Drept

1. Noţiunea, particularităţile şi clasificarea izvoarelor dreptului

Diversele tipologii de forme pe care le iau diferite categorii de acte normative sunt exprimate în limbaj juridic prin noţiunea sau expresia generică de izvor de drept.

Pentru evitarea unor confuzii ce pot decurge din sensul etimologic, termenul de izvor asociat celui de drept sugerează ideea de sursă, origine a dreptului; ideea de factori şi condiţii din care decurge dreptul. Teoria dreptului face distincţie între izvoarele materiale (sociale, reale) şi izvoare formale (juridice).

In sens juridic, prin izvoare materiale sunt desemnate faptele omeneşti (acţiuni, inacţiuni, evenimente la care participă oameni) de care norma de drept leagă naşterea, modificarea şi stingerea unor raporturi juridice. Prin urmare, un fapt social constituie izvor material al dreptului numai dacă acel fapt face obiectul reglementării unei norme juridice.

Izvoarele materiale sunt reprezentate de realitatea exterioară, care determină acţiunea legiuitorului. Astfel, prin izvor de drept în sens material, înţelegem viaţa socială, economică şi culturală în complexitatea ei, progresul social care determină naşterea unor reguli de drept şi instituţii. Izvoarele materiale se referă la factorii obiectivi care dau naştere dreptului ca fenomen social. In domeniul dreptului protecţiei sociale acestea sunt: bătrâneţea, invaliditatea, pierderea capacităţii de munca, pierderea întreţinătorului etc.^[1]

Noţiunea de izvor de drept formal, sau de izvor juridic, exprimă forma pe care o îmbracă norma juridică elaborată de un anumit factor competent al puterii precum: organul de stat emitent şi competenţa acestuia, domeniul pe care îl reglementează, ierarhia forţei juridice a actului normativ, procedura (tehnica) legislativă prin care este elaborată etc.

Din punct de vedere juridic, ne interesează în special izvoarele formale sau formele de exprimare a normelor de drept. Sensul juridic al noţiunii de izvor formal al dreptului cuprinde o multitudine de aspecte şi modalităţi prin care conţinutul normei de drept devine normă de conduită şi se impune ca model de urmat în relaţiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului îl reprezintă regula de conduită prescrisă şi exteriorizată, cuprînsă într-o anumită haină juridică.

Izvoarele dreptului protecţiei sociale se clasifică după diverse criterii. În sistemul nostru de drept, doctrina acceptă ca cel mai larg criteriu de clasificare criteriul ierarhiei sau forţei juridice conform căruia actele normative se divizează în:

• legi, adoptate de Organul Suprem Legislativ de stat - Parlamentul, şi care se divizează în legi: constituţionale^[2], organice^[3] şi ordinare^[4].
• acte subordonate legii - actele juridice cu caracter normativ, care trebuie să fie compatibile cu legile superioare, altfel survine nulitatea lor. Din această categorie fac parte: decretele prezidenţiale cu caracter normativ, hotărârile, ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ ale miniştrilor, actele cu caracter normativ ale organelor administraţiei publice locale (decizii, dispoziţii) etc.

Trebuie precizat că ierarhia forţei juridice a diferitelor izvoare ale dreptului nu se referă la caracterul lor obligatoriu faţă de subiecţii cărora li se adresează, ci la subordonarea lor ierarhică: toate actele normative sunt executorii pentru cei cărora li se adresează şi trebuie respectate, cu toate că ierarhia lor valorică nu reprezintâ gradul de obligativitate al respectării lor, ci raportul de subordonare dintre actele respective. Sensul acestei subordonări constă în faptul că actele normative ale organelor executive se subordonează legilor şi actelor normative cu putere de lege emise de organul legislativ, actele normative ale organelor locale se subordonează (în sensul că nu pot contraveni) actelor normative ale organelor centrale.

Din perspectiva organului emitent deosebim: izvoare sau acte ale puterii legislative; izvoare sau acte ale puterii executive centrale sau locale; acte ale administraţiei publice locale.

După forma actului izvoarele dreptului se divizează în: legi, hotărâri şi decrete ale Preşedintelui, regulamente, hotărâri, recomandări, explicaţii etc.

După sfera de aplicare actele se împart în: republicane, ramurale, interramurale, municipale şi locale.

După gradul de generalizare izvoarele dreptului pot fi/ complexe şi curente.

Pornind de la distincţia dintre normele sau actele juridice elaborate în mod nemijlocit de către organele de stat competente şi normele preluate din sfera celorlalte categorii de norme sociale, izvoarele formale ale dreptului se clasifică în:

Izvoare directe: legea, decretul, hotărârea, decizia etc., a căror forţă decurge direct din actul de elaborare a lor de către un organ de stat;

Izvoare indirecte (mediate): obiceiul, contractul, tratatul, normele organelor nestatale, reguli de convieţuire socială etc. care, pentru a dobândi forţa juridică şi a deveni izvoare de drept, au nevoie de consacrarea lor de către autoritatea publică. Valoarea lor juridică este dobândită indirect prin recunoaştere sau consacrare; ele au un caracter complex prin aceea că sunt norme create în afara sistemului statal, dar învestite de către organele de stat competente cu forţă juridică proprie normelor statale.

2. Acţiunea normei juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor

Problema acţiunii, adică a aplicabilităţii concrete a normelor juridice, presupune:

1. Identificarea momentului de la care încep să-şi producă efectele şi durata în timp a acestor efecte;
2. Spaţiul - limitele teritorial-administrative în care îşi produc efectele;
3. Categoriile de persoane care intră sub incidenţa lor (sau, după caz, sunt exceptate de la efectele acestora).^[5]

Deci, norma juridică elaborată presupune evaluarea sa din perspectiva acţiunii în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.

Acţiunea normei juridice în timp reprezintă durata în cadrul cărea norma juridică produce efecte de drept, adică este aplicabilă. Ca principiu general al dreptului, norma juridică produce efecte atâta timp cât este în vigoare, prin urmare, norma juridică, de regulă, nu este nici retroactivă, nici ultractivă.

Pentru analiza acţiunii în timp a normei juridice prezintă importanţă trei momente ale existenţei sale: intrarea în vigoare, perioada de aplicare, ieşirea din vigoare sau abrogarea.

1. Intrarea în vigoare reprezintă momentul din care norma începe să fie aplicată. Acest moment nu este unitar, el fiind dependent de natura actului normativ şi de organul de stat emitent.

In doctrină s-au cristalizat următoarele reguli ce stabilesc momentele de intrare în vigoare a unei norme de drept: la data publicării în Monitorul Oficial sau la data prevăzută în textul ei.

1. Durata de valabilitate (aplicare) a normei. Cele mai multe norme intră în vigoare pentru o perioadă nedeterminată (de regulă perioada nu este prestabilită). Exista şi aşa-numitele legi de termen, care au perioada de aplicare expres determinată în momentul intrării în vigoare, sau legile temporare sau excepţionale, adoptate pentru situaţii precum: starea de război, calamităţi naturale, epidemii, a căror acţiune în timp se extinde numai pentru perioada acelei stări excepţionale.
2. Ieşirea din vigoare (abrogarea•)._ Abrogarea, ca formă de încetare a acţiunii în timp a normei juridice, este un act de dispoziţie care poate fi realizat numai de către organul de stat care a emis actul supus abrogării sau un organ ierarhic superior acestuia şi numai printr-un act de aceeaşi valoare juridică, de exemplu, legea se abrogă numai printr-o lege.

Sub aspectul conţinutului ei, abrogarea poate fi: totală, când actul normativ îşi încetează integral acţiunea; parţială, când o parte din normele acelui act normativ încetează să mai producă efecte juridice.

In funcţie de modalitatea realizării ei, abrogarea poate fi: abrogare expresă directă - în situaţia în care noul act normativ care intră în vigoare indica în mod expres actul normativ care se abrogă; abrogarea expresă indirectă - noul act normativ specifică doar faptul că „dispoziţiile anterioare contrare normei noi se abrogă"; abrogarea tacită - noul act normativ, fără a abroga în mod expres actele normative, reglementează în alt mod acele raporturi sociale. Astfel, în situaţia creată noile prevederi sunt incompatibile cu cele anterioare, însă nu se precizează expres această incompatibilitate.^[6]

Cea mai agreată forma de abrogare este cea expresă, fiindcă nu lasă loc incertitudinilor.

Fără a constitui un act de abrogare propriu-zis, acţiunea în timp a unei norme juridice încetează şi la expirarea termenului de valabilitate (legi temporare), precum şi prin căderea în desuetudine - situaţie în care normele, fără a fi abrogate, nu-şi mai găsesc teren de aplicare, dispare obiectul ele devenind desuete (depăşite) prin evoluţia raporturilor sociale.

Principiul general: norma juridică acţionează atâta timp cât este în vigoare. Acest principiu este urmat de două principii conexe:

Principiul aplicării imediate presupune că de la data stabilită ca moment de intrare în vigoare norma începe să-şi producă efectele pentru prezent şi viitor, adică se aplică faptelor săvârşite imediat după intrarea ei în vigoare. In practică însă, sunt multe situaţii în care unele fapte s-au săvârşit sub vechea lege şi îşi continua efectele şi sub noua lege. De exemplu, un contract de locaţiune, o căsătorie încheiată înainte de modificarea dispoziţiilor referitoare la divorţ, divorţul realizându-se în condiţiile unor noi reglementări. In asemenea situaţii, principiul aplicării imediate presupune că pentru faptele petrecute sub vechea lege se aplică aceasta, iar pentru faptele produse sub noua lege se vor aplica prevederile acesteia din urma.

Principiul neretroactivităţii legii - norma nu se aplică pentru faptele săvârşite anterior momentului intrării ei în vigoare, adică nu retroactivează; ea nici nu ultraactivează (nu se aplica după ieşirea ei din vigoare). Există excepţii de la acest principiu, fiind admisă limitativ atât excepţia de neretroactivitate, cât şi cea de ultraactivitate a legii.

Acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra persoanelor. Decurge din principiul suveranităţii puterii de stat, în special sub aspectul suveranităţii teritoriale şi al legăturii dintre stat şi persoane prin cetăţenie.

Normele se aplică tuturor persoanelor aflate pe teritoriul ţării, indiferent dacă sunt cetăţeni ai acelui stat sau cetăţeni străini. Aceasta este expresia principiului teritorialităţii care presupune că pe teritoriul unui stat activează jurisdicţia acelui stat, determinând conduita tuturor persoanelor aflate pe acel teritoriu, fiind exclusă acţiunea legilor altor state străine asupra teritoriului în cauză şi asupra persoanelor aflate pe acel teritoriu.

Noţiunea de teritoriu din punct de vedere juridic are o semnificaţie mai larga decât în accepţiune geografică. Juridic, teritoriul reprezintă întinderile de uscat (sol şi subsol), apele teritoriale şi spaţiul aerian, asupra căruia statul respectiv îşi extinde suveranitatea (deci, jurisdicţia). Limitele teritoriului sunt stabilite prin frontierele de stat.

Prin urmare, în domeniul acţiunii normei juridice în spaţiu şi asupra persoanelor funcţionează principiul teritorialităţii derivat din cel al suveranităţii, denumit mai frecvent şi principiul supremaţiei teritoriale. In virtutea acestuia, toate persoanele (cetăţeni sau străini) se supun statului pe teritoriul căruia se află.

Aplicarea acestui principiu presupune şi unele excepţii derivate din relaţiile internaţionale, unele derogări denumite „excepţiile extrateritorialităţii". Aceste excepţii se stabilesc prin tratate sau convenţii încheiate între state pe bază de reciprocitate sau unilateral. Cele mai importante sunt:

Imunitatea diplomatică: exceptarea corpului diplomatic şi persoanelor asociate acestora de la jurisdicţia statului în care sunt acreditaţi. Imunitatea diplomatica presupune: inviolabilitatea persoanei, a clădirilor reprezentanţei diplomatice şi mijloacelor de transport. Reprezentantul diplomatic care încalcă legile ţării de reşedinţa nu va fi supus jurisdicţiei statului de reşedinţă, ci va putea fi declarat persona non grata, ceea ce generează rechemarea sau expulzarea sa, urmând să răspundă pentru faptele sale în faţa instanţelor statului său. Alte facilităţi: scutirea de taxe şi impozite personale, de taxe vamale, de prestaţii etc.

Pentru personalul tehnic şi administrativ imunitatea este restrânsă, ea privind doar actele săvârşite în cadrul exercitării funcţiilor lor oficiale.

Ansamblul excepţiilor de la legislaţia statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea agenţii diplomatici poarta denumirea de "statut diplomatic". In ce priveşte statutul consulilor şi consulatelor, excepţiile sunt similare, dar stabilite pe bază de reciprocitate şi au denumirea de "statut consular".

In privinţa raporturilor juridice cu alte categorii de străini trebuie precizat că noţiunea de "străini" face referire la acea persoană ce se afla pe teritoriul unui stat, are altă cetăţenie sau este apatrid. In relaţiile internaţionale sunt practicate trei categorii de reguli privind regimul juridic al străinilor:

• regimul naţional în care statul recunoaşte pentru străini aceleaşi drepturi de care se bucură propriii săi cetăţeni, cu excepţia unor drepturi politice;
• regimul special în care li se acordă numai dreptule prevăzute expres în legi interne sau tratate internaţionale;
• regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate consacrat, de regulă, în tratatele bilaterale.

In acest regim, statul acorda străinilor aflaţi pe teritoriul său drepturi conferite cetăţenilor unui stat terţ, considerat favorizat. Domeniile ce pot face obiectul clauzei sunt: taxele vamale, tranzit, importuri şi exporturi, regimul persoanelor fizice şi juridice, drepturile de autor, regimul misiunilor diplomatice şi consulare etc.

In problema aplicării legii în spaţiu şi asupra persoanelor, fiecare stat îşi extinde norma proprie, chiar dacă în dreptul internaţional se preconizează instituirea unor norme cu caracter unitar.

3. Noţiunea şi specificul izvoarelor dreptului protecţiei sociale

Izvoarele protecţiei sociale reprezintă totalitatea actelor normative elaborate în domeniul dat, prin care sunt reglementate raporturile de protecţie socială, fiind stabilite drepturile şi obligaţiile subiecţilor.

Totalitatea actelor normative din domeniu este inclusă într-un sistem unic al izvoarelor dreptului protecţiei sociale în complex, prin care se subînţelege nu numai structura acesteia, dar şi ordinea de aranjare a izvoarelor în interiorul sistemului dat, legătura şi subordonarea acestora.

Caracteristica celor mai importante izvoare ale dreptului protecţiei sociale. Referindu-ne la izvoarele dreptului protecţiei sociale, ne vom axa pe două dimensiuni: izvoare internaţionale şi izvoare interne.

1. Documente internaţionale în materia dreptului protecţiei sociale la care Republica Moldova este parte.

După cum există acte normative pe plan intern, astfel există acte normative pe plan internaţional, care reglementează relaţiile dintre diferite state. Actele juridice internaţionale au forţă juridică superioară faţă de cele naţionale, de aceea actele din interiorul unei ţări trebuie să fie aduse în conformitate cu primele.

Reforma în domeniul legislaţiei protecţiei sociale din Republica Moldova s-a axat pe un şir de acte juridice internaţionale:

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului²⁵²: art. 22 prevede că „orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitate socială; aceasta este îndreptăţită să obţină satisfacerea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile demnităţii şi dezvoltării libere a personalităţii sale, datorită efortului naţional şi cooperării internaţionale, ţinând cont de organizarea şi resursele fiecărei ţări."

Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale ^[7] în art.9 recunoaşte „dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială, inclusiv la asigurări sociale."

Carta Socială Europeană (revizuită)^[8] defineşte securitatea socială, enumeră riscurile sociale, se referă la dreptul la securitate şi igiena muncii; serviciile de protecţie socială; condiţiile de securitate socială etc.

Un rol important în crearea standardelor internaţionale în domeniul protecţiei sociale îl joacă Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), care la momentul actual este o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.147 din 1995, Republica Moldova a aderat la OIM la 17 martie 1995 ^[9].

Conform Constituţiei OIM, fiecare stat membru are obligaţia de a prezenta un raport anual Biroului Internaţional al Muncii în legătură cu măsurile legislative luate pentru a pune în executare convenţiile ratificate, în situaţia în care unele reglementări din legislaţia internă ar fi considerate că nu satisfac exigenţele prevederilor ratificate.

Printre Convenţiile OIM ratificate de Parlamentul Republicii Moldova în domeniul protecţiei sociale sunt:

Convenţia nr.5 privind protecţia salariului, adoptată la 1 iulie 1949 şi ratificată de 87 de state, în special de republicile din fosta URSS, România etc. Se interzice celui ce angajează să restrângă în orice fel libertatea lucrătorului de a dispune după voia sa de propriul salariu. Reţinerile din salariu nu vor fi autorizate decât în condiţiile şi limitele prescrise de legislaţia naţională sau stabilite printr-un contract colectiv ori o hotărâre arbitrară.

Convenţia nr. 103 cu privire la protecţia maternităţii, adoptată la 28 iunie 1952 şi intrată în vigoare la 7 septembrie 1955. Prevederile Convenţiei se răsfrâng asupra situaţiei femeilor, indiferent de condiţiile şi locul de muncă. Ea stabileşte dreptul la concediu de maternitate pentru orice femeie, indiferent de vârstă, naţionalitate, rasă, religie, stare civilă etc.

Convenţia reglementează problemele cu privire la stabilirea şi plata indemnizaţiei băneşti şi la asistenţa medicală din contul fondurilor de asigurare socială. Prevede crearea condiţiilor pentru alăptarea copilului pe parcursul zilei de muncă, menţinerea locului de muncă pe perioada maternităţii, interzice concedierea din muncă din iniţiativa administraţiei în această perioadă.

Convenţia nr.102 cu privire la normele minime de protecţie socială, adoptată la 4 iulie 1952. Convenţia cuprinde 87 de articole în care sunt enumerate evenimentele care le calificăm drept riscuri sociale: boală, maternitate, accident de muncă, boala profesională, şomaj, invaliditate, bătrâneţe, deces.

Convenţia nr.118 cu privire la egalitatea cetăţenilor, persoanelor străine şi persoanelor fără cetăţenie, adoptată la 6 iunie 1962. Prevederile Convenţiei sunt formulate în 21 de articole, din care rezultă că fiecare stat care a ratificat Convenţia oferă pe teritoriul ţarii sale cetăţenilor străini şi apatrizilor aceleaşi drepturi ca şi cetăţenilor proprii.

Convenţia nr. 154 cu privire la stabilirea sistemului de protecţie socială internaţională a drepturilor în domeniul securităţii sociale, adoptată la 2 iunie 1982.

Fiecare stat membru care ratifică Convenţia garantează indemnizaţii băneşti pentru limită de vârstă, invaliditate, pierderea întreţinătorului etc. tuturor cetăţenilor, persoanelor străine, fără cetăţenie, refugiaţilor, indiferent de locul de trai. Plata indemnizaţiilor şi alte cheltuieli suportate de întreprinderea altui stat membru sunt restituite de către instituţia celuilalt stat membru conform înţelegerii stabilite între aceste ţări.

Convenţia nr.130 cu privire la ajutorul medical şi indemnizaţia în caz de boală, adoptată la 4 iunie 1969.

Convenţia 128 cu privire la indemnizaţiile pentru invaliditate , pentru limită de vârstă şi în cazul pierderii întreţinătorului, adoptată la 7 iunie 1957.

Convenţia nr.42 cu privire la despăgubire în caz de boală profesională, adoptată la 4 iunie 1934.

Convenţia nr.44 cu privire la şomaj, adoptată la 4 iunie 1934.

O importanţă deosebită o au şi acordurile încheiate între Republica Moldova şi alte state, care constituie fundamentul asigurării drepturilor persoanelor la protecţie socială. Republica Moldova a încheiat următoarele acorduri bilaterale: Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii din 10.02.1995; Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Uzbekistan privind garantarea drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii din 30.03.1995; Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei privind garantarea drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii din 29.08.95; Acord între Fondul Social al Republicii Moldova şi Fondul de Pensionare al Ucrainei cu privire la transferul şi achitarea reciprocă a pensiilor din 23.10.1998; Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii din 27.11.1997; Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarusi privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii din 12.09.1995; Acord între Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova şi Fondul Protecţiei Sociale a Populaţiei al

Ministerului Protecţiei Sociale al Republicii Belarusi despre ordinea de transfer şi plată a pensiilor din 28.08.2001 etc.

Specificul acordurilor constă în faptul că ele prevăd asigurarea cetăţenilor cu pensii de stat care sunt stabilite sau vor fi stabilite prin legislaţia fiecăruia dintre state. Odată ce acordul intră în vigoare, Părţile contractante conferă drepturi egale în domeniul asigurării atât propriilor cetăţeni, cât şi cetăţenilor care îşi au domiciliu permanent pe teritoriul lor, inclusiv celor care s-au strămutat din cealaltă Parte contractantă. Părţile contractante vor colabora la rezolvarea tuturor problemelor ce se referă la asigurarea cu pensii de stat.

Organele competente ale ambelor state îşi acordă reciproc asistenţă juridică în mod gratuit , oferă informaţia necesară privind legislaţia în vigoare şi modificările survenite, care au importanţă pentru stabilirea pensiilor.

2. Acte normative interne în materia dreptului protecţiei sociale

In sistemul ierarhiei juridice al ţării noastre locul dominant îl ocupă Legea Fundamentală sau Constituţia Republicii Moldova^[10], care prin art. 43, 44, 47 garantează drepturile persoanei la muncă, asistenţă şi protecţie socială, precum şi serveşte drept fundament de adoptare a reglementărilor în materie.

Reforma sistemului de protecţie socială în Republica Moldova a contribuit şi la formarea unui cadru legislativ de dezvoltare şi funcţionare a elementelor ei constitutive: asigurarea socială şi asistenţa socială

Pachetul de legi în baza căruia funcţionează actualul sistem de asigurări sociale incorporează:

Legea privind sistemul public de asigurări sociale^[11]; Legea bugetului asigurărilor sociale de stat (pentru anul în curs)^[12]; Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat^[13]; Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale^[14]; Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale^[15]; Hotărârea cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat^[16]; Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de asigurări sociale de stat şi alocaţiilor sociale de stat^[17]; Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiei^[18]; Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei^[19] etc.

Asistenţa socială se fundamentează pe următorul pachet de legi: Legea asistenţei sociale nr.547- XV din 25.12.2003^[20], Legea Republicii Moldova nr.821-XII din 24.12.1991 privind protecţia socială a invalizilor^[21], Legea Republicii Moldova nr.499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni^[22], Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a familiilor lor^[23], Legea Republicii Moldova nr. 933 -XIV din 14.04.2000 cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie^[24], Legea Republicii Moldova nr.909-XII din 30.01.92 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl^[25], Legea Republicii Moldova nr. 81-XV din 28.02.2003 privind cantinele de ajutor social^[26], Legea Republicii Moldova nr.190-XV din 08.05.2003 cu privire la veterani^[27], Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr. 827-XIV din 18.02.2000^[28], Legea Republicii Moldova nr. 1491-XV din 28.11. 2002 cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldovă^[29], Legea Republicii Moldova nr.1420-XV din 31.10.2000 cu privire la filantropie şi sponsorizare^[30], Legea Republicii Moldova nr.338-XIII din 15.12.1994 privind drepturile copilului^[31], Legea Republicii Moldova nr.1316-XIV din 26.10.2000 privind Codul familiei^[32], Legea Republicii Moldova nr.139-XV din 10.05.2001 privind Societatea Crucii Roşii din Moldova^[33], Legea Republicii Moldova nr.837 din 17.05.1996 cu privire la asociaţiile obşteşti^[34], Legea Republicii Moldova nr. 581-XVI din 30.07.1999 cu privire la fundaţii , Legea cu privire la ajutorul social , Hotărârea Guvenului Republicii Moldova cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială ^[35] etc.

In cele ce urmează vom caracteriza unele din cele mai principale izvoare interne ale dreptului protecţiei sociale.

Până la 1 ianuarie 1999 în vigoare a fost Legea privind asigurarea cu pensii de stat din 02.04.1992 (legea veche), iar de la 01.01.1999 a intrat în vigoare Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, adoptată la 14.10. 1998 (legea nouă).

Prezenta Lege prevede că dreptul la pensie îl au asiguraţii domiciliaţi în Republica Moldova. Dacă ţara noastră este parte la acordurile internaţionale privind asigurările sociale care cuprind inclusiv asigurarea cu pensii de stat şi prevăd alte reglementari decât cele din prezenta lege, se aplică normele stabilite prin aceste acorduri.

Legea reglementează tipurile de pensii: pentru limită de vârstă, de invaliditate, de urmaşi, pentru unele categorii de cetăţeni; modul lor de stabilire şi plată, vârstele de pensionare şi stagiul de cotizare.

Conform prevederilor Legii, în sistemul public de asigurări sociale o persoană poate beneficia de o singură pensie, iar în cazul în care asiguratul corespunde condiţiilor pentru obţinerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru cea mai avantajoasă. Legea veche conţinea prevederi ce stabileau vârsta de pensionare (cenzul de virata): 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei. Legea nouă conţine prevederi cu totul diferite de cea anterioară:

Începând cu 1 ianuarie 1999, vârstele de pensionare se stabilesc la 60 de ani 6 luni pentru bărbaţi şi la 55 de ani 6 luni pentru femei (art. 41 din Legea nominalizata). În fiecare an ulterior, vârstele de pensionare se majorează cu 6 luni. Începând cu 1 ianuarie 2003 s-au stabilit vârstele de pensionare necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă de 62 de ani pentru bărbaţi şi de 57 de ani pentru femei.

In prevederile Legii vechi se menţiona: pentru femeile care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani 5 copii vârsta de pensionare era de 50 de ani, în cazurile în care ele aveau mai mulţi de 5 copii pentru fiecare copil se scădea un an de la vârsta de pensionare. Astfel, pentru mamele ce au născut şi au educat 10 copii vârsta de pensionare era stabilită de 45 de ani.

In prevederile Legii noi este menţionat expres faptul că, începând cu 1 ianuarie 1999, pentru femeile care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani 5 şi mai mulţi copii se stabileşte vârsta de pensionare de 50 de ani şi 9 luni. In fiecare an ulterior, vârsta de pensionare se majorează cu 9 luni. Incepând cu 1 ianuarie 2004, pentru femeile din categoria menţionată se stabileşte vârsta de pensionare de 54 de ani ( art.41 alin. (2) din Lege).

începând cu 1 ianuarie 1999, se stabileşte vârsta de pensionare a persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte grele (prevăzute de Lista nr.1 a unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor ce acordă dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 822 din 15 decembrie 1992) de 50 de ani şi 9 luni pentru bărbaţi şi de 45 de ani şi 9 luni pentru femei. In fiecare an ulterior, vârsta de pensionare se majorează cu 9 luni. De la 1 ianuarie 2004, pentru persoanele din categoria menţionată se stabileşte vârsta de pensionare de 54 de ani pentru bărbaţi şi de 49 de ani pentru femei ( art. 41 alin (3) din Lege).

Stagiul de cotizare se stabileşte în temeiul art. 42 din Legea nominalizată. începând cu 1 ianuarie 1999, se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă de 26 de ani pentru bărbaţi şi de 22 de ani pentru femei. In fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează cu 1 an pentru bărbaţi şi cu 2 ani pentru femei, până la atingerea stagiului de cotizare de 30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. începând cu 01.01.2004, stagiul de cotizare este stabilit de 30 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Se stabileşte stagiul special realizat la lucrări foarte nocive şi foarte grele, necesar obţinerii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă persoanelor indicate la art.41 alin.(3), de 10 ani pentru bărbaţi şi de 7 ani şi 6 luni pentru femei. In ceea ce priveşte Legea veche stagiul de cotizare (vechimea în muncă) pentru bărbaţi era de 25 de ani şi de 20 de ani pentru femei.

Pentru pensia de invaliditate se stabileşte un stagiu de cotizare redus, oferindu-le invalizilor un acces mai uşor la pensia de invaliditate. Astfel la data constatării invalidităţii sub vârsta de 23 de ani stagiul de cotizare este de 1 an, 23-26 de ani - 2 ani, 26-31 de ani - 3 ani, peste 31 de ani - 5 ani (art. 20 din Lege).

Legea privind protecţia socială a invalizilor din 24 decembrie 1991 creează condiţii pentru accesul liber al invalizilor la infrastructura socială, deservirea nevoilor de trai ale invalizilor, reabilitarea medicală, profesională şi socială, învăţământul invalizilor, asistenţa socială în formă de plăţi băneşti (pensii) asigurarea cu mijloace tehnice, inclusiv autoturisme, cărucioare-fotolii, proteze şi aparate ortopedice, prestarea serviciilor în mod gratuit sau în condiţii avantajoase. Prin Lege sunt stabilite, de asemenea, organele de stat care acordă asistentă socială invalizilor, deservirea la domiciliu, instituţii staţionare de asistenţă socială a invalizilor, precum şi dreptul ultimilor de a crea organizaţii obşteşti.

Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl din 30 ianuarie 1992, modificată prin Legea din 25 februarie 1998, care prevede compensaţii băneşti pentru prejudiciile aduse sănătăţii invalizilor în timpul avariei, cât şi compensaţii pentru familiile care şi-au pierdut întreţinătorul, şi anume :

Pentru prejudiciul adus sănătăţii, invalizilor li se plăteşte o compensaţie unică în mărime de un salariu mediu lunar pe republică, pe luna premergătoare lunii în care ei s-au adresat după compensaţie, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii profesionale de muncă. Această compensaţie se plăteşte tuturor invalizilor, indiferent de data stabilirii invalidităţii. Suma calculată pentru fiecare beneficiar se plăteşte pe parcursul a 4 ani în rate a câte 25 la sută anual. Compensaţia stabilită şi neplătită în legătură cu decesul beneficiarului se plăteşte soţului supravieţuitor, copiilor sau părinţilor acestuia, pentru anul respectiv. Invalizilor li se mai plăteşte anual un ajutor material unic pentru însănătoşire, în mărime de două salarii medii lunare pe republică, stabilite pentru anul precedent.

Invalizilor de gradul I, ţintuiţi la pat, li se stabileşte, pentru îngrijire, alocaţie lunară în mărime de 300 de lei. Familiilor ce şi-au pierdut întreţinătorii ca urmare a participării la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobâl li se plăteşte o compensaţie unică în mărime de 15 salarii medii lunare pe republică, stabilite pentru anul precedent.

Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale stabileşte dreptul la prestaţii de asigurări sociale pentru prevenirea, limitarea, înlăturarea riscurilor sociale şi susţinerea financiară a persoanelor îndreptăţite a le primi, în cazul producerii unor astfel de riscuri. Asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la următoarele prestaţii: indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă; prestaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă; indemnizaţie de maternitate; indemnizaţie unică la naşterea copilului; indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani; indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav; ajutor de deces.

^[1]      N. Romandas. Dreptulprotectiei social. Chişinău: Universitas, 2001, p.33.

^[2]     Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 27.08.1994.

^[3]     Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi după cel puţin două lecturi (art. 74 alin. (1) din Constituţie).

^[4]     Legile ordinare şi Hotărârile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţă (art. 74 pct. (2) din Constituţie).

^[5]     http://idd.euro.ubbcluj .ro/interactiv/cursuri/AdrianGorun/Cap5 .htm.

^[6]     http://idd.euro.ubbcluj .ro/interactiv/cursuri/AdrianGorun/Cap5 .htm.

^[7]     Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, op.cit.

^[8]     Carta Socială Europeană (revizuită), op. cit.

^[9]       Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 15-16 din 17 martie 1995.

^[10]    Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (cu modificările ulterioare). Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.

^[11]   Lege privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2000.

^[12]      Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr.129 din 23.12.2009. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.193-196 din 29.12.2009.

^[13]   Lege privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156 din 14.10.1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 42-44 din 12.03.2004.

^[14]    Lege privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr. 289 din 22.07.2004. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 168 din 10.09.2004.

^[15]    Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profeşionale nr. 756 din 24.12.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 031 din 23.03.2000.

^[16]   Hotărâre cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat nr.202 din 19.03.2010. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 41-43 din 26.03.2010.

^[17]    Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de asigurări sociale de stat şi alocaţiilor sociale de stat nr. 929 din 15.08.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 134-13 din 25.09.2006.

^[18]    Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiei nr. 843 din 10.09.1999. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 103 din 23.09.1999.

^[19]    Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei, nr. 417 din 03.05.2000. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 54-56 din 12.05.2000.

^[20]   Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25.12.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-44 din 12.03.1994.

^[21]   Legea Republicii Moldova nr.821-XII din 24.12.1991 privind protecţia socială a invalizilor. Sfatul Ţării nr.26 din 19.02.1992.

^[22]    Legea Republicii Moldova nr.499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.106 din 30.09.1999.

^[23]     Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a familiilor lor. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 din 08.05.2001.

^[24]   Legea Republicii Moldova nr. 933-XIV din 14.04.2000 cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70-72 din 22.06.2000.

^[25]     Legea Republicii Moldova nr.909-XII din 30.01.1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl. Monitorul Parlamentului al Republicii Moldova nr.1 (Partea I) din 30.01.1992.

^[26]    Legea Republicii Moldova nr. 81-XV din 28.02.2003 privind cantinele de ajutor social. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 67-69 din 11.04.2003.

^[27]     Legea Republicii Moldova nr.190-XV din 08.05.2003 cu privire la veterani. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 84-86 din 16.05.2003.

^[28]    Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr.827-XIV din 18.02.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.65-67 din 08.06.2000.

^[29]    Legea Republicii Moldova nr. 1491-XV din 28.11.2002 cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 23-24 din 18.02.2003.

^[30]Legea Republicii Moldova nr.1420-XV din 31.10.2000 cu privire la filantropie şi sponsorizare. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 185-189 din 31.12.2002.

^[31]     Legea Republicii Moldova nr.338-XIII din 15.12.1994 privind drepturile copilului. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.13 din 02.03.1995.

^[32]     Legea Republicii Moldova nr.1316-XIV din 26.10.2000 privind Codul familiei. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.47-48 din 26.04.2001.

^[33]    Legea Republicii Moldova nr.139-XV din 10.05.2001 privind Societatea Crucii Roşii din Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64-66 din 22.06.2001.

^[34]   Legea Republicii Moldova nr.837 din 17.05.1996 cu privire la asociaţiile obşteşti. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.6, 1997.

^[35]Hotărâre cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială nr.1117 din 27.10.2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 151­153 din 27.10.2005.