Drept

La etapa actuală protecţia socială în Republica Moldova cuprinde două componente: asigurările sociale şi asistenţa socială, care, pe de o parte, se completează reciproc, iar pe de alta, trebuie să fie diferenţiate. Cu acest scop, vom analiza fiecare dintre elementele componente ale sistemului de protecţie socială, evidenţiind trăsăturile distinctive ale acestora.

Practica mondială demonstrează că sistemul de asigurare socială este unul dintre principalele instituţii de protecţie socială în condiţiile economiei de piaţă, care garantează realizarea dreptului constituţional al cetăţenilor de asigurare materială la bătrâneţe, în caz de boală, pierdere totală a capacităţii de muncă, pierdere a întreţinătorului, şomaj.

Asigurarea socială. Termenul asigurare provine de la cuvântul francez assurance, ceea ce înseamnă încredere, garanţie, siguranţă. Raportat sistemului de protecţie socială, acest termen capătă calificativul „social", devenind asigurare socială (fr. assurance sociale; engl. social insurance).^[1]

În Dicţionarul explicativ al limbii române, prin asigurare socială se înţelege „forma de ocrotire a persoanelor încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă medicală în caz de boală, în trimiterea la odihnă sau tratament,"^[2] dar în Dicţionarul de dreptul securităţii sociale găsim difiniţia: „ansamblul normelor obligatorii privind: asigurarea materială de bătrâneţe, boală sau accident a persoanelor care sunt subiecţi ai unui raport de muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege sau urmaşilor acestora; recuperarea socială şi profesională a persoanelor care nu pot lucra din cauza accidentelor sau bolilor profesionale; măsurile pe care angajatorii sunt obligaţi să le ia cu privire la salariaţi."^[3]

Definiţia legală a noţiunii date este enunţată în art.1 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale: „...sistemul de protecţie socială a persoanelor asigurate constând în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte prestaţii,"^[4] iar sistemul public de asigurări sociale, care este administrat şi gestionat de CNAS, reprezintă un ansamblu organizat de forme de asigurări sociale, care îşi păstrează individualitatea, depind unele de altele, realizându-se aspectul de totalitate prin care sunt ocrotiţi asiguraţii.^[5]

Doctrinarii, cu mici deosebiri în exprimare, prin asigurări sociale definesc ansamblul de norme juridice care reglementează:

1. asigurarea materială de bătrâneţe, boală sau accident a persoanelor care sunt subiecţi ai unui raport juridic de muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege, precum şi a urmaşilor acestora;
2. asigurările sociale de sănătate, pe cele privind măsurile pe care unităţile sunt obligate să le ia pentru calificarea şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, precum şi pe cele ce se referă la asigurările de şomaj;
3. structura, funcţionarea şi atribuţiile organelor create cu scopul realizării dreptului la asigurare materială, precum şi cele referitoare la constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare;
4. recuperarea socială şi profesională a persoanelor care, fiind încadrate în muncă, nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor, în urma unor accidente, boli profesionale sau a altor boli care produc invaliditate;^[6] relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale ca atare determinate de lege,^[7] din contul şi în conformitate cu salariul fiecărei persoane, din care au fost achitate contribuţii la fondurile de asigurări sociale.^[8]

Diversitatea schemelor de asigurări sociale au generat discuţii aprinse în literatura de specialitate referitoare la un anumit model de asigurare socială. Generalizând aceste contradicţii doctrinare, observăm că teoreticienii au evidenţiat două tipuri tradiţionale de asigurări: bismarckian şi beveridgean.

Specificul asigurărilor sociale de tip Bismarck constă în faptul că ele pun accentul pe fondul de asigurări sociale independent de bugetul de stat şi a cărui administrare cade în sarcina mai multor instituţii sociale (patronat, guvern şi sindicate), iar cuantumul beneficiilor este corelat direct cu cel al contribuţiilor. Această asigurare este deseori controversată şi conduce la inegalităţi şi excluziuni sociale din cauza elementului decisiv bazat pe ocuparea deplină.

Asigurările de tip Beveridge presupun acordarea unor beneficii relativ constante întregii populaţii, fiind finanţate din bugetul public, iar unicul administrator al sistemului este statul care stabileşte atât tipul, cât şi nivelul venitului.^[9]

Raportând aceste două teorii la sistemul actual de asigurări sociale din Republica Moldova, constituit în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr.489 din 08.07.1999, ^[10] constatăm că acesta este de tip bismarckian,^[11] fiind organizat şi funcţionând în baza următoarelor principii:

1. unităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
2. egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public - contribuabili şi beneficiari - un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
3. solidarităţii sociale, inter- şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale;
4. obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
5. contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
6. repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public;
7. autonomiei, potrivit căruia sistemul public se autoadministrează.^[12]

Teoreticienii A.Caşian şi E.Buşmachiu subliniază că sistemul asigurărilor sociale încorporează asigurarea obligatorie (de stat; nestatală profesională) şi asigurarea benevolă (nestatală; nestatală profesională).

Asigurarea obligatorie reflectă relaţiile juridico-civile, legate de constituirea şi realizarea în temeiul legii a resurselor fondului de asigurări. Asigurarea benevolă se deosebeşte de cea obligatorie prin faptul că relaţiile juridico-civile apar datorită manifestării voinţei părţilor: asigurătorul (compania de asigurări) şi asiguratul (persoana fizică sau juridică).^[13]

In domeniul protecţiei sociale ne interesează anume asigurările sociale statale, fiindcă cele nestatale sunt reglementate de normele altor ramuri de drept.

In conformitate cu art.4 din Lege, în sistemul public naţional este asigurată obligatoriu, prin efectul legii:

• persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă;
• persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sunt asimilate cu cele ale persoanei prevăzute la pct. 1;
• persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe economie şi este: asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate comercială cu care nu a încheiat contract individual de muncă; manager cu contract de management; membru al unei asociaţii familiale; autorizată să desfăşoare activitate independentă; angajată la o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul acesteia; membru de cooperativă meşteşugărească; desfăşoară activitate la o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat contract individual de muncă; a atins vârsta de 16 ani şi nu întâmpină restricţii în asigurarea obligatorie;
• persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salarii medii lunare pe economie şi are proprietate şi/sau este arendaş de terenuri agricole şi forestiere; desfăşoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau activitate privată în domeniul forestier; este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere din agricultură;
• persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în două sau în mai multe situaţii din prezentul articol.

Legiuitorul, prin art.6 din Lege, prevede posibilitatea fiecărei persoane neasigurate să-şi exteriorizeze voinţa şi să se asigure benevol prin încheierea unui contract individual de asigurări sociale încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.^[15]

Fondurile asigurărilor sociale se constituie, în majoritatea ţărilor, din cotizaţiile agenţilor economici, salariaţilor şi statului, în diferite proporţii, precum şi din alte surse. In Republica Moldova acest fond poartă denumirea de Buget al Asigurărilor Sociale ale cărui venituri provin din contribuţii de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat şi din alte venituri (din dobânzi, din majorări de întârziere).^[16]

Contribuţia de asigurări sociale constituie „suma datorată în mod obligatoriu de participantul la sistemul public de asigurări sociale"^[17] şi este achitată de: asiguraţi; angajatori; persoanele juridice asimilate angajatorului, la care îşi desfăşoară activitatea persoane în funcţii elective sau sunt numite la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului; persoanele care încheie contract de asigurare; persoanele care îşi desfăşoară activitatea, în bază de contract individual de muncă, la angajatorii care nu sunt înregistraţi în calitate de rezidenţi în Republica Moldova.^[18] Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale sau speciale fiind aprobate anual, iar suma acestora nu poate fi mai mică decât cea prevăzută de legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Trebuie menţionat faptul că reforma sistemului de pensii în Republica Moldova presupune delegarea treptată a obligaţiilor de plată a contribuţiilor de la angajatori la angajaţi. Anual contribuţiile plătite de către angajatori vor fi diminuate cu un punct procentual, în timp ce contribuţiile individuale ale angajaţilor vor creşte cu un punct procentual pe.^[19]

Din cele expuse putem deduce următoarele particularităţi ale asigurărilor sociale:

• constituie un subsistem al sistemului de protecţie socială, instituit, controlat, garantat de stat şi fundamentat pe principiului contributivităţii;
• reprezintă o formă a asigurării materiale a persoanelor care au fost afectate de situaţiile de risc social;
• trebuie analizate sub două aspecte: în calitate de tip al securităţii sociale şi în calitate de sector al politicilor sociale;
• acordarea prestaţiilor de asigurări sociale este condiţionată de existenţa a doi factori: reglementarea legală şi plata contribuţiilor;
• raporturile de asigurări sociale reprezintă relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale, cărora le sunt caracteristice următoarele trăsături:
• subiecţii raportului juridic de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar pe de altă parte, organizaţia de asigurări prin organismele competente;
• conţinutul raporturilor de asigurare este în esenţă alcătuit din dreptul asiguratului la stabilirea şi plata indemnizaţiei de asigurări sociale, din obligaţia corelativă a instituţiei de asigurări de a o plăti şi din obligaţia asiguratului de a vira contribuţia de asigurări sociale corelativă cu dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei (raport juridic de tip comutativ);
• raportul de asigurare se naşte, de regulă, ex lege, neavând la bază voinţa subiecţilor săi;
• conţinutul raportului de asigurare este prestabilit prin lege;
• obiectul raportului de asigurare constă, în principal, din furnizarea unor prestaţii ce reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional).^[20]

Asistenţa socială. Termenul asistenţă este de origine engleză assistance, ceea ce înseamnă sprijin, ajutor, iar utilizat în domeniul protecţiei sociale el se utilizează în expresia asistenţă socială.^[21]

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, asistenţa socială cuprinde „un sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului",^[22] iar conform Dicţionarului de dreptul securităţii sociale - „ansamblul normelor juridice, sistematizate în instituţii şi ramuri care reglementează serviciile şi prestaţiile sociale oferite beneficiarilor de asistenţă socială, norme a căror respectare poate fi asigurată, la nevoie prin forţa coercitivă a statului."^[23]

Legiuitorul moldav, în art.1 din Legea asistenţei sociale nr.547 din 25.12.2003^[24], concepe asistenţa socială ca pe o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate.

Observăm că în această definiţie noţiunea de asistenţă socială este corelată cu cea de risc social, astfel evidenţiindu-se menirea economică a acestui sistem - ajutorarea materială a persoanelor afectate de situaţii de risc social.

In literatura de specialitate prin asistenţa socială se înţelege un „ansamblu de servicii sociale, în bani sau în natură, servicii medicale, diverse forme de recuperare socială şi profesională, servicii de plasare în câmpul muncii, servicii sociale acordate familiei, bătrânilor invalizilor etc., având la bază principiul nominativ sau categorial,"^[25] „...o componentă esenţială a securităţii sociale reprezentată de un sistem de norme juridice prin care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi acordare a unor prestaţii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori şi bătrâni, persoanelor cu handicap şi altor beneficiari, suportate, după caz, din bugetul de stat sau bugetele locale".^[26]

Discuţii doctrinare au cauzat şi aspectele sub care trebuie analizată asistenţa socială. Expunându-se în acest sens, M. Bulgaru, M. Dilion, E. Zamfir, C. Zamfir opinează că asistenţa socială trebuie privită din următoarele perspective: ca profesie cu un statut propriu cu obiective şi caracteristici distincte; ca sistem educaţional de formare şi educare a specialiştilor; ca sistem instituţional-administrativ, incluzându-se aici sfera serviciilor, activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor.^[27]

A.Athanasiu menţionează că noţiunea de asistenţă socială desemnează, într-un prim înţeles, principiile generale pe care se întemeiază ajutorul acordat comunităţilor sociale aflate în nevoie, iar într-o altă accepţie, ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de puterea publică pentru aplicarea politicilor sociale.^[28]

In opinia noastră, asistenţa socială este totalitatea de norme juridice ce reglementează realizarea de către stat a unui ansamblu de servicii sociale, în bani sau în natură, servicii medicale, diverse forme de recuperare socială şi profesională, servicii de plasare în câmpul muncii, servicii sociale acordate familiei, bătrânilor invalizilor etc., cu scopul prevenirii sau înlăturării unor evenimente considerate riscuri sociale.

Asistenţa socială, în sens juridic, constituie o instituţie a dreptului securităţii sociale grupând ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile sociale născute între o persoană sau familie, afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.) şi organele competente în vederea acordării prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale.^[29]

Raporturile de asistenţă socială trebuie deosebite de cele de asigurări sociale, care au o sferă de acoperire mai redusă datorată calităţii de asigurat şi care, la rândul lor, sunt condiţionate de o anumită situaţie juridică, de exemplu, cea de salariat. Aria de cuprindere a raporturilor de asistenţă este mai extînsă, fiindcă asistenţa socială este finanţată pe principiul solidarităţii naţionale.

Specificul acestor raporturi constă în faptul că: sunt reglementate exclusiv prin lege; subiecţii raporturilor sunt persoane fizice aflate în nevoie, pe de o parte, şi statul, prin organismele sale specializate, pe de altă parte; conţinutul acestor raporturi cuprinde dreptul persoanelor asistate social de a primi prestaţiile în bani sau în natură stabilite de lege, precum şi obligaţia organelor specializate ale statului de a le acorda; prestaţiile au un cuantum forfetar şi ele nu sunt în mod obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale.^[30]

In concluzie putem distinge următoarele trăsături definitorii ale asistenţei sociale:

1. Este unul dintre elementele constitutive ale sistemului de protecţie socială.
2. Dimensiunea juridică a asistenţei sociale prezintă baza legală pentru executarea programelor asistenţiale menite să transpună în viaţă obiectivele politicii sociale. Astfel, prin adoptarea Legii asistenţei sociale nr.547 din 25 decembrie 2003^[31] şi a Hotărârii cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială nr.1117 din 27.10.2005^[32] are loc reorientarea sistemului de asistenţă socială moldovenesc, când accentul se pune nu numai pe depăşirea stării de dependenţă socială sau pe înlăturarea stării de dificultate a persoanelor sau a familiilor şi pe asigurarea integrării lor sociale, cu respectarea principiului autonomiei, dar şi pe reintegrarea socială a persoanei sau a familiei cu statut social lezat, prin restabilirea şi îmbunătăţirea relaţiilor acestora cu societatea.
3. Reglementările din domeniu şi reformele din domeniul asistenţei sociale din ultimii ani demonstrează schimbarea vectorului politicii sociale pe următoarele direcţii: creşterea rolului statului în protecţia socială a grupurilor afectate de schimbările economice ale tranziţiei şi garantarea prestaţiilor în bani şi în natură familiilor cu copii, mamelor solitare, copiilor invalizi minori, bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi lipsiţi de sprijin material şi susţinători legali, persoanelor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobâl sau la acţiunile militare din Transnistria (1992) etc.
4. Sistemul de asistenţă socială dispune de o modalitate specifică de finanţare. Dacă în cazul asigurărilor sociale acoperirea riscurilor se realizează din cotizaţiile celor ce prestează munca, adică în baza principiului contributivităţii, atunci în cazul asistenţei sociale finanţarea se realizează de la bugetul de stat, bugetele locale şi din alte surse (fonduri extrabugetare, donaţii, sponsorizări sau contribuţii), în baza principiului solidarităţii sociale, principiului nominativ şi categorial, cu condiţia ca subvenţia să nu fie mai mică decât nivelul de subzistenţă.^[33]

In cadrul acestei discipline vom studia asigurarea socială şi asistenţa socială, sub aspect juridic, adică în calitate de instituţii ale dreptului protecţiei sociale, care se disting prin faptul că:

• raporturile de asigurări sociale au o sferă de extindere mai redusă datorită calităţii de asigurat, care, la rândul său, este condiţionată de un anumit statut juridic, de exemplu, cel de salariat;
• raporturile de asistenţă socială au o arie de extindere mult mai mare, legată de noţiunea nevoie, sărăcie, adică de starea celor aflaţi în dificultate din punct de vedere material;
• în raporturile de asigurări sociale prestaţiile se acordă doar în formă bănească, iar în cadrul raporturilor de asistenţă socială prestaţiile se acordă în formă bănească, în natură şi sub formă de servicii sociale ;
• prestaţiile de asigurări sociale se finanţează de la BASS,^[34] iar prestaţiile de asistenţă socială se finanţează de la bugetul de stat, bugetele locale, precum şi din sursele extrabugetare, din donaţii, sponsorizări.

^[1]   Idem, p.85.

^[2]  Coteanu I., Seche L., Seche M. Dicţionarului explicativ al limbii române. Bucureşti: Editura Academiei Romîniei, 1984, p.56.

^[3]  Ţop D., op.cit., p.17.

^[4]  Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.

^[5]  Idem, art. 1; 43.

^[6]  Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C. ,op.cit, p.30; Ţiclea C., op.cit., 2007, p.29-31; Сулейманова Г.В. Право социального обеспечения.Москва:

Издательско-торговая корпорация «Дашков и К^о», 2007, с.9; Долженкова Г.В. , указ. соч., с.11.

^[7]  Athanasiu A., op.cit., p. 29.

^[8]  Волгин Н.А. Социальная политика: Москва: Издательство РАГС, 2005, с.190-197; Соловьев А.К., Курочкина В.В., указ. соч., с.13.

^[9] Stegăroiu V. Asigurările sociale din România în contextul integrării în structurile europene. Teză de doctor în economie. Chişinău, 2008, p.20. // http://www.cnaa.md/files/theses/2008/12504/valentin_stegaroiul_theşis.pdf, 13.03.09, 21:16.

^[10]                  Lege privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.

^[11]         Odinokaia I. Locul..., p.87.

^[12]         Art.3 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.

^[13]         Caşian A., Buşmachiu E., op.cit., p.3-6.

^[14]         Art.4 din Lege privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.

^[15] Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) este un organ nou, care a marcat începutul activităţii sale în anul 2001 şi este responsabilă pentru gestionarea resurselor financiare ale bugetului asigurărilor sociale.

^[16]                  Idem, art.11.

^[17]   Idem, art.1.

^[18]   Idem, art.17.

^[19]                  Strategia ... // http://mpsfc.gov.md/file/strategii/strat_unif_şist_pensii_md.doc, p.7.

^[20]         Ţiclea C., op.cit., p.29-31.

^[21]         Odinokaia I. Locul..., p.91.

^[22]   Dicţionarului explicativ al limbii romîne, p.57.

^[23]         Ţop D., op.cit., p.19.

^[24]         Art.1 din Legea asistenţei socialâ, nr.547 din 25 decembrie 2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-44 din 12.03.2004.

^[25]    Caşian A., Buşmachiu E. Sistemul asigurărilor sociale: reforma, strategiile şi direcţiile de dezvoltare în R. Moldova. Chişinău: INEI, 2002.

^[26]Ţiclea C. ,op. cit.,p.31; Ghimpu S., Ţiclea, A., Tufan, C. , op. cit., p.347.

^[27]         Bulgaru M., Dilion M. Concepte..., p.15; Zamfir E., Zamfir C., op.cit., p.102.

^[28]         Athanasiu A., op. cit., p. 175.

^[29]Odinokaia I. Locul..., p.94.

^[30]        Ţiclea C., op. cit., p.32-33.

^[31]        Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-44 din 12.03.2004.

^[32]        Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 151-153 din 27.10.2005.

^[33] Odinokaia Ina, op. cit., p.95.

^[34]        BASS - Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat.