acestuia) și hotărîrea (decizia) respectivă a reprezentanților salariaților.
Prevederile art. 359 din CM al RM nu se referă la toate aspectele legate de procedura soluționării conflictului colectiv de muncă în cadrul comisiei de conciliere. În aceste condiții, prezintă o utilitate deosebită aprobarea de către părți a Regulamentului cu privire la comisia de conciliere și ordinea examinării conflictului colectiv de muncă.
Dezbaterile comisiei de conciliere sînt consemnate într-un proces-verbal întocmit în 2 sau mai multe exemplare, după caz, în care se vor indica măsurile generale sau parțiale de soluționare a conflictului, asupra cărora au convenit părțile.
În conformitate cu art. 359 alin. (8) din CM al RM, în cazul în care membrii comisiei de conciliere au ajuns la o înțelegere asupra revendicărilor înaintate de reprezentanții salariaților, comisia de conciliere va adopta o decizie obligatorie pentru părțile conflictului, pe care o va remite acestora în termen de 24 de ore din momentul adoptării.
Dacă nu s-a ajuns la conciliere, președintele comisiei va informa în scris despre acest lucru părțile conflictului în termen de 24 de ore. Cu alte cuvinte, legea nu obligă părțile cu privire la rezultatul procesului de conciliere decît dacă părțile respective ajung la un acord voluntar cu privire la rezultate. În caz contrar, am fi asistat la subminarea eficienței cu care organizația sindicală reprezintă interesele angajaților.
În conformitate cu prevederile art. 360 alin. (1) din CM al RM, în situația în care părțile conflictului nu au ajuns la o înțelegere sau nu sînt de acord cu decizia comisiei de conciliere, fiecare dintre ele este în drept să depună, în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei cu privire la înțelegere asupra revendicărilor salariaților sau primirii informației din partea președintelui comisiei, o cerere de soluționare a conflictului în instanța de judecată.
Instanța de judecată va convoca părțile conflictului în timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. În afară de aceasta, examinarea cererii în cauză se va realiza în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare.
Părțile, care nu sînt satisfăcute de hotărîrea pronunțată de către instanța de judecată, o pot contesta în condițiile prevăzute de CPC al RM.
[1] A se vedea: Constantin Elisei, Soluționarea conflictelor de muncă prin conciliere // Dreptul nr.3, 2002, p.58.
[2] A se vedea: Marin Voicu, Mihaela Popoacă, Dreptul muncii, București, Lumina Lex, 2001, p.66-69.
[3] Ibidem, p.62.