1. Precizări terminologice privind conceptele securitate socială - protecţie socială.
Nevoia unei securităţi individuale şi colective a existat dintotdeauna. Oamenii, din cele mai vechi timpuri, au început să-şi asigure propria protecţie, precum şi a persoanelor aflate în grija lor, contra unor eventualităţi cum ar fi foametea sau alte pericole. Ei au luptat mereu pentru satisfacerea necesităţilor vitale (de hrană, adăpost, îmbrăcăminte).[1]
Unul dintre elementele principale ce ţin de crearea condiţiilor optime şi asigurarea cadrului vital al oamenilor este protecţia socială care, într-un mod sau altul, completează infrastructura socială.[2]
Deoarece în majoritatea statelor sistemul asigurărilor şi al asistenţei sociale este cunoscut sub denumirea generică de securitate socială[3] şi nu de protecţie socială[4], iar ramura de drept poartă denumirea de „dreptul securităţii sociale" şi nu „dreptul protecţiei sociale", va supus cercetării şi conceptul de securitate socială.
Termenul protecţie îşi trage sorgintea de la cuvântul latin protecţio, ceea ce înseamnă sprijin, apărare, ajutor, ocrotire, grijă.[5] Din latină protectio şi păstrează intact rădăcina în română (protecţie), franceză şi engleză (protection), italiană (protezione) etc.
Cuvântul securitate îşi are originea în latinescul securitas (în franceză - securité, în engleză - security); el înseamnă protecţie, apărare, stare de siguranţă, faptul de a fi pus la adăpost de orice pericol.[6]Protecţia (securitatea) socială îşi găseşte consacrare pentru prima dată la nivel internaţional în art. 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,[7] garantând oricărei persoane dreptul la securitate
socială. Ulterior acest drept şi-a găsit reglementare în art.9 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale,[8] Convenţia OIM nr. 102/1952 cu privire la securitatea socială (standarde minime)[9], Carta Socială Europeană (revizuită),[10] Codul european de securitate socială,[11] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,[12] art. 43, 44, 47 din Constituţia Republicii Moldova.[13]
Definirea conceptelor protecţie socială şi securitate socială a preocupat savanţii din diferite state. In opinia doctrinarilor români A.Ţiclea şi C.Tufan, protecţia socială constituie „un fenomen caracterizat prin apariţia şi apoi dezvoltarea, în fiecare ţară şi într-o anumită perioadă, a unor instituţii vizând asigurarea indivizilor şi grupurilor familiale a unei securităţi materiale datorită accesului acestora la bunuri şi servicii considerate vitale."[14]
Autorii C.Bocancea şi Gh.Neamţu prin protecţie socială înţeleg „o totalitate de activităţi întreprinse de către stat, organizaţiile societăţii civile, Biserică în scopul asigurării veniturilor pentru categoriile de persoane care nu pot dobândi resurse prin munca proprie (...); protejării populaţiei faţă de efectele crizelor economice; protecţiei în caz de calamitate naturală sau conflict armat; asigurării ordinii publice şi protecţiei faţă de criminalitate; apărării drepturilor civile; protejării faţă de orice factor de risc."[15]
In opinia lor conceptul de protecţie socială este mai complex decât cel de securitate socială, desemnând prin securitate socială „reparaţia consecinţelor unor evenimente diverse, calificate drept riscuri sociale (boala, maternitatea, invaliditatea, bătrâneţea, accidentul de muncă şi boala profesională, decesul, şomajul").[16]
In literatura de specialitate rusă regăsim următoarele definiţii:
Prin protecţie socială (lato sensu) V. Iudina înţelege „activitatea statului îndreptată spre asigurarea procesului de formare şi dezvoltare a personalităţii umane, ocolind şi neutralizând factorii negativi care influenţează asupra personalităţii şi creând condiţii prielnice pentru afirmarea individului," iar stricto sensu este „o totalitate de garanţii economico-juridice care asigură supravegherea drepturilor de bază ale cetăţenilor şi atingerea unui nivel normal de viaţă."[17]
Observăm, din aceste definiţii, că protecţia socială - lato sensu - înglobează nu numai activităţi de ordin juridic şi economic, dar şi sociale, morale, culturale etc., care ar garanta dezvoltarea pluridimensională a individului. Utilizarea acestui concept - stricto sensu - se limitează la asigurarea bazei materiale necesare pentru evoluţia personalităţii, adică se reduce la securitatea socială, garanţii de ordin j uridico -economic.
Durdenevski defineşte protecţia socială drept „o activitate a administraţiei publice îndreptate spre înlăturarea pericolelor sociale care ameninţă viaţa şi nivelul de existenţă ale diferitelor pături sociale prin oferirea unor sume de bani şi ajutor social."
Andreev susţine că securitatea socială sprijinită de stat cuprinde „totalitatea activităţii social- economice duse în vederea asigurării cetăţenilor la bătrâneţe sau în caz de incapacitate de muncă, asigurare medicală şi tratarea cetăţenilor."
Ivanova consideră că „protecţia socială este o formă de distribuire a bunurilor materiale în schimbul muncii depuse în scopul satisfacerii necesităţilor vitale cotidiene, fizice sau intelectuale ale bătrânilor, bolnavilor, invalizilor, copiilor care şi-au pierdut întreţinătorul, şomerilor, tuturor membrilor societăţii în scopul protejării sănătăţii şi utilizării normale a forţei de muncă, distribuirii bunurilor luate din fondurile sociale speciale create de societate în cazurile şi în condiţiile prevăzute de normele juridice."[18]
Definiţia dată este universală şi reflectă principiul de bază al securităţii sociale, indiferent de relaţiile istorice concrete în care ea se organizează.
Prin asigurare socială C.Batâghin înţelege un sistem de asigurare materială şi de deservire a cetăţenilor care au atins vârsta de pensionare, bolnavilor, în caz de invaliditate, şomaj, în caz de deces a întreţinătorului, la educarea copiilor şi prin alte cazuri prevăzute de legislaţie.[19]
Şaihatdinov concepe asigurarea socială ca o totalitate de relaţii sociale, născute între cetăţeni, pe de o parte, şi organele de stat centrale/locale, pe de altă parte, cu privire la asigurarea cetăţenilor din contul fondurilor speciale sau mijloacelor bugetare destinate asigurării medicale, pensiilor, indemnizaţiilor şi alte forme de asigurare sau asistenţă socială, în cazul survenirii circumstanţelor care au cauzat pierderea sau micşorarea venitului, sporirea cheltuielilor, sărăcia.[20]
Savanţii M.Filipova, E.Tucikova, M.Zaharova afirmă că protecţia socială este un fenomen ce trebuie interpretat multiaspectual.
Protecţia socială, ca o categorie economică, include relaţiile sociale de distribuire a mijloacelor financiare necesare pentru asigurarea şi asistarea persoanelor incapabile de a se autoasigura; din punct de vedere organizatoric reprezintă un sistem de măsuri realizate de stat în numele societăţii cu scopul acordării mijloacelor de existenţă anumitor pături sociale; în calitate de obiect de reglementare juridică este o totalitate de relaţii sociale născute în vederea acordării mijloacelor obşteşti persoanelor nevoiaşe.
In calitate de categorie juridică protecţia socială reprezintă o totalitate de relaţii sociale, născute în urma redistribuirii produsului intern brut pentru asigurarea persoanelor incapabile de a se asigura pe sine sau pe familia lor din motive obiective recunoscute astfel de societate în baza caracterului lor biologic sau social, în limitile căreia acestor persoane li se acordă o parte din mijloacele obşteşti în cuantumul necesar pentru acoperirea necesităţilor sociale.[21]
In literatura de specialitate naţională prin protecţie socială se înţelege: „...o totalitate de relaţii sociale bazate, pe de o parte, pe fondurile nebugetare cu menire socială, iar pe de altă parte, pe unele alocaţii bugetare în scopul satisfacerii cerinţelor cetăţenilor (ale membrilor familiilor lor), dacă aceştia îşi pierd sursa de întreţinere;"[22] „...un sistem de mijloace eficiente, orientate spre stabilirea solidarităţii sociale între persoanele care obţin venituri din muncă şi cele care nu au venituri din cauza vârstei înaintate, stării de sănătate sau imposibilităţii de a-şi găsi un loc de muncă,"[23] „...lato sensu - înţelegem un ansamblu de mijloace de ordin economic, social, politic şi juridic întreprinse de stat pentru asigurarea procesului de formare şi dezvoltare a personalităţii umane, menite să neutralizeze factorii negativi care influenţează asupra personalităţii şi să creeze condiţii prielnice pentru afirmarea individului, iar stricto sensu - o totalitate de măsuri de ordin economic, realizate prin tehnici juridice originale, îndreptate spre securitatea materială a individului, familiei contra riscurilor sociale."[24]
Din definiţiile prezentate putem deduce următoarele particularităţi definitorii ale protecţiei sociale:
- Recunoaşterea de către comunitate a necesităţii asigurării materiale a persoanelor defavorizate prin consacrarea normativă a dreptului la protecţie socială;
- Reglementarea legală a situaţiilor de risc social care generează naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecţie socială;
- Stabilirea pe cale normativă (contractuală) a beneficiarilor protecţiei sociale, standardelor şi condiţiilor minime de acordare a protecţiei sociale.
- Crearea unor mecanisme adecvate de colectare şi distribuire a fondurilor cu menire socială.[25]Concluzionând, atenţionăm că, prin utilizarea noţiunii de protecţie socială, în sens îngust, pledăm pentru sinonimia „protecţiei" - „securităţii" sociale, referindu-ne la sistemul de asigurare şi asistenţă socială, iar prin întrebuinţarea acestei noţiuni în sens larg, ne referim, în afară de securitatea socială, şi la protecţia muncii, protecţia morală, culturală, civilă etc.
2. Riscuri sociale: concept, conţinut, clasificare.
Etimologic cuvântul risc provine de la cuvântul francez risque, semnificând pericol, primejdie.[26] Acest termen utilizat în domeniul securităţii sociale dobândeşte o nuanţă „socială", devenind „risc social."
Definirea legală a conceptului este enunţată în art.1 din Legea asistenţei sociale,[27] care prin risc social desemnează "pericolul pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.). Astfel definiţia noţiunii risc social, conform Legii asistenţei sociale, îi conferă acestuia particularităţile sistemului de asistenţă socială.
Raportarea noţiunii risc social la sistemul de asigurări sociale îi modifică denumirea în riscuri asigurate, găsindu-şi reglementarea în art. 1 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale[28] şi reprezentând orice „eveniment sau fenomen la a cărui producere structurile teritoriale ale Casei Naţionale sunt obligate să facă prestaţiile respective de asigurări sociale."[29]
Conform Dicţionarului de dreptul securităţii sociale, riscurile sociale sunt „evenimente mai mult sau mai puţin previzibile, legate de conduita umană şi de desfăşurarea vieţii, modificând nevoile individului şi familiei sale."[30]
In viziunea savanţilor români A. Ţiclea, C. Tufan, „ riscurile sociale sunt acele evenimente care au incidenţă comună asupra situaţiei economice a indivizilor prin diminuarea veniturilor sau, invers, prin creşterea cheltuielilor.[31] Într-adevăr, există anumite evenimente care împiedică o persoană să dobândească un venit normal dintr-o activitate profesională.
In doctrina de orientare rusă riscul social este considerat acel „eveniment posibil, a cărui survenire, de regulă, duce la pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă, rezultată cu pierderea salariului; majorarea cheltuielilor pentru întreţinerea copiilor sau a altor membri ai familiei inapţi de muncă; necesitatea asistenţei medicale sau a altor servicii sociale."[32]
In literatura de specialitate naţională riscurile sociale sunt acele „evenimente previzibile sau imprevizibile a căror survenire condiţionează incapacitatea temporară sau totală de muncă şi drept rezultat diminuarea sau pierderea surselor de venit, precum şi evenimentele care necesită venituri suplimentare sau alte forme de asistenţă sau asigurare socială."[33]
Diversitatea riscurilor sociale a generat necesitatea grupării acestora.
In aceste sens, E. Maciuliskaia şi C. Dobromâslov, pornind de la natura obiectivă şi influenţa asupra capacităţii de muncă a cetăţenilor, divizează riscurile sociale în 4 grupe: economice (şomajul); fiziologice (pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă; sarcina şi lăuzia, bătrâneţea, decesul); de producţie/muncă (accidentul de muncă, boala profesională); demografice şi sociale (familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale, orfanii).[34]
Riscurile economice şi demografice nu influenţează direct asupra capacităţii de muncă a persoanei, dar lipsa îndelungată a activităţii de muncă condiţionează, indubitabil, diminuarea nivelului de trai al şomerului şi familiei sale, precum şi reducerea competenţelor profesionale. Sporirea cheltuielilor, cauzate de mărirea numărului de membri ai familiei, poate înrăutăţi calitatea hranei, odihnei şi a altor condiţii de trai al familiei, influenţând şi asupra sănătăţii.
Ghimpu, A. Ţiclea, C. Tufan, axându-se pe posibilitatea persoanei de a dobândi „un venit normal dintr-o activitate profesională", clasifică riscurile sociale în riscuri fizice şi riscuri economice.
Riscurile fizice apar atunci când forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută. Aceste riscuri pot fi de origine profesională (accidentul de muncă, boală profesională) şi de origine extraprofesională (boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe, deces, văduvie).
Riscurile economice sunt generate de situaţiile în care forţa de muncă, fără a fi alterată, este imposibil de exercitat din cauza lipsei de locuri de muncă disponibile; este cazul şomerilor.
Există, de asemenea, riscuri care constau în reducerea nivelului de trai prin creşterea cheltuielilor în situaţii excepţionale, de exemplu, cumpărarea de medicamente în caz de boală, majorarea chiriilor în anumite perioade etc.[35]
Gâlcă, conducându-se de aspectele prezentate mai sus, clasifică riscurile sociale în: individuale, personale şi de natură economică.
Odinokaia consideră că, în funcţie de sistemul în baza căruia are loc finanţarea riscului social, acestea se clasifică în riscuri asigurate şi riscuri neasigurate[36].
Riscurile asigurate, care sunt tipice sistemului de asigurări sociale, constituie evenimentele sau fenomenele la a căror producere organele de asigurare socială competente sunt obligate să acorde prestaţiile sau serviciile de asigurări sociale.
Specificul acestor riscuri rezultă din faptul că persoana, fiind salariat, a prevăzut posibilitatea survenirii lor, de aceea, prin intermediul sistemului de asigurări sociale, a contribuit la fondurile sociale, în proporţiile stabilite de legislaţie, şi în baza acestora va beneficia de prestaţii sau servicii de asigurări sociale.
Riscurile neasigurate sunt evenimente imprevizibile, ale căror consecinţe economice negative se răsfrâng asupra persoanei sau familiei, condiţionând pierderea potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social.
Riscurile neasigurate constituie nucleul activităţii sistemului de asistenţă socială, care este bazat pe principiul solidarităţii sociale, unde prestaţiile şi serviciile sociale sunt stabilite conform criteriului necesităţii, categorial sau nominativ.
3. Funcţiile protecţiei sociale.
Esenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, care cuprind „direcţiile principale de reglementare a relaţiilor sociale apărute în legătură cu distribuirea fondurilor cu menire socială persoanelor nevoiaşe;"[37] „sarcinile ce stau la baza funcţionării sistemului de protecţie socială, care direcţionează politica socială a statului spre atingerea obiectivelor bunăstării."[38]
Funcţiile protecţiei sociale le putem diviza în două categorii mari: principale şi auxiliare.57 Din categoria funcţiilor principale fac parte: economică; socială; politică; demografică, iar din categoria celor auxiliare: de producţie, protectoare; organizatorică; informativă; moral-ideologică.
Funcţia economică ţine de nivelul de trai, venitul deplin sau parţial sau de altă sursă de existenţă folosită potrivit vârstei, capacităţii de muncă sau legată de pierderea întreţinătorului. Acordarea unui venit suplimentar în cazul apariţiei anumitor circumstanţe neprevăzute, precum şi acordarea unui ajutor minimal material sau bănesc sunt de mare folos persoanelor defavorizate."[39]
In opinia savanţilor ruşi, esenţa funcţiei economice este exprimată prin: compensarea parţială a salariului sau a altui venit pierdut din cauza vârstei, incapacitatea de muncă sau decesul întreţinătorului; compensarea parţială a cheltuielilor suplimentare, cauzate de survenirea anumitor circumstanţe (de exemplu: naşterea copiilor, calamităţile naturale, conflictele armate); acordarea ajutorului bănesc minim persoanelor nevoiaşe şi familiilor; acordarea serviciilor medicale gratuite şi deservirii sociale în conformitate cu standardele statale minime (de exemplu: asigurarea cu medicamente[40].
Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice protecţiei sociale să realizeze direcţiile prioritate ale politicii sociale",[41]„să diminueze tensiunile sociale provocate de discrepanţa dintre nivelul de trai al reprezentanţilor diferitelor categorii sociale"[42], „echivalând statutul social al diferitelor categorii de populaţie, prin crearea condiţiilor care ar asigura o viaţă demnă fiecărui om".[43]
Majoritatea statelor lumii, inclusiv Republica Moldova prin art.47 din Constituţie, proclamă orientarea socială drept principiu constituţional, care constituie fundamentul politicii sociale a statului, direcţionată spre crearea condiţiilor ce ar garanta o viaţă destoinică şi dezvoltarea personalităţii umane fiecăruia.
Chintesenţa funcţiei sociale constă în: a) restabilirea statutului social al invalizilor şi al altor pături vulnerabile ale societăţii, care le-ar permite să se simtă membri cu drepturi depline ai societăţii,[44] b) asistarea păturilor vulnerabile ale societăţii din contul mijloacelor bugetare şi extrabugetare (...) şi crearea mecanismelor de reabilitare şi resocializare a persoanelor defavorizate,[45] c) restabilirea statutului social al subiecţilor raporturilor juridice de protecţie socială,[46] d) menţinerea statutului social al cetăţenilor în cazul survenirii diferitelor riscuri sociale (...) prin acordarea diverselor tipuri de asigurare materială, servicii sociale, compensaţii etc. cu scopul de a menţine un nivel de viaţă normal şi a preveni sărăcia."[47]
In practică această funcţie este reflectată, de exemplu, în următorul caz. De obicei, plasarea în câmpul muncii a invalizilor este mai dificilă ca urmare a infirmităţilor fizice ce au generat reducerea capacităţii juridice de muncă, de aceea statul este obligat să creeze condiţii prielnice pentru realizarea capacităţii de muncă limitate şi a acestei categorii de persoane, fapt care rezultă şi din prevederile art.30- 35 din Legea privind protecţia socială a invalizilor.
Funcţia socială se manifestă printr-un complex de măsuri statale orientate spre crearea, organizarea şi finanţarea sistemului de reabilitare socială, medicală, profesională a invalizilor şi a altor persoane defavorizate, prin care se urmăreşte reintegrarea acestora în colectivitate, dar şi dezvoltarea personalităţii.[48]
Funcţia demografică se exteriorizează prin influenţa sistemului de protecţie socială asupra proceselor demografice - durata vieţii populaţiei, reproducerea populaţiei, stimularea natalităţii etc. - şi ca rezultat asupra creşterii numărului populaţiei. Este indubitabil faptul că această influenţă este indirectă, iar procesele date sunt condiţionate de un şir de alţi factori, precum: dezvoltarea economică a statului, tradiţiile, starea ecologică, securitatea vieţii ş.a., în rândul cărora dezvoltarea sistemului de protecţie socială nu ocupă locul decisiv.[49]
Realizarea eficace a acestei funcţii răspunde scopului urmărit precum „stimularea creşterii demografice a populaţiei - condiţie necesară pentru dezvoltarea şi funcţionarea normală a unui stat"[50]şi „prelungirea duratei vieţii populaţiei."[51]
Funcţia de producţie (de muncă) rezultă din faptul că dreptul la majoritatea tipurilor de protecţie socială este condiţionat de activitatea de muncă, iar cuantumul plăţilor depinde de caracterul muncii şi salariu.[52] Odată cu evoluţia sistemului de asigurări sociale importanţa acestei funcţii va creşte, deoarece în stabilirea unui tip de asigurare socială esenţial va deveni stagiul de cotizare şi plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat.
Funcţia moral-ideologică. Întregul sistem de protecţie socială este fundamentat pe principiul echităţii, carităţii şi solidarităţii sociale. Nu degeaba există părerea că, despre nivelul de civilizaţie a unei comunităţi, poţi judeca după atitudinea sa faţă de copii şi bătrâni. Grija faţă de bătrâni educă generaţiile tinere, determinându-le să creadă că numai o participare activă la îngrijirea celor neputincioşi, mâine le va garanta o asistenţă similară din partea copiilor lor.[53]
Şaihatdinov şi V. Galagnov consideră că funcţia moral-ideologică se întemeiază pe trei sarcini: ideologică, morală şi socio-psihologică.[54] Sarcina morală, în opinia lor, poate fi concepută ca obiectiv etico-moral al protecţiei sociale, deoarece întreg sistemul are o esenţă spirituală, reflectată în conţinutul principiilor protecţiei sociale, care direcţionează toate activităţile statale în acest domeniu.
Funcţia protectoare se manifestă prin acordarea asistenţei şi asigurării sociale cetăţenilor. Comunitatea îşi formulează obiectivul de a proteja cetăţenii în situaţii dificile prin acordarea unui ajutor în rezolvarea diverselor probleme (materiale, fizice, psihologice, de vârstă etc.).[55]
De exemplu, în urma lichidării întreprinderii persoana a rămas fără loc de muncă, iar statul, prin acordarea indemnizaţiei de şomaj, încearcă să minimalizeze soluţionarea problemelor materiale.
Funcţia organizatorică. Normele dreptului protecţiei sociale reglementează funcţionarea organelor de asigurare şi asistenţă socială[56], care sunt obligate să realizeze dreptul constituţional al cetăţenilor la securitate socială. Evidenţierea acestei funcţii este necesară, deoarece, în toate raporturile de protecţie socială, unul dintre subiecţi este statul, reprezentat prin organele sale competente.
In baza materialului expus, concluzionăm că protecţia socială reprezintă un ansamblu de mijloace de ordin economic, social, politic şi juridic întreprinse de stat, precum şi de ONG-uri, pentru a asigura procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii umane cu mijloace menite să neutralizeze factorii negativi care influenţează asupra personalităţii şi să creeze condiţii prielnice pentru afirmarea individului.[57]
[1] Ghimpu S., Ticlea A., Tufan C. Dreptul securităţii sociale. Bucuresti: ALL BECK, 1998.
[2] Platon M. Infrastructura socială în perioada de tranziţie. Chişinău, 1995, p.54.
[3] Termenul de securitate socială a fost utilizat, pentru prima dată, în SUA, ca titlu al unei legi votate de Congres (Social Security Act din 14 august 1935).
[4] Ramura „dreptul protecţiei sociale", existentă în Republica Moldova, în România este numită „dreptul securităţii sociale", în Franţa „droit de la sécurité sociale", în SUA şi Marea Britanie „social law" sau „social security law".
[5] DEXonline. // http://dexonline.ro/search.php?cuv=protecţie, 14.05.2008.
[6] Coteanu I., Seche L., Seche M. Dicţionar explicativ al limbii romîne. Bucureşti: Universul Enciclopedic, 1998, p. 969.
[7] Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10.12.1948. Ratificată prin Hotătârea Sovietului Suprem nr.217 din 28.07.1990. Tratate internaţionale. Vol. I. Chişinău, 1998.
[8] Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la New York la 16 decembrie 1966, în vigoare de la 3 ianuarie 1976. Ratificat prin Hotărârea Parlamentului nr.217 din 28 iulie 1990. Veştile, 1990, august, nr.8, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993. Tratate internaţionale. Chişinău, 1998, vol.1, p.18-30 (art.9-11).
[9] Конвенция 102 о минимальных нормах социального обеспечения, дата вступления в силу 27.04.1952. Международная Организация Труда, Конвенции и рекомендации (1919-1956), Том I, Международное Бюро Труда. Женева, с.1055-1086.
[10] Carta Socială Europeană - revizuită, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996. Ratificată parţial prin Legea nr.484-XV din 28.09.2001. MO al RM, nr.130 din 26.10.2001.
[11] Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C., op.cit., p.3.
[12] Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2007/ C303/01). Adoptată de Parlamentul European, de comun acord cu Comisia şi Consiliul European / Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 14.12.2007.
[13] Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994 (cu modificările ulterioare), în vigoare de la 27.08.1994.
[14] Ţiclea A., Tufan C., op.cit., p.5.
[15] Bocancea C., Neamţu Gh., op.cit., p.105.
[16] Ibidem, p.5.
[17] Apud, Romandaş N., op.cit., p.17.
[18] Иванова Р. И., указ. соч., с. 22.
[19] Батыгин К. С. Право социального обеспечения. Общая часть: Учебное пособие. Москва: Академия труда и социальных отношений, 1998, с.7.
[20]Шайхатдинов В.М. Право социального обеспечения Российской Федерации: Учебное пособие. Екатеринбург: УрАГС, с.46.
[21] Филиппова М. В.указ. соч, с.18-19; Захаров М.Л., Тучкова Э.Г., указ. соч., с.31-32.
[22] Romandaş N., op.cit., p. 19.
[23] Bulgaru M. Aspecte..., p. 13.
[24] Odinokaia I. Cosideraţii referitoare la conexiunea noţiunilor de protecţie socială şi securitate socială. Revista Naţională de Drept nr..2 (101),, 2009, p.47-54.
[25] Odinokaia I. Locul..., p. 19.
[26] DEXonline. //.http://dexonline.ro/search.php?lexemId=49226 // 08.07.2008, ora 21:45.
[27] Legea asistenţei sociale nr. 547 din 25.12.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 042 din 12.03.2004.
[28]Lege privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2000.
[29] Odinokaia I. Riscul social - generatorul raporturilor de protecţie socială. Revista Naţională de Drept nr.7 (106)/2009, p.29-33.
[30] Ţop D. Dicţionar de dreptul securităţii sociale. Bucureşti. Editura Rosetti, 2006, p. 108.
[31]Ticlea Alexandru , Tufan Constantin. Dreptul securităţii sociale. Bucureşti: GLOBAL LEX, 2003 .
[32] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. Право социального обеспечения. Москва: Книжный Мир, 2006, с.13; Лушникова М.В., Лушников А.М. Курс права социального обеспечения. Москва: Юстицинформ, 2008, с.493.
[33] Odinokaia I. Riscul social..., p.32-33.
[34] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В., указ. соч., с.13.
[35] Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C., op.cit, p.7-8.
[36]Odinokaia I. Locul..., p.97.
[37] HymHHKOB, M., HymHHKOBa A.,yxas.cou., c.452.
[38] Odinokaia I. Consideraţii doctrinare privind funcţiile protecţiei sociale. Revista Naţională de Drept nr.8 (107)/2009, p.28-32.
[39] Romandaş N., op.cit., p. 18-19.
[40] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В., указ. соч., с.19; Соловьев А.К., Курочкина В.В., указ. соч.,, с.11; Romandaş N., op.cit., p. 18-19; Галаганов В.П., указ. соч., с.17.
[41] Захаров М. Л., Тучкова Э.Г., указ. соч., с.38-39; Галаганов В.П., указ. соч., с.20.
[42] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.15.
[43] Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А., указ. соч., с..6.
[44] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В.,указ. соч., с.15.
[45] Romandaş N., op.cit., p. 18-19; Соловьев А.К., Курочкина В.В. указ. соч., с. 10.
[46] Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А., указ. соч., с.7.
[47] Захаров М. Л., Тучкова Э.Г. ,указ. соч., с. 38; Галаганов В.П., указ. соч., с.22.
[48] Odinokaia I. Consideraţii.............. , p.28-32. Revista Naţională de Drept nr.8 (107)/ 2009, p.28-32.
[49] Филиппова М. В.,указ. соч., с.23-24.
[50] Romandaş N. op.cit., p. 17; Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В.,указ. соч., с.15; Соловьев А.К., Курочкина В.В., указ. соч., с.11.
[51] Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А. указ. соч., с.7.
[52] Захаров М. Л., Тучкова Э.Г., указ. соч., с. 38.
[53] Филиппова М. В., указ. соч., с. 24.
[54] Шайхатдинов В.М., указ. соч., с.66; Галаганов В.П., указ. соч., с.22.
[55] Гусов К.Н., указ. соч., с.10; Галаганов В.П.,указ. соч., с.22.
[56] Лепихов М.И. ,указ. соч., с.11.
[57] Odinokaia I. Locul..., p.178.