După cum menționează lon Creangă, controlul este un instrument de determinare a modului în care acționează cel chemat să realizeze prevederile actului, precum și corespunderea acestora cu scopul legii întru executarea căreia a fost emis[1].
Cu ajutorul controlului, statul urmărește dacă actul este aplicat corect, dacă are eficiență, dacă acesta corespunde cerințelor reale ale relațiilor sociale reglementate etc.
Considerăm că, pentru o corectă înțelegere a esenței controlului și supravegherii asupra respectării legislației muncii, este necesar să recurgem la studierea doctrinei dreptului administrativ referitoare la controlul administrativ extern specializat.
Prin controlul specializat se înțelege un control extern, realizat de către autorități ale administrației publice, instituții publice și organe special constituite prin lege, care au atribuție de control, la nivel central și local[2]. Un astfel de control se efectuează în cele mai diverse domenii și sectoare de activitate: financiar, sanitar, protecția muncii ș.a.
Spre deosebire de controalele ierarhice, controlul specializat prezintă următoarele particularități[3]:
- controlul specializat este înfăptuit nu de organe ierarhic superioare, ci de alte organe administrative;
- acest control nu se extinde asupra întregii activități a organelor controlate, ci numai asupra anumitor aspecte precis determinate și care se încadrează în specificul activității organului de control;
- organul controlat nu este subordonat organului de control și, în consecință, dreptul de control nu este subînțeles, ci trebuie prevăzut expres în lege.
Prin noțiunea de supraveghere și control asupra respectării legislației muncii se înțelege activitatea organelor competente orientate spre apărarea drepturilor de muncă ale salariaților.
Se cere menționat faptul că controlul asupra respectării legislației muncii este exercitat, îndeosebi, de către următoarele structuri: Inspecția Muncii, care este abilitată cu controlul de stat în sfera respectării legislației muncii; organizațiile sindicale, care, în virtutea prevederilor Legii sindicatelor, exercită un control ce poartă un caracter obștesc.
Referindu-ne la tipurile de controale realizate în sfera respectării legislației muncii, considerăm că inspectorii de muncă pot efectua controale sub următoarele forme[4]:
- control planificat - control preconizat în prealabil spre a fi efectuat la unitate în conformitate cu prevederile legislației și ale actelor normative și cu o periodicitate stabilită în documente, dar nu mai frecvent de o dată pe an. Inspecția Muncii poate efectua deci la unul și același agent economic numai un singur control planificat. Toate controalele care nu corespund noțiunii de „control planificat" se consideră controale inopinate;
- control repetat - control de verificare a executării prescripțiilor de înlăturare a încălcărilor constatate în actul de control precedent (planificat sau inopinat), considerîndu-se ca parte componentă a controlului precedent. Dacă în urma unui asemenea control se constată faptul că persoana fizică sau juridică nu a îndeplinit prescripțiile sau alte cerințe legale ale inspectorului de muncă, aceasta va fi trasă la răspunderea administrativă în temeiul art. 174 din CCA al RM („Împiedicarea activității legitime a persoanelor cu funcții de răspundere").
De asemenea, inspectorii de muncă pot participa și la controale complexe specializate, prin care se subînțeleg controalele efectuate de un organ sau un grup de organe de control specializate în toate domeniile de activitate a agentului economic respectiv.
În conformitate cu prevederile p. 3.3. din Hotărîrea Guvernului RM nr. 862 din 26.07.2004, controalele inopinate pot fi permise numai în cazurile cînd: a) la agentul economic sau în regiunea amplasării lui au apărut situații excepționale cu caracter natural sau tehnogen, care amenință viața și sănătatea populației; b) factorii de decizie ai organului de control dispun de informații veridice, obținute în cadrul activității de supraveghere, care le permite să considere că acțiunile agentului economic întrunesc elementele unei infracțiuni sau ale unei contravenții administrative; c) există cerințe obligatorii de efectuare a controlului cu o periodicitate mai mică de un an asupra respectării procesului tehnologic de producție la anumite etape ale acestuia; d) organele de drept solicită efectuarea controlului.
Orice control se consideră legal dacă controlorii prezintă agentului economic ordinul de control, semnat de către conducătorul organului de control respectiv, care autorizează acest control. Considerăm, însă, că inspectorii de muncă pot efectua controale inopinate, prezentînd, în aceste cazuri, doar legitimația de serviciu (fără a fi necesar ordinul de control). Această concluzie este fundamentată pe dispozițiile art. 8 din Legea RM privind Inspecția Muncii și ale art. 379 din CM al RM.
[1] Ion Creangă, Curs de drept administrativ, Chișinău, Epigraf, 2004, p. 249.
[2] Maria Orlov, Ștefan Belecciu, Drept administrativ, Chișinău, ed. Elena-V.I., 2005, p. 225.
[3] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, București, ALL, 1996, p. 159-160.
[4]* Aceste forme de control sînt specificate în Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului RM privind perfecționarea sistemului de control de stat specializat nr. 862 din 26 iulie 2004 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 131 din 31.07.2004.