Ramurile de drept, fiind integrate într-un sistem, interferează şi se condiţionează reciproc şi permanent. Într-o asemenea situaţie se află şi dreptul protecţiei sociale, care nu este izolat, ci corelează cu alte ramuri, în special cu dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul financiar şi dreptul familiei.
Dreptul constituţional - dreptul protecţiei sociale. Dreptul constituţional este ramura de drept care conţine norme fundamentale pentru existenţa şi dăinuirea statului de drept, din care se inspiră celelalte ramuri de drept, deci şi dreptul protecţiei sociale.
Deşi, la prima vedere, legătura dreptului constituţional cu dreptul protecţiei sociale nu este evidentă, totuşi trebuie reţinut că, în realitate, această legătură se manifestă pe mai multe planuri, dintre care menţionăm:
- Constituţia conţine norme care consacră principiile generale ale dreptului protecţiei sociale (cum ar fi asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului; principiul universalităţii; principiul libertăţii; principiul egalităţii; principiul responsabilităţii; principiul echităţii şi justiţiei).[1]
- Prin prevederile art.47 din Constituţie sunt consfinţite dreptul persoanei la asistenţă şi protecţie socială şi obligaţia statului de a întreprinde măsuri optime care i-ar garanta fiecărui om „un nivel de trai demn, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea, precum şi serviciile sociale necesare."
- În alin.(2) din art.47 legiuitorul evidenţiază riscurile sociale (şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe, pierderea mijloacelor de subzistenţă în urma unor împrejurări independente de voinţa lor), care constituie circumstanţele ce generează apariţia raporturilor de protecţie socială.[2]
- In art.49-51 este stabilit cercul subiecţilor (familia, mamele, copiii, copiii orfani, persoanele cu handicap ) care constituie beneficiarii prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale.
Privite comparativ, dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale conţin atât asemănări, cât şi deosebiri. Dacă luăm în considerare criteriile de delimitare, acestea sunt: dacă în dreptul protecţiei sociale majoritatea raporturilor au caracter patrimonial, în dreptul constituţional sunt dominante raporturile nepatrimoniale; pe când subiecţii raportului de drept constituţional se află pe poziţii de subordonare, în dreptul protecţiei sociale subiecţii nu se află nici pe poziţie de egalitate, nici pe poziţie de subordonare; normele dreptului constituţional ca şi normele dreptului protecţiei sociale impută subiecţilor lor o calitate specială — unul dintre subiecţi obligator trebuie să fie organ de stat; majoritatea normelor dreptului constituţional şi ale dreptului protecţiei sociale au caracter imperativ; dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale au sancţiuni specifice.
Dreptul administrativ - dreptul protecţiei sociale. Dreptul administrativ reglementează raporturile sociale născute în cadrul administraţiei publice sau, într-o altă formulare, este ramura de drept ce conţine normele care reglementează condiţiile realizării puterii executive în stat.
Normele dreptului administrativ determină structura şi atribuţiile organelor de asistenţă şi asigurare socială de nivel central şi local, creând infrastructura organizatorică în cadrul căreia se realizează protecţia socială.[3]
Litigiile apărute în domeniul protecţiei sociale, de asemenea, cad sub incidenţa art.5 lit.f); art.14, 15 din Legea contenciosului administrativ,[4] care permite persoanei vătămate într-un drept să solicite, printr-o cerere prealabilă, organului ierarhic superior revocarea actului administrativ emis de către organul subordonat.
Prevederile art.43-49 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat[5] stabilesc condiţiile de pensionare a funcţionarilor publici şi funcţionarilor de demnitate publică.[6]
Apropierea dintre dreptul protecţiei sociale şi dreptul administrativ se manifestă, în practică, în cazurile în care, potrivit legii, stabilirea unui tip de asistenţă sau asigurare socială este precedată de emiterea unui act administrativ individual - de regulă hotărâre sau decizie.
In delimitarea dreptului protecţiei sociale faţă de dreptul administrativ e nevoie să se ţină seama de următoarele aspecte semnificative: dacă în dreptul protecţiei sociale predomină raporturile materiale care au caracter patrimonial, în dreptul administrativ sunt majoritare raporturile nepatrimoniale; în dreptul protecţiei sociale părţile nu sunt nici pe poziţii de egalitate juridică, nici pe poziţii de subordonare juridică, iar în raporturile de drept administrativ subiecţii se află, ca regulă, pe poziţie de subordonare; în raporturile de drept administrativ şi de dreptul protecţiei sociale e necesar ca măcar un subiect să fie organ al administraţiei publice; atât în dreptul protecţiei sociale, cât şi în dreptul administrativ prevalează normele imperative.
Dreptul financiar - dreptul protecţiei sociale. Dreptul financiar reglementează raporturile sociale născute în procesul constituirii şi utilizării sumelor cuprinse în bugetul de stat. Principalul obiect de reglementare al dreptului financiar îl constituie raporturile stabilite în legătură cu ceea ce se numeşte „finanţe publice."
Comune ambelor ramuri de drept sunt normele dreptului financiar care reglementează raporturile cu privire la formarea şi distribuirea fondurilor cu menire socială; cotele anuale de asigurări sociale şi stabilirea anuală prin legea bugetului de asigurări sociale a sumei cotelor de asigurări sociale etc. Prin Legea privind sistemul public de asigurări sociale de stat este reglementată crearea şi distribuirea bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt stabilite persoanele care pot fi asigurate obligatoriu sau benevol în sistemul public de asigurări sociale de stat, sunt stabiliţi contribuabilii acestui sistem etc.[7]
Anual prin legea bugetului asigurărilor sociale sunt stabilite cotele contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii, fiind stabilit procentul care trebuie achitat de angajat şi angajator, sunt indicate tipurile indemnizaţiilor, alocaţiilor, compensaţiilor şi ale altor drepturi acordate unor categorii de populaţie, a căror finanţare se efectuează din bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale; sunt desemnate cotele indemnizaţiilor unice pentru naşterea copilului şi deces pentru anul în curs etc.[8]
Metaforic vorbind, putem menţiona că dreptul financiar reglementează sistemul financiar al protecţiei sociale la „input", iar dreptul protecţiei sociale la „output", stabilind condiţiile şi normele de asigurare sau asistarea.
Analizând corelaţia acestor două ramuri de drept, putem evidenţia următoarele asemănări şi deosebiri: raporturile ambelor ramuri au caracter patrimonial; în dreptul protecţiei sociale părţile nu sunt nici pe poziţii de egalitate juridică, nici pe poziţii de subordonare juridică, pe când părţile din raporturile de drept financiar sunt în poziţie de subordonare; în raportul de drept financiar întotdeauna o parte este un organ al statului cu atribuţii fiscale; atât în dreptul protecţiei sociale, cât şi în dreptul financiar prevalează normele imperative; dreptul financiar dispune de sancţiuni proprii, cum ar fi majorarea penalităţii pentru reţinerea plăţii impozitelor; în afară de principii comune, atât în dreptul financiar, cât şi în dreptul protecţiei sociale, există principii proprii, specifice.
Tangenţa dreptul muncii - dreptul protecţiei sociale rezultă nu numai din faptul că până nu demult normele dreptului protecţiei sociale constituiau o instituţie a dreptului muncii, dar şi din faptul că în prezent calitatea de subiect al raporturilor de muncă constituie o condiţie a apariţiei celor de protecţie socială. Corelaţia acestor două ramuri de drept se manifestă prin următoarele:
- În domeniul asigurărilor sociale apariţia unor raporturi de muncă condiţionate de existenţa unui contract individual de muncă constituie o condiţie a dobândirii statutului de contribuabil atât de către angajat, cât şi de angajator, oferindu-i primului calitatea de asigurat al sistemului public de asigurări sociale şi dreptul de a beneficia de toate prestaţiile de asigurări sociale.[9]
- Calitatea de subiect al raporturilor de muncă constituie temei pentru acordarea prestaţiilor sociale pentru persoanele care beneficiază de concediile sociale prevăzute în Capitolul IV art.123-127 din Codul muncii - concediul medical plătit, concediul de maternitate, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului, concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani, concediile pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă.[10]
- Conform art.196 din Codul muncii, beneficiază de toate garanţiile sociale prevăzute de legislaţie salariatul (familia sa) în caz de vătămare a sănătăţii sau deces cauzat de un accident de muncă sau boală profesională.
- Comune pentru dreptul protecţiei sociale şi dreptul muncii sunt problemele privind vechimea în muncă, însă în fiecare ramură de drept acestei instituţii i se atribuie o importanţă juridică proprie. In dreptul muncii se stabilesc sporuri pentru vechime în muncă; concedii de odihnă anuale suplimentare plătite şi se garantează dreptul preferenţial la păstrarea locului de muncă în cazul reducerii statelor de personal.[12] In dreptul protecţiei sociale vechimea în muncă se ia în calcul la stabilirea pensiilor. De exemplu, vechimea în muncă specială constituie temei pentru stabilirea pensiei pentru vechime în muncă[13]; a pensiei pentru limită de vârsta stabilită în condiţii avantajoase (art. 41 alin. (3) şi art. 42 alin. (2), a pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (art.43-49).[14]
- Convenţiile colective (în calitate de izvoare specifice dreptului muncii) pot cuprinde clauze prin care salariaţilor se acordă drepturi suplimentare de asistenţă socială[15]; iar izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi dreptului protecţiei sociale deseori sunt comune. De exemplu, Convenţia OIM nr.117/ 1962 cu privire la obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale.[16]
Dreptul civil - dreptul protecţiei sociale. Având în vedere că unii beneficiari ai protecţiei sociale sunt încadraţi în câmpul muncii, ei rămân subiecţi ai raporturilor juridice de muncă, iar normele dreptului civil sunt aplicabile în materia condiţiilor de validitate şi de nulitate a contractului de muncă încheiat de pensionari, invalizi şi contractului de asigurare socială; în materia răspunderii civile a persoanelor încadrate în muncă, când fapta cauzatoare de prejudiciu nu este infracţiune.
Dreptul procesual civil - dreptul protecţiei sociale. Dreptul procesual civil este definit ca sistem de norme ce reglementează modul de judecare şi de soluţionare a cauzelor privind drepturile şi interesele lezate, precum şi modul de executare a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.
Corelarea dintre dreptul protecţiei sociale şi dreptul procesual civil se evidenţiază prin faptul că dreptul procesual reprezintă tocmai cealaltă faţă a dreptului material, aspectul său sancţionator care, evident, intervine numai în caz de nevoie. Dreptul material ar fi ineficace dacă, pe calea procesului civil, nu s-ar asigura realizarea lui şi, tot astfel, procesul civil ar fi de neconceput fără existenţa unui drept material pe care să-1 apere şi să-1 valorifice.
Se aplică normele dreptului procesual civil în situaţiile când „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege" de la organul de asigurare/asistenţă socială ierarhic superior. In acest caz el este în drept „să sesizeze, timp de 30 de zile, instanţa de judecată," dând naştere raporturilor procesuale apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată, reglementate prin art.277- 278 din Codul de procedură civilă.[17]
Dreptul familiei - dreptul protecţiei sociale. Dreptul familiei este ramura care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, cu scopul ocrotirii şi consolidării familiei.
[1] Art.15, 16, 20, 25 din Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (cu modificările ulterioare). Monitorul Oficial al Republicii .Moldova nr.1 din 12.08.1994.
[2] Idem, art.47.
[3] Филиппова М. В.,указ. соч., с.78.
[4] Legea contenciosului adminstrativ nr. 793 din 10.02.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 057 din 18.05.2000.
[5] Lege privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.
[6] Vezi Anexa 1 şi 2 la Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.230-232/840 din 23.12.2008.
[7] Lege privind sistemul public de asigurări sociale de stat, nr.489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-4 din 06.01.2000.
[8] Consultă Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 nr.262 din 11.12.2008.
[9] Art.1, 17 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale de stat nr.489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2000; art.197 din Codul muncii al Republicii Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.159-162 din 29.07.2003.
[10]Art.123-127 din Codul muncii al Republicii Moldova.
[11] Art. 196 din Codul muncii al Republicii Moldova.
[12] Ibidem, art. 121.
[13] Lege privind Asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544 din 23.06.1993. Monitorul Parlamentului nr. 7 din 30.07.1993; Lege cu privire la sistemul penitenciar nr.1036 din 17.12.1996. Monitorul Oficial nr. 183-185 din 10.10.2008; Lege privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate nr.170 din 19.07.2007. Monitorul Oficial nr. 171-174 din 02.11.2007; Lege cu privire la statutul judecătorului nr.544 din 20.07.1995. Monitorul Oficial nr. 117-119 din 15.08.2002; Lege cu privire la procuratură nr.118 din 14.03.2003. Monitorul Oficial nr. 73-75 din 18.04.2003; Legea serviciului în organele vamale, nr.1150-XIV din 20.07.2000. Monitorul Oficial nr.106-108/765 din 24.08.2000; Hotărâre nr. 527 din 06.08.1992 cu privire la aprobarea listelor funcţiilor, care asigură personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă, şi a modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant. Monitorul Parlamentului nr. 08 din 30.08.1992 etc.
[14] Lege privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.
[15] Boişteanu E. Dreptul muncii: partea generală. Chişinău: Pontos, 2005, p.22.
[16]În vigoare pentru Republica Moldova din 12.07.1997; Ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.593-XIII din 26.09.1995.
[17] Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111-115 din 12.06.2003.