Vechimea în muncă este unul dintre din cele mai importante fapte juridice care generează naşterea raporturilor de protecţie socială.
In literatura de specialitate vechimea în muncă a fost definită în mod diferit ca: „perioadă în care o persoană a fost încadrată într-o activitate de muncă";[1] „perioadele în care se desfăşoară o muncă sau o altă activitate social-utilă de către un salariat"[2], „perioada de timp în care este prestată o activitate în baza contractului individulal de muncă de către salariat care deja este subiect al raportului juridic de muncă"[3]; „durată de timp în care se prestează o muncă"; „o anumită perioadă de activitate sau de timp în care se efectuează un lucru"[4]; „durata de timp în care se efectuează o muncă sau altă activitate social utilă de către un salariat, deoarece în cazul dat are importanţă anume faptul că vechimea în muncă nu este o categorie pasivă, ci o categorie activă, dispunând de particularităţi dinamice (timp, durată, perioadă)."[5]Aceste difiniţii abordează aspectul cantitativ al noţiunii care poate fi utilizat:
- la stabilirea perioadei de timp în care angajaţii au dreptul de a solicita satisfacerea garanţiilor stipulate la încheierea contractului individual de muncă;
- la determinarea sporului de vechime - în sistemele de salarizare care încă îl mai aplică;
- la acordarea concediului de odihnă anual;
- la derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, confirmarea experienţei într-o anumită meserie/ profesie/ specialitate;
Neajunsul acestor definiţii constă în faptul că ele nu specifică genul de activitate, fiind acceptată doar activitatea de muncă realizată în baza unui contract individual de muncă sau activitatea expres prevăzută de lege (de exemplu, satisfacerea serviciului militar), denumită de doctrinari activitate social utilă.
In literatura juridică vechimea în muncă şi stagiul de cotizare sunt tratate din două puncte de vedere: teoretic - vechimea în muncă este atribuită categoriei de acţiuni, deci poate fi considerată ca un fapt juridic; practic - deoarece vechimea în muncă (stagiul de cotizare) se atribuie la categoria de acţiuni, acumularea stagiului depinde de activităţile persoanei, deci are prezent şi caracterul volitiv. Expirarea unui termen fără prestarea unei activităţi în cazul dat este lipsit de importanţă şi nu produce efecte juridice.[6]
Conceptul vechimea în muncă trebuie studiat sub aspect:
- cantitativ, care prezintă particularităţile dinamice (durata, perioada, timpul) în care a fost prestată activitatea;
- calitativ, care reflectă caracterul, conţinutul şi condiţiile în care se prestează o muncă sau o activitate social utilă.
In opinia autorului L.Ghinţburg, vechimea în muncă include perioada în care s-a prestat orice activitate exercitată de către persoană în timpul vieţii sale. Considerăm această definiţie foarte abstractă, fiindcă omul, trăind în societate, pentru a-şi satisface necesităţile sale vitale, îndeplineşte activităţi cu caracter divers, precum lucrarea lotului de lângă casă, repararea unui obiect ş.a., dar care nu sunt efectuate în baza contractului de muncă. Aşadar, vechimea în muncă include anume acea activitate care este prestată în baza contractului de muncă, precum şi alte activităţi expres prevăzute de actele normative în vigoare (de exemplu, perioada studiilor la instituţia de învăţământ superior, serviciul militar în termen etc.)
Doctrinarul V.Andreev, caracterizând vechimea în muncă, mai stabileşte o trăsătură importantă - remunerarea muncii prestate, astfel atribuind la aceasta şi activităţile exercitate în baza contractului de antrepriză, munca servitorului, pictorului, care reprezintă raporturi de drept civil.
Odată cu implementarea reformei sistemului naţional de asigurare socială, instituţia vechimii în muncă a început să piardă din importanţă, iar conceptul de vechime în muncă treptat a început să iasă din vocabularul nostru. Atunci când vorbim despre drepturi de asigurări sociale, semnificaţia uzuală a vechimii în muncă este deformată, mai exact, vechimea în muncă dispare, cedând locul termenului stagiu de cotizare.
Noţiunea de stagiu de cotizare este formată dintr-o îmbinare a latinescului stagium (etapă, vechime) cu cuvântul francez cotisation (sumă fixă plătită periodic).
Conceptul stagiu de cotizare are o conotaţie preponderent financiară, sugerând o perioadă de timp în care s-a plătit ceva cu scopul de a obţine altceva, adică reprezintă perioada de timp în care o persoană a cotizat (a plătit o sumă de bani) pentru a putea beneficia de anumite drepturi de asigurări sociale (pensii, indemnizaţii etc.).
In literatura juridică stagiul de cotizare mai este denumit vechime în muncă pură sau vechime în muncă restrânsă[7].
Stagiul de cotizare constituie însumarea perioadelor în care persoana asigurată[8] realizează o activitate de muncă şi achită contribuţiile de asigurări sociale de stat.[9]
In opinia doctrinarilor S. Ghimpu, A. Ţiclea şi C. Tufan, pentru ca o perioadă de activitate să fie inclusă în stagiul de cotizare, este necesar să fie cumulate următoarele condiţii: existenţa unui raport juridic de muncă; perioada de timp în care se efectuează o anumită muncă; existenţa efectelor juridice.[10]
Definirea legală a stagiului de cotizare este prevăzută în Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale nr.156-XIV din 14.10.1998. In lumina art.1 şi art.5 alin.(2) şi (2) stagiul de cotizare reprezintă însumarea perioadelor de activitate în care s-au plătit la fondul de pensii contribuţii de asigurări sociale de stat. Prin aceasta şi se deosebeşte stagiului de cotizare de vechimea în muncă.
Este important să reţinem că atunci când vorbim despre vechimea în muncă importanţa ei se manifestă mai mult în raporturile juridice de dreptul muncii, deoarece în funcţie de durata acesteia sunt stabilite: concediile de odihnă anuale suplimentare ale salariaţilor din domeniul economiei naţionale (industrie, construcţii etc.) (art.121 alin.(3) CM RM); dreptul preferenţial la menţinerea la lucru în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal pentru salariaţii care au o mai mare vechime în muncă în unitatea respectivă (art.183 alin.(2) CM RM).[11]
In domeniul dreptului protecţiei sociale conceptul stagiu de cotizare capătă o deosebită importanţă în sfera asigurărilor sociale. De exemplu, conform prevederilor art.15 din Legea privind pensiile de asigurări sociale, pensia integrală pentru limită de vârstă se stabileşte la împlinirea vârstelor standard de pensionare, cu condiţia realizării unui stagiu de cotizare prevăzut;[12] art.6 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale prevede că prestaţiile de asigurări sociale se stabilesc dacă asiguraţii îndeplinesc condiţiile cu privire la stagiul de cotizare.
[1] Захаров M., Тучкова Э. Право социального обеспечения России. Москва: WoltersKluwer, 2004, c. 182.
[2] Idem.
[3] Cu toate acestea cetăţeanul apriori trebuie să dispună de dreptul subiectiv la muncă până la realizarea în practică a acestui drept, până la angajarea în câmpul muncii. Astfel art. 43 din Constituţia Republicii Moldova proclamă: ,, Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţie âmpotriva şomajului ".
[4] Romandaş N. Dreptul protecţiei sociale. Chişinău: Universitas , 2001, p. 77.
[5] Idem.
[6] Idem, p.78.
[7] Исайчева Е.А. Право социального обеспечения - ответы на экзаменационные вопросы. Москва: Экзамен, 2005, с..58.
[8] Conform art.1 din Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale nr.489-XIV din 08.07.1999," aşigurat este persoana fizică, în vârsta aptă pentru muncă, domiciliată în Republica Moldova, înregistrată în calitate de contribuabil la fondul de asigurări sociale pentru a beneficia de pensie proporţional contribuţiilor achitate"
[9] Соловьева А.К., Курочкина В.В, Право социального обеспечения. Москва: Юнити, 2005, с. 68; Мачульская Е.Е., Горбачева Ж.А., Право социального обеспечения. Москва: Книжный мир, 2000, стр. 99.
[10] Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea şi Constantin Tufan. Dreptul securităţii sociale. Bucureşti, 2000.
[11] Codul muncii al Republicii Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.159-162 din 29.07.2003.
[12] Legea nr.156 din 14.10.1998.