-
Noţiunea şi caracterizarea principiilor generale ale dreptului protecţiei sociale
Termenul principiu îşi are origenea în grecescul arhe, desemnând acţiunea de a conduce. Latinii au tradus din greaca veche verbul arhe cu principium, ceea ce înseamnă început, prim(ar), bază, element fundamental.
Raportând acest concept dreptului, R. Livşiţ zicea că principiile dreptului sunt „sedimentul uscat, scheletul şi conţinutul materiei juridice, lipsite de concretizări şi particularizări,"[1] prin care „se exprimă subordonarea dreptului echităţii în măsura în care aceasta este percepută la o anumită etapă istorică."[2]
Altfel spus, principiile dreptului sunt: „ideile generale, postulatele călăuzitoare sau perceptele directoare care stau la baza sistemului dreptului dintr-o ţară, orientând reglementările juridice şi aplicarea dreptului,"[3] „idei de maximă generalitate, esenţă şi valoare ale sistemului juridic care întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv"[4].
După sfera de acţiune principiile de drept se clasifică în:
- principii generale - comune pentru toate ramurile de drept;
- principii interramurale - comune pentru doua sau mai multe ramuri de drept;
- principii ramurale - specifice numai unei ramuri de drept;
- principii intraramurale - specifice numai unor instituţii ale unei ramuri de drept.
Majoritatea doctrinarilor (A. Egorov, N. Romandaş, B. Sosna etc.), cu mici diferenţe de formulare,
definesc principiile dreptului protecţiei sociale ca „idei de bază care determină esenţa şi conţinutul dreptului protecţiei (securităţii) sociale, indicând direcţiile de dezvoltare, precum şi implementarea lui în practica juridică."[5]
Principiile dreptului protecţiei sociale sunt formulate în funcţie de următoarele criterii: destinaţie; accesibilitate; bunăvoinţă; umanitate; prioritatea acordării serviciilor sociale persoanelor care nu au atins majoratul, celor care se află într-o situaţie grea; confidenţialitate; tendinţă profilactică.
Asemeni altor ramuri de drept, dreptul protecţiei sociale se fundamentează pe următoarele principii generale ale dreptului:
Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului - principiu dedus din Constituţia Republicii Moldova, care constituie premisa existentei statului de drept şi legalităţii.
Într-un stat de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să exprime voinţa suverană a poporului, care trebuie să-şi găsească formele juridice de exprimare astfel încât puterea poporului să poată funcţiona în mod real ca o democraţie. Guvernarea prin drept implică potenţarea virtuţilor dreptului, descurajarea şi reprimarea tendinţelor abuzive, realizarea climatului de echilibru printr-o ordine juridică activă. Poporul trebuie să aibă garanţii constituţionale eficiente, fiind asigurat exerciţiul separat al puterii pe cele trei planuri: legislativ, executiv şi judecătoresc şi în acelaşi timp interconexiunile şi intercontrolul fiecărei componente a puterii.
În principiul libertăţii şi egalităţii fundamentele vieţii sociale, libertatea şi egalitatea îşi găsesc expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate exista decât între oameni a căror egalitate este consfinţită juridic.
Egalitatea se manifestă prin echilibrul vieţii sociale, iar libertatea prin capacitatea oamenilor de a acţiona fără oprelişti astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii, să nu fie vătămate drepturile altora.
În planul realizării efective a libertăţilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea înclinaţiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place şi înlăturarea tuturor barierelor şi discriminărilor care persista în asigurarea şanselor egale de manifestare şi progres pentru toţi oamenii.
Libertatea este una, însă căile şi formele de manifestare a ei sunt numeroase, acestea fiind consfinţite în Constituţie prin diverse drepturi ale individului, cum ar fi: libertatea de opinie; libertatea de religie; libertatea de exprimare etc.
Conform principiului responsabilităţii, fiecare persoană poartă răspundere pentru consecinţele negative care au fost provocate de faptele săvârşite ilicit.
Responsabilitatea însoţeşte libertatea, de aceea trebuie făcută demarcaţia netă dintre libertate şi liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social şi un act de angajare a individului în procesul interacţiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii faţă de rezultatul acţiunii sociale a omului, se admite ideea ca acţiunea sociala este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilităţi şi, totodată, că libertatea este o condiţie fundamentală a responsabilităţii.
Dreptul nu trebuie să fie privit şi apreciat doar prin efectul său sancţionator, intervenind pe tărâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea ca prin conţinutul prescripţiilor juridice să se contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor faţă de lege, care presupune grija faţă de integritatea valorilor ocrotite de lege.
Principiul echitaţii şi justiţiei. Cuvântul echitate provine de la latinescul aequitas care înseamnă: potrivire, dreptate, cumpătare.
Principiul echitaţii trebuie să corespundă atât activitatea legiuitorului - în elaborarea actelor normative, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a dreptului de către organele care aplica legea.
Justiţia reprezintă acea stare generala a societăţii care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime.
Prin finalitatea sa justiţia se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relaţii sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia şi pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale şi juridice.
In dreptul roman, justiţia se fonda pe principiul moral al dreptăţii - honeste vivere. În ierarhia legilor, în vârful piramidei sunt aşezate legile divine, care dau conţinut legii naturii, iar la baza piramidei stau legile umane.
Justiţia urmăreşte ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia astfel încât prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. In ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiţiei.
-
Principiile ramurale ale dreptului protecţiei sociale
Principiile ramurale ale dreptului protecţiei sociale exprimă într-o formă concentrată esenţa, scopul, sarcinile şi funcţiile principale ale acestei ramuri de drept, reprezentând un centru care dirijează într-un mod specific întregul sistem de protecţie socială, influenţând nu numai asupra structurii sistemului, ci şi asupra metamorfozelor lui.[6]
Alături de principiile generale, dreptului protecţiei sociale îi sunt specifice şi un şir de principii ramurale, printre care: principiul egalităţii; principiul universalităţii; principiul finanţării protecţiei sociale de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de la bugetul de stat; principiul diferenţierii condiţiilor care generează dreptul la protecţie socială.
Principiul egalităţii. Noţiunea egalitate provine de la cuvântul latin aequalitas, ceea ce înseamnă egal; nediferenţiat; identic.
Egalitatea se materializează juridic prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.1),2202 Pactele internaţionale din 1966 (art.3),[7] Carta Socială Europeană (revizuită) (art.12),[8] art. 16 din Constituţie,[9]etc. Din aceste reglementări reiese că „ideea egalităţii" dobândeşte viabilitate la nivel subiectiv, fiind consacrată ca drepturile şi libertăţile fundamentale.
Conform principiul egalităţii „ cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială"[10] şi pot participa în egală măsură la viaţa politică, economică, socială şi culturală. Egalitatea priveşte toate drepturile, indiferent de domeniul de activitate şi actul normativ care le consacră.[11]
Raportat sistemului de protecţie socială, principiul egalităţii se manifestă sub următoarele aspecte: egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii; egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, religie, origine etnică, limbă, avere sau origine socială, opinie sau apartenenţă politică.
Conform Dicţionarului de dreptul securităţii sociale, principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi presupune: 1) interzicerea oricărei discriminări directe (când se acordă retribuţii diferite în funcţie de sex pentru activităţi prestate de valoare egală) sau indirecte (dacă se refuză unui grup de salariaţi beneficiul unei prestaţii, invocându-se egalitatea între sexe, dar neţinând cont că prestaţia respectivă unui anumit sex, iar grupul respectiv este compus în majoritate din membri având acelaşi sex); 2) luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.[12]
Definirea legală a principiului egalităţii între femei şi bărbaţi este prevăzută în art. 2 din Lega privind asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,[13] conform căruia atât femeilor, cât şi bărbaţilor trebuie să le fie asigurat un tratament nediferenţiat „în politicile şi în programele din toate domeniile şi la toate nivelurile de adoptare şi aplicare a deciziilor".
Prin Capitolele III şi IV din Legea numită legiuitorul consfinţeşte egalitatea în tratament în domeniul socioeconomic, inclusiv în cadrul schemelor de protecţie socială.
Acest principiu implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte pe criteriul de sex, cu referire în special la starea civilă sau familială, mai ales în privinţa: a) domeniului de aplicare a schemelor profesionale de securitate socială[14] şi a condiţiilor de acces la acestea; b) obligaţiei de a contribui şi la calcularea contribuţiilor; c) calculului prestaţiilor, inclusiv al prestaţiilor suplimentare datorate soţului/soţiei sau persoanelor aflate în întreţinere, precum şi a condiţiilor ce privesc durata şi menţinerea dreptului la prestaţii.[15]
Referindu-ne la egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, religie origine etnică, limbă, avere sau origine socială, opinie sau apartenenţă politică, constatăm că în domeniul securităţii sociale această egalitate se manifestă în sensul că orice persoană, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege (este asigurată, se află în nevoie etc.), va beneficia de măsurile de protecţie (va beneficia de prestaţii de asigurări sociale sau asistenţă socială la care este îndreptăţită) fără nici o discriminare.
Principiul la care ne referim presupune, pe de o parte, obligaţia autorităţilor publice de a trata în mod egal pe toţi cetăţenii în domeniul securităţii sociale, iar, pe de altă parte, nimeni nu poate pretinde mai multe drepturi de protecţie, inclusiv într-un alt cuantum, decât este îndreptăţit, invocând, de exemplu, apartenenţa politică.[16]
Plus la aceasta, în domeniul protecţiei sociale, considerăm că este incorect să ne referim la egalitatea în drepturi numai a cetăţenilor, fiindcă, conform art.19 alin.1) din Constituţia Republicii Moldova[17], precum şi altor acte normative, dreptul la protecţie socială este garantat cetăţenilor străini, apatrizilor[18], refugiaţilor.[19]
Principiul universalităţii. Cuvântul „universalitate" provine de la latinescul universalitas, ceea ce înseamnă totalitate, generalitate; universalism.
Găsindu-şi consfinţire în art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[20] şi art.47 din Constituţie, principiul universalităţii validează ideea că fiecărui om trebuie să i se garanteze un „trai demn, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare"[21] şi cuprinde în cercul „beneficiarilor protecţiei sociale, pe lângă cetăţenii Republicii Moldova, persoanele străine şi apatrizii."[22]
Universalitatea presupune două aspecte: primul, sfera persoanelor protejate; al doilea, natura prestaţiilor care se acordă. Referitor la primul aspect, ideea este ca fiecare membru al colectivităţii să fie protejat, prin măsurile de securitate socială, toată viaţa sa. Evident, atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, când este în nevoie. Cu alte cuvinte, din acest punct de vedere protecţia trebuie să fie într-adevăr universală. O asemenea protecţie este expresia unei solidarităţi a colectivităţii în ansamblul său şi, de fapt, pe acest concept se bazează ideea de securitate socială[23]. Deşi acest ideal este greu de atins, totuşi constatăm că prin acţiunile legislative întreprinse după 1990 în ţara noastră se tinde ca toate categoriile de persoane aflate în nevoie să fie protejate.
In ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, trebuie precizat că scopul protecţiei sociale este de a furniza o anumită asistenţă financiară sau de altă natură în cazul pierderii ori reducerii veniturilor. Intrucât situaţiile care pot genera o astfel de pierdere sau reducere sunt diverse, legea este cea care le identifică şi stabileşte categoriile de prestaţii ce se acordă în fiecare situaţie în parte (îngrijiri medicale, indemnizaţii de boală, maternitate, ajutor de şomaj, alocaţii etc.). Practic, din acest punct de vedere se poate afirma că sunt acoperite aproape toate situaţiile care presupun măsuri de securitate socială.[24]
Finanţarea protecţiei sociale de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de la bugetul de stat. Acest principiu este consacrat în art.11-12 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale[25], conform căruia „veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat" şi sunt menite să „acopere contravaloarea prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public..."
Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă generale sau speciale. Mijloacele BASS sunt colectate din participaţia achitată de contribuabili: a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale; b) angajatorii; c) persoanele juridice asimilate angajatorului, la care îşi desfăşoară activitatea persoane în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului; d) persoanele care încheie contract de asigurare; e) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în bază de contract individual de muncă, la angajatorii care nu sunt înregistraţi în calitate de rezidenţi în Republica Moldova.
Aceste persoane, întrunind calitatea de asigurat, devin participanţi la sistemul asigurărilor sociale şi corelativ obligaţiilor executate, beneficiari ai prestaţiilor de asigurări sociale (pensii pentru limită de vârstă, de urmaş, indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor etc.).
De remarcat că, în sistemul asigurărilor sociale, prestaţiile de asigurări sociale se dobândesc doar ca urmare a unei asigurări; aceasta, în majoritatea cazurilor, fiind obligatorie.[26]
Persoanele care nu achită contribuţii de asigurări sociale se consideră neasigurate, iar prestaţiile sociale de care beneficiază, prin intermediul sistemului de asistenţă socială, sunt achitate din bugetul de stat (alocaţia socială pentru invaliditate, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate etc.). Aceste prestaţii sunt denumite necontributive, deoarece ele se acordă în afara oricărei asigurări şi contribuţii ale persoanelor beneficiare.
Principiul diferenţierii condiţiilor care generează dreptul la protecţie socială. Complexitatea şi multitudinea raporturilor din domeniul protecţiei sociale reflectă diversitatea circumstanţelor care le-au condiţionat. Protecţia socială nu poate ignora aşa factori precum vârsta, sexul, condiţiile în care a fost prestată munca, starea sănătăţii, starea familială etc. şi care, de cele mai multe ori, determină incapacitatea parţială sau totală de muncă.
In funcţie de factorii care au generat incapacitatea de muncă, deosebim diferenţierea în baza criteriilor obiective (condiţiile climaterice grele, condiţiile nocive de muncă etc.) sau subiective, care sunt dependente de particularităţile fiziologice şi starea sănătăţii (invalizii, persoanele care nu au atins majoratul etc.).[27]
Drept exemplu al aplicării acestui principiu, în baza criteriilor obiective, este pensia pentru limită de vârstă stabilită în condiţii avantajoase persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele de muncă, care sunt prevăzute în Lista nr. 1 a Guvernului[28]. Luând în considerare particularităţile muncii prestate, legiuitorul a stabilit că aceste persoane au dreptul la pensie anticipată, stabilind de la 1 ianuarie 2004 cenzul de vârstă pentru bărbaţi - 54 de ani şi femei - 49 de ani, cu condiţia confirmării unui stagiu special de 10 ani pentru bărbaţi şi de 7 ani şi 6 luni pentru femei.[29]
Exemplu de diferenţiere, în baza criteriului subiectiv, este acordarea pensiei pentru limită de vârstă stabilită în condiţii avantajoase femeilor care au născut şi educat până la vârsta de 8 ani 5 şi mai mulţi copii, care au dreptul la pensionare anticipată la vârsta de 54 de ani.[30]
-
Principiile intraramurale ale dreptului protecţiei sociale
Esenţa dreptului protecţiei sociale este exprimată şi prin principiile sale intraramurale, caracteristice instituţiilor de asigurări sociale şi asistenţei sociale.
Principiile organizării şi funcţionării sistemului public de asigurări sociale. În conformitate cu art.3 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale, sistemul public de asigurări sociale se organizează şi funcţionează în baza următoarelor principii:
S principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
S principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public - contribuabili şi beneficiari - un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
S principiul solidarităţii sociale, intre şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
S principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
S principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite se exercită drepturile de asigurări sociale;
S principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public;
S principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se administrează de sine stătător.[31]Principiile asistenţei sociale. Sistemul asistenţei sociale este guvernat de principiile prevăzute în art.3 din Legea asistenţei sociale.[32]
- Principiul recunoaşterii independenţei, autonomiei personalităţii şi respectării demnităţii umane guvernează întregul sistem de protecţie socială. In domeniul asistenţei sociale, datorită particularităţilor beneficiarilor acestui sistem (copiii şi tinerii al căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sunt prejudiciate în mediul în care locuiesc; familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor; familiile fără venituri sau cu venituri mici; persoanele fără familie care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sunt incapabile să facă faţă nevoilor sociomedicale; copiii cu dizabilităţi până la vârsta de 18 ani; familiile cu mulţi copii; familiile monoparentale cu copii; persoanele vârstnice; persoanele cu dizabilităţi), el capătă o tratare specifică. Esenţa principiului rezidă în faptul că în privinţa beneficiarilor nu se admite nici un fel de discriminări (în funcţie de sex, vârstă, rasă, naţionalitate, apartenenţă etnică sau religioasă etc.), întrucât „fiecare din ei are dreptul să fie tratat ca o persoană demnă, raţională, înzestrată cu libertăţi inalienabile, capabilă să îşi controleze propria viaţă şi să ia propriile decizii."[33]
- Universalitatea şi accesibilitatea dreptului la asistenţă socială. Acest principiu a fost caracterizat mai sus, dar dorim să accentuăm că legiuitorul naţional stabileşte, pentru toate categoriile de persoane, aceleaşi posibilităţi de sprijin în condiţiile producerii anumitor situaţii nedorite sau a diverselor riscuri sociale. Asistenţa socială în forma unor beneficii necontributorii este cea acordată fără plată unei contribuţii prealabile şi se acordă de la bugetul de stat, pe baza drepturilor de cetăţean, tuturor.[34]
- Diversitatea formelor şi tipurilor de asistenţă socială. Actualul sistem de asistenţă socială oferă: prestaţii băneşti, prestaţii de altă natură şi servicii sociale.
Prestaţiile băneşti se caracterizează printr-o diversitate de tipuri de asistenţă socială, şi anume: indemnizaţii unice la naşterea copilului; indemnizaţii lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 1,5 ani; alocaţii sociale de stat; alocaţii lunare de stat invalizilor de război, participanţilor la cel de al doilea război mondial şi familiilor acestora; alocaţii nominative de stat pentru merite deosebite faţă de stat; compensaţii nominative lunare pentru plata serviciilor comunale; compensaţii cetăţenilor care au suferit în urma catastrofei de la Cernobâl; compensaţii băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit invalizilor de război; compensaţii nominative lunare pentru călătoria în transportul urban; compensaţii anuale pentru cheltuelile de deservire cu transport a persoanwlor cu deyabilităţi a aparatului locomotor; ajutoare materiale.
Prestaţiile de altă natură sunt acordate sub diverse aspecte, cum ar fi: prânzuri calde; biletele pentru tratamentul balneocurativ; ajutoare umanitare; permise gratis pentru călătoria în transportul public; taloane de călătorie în cadrul statelor membre ale CSI pentru veterani şi invalizi de război; mijloace de proteze şi ortopedie; mijloace de locomoţie nemecanizate; scutiri la plata impozitelor; scutiri la plata telefonului, instalarea telefonului peste rând; concediul suplimentar; reducerea zilei de lucru fără prejudiciul stagiului de lucru. Unele prestaţii în natură, din cele nominalizate, se acordă unor categorii de populaţie prin sistemul de servicii sociale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de către anumite instituţii.
Serviciile sociale reprezintă o altă formă de ajutor social. In funcţie de scopul pe care îl are sistemul de servicii, se disting mai multe tipuri de servicii:[35] servicii ce ţin de acordarea asigurării şi asistenţei sociale; servicii de reabilitare socioprofeşională; servicii de reabilitare social-medicală; deservirea social - culturală. Serviciile nominalizate se divizează la rândul lor într-un întreg spectru de servicii sociale: servicii legate de realizarea dreptului la pensie şi înlesniri, deservirea staţionară a bătrânilor şi invalizilor în instituţiile asigurării sociale, servicii locative şi de trai, servicii de transport, servicii de asigurare cu loc de lucru şi de recalificare sau de instruire profesională, servicii în acordarea asistenţei medicale profilactice şi tratamentului balneosanatorial, în acordarea ajutorului cu medicamente şi proteze etc. In cadrul sistemului de asistenţă socială la nivel de comunitate se prestează servicii rezidenţiale tradiţionale, servicii de ajutor social la domiciliu, cervicii oferite de cantinele de ajutor social, servicii de asistenţă săcială comunitară.
- Acordarea asistenţei sociale în funcţie de nevoie. Principiul ocrotirii persoanelor în funcţie de nevoie stă la baza asistenţei sociale. In concepţiile tradiţionale, asistenţa socială, spre deosebire de formele universale de protecţie socială, nu se acordă automat unei grupe de persoane definite prin caracteristici generale, ci persoanelor sau familiilor individuale, pe baza analizei situaţiei financiare a fiecărui caz în parte. Din acest motiv asistenţa socială se acordă în funcţie de nevoie pe baza testării mijloacelor financiare, care constituie o ultimă reţea de securitate socială.[36] Specific sistemului naţional de asistenţă socială este faptul că determinarea persoanelor ce necesită asistenţă socială din partea statului se efectuează în special pe baza principiului categorial, luându-se în considerare categoriile speciale cu cea mai mare pondere a sărăciei.
- Acordarea asistenţei sociale din contul mijloacelor statului şi ale colectivităţilor este un principiu particular al asistenţei sociale. Costul ei integral cade pe seama statului şi colectivităţilor locale[37].
Acţiunile de asistenţă socială se finanţează din bugetul de stat, din bugetele unităţilor administrativ - teritoriale, din fondurile republican şi locale de susţinere socială a populaţiei, din donaţii, sponsorizări, precum şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială.[38]
Autorităţile administraţiei publice locale, pornind de la posibilităţile financiare reale, asigură baza materială necesară pentru organizarea şi funcţionarea unităţilor de asistenţă socială pentru acordarea serviciilor sociale proprii şi sprijină acţiunile de asistenţă socială, întreprinse de persoanele fizice şi juridice, de instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi de organizaţiile societăţii civile.
f Armonizarea prestaţiilor de asistenţă socială cu prestaţiile de asigurări sociale şi cu salariile. Asistenţa socială trebuie să fie armonizată cu ajutoare de asigurări sociale şi cu salariile[39]. Astfel, şomerii, beneficiari de asistenţă socială, vor trebui să facă obiectul aceloraşi cerinţe de a căuta de lucru, aşa cum sunt şi beneficiarii ajutoarelor de şomaj. Muncitorii săraci pot beneficia de asistenţă socială cel puţin în timpul tranziţiei iniţiale.[40] De asemenea, pentru motive privitoare la stimulente, unii beneficiari de asigurări sociale trebuie să fie potenţiali eligibili în a obţine asistenţă socială prin stabilirea unor norme de drept.
Analizând principiul diversităţii formelor şi tipurilor de asistenţă socială, precum şi pe cel al armonizării asistenţei sociale cu ajutoarele de asigurări sociale, constatăm că diferite categorii de populaţie, beneficiare de ajutoare de asigurări sociale în formă de pensii, se bucură şi de diverse forme şi tipuri de ajutor social. Vom examina în continuare respectarea acestui principiu pentru persoanele vârstnice şi invalide, beneficiare de pensii de asigurări sociale.
Analizând legislaţia din domeniul asistenţei sociale privind persoanele vârstnice şi invalide, a căror situaţie reclamă forme speciale de ocrotire, constatăm că ele sunt beneficiare de prestaţii băneşti acordate din sistemul de asistenţă socială. Persoanele vârstnice şi invalide au dreptul o dată pe an la o prestaţie în bani sub formă de ajutor material[41], persoanelor vârstnice singure şi unor categorii de invalizi li se acordă compensaţii nominative pentru plata serviciilor comunale.[42] Invalizii, participanţii la război şi membrii familiilor lor beneficiază de alocaţii sociale lunare de stat[43], iar invalizii cernobâlişti beneficiază de mai multe compensaţii pentru prejudiciul adus sănătăţii în timpul avariei.[44]
Prestaţiile de altă natură se acordă categoriilor de persoane nominalizate sub diverse forme, de la cele instituţionalizate (case-internat, aziluri pentru bătrâni) până la diverse facilităţi şi gratuităţi: abonament social la călătoria în transportul urban[45]; taloane de călătorie pe teritoriul statelor CSI pentru invalizii şi participanţii de război[46], reduceri sau gratuităţi la obţinerea unor proteze, mijloace de locomoţie nemecanizate[47]; bilete de tratament în instituţii balneosanatoriale[48]; mese gratuite la cantinele de ajutor social[49]; ajutoare umanitare[50].
[1] Лившиц Р.З. Теория права: учебник. Москва: БЕК, 1994, с.195.
[2] Давид Р. Основные правовые системы современности. Москва: Прогресс, с.145.
[3]Daghie V., Coman-Kund F. Elemente de teoria generală a dreptului. Bucureşti: Naţional, 2001, p. 24-25; Ceterchi I., Craiovan I., op.cit., p. 30-32; Baltag D. op.cit.,p.91.
[4]Botnari E. Principiile dreptului: aspecte teoretico-practice. Teză de doctor în drept. Chişinău, 2004, p.15.; Mohorea E. Introducere în logică. Manual pentru studenţii facultăţilor de drept şi specializările juridice. Bălţi: Presa Univerşitară Bălţeană, 2000, p.33-34.
[5] Сосна Б. И., Горелко Н.А. Право социального обеспечения Республики Молдова. Учебное пособие. Законодательство. Кишинэу: Реклама, 2000, с.12; Romandaş N. Dreptul protecţiei sociale. Chişinău: Universitas, 2004, p.51.
[6] Odinokaia I. Consideraţii.
[7] Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966, intrat în vigoare la 23.03.1976; Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la New York la 16.12.1966, în vigoare de la 03.01.1976. Ratificate prin Hotărârea Parlamentului nr.217 din 28.07.1990. Tratate internaţionale. Vol. I, Chişinău, 1998.
[8] Carta Socială Europeană (revizuită), adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996; Lege nr. 484 din 28.09.2001 pentru ratificarea parţială a Cartei Sociale Europene (revizuită). Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 130 din 26.10.2001.
[9] Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
[10]Art.16 alin. (2) din Constituţie.
[11] Ţiclea A. Dreptul securităţii sociale: curs univerşitar. Bucureşti: Universul juridic, 2007, p.34.
[12] Ţop D. Dicţionar de dreptul securităţii sociale. Bucureşti: Rosetti, 2006, p.54.
[13] Lege privind Asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi nr. 5-XVI din 9.02.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 4750/200 din 24.03.2006.
[14] Scheme profesionale de securitate socială prevăd prestaţii sociale, în bani sau în natură, în special prestaţii de urmaş şi alocaţii familiale, dacă aceste prestaţii sunt destinate salariaţilor şi constituie în acest fel avantaje plătite de angajator salariatului ca urmare a activităţii profeşionale a acestuia.
[15] Ţiclea A., Tufan C., op.cit., p.22-23. Unul din exemplele validării de către legiuitor a principiului egalităţii gender este art.5 alin.2 lit.b din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, prin care la calcularea stagiului de cotizare se consideră contributivă perioada necontributivă de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani de către unul din părinţi.
[16] Odinokaia I. Consideraţii..., p. 32-36.
[17] Cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii Republicii Moldova (art.19 alin.1) Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
[18] Cetăţenii străini şi apatrizii domiciliaţi în Republica Moldova au dreptul să primească indemnizaţii, pensii şi alte tipuri de asigurări sociale (art.9) din Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova nr.275-XIII din 10.11.94. Monitorul Oficial nr.20/234 din 29.12.1994.
[19] Art.23 „Drepturile refugiaţilor" - Statutul de refugiat conferă beneficiarului drepturile: d) "... de a beneficia de ... de asigurări sociale"; g) "de a se bucura, din momentul acordării statutului de refugiat, în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Republicii Moldova - din Legea cu privire la statutul refugiaţilor nr.1286-XV din 25.07.2002. Monitorul Oficial nr. 126-127/1003 din 12.09.2002.
[20] Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, op.cit.
[21] Art.47 din Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
[22] Romandaş N., op.cit., p.53-54.
[23] Ţiclea A., op.cit., p.35.
[24] Idem, p.38-39.
[25] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-4 din 06.01.2000.
[26] Odinokaia I. Consideraţii..., p. 32-36.
[27] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В Право социального обеспечения. Учебное пособие + Практикум. Москва: Книжный Мир, 2006, с.55; Romandaş N., op.cit., p.55-56.
[28] Hotărârea nr.822 din 15.12.1992 cu privire la aprobarea Listei nr. 1 şi a unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor, în temeiul cărora se acordă dreptul la pensie pentru limita de vârstă în condiţii avantajoase. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.359 din 30.12.1992.
[29] Art.41 alin.(3) şi art.42 alin.(2) din Legea..., nr.156-XIV din 14.10.1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.111-113 din 17.12.1998.
[30] Ibidem, art.41 alin. (2).
[31] Art. 3 din Legea nr.489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-4 din 06.01.2000.
[32] Legea asistenţei sociale nr.547 din 25.12.2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 12.03.2004.
[33] Bulgaru M., Sali N., Gribincea T., op.cit.,, p.44.
[34] Proca L., op.cit., p. 29.
[35] Romandaş N., op.cit,. p.240.
[36] Zamfir E., Zamfir C., op.cit., p.122.
[37]Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C,. op.cit., p.355.
[38] Legea nr.547 din 25.12.2005.
[39] Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C., op.cit., p. 55.
[40]Idem, p. 355.
[41] Legea Republicii Moldova a Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18.02.2000 .Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 65-67 din 08.06.2000.
[42] Lege pentru modificarea şi complectarea Legii nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie. Monitorul Oficial al RM nr. 20-23 din 4 februarie 2005.
[43] Lege cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a familiilor lor nr. 121-XV din 03.05.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 din 8. 05. 2001.
[44] Lege privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl nr. 909-XII din 30.01.92. Monitorul Parlamentului al Republicii Moldova nr.1(partea I) din 30.01.1992.
[45] Decizia Consiliului Municipal nr. 1/3 din 29. 01. 2010.
[46] Regulamentul cu privire la modul de distribuire a taloanelor de călătorie în cadrul statelor membre ale C.S.I. pentru veteranii şi invalizii de război, aprobat prin Hotărârea nr. 451 din 29. 04. 2004. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.73-76 din 7 mai 2004 .
[47] Instrucţiunea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr.40 din 9 iunie 1993 cu privire la modul de asigurare a populaţiei Republicii Moldova cu articole de protezare şi ortopedice şi cu mijloace de locomoţie nemecanizate a invalizilor, aprobată prin ordinul MM şi PS şi coordonată cu Ministerul de Finanţe al Republicii Moldova .
[48] Regulamentul cu privire la evidenţa şi distribuirea biletelor de reabilitare medicală persoanelor în vârstă şi cu dizabilităţi, aprobat prin ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova nr. 32 din 9.06. 2003 şi coordonat cu Ministerul Finanţelor prin ordinul 0417/250 din 12. 06. 2003.
[49] Lege privind cantinele de ajutor social nr.81-XV din 28.03.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 67-69 din 11.042003.
[50] Lege cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova nr.1491-XV din 28.11.2002 (art.15). Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 23-24 din 18.02.2003.