Studierea problemei apariţiei şi dezvoltării protecţiei sociale în Moldova este însoţită de numeroase dificultăţi, generate de necesitatea delimitării spaţiilor istorice.[1] În perioada secolelor XIX-XX deosebim câteva etape principale, fiecare având contribuţia sa specifică la constituirea identităţii sistemului de protecţie socială: perioada dominaţiei Imperiului Rus (1812-1918); perioada interbelică (1918 - 1940), când Basarabia îşi dezvoltă serviciile sociale în componenţa României; perioada regimului comunist (după 1940); perioada existenţei Republicii Moldova ca stat suveran şi independent (după 1990).
Vom cerceta evoluţia sistemului de protecţie sociale naţional prin prisma elementelor sale constitutive - asistenţă socială şi asigurări sociale.
Etapele de dezvoltare a asistenţei sociale în Moldova. Până în secolul al XX-lea în Basarabia nu a existat asistenţă socială centralizată şi finanţată de la stat, deoarece în această perioadă ea se află sub dominaţia rusă, teritoriul fiind considerat gubernie rusească.[2]
Pentru a avea o viziune de ansamblu despre evoluţia organizării asistenţei sociale, este necesară o relatare mai amănunţită privind instituţiile, activităţile, documentele ce ţin nemijlocit de această activitate.
Prima dimensiune a istoricului asistenţei sociale din Basarabia (1812-1918, când s-a aflat în componenţa Rusiei ţariste) cuprinde diverse acte de caritate din partea statului sau din partea anumitor organizaţii, persoane fizice, comitete obşteşti. Un rol aparte în acest sens îi revine medicinei de zemstvă, care constituie o etapa considerabilă în evoluţia şi dezvoltarea sferei sociale din Basarabia.
Dacă ne referim la decretele emise de administraţia Guberniei Basarabia din sec. al XIX-lea privind asistenţa social, constatăm că ele cuprind anumite obligaţii ale comercianţilor şi moşierilor de a oferi un suport material persoanelor nevoiaşe, conform „ukazurilor" adoptate de centru.
Legea regională din Basarabia privind îngrijirea socială, care a fost adoptată în baza Decretului senatului executiv al Rusiei din 16 septembrie 1834, susţinea tutelarea şi îngrijirea de către autorităţi a caselor de copii, spitalelor, organizaţiilor obşteşti de caritate; obliga guvernatorul Basarabiei să respecte şi să inspecteze finanţarea acestor instituţii din „bugetul" guberniei.
Decretul din 8 ianuarie 1843, emis de către ţarul rus către ,,uprava" medicală a guberniei, prevedea alocarea unor suplimente alimentare populaţiei din Basarabia, care a suferit în urma secetei, obligând conducerea guberniei să asigure populaţia nevoiaşă cu o anumită cantitate de făină şi porumb.
Dispoziţia privind răspândirea surorilor de caritate în spitalele militare şi de zemstvă. La începutul sec. al XIX-lea, în spitalele militare au apărut surorile de caritate. Ele îngrijeau de răniţi, acordându-le totodată şi susţinere morală prin intermediul diferitelor confesiuni religioase. Apariţia acestui serviciu era mai mult decât binevenit, deoarece se soluţionau concomitent două probleme stringente: problema îngrijirii medicale (asigurarea cu cadre medicale); oferirea unor locuri de muncă pentru văduve şi femeile ştiutoare de carte.
Decretul cu privire la formarea comitetelor pentru acordarea locurilor de muncă veteranilor de război (1874). Acest document a fost emis de către ţarul Rusiei şi prevedea formarea, structura îşi statutul acestor comitete. De obicei, în cadrul lor activau soţiile marilor funciari din Basarabia.[3]
Decretul cu privire la subsidiile pentru familiile refugiate (14 octombrie 1875) obligă conducerea zemstvei şi a oraşelor să facă alocări de mijloace băneşti din bugetul local pentru familiile refugiate din alte regiuni ale guberniei.
In 1907 a fost înregistrată Organizaţia pentru instruirea profesională a femeilor, care şi propunea drept scop educarea fetelor orfane, instruirea şi reinstruirea văduvelor.
Medicina de zemstvă reflecta nivelul serviciilor medicale oferite populaţiei şi prevedea acordarea asistenţei medicale populaţiei rurale. In întreaga perioadă de finanţare (1879-1914) numărul circumscripţiilor medicale a crescut de la 7 la 75, a punctelor medicale - de la 31 la 43, a spitalelor - de la 3 la 59; numărul de paturi pentru spitale - de la 51 la 906 (260 în oraşe şi 646 în sate). Numărul de locuitori într-o circumscripţie medicală oscila între 31, 5 şi 3,2 mii.
Începând cu anul 1900, la cererea insistentă a ţarului rus, bisericilor li se permite să colecteze donaţii pentru diverse categorii de persoane nevoiaşe (în săptămâna Paştelui - pentru orbi; în săptămâna Crăciunului - pentru persoane cu dizabilităţi).[4]
Cea de a doua etapă însemnată a evoluţiei asistenţei sociale din Basarabia este perioada interbelică (1918-1940, când Basarabia s-a reunit cu România). In această perioadă au fost elaborate numeroase legi şi acte normative privind protecţia socială, au fost întreprinse variate acţiuni de caritate. Tot în această perioadă a fost organizată asistenţa socială la nivel de stat, succedată de o serie de acţiuni întreprinse întru ajutorarea celor nevoiaşi.
In decursul anului 1921 au intrat în vigoare următoarele acte legislative: Legea şi regulamentul pentru înfrânarea vagabondajului; Legea cu privire la ocrotirea minorilor şi femeilor; Legea privind protecţia copilului, care prevedea implicarea tuturor structurilor administrative (regionale sau locale) în soluţionarea diverselor probleme ce ţineau de situaţia minorilor. Astfel, a fost stabilită vârsta de la care minorilor li se permitea să muncească - 16-18 ani, în funcţie de durata zilei de muncă, aprobată de rege şi Senat.
Merită să menţionăm şi următorul fapt: în actele de caritate se implicau tot mai multe organizaţii şi persoane fizice, datele despre colectări erau publicate atât în periodica centrală, cât şi în cea judeţeană.
In Chişinău activează Inalta Comisiune de Asistenţă Socială a Municipiului, care alocă sistematic sume de bani pentru invalizi, copiii orfani, văduve. Astfel, de la data de 22 noiembrie 1934 şi până la 25 ianuarie 1935, din cele 1960 de cereri depuse, comisia a satisfăcut 1043. Pentru a ajuta săracii, Comisiunea a organizat în zilele de 19-21 ianuarie 1935 o caravană a carităţii cu scopul de a colecta o anumită sumă de bani pentru cei nevoiaşi, a deschis cantine pentru şomeri.
Importante evenimente pentru constituirea sistemului de asistenţă socială sunt: inaugurarea în 1939, sub egida primarului Cristi, a Palatului de Asigurări Sociale; organizarea în 1937 a Eforiei Generale a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război, ai cărei membri aveau în grija lor colectarea şi alocarea subsidiilor (sub formă de penii) destinate categoriilor nevoiaşe; instituirea în 1940 a Comisariatului Norodnic al Asistenţei Sociale al RSSM care şi-a încetat activitatea în 1941, când România a revenit în Basarabia.
În timpul războiului, asistenţa s-a impus (după retragerea României de pe teritoriul Basarabiei) cu şi mai mare urgenţă. In mod special, în Chişinău au fost întreprinse următoarele acţiuni: ajutorarea familiilor concentraţilor, protecţia copiilor între 2-7 ani, asistenţa fetelor orfane, asistenţa băieţilor orfani, ajutorarea vagabonzilor, sprijinul bătrânilor şi invalizilor.
A treia etapă în dezvoltarea asistenţei sociale începe cu revenirea Basarabiei în sfera de influenţă a Rusiei (1944). Unul dintre cele mai importante momente în istoria asistenţei sociale a fost deschiderea în cei mai grei ani de după război a cursurilor de asistenţă socială, eveniment despre care ne informează Monitorul Municipal de Chişinău din 7 iunie 1943.[5]
A treia etapă în dezvoltarea asistenţei sociale începe cu revenirea Basarabiei în sfera de influenţă a Rusiei (1944).
La 26 martie 1946, Comisariatul Norodnic al Asistenţei Sociale al RSSM a fost reorganizat în Ministerul Asistenţei Sociale al RSSM, având următoarele funcţii: conducerea secţiilor de asistenţă socială orăşeneşti şi raionale; conducerea şi colaborarea cu comisiile de expertiză medico-sanitare; conducerea şi controlul asupra activităţilor în Casele pentru invalizi şi copiii invalizi; amplasarea în câmpul muncii a invalizilor; deservirea pensionarilor; controlul asupra stabilirii corecte a pensiilor.[6]
In 1962, la 28 februarie, a fost emisă Legea nr.100 cu privire la aprobarea Regulamentului Societăţii orbilor din RSSM. Societatea orbilor din Moldova a fost o organizaţie obştească, înfiinţată în conformitate cu art. 99 din Constituţia RSSM. Îşi desfăşura activitatea pe baza statutului adoptat de Congresul Societăţii orbilor din Moldova şi aprobat de Ministerul Asistenţei Sociale al RSSM. Societatea orbilor avea ca sarcină unirea cetăţenilor orbi cu scopul de a-i antrena în muncă de folos obştesc, de a îmbunătăţi deservirea lor social-culturală şi de a-i atrage în rândurile cetăţenilor activi ai societăţii.
La 14 aprilie 1962 a fost adoptată Legea cu privire la aprobarea Regulamentului Societăţii surzilor din RSSM, lege care, în esenţă, are acelaşi conţinut ca şi Legea precedentă.
În 1972 este adoptată Legea cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Asistenţei Sociale al RSSM, conform căreia activitatea Ministerului Asistenţei Sociale era subordonată Sovietului Miniştrilor al RSSM. El înfăptuia, nemijlocit prin secţiile de asistenţă socială ale comitetelor executive ale sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi ai oamenilor muncii, conducerea întregii activităţi în domeniul asistenţei sociale din republică.
Ministerului Asistenţei Sociale al RSSM îi reveneau următoarele sarcini: dezvoltarea prin toate mijloacele a asistenţei sociale cu scopul satisfacerii cât mai depline a nevoilor sociale ale cetăţenilor în vârstă şi ale celor inapţi de muncă; deservirea social-medicală şi culturală a cetăţenilor care se aflau în Casele de veterani ai muncii, de bătrâni şi invalizi; organizarea ştiinţifică a muncii şi a activităţii de conducere, asigurarea întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor din sistemul ministerului cu cadre calificate, promovarea în posturi de conducere a tinerilor care s-au afirmat ca buni specialişti; controlul pregătirii şi întocmirii recomandărilor privind acordarea pentru mamele cu mulţi copii a titlului de onoare ,,Mamă eroină", distingerii cu ordinul ,,Slavă maternităţii" şi cu „Medalia maternităţii" etc.
Cu toate acestea, perioada caracteristic pentru perioada regimului comunist este negarea problemelor sociale, fiind promovată ideea precum că „societatea comunistă nu are probleme ce ar necesita asistenţă socială comunitară". Astfel, serviciile sociale acordate se axau prioritar pe problemele bătrânilor şi ale persoanelor cu handicap
Şi ultima etapă, aflată în proces de dezvoltare şi perfecţionare începe odată cu destrămarea URSS în 1990.
Ministerul Protecţiei Sociale al RSSM se desfiinţează, fiind instituit Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar mai apoi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în cadrul căruia activează şi specialişti din domeniul asistenţei sociale.[7]
La 3 decembrie 1998, Primăria municipiului Chişinău a adoptat Decizia nr. 27/1 cu privire la ,,Programul municipal de protecţie socială a categoriilor socialmente vulnerabile dezavantajate şi de combatere a sărăciei". Prin decizia nominalizată au fost constituite comişii obşteşti, ce se ocupă cu distribuirea ajutoarelor umanitare, a medicamentelor, protejarea dentară gratuită, activitatea cantinelor pentru alimentarea gratuită şi de livrare a produselor alimentare la preţuri accesibile.
Astăzi, când Republica Moldova a devenit stat independent şi a păşit pe calea democratizării, asistenţa socială a devenit unul dintre mecanismele realizării cu succes a obiectivelor majore pe care şi lea propus. Rolul important ce-i revine asistenţei sociale în această perioadă a necesitat deschiderea specialităţilor de asistenţă socială în instituţiile de învăţământ superior din Bălţi şi Chişinău. E de remarcat faptul că în anul 1998 profesia de asistent social e inclusă în nomenclatorul de profesii.[8]
Prin adoptarea la 28.05.1999 a Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială,[9] au fost conturate principiile de organizare şi acordare a asistenţei sociale, precum şi reformarea cadrului administrativ organizatoric al sistemului de asistenţă socială. Strategia stipulează că „asistenţa socială urmează să fie promovată ca o politică socială a statului şi administrată de un organ central de specialitate (minister, departament), iar în plan teritorial de serviciile lui descentralizate şi de autorităţile administraţiei publice locale, în cooperare cu alte organizaţii şi asociaţii neguvernamentale de caritate, religioase, cu fundaţii şi cu persoane particulare."[10]
Odată cu adoptarea Legii asistenţei sociale[11] şi a Hotărârii cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială[12], evoluţia sistemului de asistenţă socială moldovenesc trece într-o nouă etapă, când accentul se pune nu numai pe depăşirea stării de dependenţă socială sau pe înlăturarea stării de dificultate a persoanelor sau a familiilor, ci şi pe asigurarea integrării lor sociale, cu respectarea principiului autonomiei, dar şi reintegrarea socială a persoanei sau a familiei cu statut social lezat este orientată spre restabilirea şi îmbunătăţirea relaţiilor acestora în societate.
În art. 12 din Legea asistenţei sociale este evidenţiat rolul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în organizarea asistenţei sociale la nivel central, iar prin art.13 este prevăzută competenţa autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea în organizarea structurii teritoriale de asistenţă socială, care, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi şi în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile, realizează politica de asistenţă socială şi asigură aplicarea legislaţiei la nivel teritorial.
Structura teritorială de asistenţă socială, de comun acord cu autoritatea administraţiei publice locale de nivelul întâi, angajează personalul din sistemul de asistenţă socială, conform art.15 alin.(1), pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei aflate în dificultate din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Odată cu reformarea sistemului de protecţie socială şi ca rezultat al reformei administrativ- teritoriale, în vederea prestării serviciilor publice mai calitative în conformitate cu principiul descentralizării şi al autonomiei locale, direcţiile de asistenţă socială şi protecţia familiei, începând cu 01.11.2001, s-au reorganizat[13], fiind create: secţiile asistenţă socială şi protecţia familiei (S.A.S.P.F.)[14] şi casele teritoriale de asigurări sociale (C.T.A.S.).[15]
Serviciile acordate de organele de asistenţă socială întotdeauna sunt şi vor fi necesare, chiar şi în cele mai avansate perioade de dezvoltare a societăţii, căci nimeni nu poate promite că atunci vor lipsi bătrânii neajutoraţi, copiii orfani, familiile monoparentale, persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu probleme de sănătate mintală etc. Desigur, problemele acestor grupuri dificile de persoane vor fi altele decât cele actuale, iar asistenţa socială va cunoaşte alte forme şi modalităţi de sprijin, dar ea nu va fi de prisos niciodată atâta timp cât va exista omul. Şi experienţa mondială demonstrează că nici un stat nu poate realiza cu succes reforme radicale în viaţa economică şi politică, socială şi culturală, fără a dispune de o reţea dezvoltată de servicii de asistenţă socială şi de specialişti capabili să protejeze persoanele aflate temporar în dificultate. Experienţa trăită atestă că problemele asistenţei sociale însoţesc societatea la orice etapă a dezvoltării ei, fiind generate de necesităţile evoluţiei acesteia.[16]
Evoluţia asigurărilor sociale în Moldova. Activităţile de asigurări sociale, de asemenea, necesită a fi analizate prin prisma etapelor istorice specificate anterior.
Începând cu anul 1812, când teritoriul dintre Nistru şi Prut a fost anexat la Imperiul Rus, Basarabia a fost o colonie agrară a imperiului, pentru care asigurările sociale nu constituiau o preocupare, iar sistemele de asigurări sociale de abia începeau a se contura în statele europene.
Marea Unire din 1918 şi-a lăsat amprenta în toate sferele vieţii, inclusiv asupra asigurărilor sociale. Primii paşi întreprinşi vizau unificarea legislativă, condiţie indispensabilă a funcţionării statului.
Unul dintre obiectivele Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale (român) era de a lua măsuri de aplicare a Legii Neniţescu şi în Basarabia. In acest scop, în Basarabia, în locul corporaţiilor, au fost create Case de asigurare ce exercitau următoarele funcţii: colectau contribuţiile pentru rente şi pensii pentru accidentele de muncă datorate de patronii basarabeni. Acestea erau încasate şi calculate de Casa Centrală a Asigurărilor Sociale (cu sediul la Bucureşti) în baza tabelelor de clasificare a riscurilor, aplicabil patronilor din vechiul Regat.[17]
Prin Legea nr.164 din 28 mai 1932 este modificată Legea asigurărilor sociale din 27 ianuarie 1912, prin care se prevedea extinderea sferei de aplicare a acesteia şi pe teritoriul Basarabiei; se garanta asigurarea pentru invaliditate şi pensie pentru bătrâneţe, pentru toate categoriile de salariaţi din industrie, comerţ şi meserii.
Un alt act normativ, care se aplică şi pe teritoriul Basarabiei este Legea pentru unificarea asigurărilor sociale (8 aprilie 1933), denumită Legea Neniţescu, prin care asigurările sociale se garantează în caz de boală, accidente, maternitate, deces, pensionarea din cauza invalidităţii survenite în caz de boală. [18]
In opinia savanţilor S. Ghimpu, A. Ţiclea, C.Tufan, aspectul pozitiv al acestei legi constă în identificarea bolilor profesionale cu accidentele de muncă, aspectele negative fiind mai multe: muncitorii agricoli rămâneau în continuare neasiguraţi; nu exista asigurare contra şomajului; amânarea asigurării pentru bătrâneţe; cuantumul ridicat al cotizaţiei stabilite în sarcina muncitorilor constituia 62%; gestionarea asigurărilor sociale era realizată de stat şi patroni etc.
Prin adoptarea în anul 1938 a noii Legi a asigurărilor sociale, denumite Legea Ralea, pe lângă reglementarea asigurării în caz de boală, accidente, maternitate, deces, pensionarea din cauza invalidităţii, bătrâneţii, a fost inclusă şi asigurarea pentru pierderea întreţinătorului.[19]
Spaţiul de est de Nistru (numit astăzi Transnistria) a avut o altă soartă. Rămânând în componenţa Rusiei. Din 1922 el a fost transmis Ucrainei. La 12 octombrie 1924 la sesiunea a III-a a Comitetului Executiv Central al Ucrainei a fost adoptată decizia despre crearea R.A.S.S. Moldoveneşti în componenţa Ucrainei. In această perioadă raporturile de protecţie socială erau reglementate de Codul muncii din 1918 al R.S.F.S.R. şi Codul muncii din 1922 al R.S.S.U., care garantau muncitorilor dreptul la prestaţii sociale în caz de boală sau invaliditate şi pensie pentru bătrâneţe, din resursele financiare de stat, deoarece întreprinderile iniţial nu aveau fonduri din care ar fi putut defalca statului mijloace pentru acoperirea necesităţilor de asigurare socială.
Începând cu anul 1922, când în republicile sovietice se implementează „noua politică economică," sunt adoptate noi coduri care prevăd trecerea la asigurarea socială din fondurile create în baza defalcărilor din mijloacele întreprinderilor.
Prin semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov de reprezentanţii plenipotenţiari ai Uniunii Sovietice şi Germaniei la 23 august 1939, care conţinea un punct referitor la Basarabia, începe o nouă pagină din istoria teritoriului plasat între Prut şi Nistru. Astfel, la 2 august 1940 prin adoptarea Legii despre formarea R.S.S.M. şi includerea în componenţa Ucrainei a Bucovinei de Nord, judeţelor Hotin, Akkerman, Ismail, începe şi o nouă etapă a sistemului de asigurări sociale, care trebuia să fie din nou reformat, după cerinţele statului sovietic.
După încheierea celui de-al Il-lea război mondial şi revenirea Basarabiei în spaţiul rusesc (Uniunea Sovetică), ea beneficiază de legislaţia acestuia. Specific acestei perioade este asigurarea socială a invalizilor şi a familiilor lor; familiilor celor decedaţi pe front; a muncitorilor din industrie; pensionarea pentru vechime în muncă a învăţătorilor şi medicilor (1945-1946), zootehnicienilor, veterinarilor (1949), specialiştilor mecanici din domeniul gospodăriei tehnice (1952).[20]
Prin adoptarea Legii cu privire la pensiile de stat din 14 iulie 1956 şi Ordonanţei Sovietului Miniştrilor RSSM nr.113 din 22 ianuarie 1955 începe să se contureze sistemul sovietic de asigurări sociale, iar prin Legea cu privire la pensiile şi indemnizaţiile membrilor colhozurilor, adoptată de Sovietul Suprem la 15 iulie 1964, este reglementată, pentru prima dată, finanţarea acestui sistem din mijloacele Fondului centralizat al asigurărilor sociale şi acordarea prestaţiilor de asigurări sociale femeilor- colhoznice şi celor însărcinate.
Hotărârea despre măsurile luate pentru ridicarea bunăstării poporului sovietic, din 26 septembrie 1976, a extins cercul de persoane pentru acordarea pensiilor în condiţii avantajoase, a introdus un nou tip de indemnizaţii - pentru invalizii din copilărie de gradul I şi II care au atins vârsta de 16 ani; iar prin Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem cu privire la mărirea pensiilor invalizilor şi familiilor ce au pierdut întreţinătorul din 21 noiembrie 1973, s-a asigurat alimentarea copiilor preşcolari şi şcolari; a celor din casele de copii, se perfecţionează normele de stabilire şi plata pensiilor şi indemnizaţiilor.
Un moment important pentru sistemul social al URSS a fost adoptarea Constituţiei URSS din 7 octombrie 1977, care consacră prin articolele sale dreptul la asigurări sociale, dreptul la sănătate, dreptul la asigurare materială, protecţia familiei de către stat. Până la dezmembrarea Uniunii Sovietice pe teritoriul Moldovei acţionează toate legile adoptate de organele centrale din Moscova.[21]
Specificul asigurărilor sociale din această perioadă constă în faptul că sistemul sovietic de pensii era bazat pe conceptul de „asigurare fără contribuţii". Resursele financiare necesare erau obţinute exclusi din plăţile efectuate de întreprinderi în buget. In cazul unui asemenea sistem se pierde una dintre principalele caracteristici: legătura dintre responsabilitatea personală (exprimată prin contribuţii) şi dreptul de a obţine beneficii şi pensii.[22]
Ultima etapă a evoluţiei sistemului de asigurări sociale din Moldova începe prin adoptarea, la 27 august 1991, a Legii nr.691 privind Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova,[23] iar la 29 iulie 1994, a Constituţiei Republicii Moldova,[24] care este caracterizată prin integrarea noului stat în comunitatea internaţională, aderarea la tratatele internaţionale, care au generat reforme esenţiale în toate domeniile vieţii, inclusiv în domeniul asigurărilor sociale.
După anul 1991 sistemul de asigurări sociale trece prin două subetape: până la reforma sistemului de pensii care a fost iniţiată la 1 ianuarie 1999 şi după 1 ianuarie 1999 (actuală).[25]
Evoluţia sistemului de asigurări sociale până la 01.01.1999 are loc în baza Legii nr.437-XII din 27 decembrie 1990 cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova[26]; Hotărârii Parlamentului nr.1007-XII din 2 aprilie 1992 privind aprobarea Listei nr.3 a lucrătorilor din agricultură, ocupaţi nemijlocit cu producerea producţiei agricole, cărora li se acordă drepturi la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase;[27] Hotărârii nr.865 din 29 decembrie 1992 cu privire la pensiile pentru vechime în muncă a cadrelor din domeniul învăţământului şi ocrotirii sănătăţii[28] etc. Specificul asigurării cu pensii din această perioadă constă în faptul că mărimea pensiei depindea de salariul mediu lunar, vechimea în muncă, precum şi de unele condiţii secundare. Mărimea de bază a pensiei constituia 55% din salariul mediu lunar, plus câte 1% pentru fiecare an de muncă care depăşea 25 de ani pentru bărbaţi şi 20 de ani pentru femei. Participanţii la război, donatorii şi alte categorii de persoane aveau dreptul la compensaţii suplimentare la pensia de vârstă.[29]
In orice stat componenta principală a sistemului de protecţie socială este asigurarea cu pensii.
Astfel, în Republica Moldova, începând cu 01.01.1999, odată cu adoptarea Strategiei reformei sistemului de pensii (în continuare - Strategie)[30], Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998[31] şi Legii privind sistemul public de asigurări sociale,[32] debutează reforma sistemului de asigurări sociale. Pachetul actelor normative ce reglementează sistemul de pensii este completat anual de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în care sunt prevăzute modalităţile de calcul şi plată a contribuţiilor pentru asigurarea obligatorie socială de stat, precum şi unele aspecte specifice referitoare la venituri şi cheltuieli.[33]
Necesitatea reformării sistemului de asigurare cu pensii a fost determinată de următorii factori: nivel scăzut de asigurare, ineficienţă în administrare, discordanţă în legislaţie, presiune asupra populaţiei economic active la achitarea plăţilor sociale etc.
Criza din economia ţării de la începutul anilor 90 a agravat situaţia din sfera socială. Sistemul de pensionare devenise foarte costisitor, necorespunzând principiilor echităţii sociale şi solidarităţii generaţiilor.[34]
In domeniul protecţiei sociale şi al asigurării cu pensii au apărut, concomitent cu creşterea inflaţiei şi cu scăderea nivelului de trai al populaţiei, probleme care se agravau permanent şi care au căpătat un caracter de lungă durată.[35]
Obiectivele principale ale reformei erau:
- creşterea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi;
- anularea condiţiilor avantajoase de pensionare;
- eficientizarea colectării cotizaţiilor în fondul de asigurare cu pensii;
- acumularea de rezerve pentru soluţionarea problemelor aferente diminuării creşterii demografice etc.
Esenţa reformei constă în reducerea numărului de beneficiari pentru a direcţiona eforturile asupra asigurării sociale a celor mai nevoiaşi pensionari. Astfel, legislaţia prevedea iniţial ca până în 2008 vârsta de pensionare să crească de la 60 până la 65 de ani pentru bărbaţi şi de la 55 până la 60 de ani pentru femei, cu o frecvenţă de 6 luni pe an. Prevederea a fost modificată în 2002, stabilindu-se de la 01.01.2003 vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi - 62 de ani, pentru femei - 57 de ani.[36]
Pentru obţinerea dreptului la pensie pentru limită de vârstă în condiţii generale legiuitorul stabileşte următoarele condiţii cu privire la stagiul de cotizare.[37] Începând cu 1 ianuarie 1999, se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă de 26 de ani pentru bărbaţi şi de 22 de ani pentru femei. Urma ca în fiecare an ulterior, stagiul de cotizare să crească cu 1 an pentru bărbaţi şi cu 2 ani pentru femei până la 1.01.2004, iar începând cu 01.01.2004 cu 1 an pentru bărbaţi şi femei până va fi de 35 de ani începând cu 01.01. 2008.
Schimbări semnificative s-au produs şi în interiorul sistemului de asigurări sociale. Astfel, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 739 din 25 iulie 2000, Fondul Social a fost reorganizat în Casa Naţională de Asigurări Sociale, care şi-a început activitatea în 2001 şi este responsabilă de acumularea şi repartizarea resurselor provenite din plata contribuţiilor la Fondul Social. Legea prevede şi extinderea listei de venituri din care Casa Naţională obţine contribuţii obligatorii. Acum contribuţiile sunt plătite din toate tipurile de venituri.
Pensiile sunt plătite din fondurile Casei Naţionale de Asigurări Sociale. La formarea acestor fonduri participă organizaţiile, întreprinderile, persoanele fizice, statul.
Numeroase probleme au rămas nesoluţionate: nu este netă separarea celor două componente ale protecţiei sociale, mărimea pensiei, lipsa unui sistem naţional informaţional de management în domeniul
dat.[38]
Prin adoptarea Legii privind sistemul public de asigurări sociale s-a confirmat faptul că dreptul la asigurare socială este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de asigurări;[39]s-a determinat cercul de persoane asigurate obligatoriu prin efectul Legii (art. 4); s-a specificat prin art.6 că se pot asigura pe bază de contract individual de asigurări sociale categoriile de persoane care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la art. 4; s-a evidenţiat faptul că drepturile şi obligaţiile de asigurări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului personal de asigurări sociale[40] etc.
Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Contribuţia de asigurări sociale se datorează de la data încadrării în una din situaţiile prevăzute la art. 4 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale sau a încheierii contractului de asigurare[41]. Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii angajaţi prin contract individual de muncă şi de angajatorul acestora se fac lunar de către angajator. Plata contribuţiei de asigurări sociale datorată de asiguraţii prevăzuţi la art. 4 pct. 3) şi 4), precum şi de cei care încheie contracte de asigurare, se face lunar de către aceştia pe baza calculului efectuat şi comunicat de structurile teritoriale ale CNAS la care sunt asiguraţi.
Colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, controlul corectitudinii calculării şi virării în termen la bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuează de către organele Serviciului Fiscal de Stat în conformitate cu drepturile atribuite acestora şi în modul stabilit de legislaţia fiscală.[42] Evidenţa contribuţiilor de asigurări sociale se ţine prin structurile teritoriale ale CNAS, pe baza codului personal de asigurări sociale. Păstrarea şi evidenţa datelor privind contribuţiile de asigurări sociale pe fiecare asigurat le efectuează CNAS şi structurile ei teritoriale. Sumele datorate sub orice formă CNAS se vor urmări, ca şi veniturile statului prin organele Serviciului Fiscal de Stat.
Pentru ţinerea evidenţei individuale a contribuabililor (persoane fizice şi juridice), precum şi a contribuţiilor de asigurări sociale a fost implementat programul REVIND, care s-a desfăşurat în două etape.[43] Prima etapă - REVIND I - a demarat la 1 iunie 2000, când s-a institut, prin Hotărârea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale nr. 418 din 03.05.2000 [44] şi Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale, gestionat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, şi s-a încheiat în mai 2007. Această perioadă s-a caracterizat prin crearea şi asigurarea funcţionării registrului; acumularea informaţiei despre persoanele asigurate şi atribuirea în mod obligatoriu fiecărui individ a codului personal de asigurări sociale; completarea manuscrisă şi computerizată a registrului etc. In iunie 2007 a debutat REVIND II, etapă în care obiectivele principale sunt: efectuarea modificărilor în datele Registrului prin înlăturarea dublării declaraţiilor persoanelor asigurate; iniţierea procesului de stabilire a drepturilor sociale în baza datelor din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale.[45]
Introducerea datelor asiguraţilor în Registru s-a efectuat în baza buletinului de identitate al cetăţenilor Republicii Moldova, buletinului de identitate al persoanei fără cetăţenie, fără reşedinţă, a cetăţeanului străin; în baza paşaportului (exemplu - URSS, anul de eliberare 1974 ) sau în baza certificatului F- 9.[46]
Analizând strategia de reformare a sistemului de pensii moldovenesc, observăm tendinţa de transferare treptată a obligaţiilor de plată a contribuţiilor de la angajatori spre angajaţi, prin diminuarea anuală a cotei contribuţiilor plătite de către angajatori şi majorarea cotei contribuţiilor individuale ale salariaţilor. De exemplu, dacă în anul 2004 contribuţia individuală a însumat 1% din salariul calculat şi din alte recompense, atunci în anul 2005 acestea au ajuns la 2%, în 2006 - 3%, în 2007 - 4%, în 2008 - 5%, în 2009 - 6% şi în 2010 - 6%.[47]
Observăm că sistemul asigurărilor sociale s-a conturat sub influenţa diferitelor curente politice, de aceea a fost destul de complicat să se consolideze şi să acţioneze într-un mod eficient. Acest lucru anevoios se încearcă să fie realizat după anul 1999, prin implementarea reformelor şi armonizarea legislaţiei conform standardelor europene.
[1] Bulgaru M., Dilion M. Concepte fundamentale ale aşistentei sociale. Chişinău USM, 2000, p.50.
[2] Bulgaru M., Dilion M. Asistenţa socială în perioada de tranziţie: probleme şi modalităţi de soluţionare. Chişinău, 2000, p.16.
[3] Idem, p.17.
[4] Proca L. Asistenţa socială — instituţie distinctă a dreptului protecţiei sociale (aspect instituţional-administrativ). Teză de doctor în drept. Chişinău, 2007, p. 46.
[5]Bulgaru M., Dilion M. Concepte..., p. 60.
[6] Odinokaia I. Locul şi rolul dreptului protecţiei sociale însistemul de drept al Republicii Moldova. Chişinău, 2010, p.58.
[7] Idem, p.60.
[8] Proca L. , op.cit., p. 47.
[9] Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.416-XIV din 28.05.1999 pentru aprobarea Strategiei de reformă a sistemului de asistenţă socială. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.78-79 din 22. 07. 1999.
[10] Ibidem ( consideraţii generale ).
[11] Legea asistenţei sociale nr.547 din 25 decembrie 2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-44 din 12.03.2004.
[12] Hotărâre cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială nr.1117 din 27.10.2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 151153 din 27.10. 2005.
[13] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.128 din 16.02.2001 cu privire la aprobarea structurii, personalului scriptic, categoriilor de salarizare ale aparatului central şi subdiviziunilor teritoriale, preluarea funcţiilor şi transmiterea unor unităţi şi a patrimoniului acestora către CNAS a Republicii Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 019 din 22.02.2001.
[14] Secţia asistenţă socială şi protecţia familiei (S.A.S.P.F) - instituţie publică, cu personalitate juridică, ce prestează servicii de asistenţă socială la nivel de unitate administrativ-teritorială, reprezentînd un serviciu descentralizat al Direcţiei asistenţă socială (DAS) din componenţa M.P.S.F.C.
[15] Casa teritorială de asigurări sociale (C. T.A.S) este o instituţie publică, cu personalitate juridica, ce prestează servicii din domeniul asigurărilor sociale, precum şi a asistenţei sociale, la nivel de unitate administrativ - teritorială. Ea reprezintă un serviciu descentralizat al CNAS.
[16] Odinokaia I., op.cit., p.59.
[17] Idem, p.60.
[18]http://www. studentie.ro /curs_socilogie_evolutia_aşigurarilor_sociale_de_sanatate_din_romania_de_la_1902 pina_____________ in__ prezent--citeste-
- 2426.html.
[19]Ghimpu, S., Ţiclea, A., Tufan, C. Dreptul securităţii sociale. Bucureşti: ALL Beck, 1998, p.37.
[20] Romandaş N. Dreptul protecţiei sociale. Chişinău: Universitas, p.14 -15.
[21] Romandaş N. , op.cit., p.16.
[22] История развития системы пенсионного обеспечения в Республике Молдова. http://www.cnas.ru/istoria.html.
[23] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 011 din 27.08.1991.
[24] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 18.08.1994.
[25] Odinokaia I., op.cit., p.62.
[26]Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 004 din 30.04.1992.
[27]Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 004 din 30.04.1992.
[28]Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 004 din 30.12.1992.
[29]HcmopuH ... // http://www.cnas.ru/istoria.html.
[30] Aprobată prin Hotărârea Parlamentului din 23 septembrie 1998 nr.141-XIV.
[31]Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.
[32]Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 1-4 din 06.01.2000.
[33] Stategia de unificare a sistemului de pensii. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului. Direcţia politici de asigurări sociale.
// http://mpsfc.gov.md/file/strategii/strat_unif_şist_pensii_md.doc, p.3.
[34] Strategia reformei sistemului de pensii (conluzii II). Hotărârea Parlamentului nr. 141 -XIV din 23.09.1998.
[35] Ibidem..
[36] Alin.(1.) modificat prin Legea nr. 1485-XV din 22.11.2002.
[37] Art.42 alin.1 din Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.
[38] История ... // http://www.cnas.ru/istoria.html.
[39] Lege privind sistemul public de asigurări nr. 489-XIV din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01..2000.
[40] Fiecărui asigurat în sistemul public i se atribuie de către CNAS un singur cod personal de asigurări sociale.
[41] Art. 19 din Hotărârea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale nr. 418 din 03.05.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 054 din 12.05.2000.
[42] Ibidem, art.35.
[43] Odinokaia I. op.cit., p.63-64.
[44] Hotărâreea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale nr. 418 din 03.05.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 054 din 12.05.2000.
[45] Sorocean C. Programul REVIND - etapa II. http://cnas.md/libview.php?l=ro&idc=176&id=406.
[46] Hotărâre cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale nr. 418 din 03.05.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 054 din 12.05.2000.
[47] Strategia de unificare a sistemului de pensii. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului. Direcţia politici de asigurări sociale. http://mpsfc.gov.md/file/strategii/strat_unif_şist_pensii_md.doc. 20 p.