Drept

Prestaţiile de asgurări sociale acordate în caz de incapacitate de muncă în Republica Moldova

Detalii
Categorie: Drept
Accesări: 1942
Pin It

  1. Conceptul, trăsăturile şi clasificarea indemnizaţiilor

Sistemul public de asigurări sociale oferă tuturor participanţilor dreptul de a beneficia atât de o protecţie pe termen lung (pensie de asigurări sociale), cât şi de o protecţie pe termen scurt - în cazul incapacităţii temporare de muncă a persoanei - prestaţiile de asigurări sociale, printre care un rol însemnat îl ocupă indemnizaţiile.

Munca în calitate de salariat este o premisă juridică importantă pentru a beneficia de indemnizaţie sau alte prestaţii de asigurări sociale din contul mijloacelor de asigurare socială,[1] fapt confirmat prin prevederile Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări ( în continuare Lege).

Dreptul la prestaţii de asigurări sociale exercitat prin sistemul public de asigurări sociale îl au asiguraţii domiciliaţi în Republica Moldova şi şomerii cu drept la ajutor de şomaj [2]

Indemnizaţiile dispun de un şir de semne juridice distincte, care le delimitează de alte prestaţii de asigurări sociale. Cele mai importante dintre ele sunt:[3]

  1. reglementarea stabilirii şi plăţii tuturor tipurilor de indemnizaţii prin actele normative corespunzătoare, în urma cărora cetăţenii obţin dreptul necondiţionat la unul din tipurile de indemnizaţii;
  2. scopul indemnizaţiilor este orientat spre oferirea unui ajutor bănesc cetăţenilor care, în urma unor riscuri sociale (pierderea temporară a câştigului, mărirea cheltuielilor în familie în legătură cu naşterea copilului etc.), au nevoie de acordarea ei;
  3. independenţa diferitelor tipuri de indemnizaţii de alte izvoare de venit pe care le are persoana care s-a adresat pentru stabilirea lor;
  4. stabilirea indemnizaţiilor în sume concrete;
  5. natura socioalimentară a tuturor tipurilor de indemnizaţii, care se exprimă prin caracterul lor gratuit, independent de acordare ;
  6. limitarea plăţii indemnizaţiei într-un cadru diferenţiat, de exemplu, indemnizaţie ca urmare a pierderii temporare a capacităţii de muncă se acordă muncitorilor până la însănătoşirea lor.

Din cele spuse mai sus, putem concluziona că indemnizaţiile de asigurare socială sunt:

  1. plăţile unice (ajutoare unice) sau periodice (lunare) reglementate prin norme juridice cu caracter social alimentar în scopul garantării unui ajutor cetăţenilor care au nevoie de acordarea lor indiferent, daca dispun sau nu de alte izvoare de venit;[4]
  2. plăţile sociale alimentare periodice în formă bănească, care se acordă sub formă de ajutor de stat cetăţenilor şi sunt acordate în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege în scopul compensării parţiale a pierderii surselor de venit;
  3. plata acordată în scopul compensării parţiale a venitului pierdut în cazurile când realizarea unei munci sau activităţi este imposibilă, din cauza survenirii unor riscuri sociale (incapacitate de muncă, sarcină şi lăuzie etc.).

Indemnizaţiile de asigurare socială se clasifică în funcţie de un şir de criterii: După temeiurile social -juridice de acordare a indemnizaţiilor:[5]

  • indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă ,
  • indemnizaţie pentru invaliditate,
  • indemnizaţie pentru naştere,
  • indemnizaţie pentru ocrotirea bugetului familiei în cazul unor împrejurări excepţionale. După scopul acordării indemnizaţiilor, le putem reuni în trei grupe :
  • care au drept scop înlocuirea salariului pierdut pentru o perioadă scurtă de timp, din cauza faptului că a survenit una din situaţiile: boală, sarcină şi lăuzie, stare de carantină - prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); indemnizaţii de maternitate; indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă;
  • acordate în scopul garantării unui venit suplimentar - indemnizaţii unice la naşterea copilului; indemnizaţii pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.
  • acordate în calitate de ajutor persoanelor care nu au izvoare sau mijloace de existenţă - indemnizaţia de şomaj.

După termenul de plată indemnizaţiile pot fi împărţite în:

  • indemnizaţii unice, care cuprind: indemnizaţii unice la naşterea copilului, indemnizaţii

pentru înmormântare, indemnizaţii pentru tratamentul balneosanatorial, indemnizaţii unice pentru mame singure sau cu mulţi copii. Ele sunt destinate pentru compensarea de o singura dată a cheltuielilor suplimentare, iar uneori pentru înlocuirea de o singură dată a câştigului pierdut sau a unei părţi a lui din contul societăţii.

  • indemnizaţii periodice, acordate în cazuri de boală, sarcină şi lăuzie, în cazuri de carantină, recalificare, protezare etc. Indemnizaţiile periodice (temporare) sunt destinate pentru înlocuirea câştigului pierdut în întreg volum sau parţial, când cetăţeanul are dreptul la primirea lor. Astfel indemnizaţiile în caz de boală vor fi plătite lucrătorului în toate cazurile de survenire a bolii i, ca regulă, pe parcursul întregii perioade a bolii. De exemplu, indemnizaţia pentru boală în cazul îmbolnăvirii de tuberculoză a unui invalid încadrat în câmpul muncii poate fi plătită în decurs de 10 luni în şir.
  • indemnizaţii lunare, care presupun efectuarea plăţilor băneşti regulate, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, reglementate de lege (plata indemnizaţiei pe viaţă sau pe timpul invalidităţii, indemnizaţii persoanelor în vârstă şi invalizilor de gradul I şi II, care nu au surse de existenţă şi dreptul de pensionare).

  1. Noţiunea şi condiţiile de acordare a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă

Drept condiţie social juridică de acordare a indemnizaţiilor este desemnată incapacitatea temporară de muncă (ITM) manifestată prin:

  • imposibilitatea lucrătorului de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu din cauza dereglărilor morfo- funcţionale ale organismului sau schimbărilor patologice, care împiedică continuarea activităţii de muncă într-un termen considerabil de timp;[6]
  • situaţia în care se află asiguratul ca urmare a pierderii aptitudinilor fizice, intelectuale sau a deprinderilor de muncă din cauza unei boli sau a unui accident.[7]

Stabilirea cauzei survenirii incapacităţii temporare de muncă are importanţă juridică pentru stabilirea circumstanţelor apariţiei dreptului la indemnizaţie, durata, mărimea şi ordinea de evidenţă a câştigului în cazul plăţii indemnizaţiei.

Cauzele de survenire a incapacităţii temporare de muncă sunt multiple: boală generală, boală profesională, schilodirea corporală cauzată în timpul exercitării obligaţiilor de muncă, traumă habituală.

Boală generală (afecţiune generală) - 1) tulburare funcţională corporală, intelectuală, senzorială a organismului care influenţează negativ capacitatea normală a organismului uman;[8] 2) stare în care individul îşi pierde capacitatea de a-şi exercita funcţiile şi obligaţiunile obişnuite şi nu este în stare să-şi realizeze în mod normal atribuţiile sale sociale în urma dereglării structurii anatomice şi a funcţiilor lui psihofiziologice .[9]

Boală profesională - afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesiuni, cauzată de factorii nocivi fizici, chimic şi biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme în procesul de muncă.[10]

Schilodirea cauzată prin muncă reprezintă o daună a sănătăţii, care survine în urma unui accident de muncă. 

Specificul tuturor acestor dereglări ale funcţiilor fiziologice ale organismului constă în aceea că ele conduc la diminuarea gradului de vitalitate. Prin reducerea vitalităţii desemnăm orice limitare sau lipsă a capacităţilor de a activa într-un cadru considerat normal pentru om, fiind la rândul său temporară sau permanentă, reversibilă sau ireversibilă.

Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă:

  • prestaţiile unice sau periodice garantate şi reglementate de normele juridice care poartă un caracter soci alimentar, bănesc şi se acordă cetăţenilor în calitate de ajutor material în caz de boală cu pierderea capacităţii de muncă sau traumatism, pentru îngrijirea bolnavului de către un membru al familiei sau altă persoană, pentru tratamentul balneosanatorial, pentru carantină, la transferarea la un alt loc de lucru în caz de îmbolnăvire de tuberculoză sau de o boală profesională; în timpul protezării;
  • plăţile acordate persoanelor care lucrează în baza contractului individual de muncă şi întreprinzătorilor individuali din fondurile asigurării de stat, iar şomerilor - din fondurile de utilizare a forţei de muncă a populaţiei, în cazurile stabilite de lege.[12]

Cadrul legal în baza căruia se stabilesc indemnizaţiile de incapacitate temporară şi alte prestaţii sociale incorporează: Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr.289-XV din 22 iulie 2004; Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale;[13] Instrucţiunea privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical.[14]

Potrivit art.8 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, dreptul la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă se confirmă prin certificat de concediu medical, perfectat în conformitate cu Instrucţiunea privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical.[15]

Instrucţiunea nominalizată determină modul de eliberare a certificatului de concediu medical în baza căruia se acordă următoarele tipuri de concedii sociale plătite: ~ concediu medical; ~ concediu de maternitate; ~ concediu pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă.

Certificatul de concediu medical (în continuare certificat) reprezintă un formular-tip unic, aprobat în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii, ce confirmă dreptul salariatului la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă şi maternitate şi se eliberează de instituţiile medico-sanitare care efectuează expertiza incapacităţii temporare de muncă în conformitate cu legislaţia.[16]

Certificatul constituie un document de ordin statistic, financiar, social şi juridic, fiind eliberat pentru a fi prezentat la locul de muncă de bază a salariaţilor şi ucenicilor asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Certificatul pentru maternitate se eliberează femeilor salariate, ucenicelor şi soţiilor aflate la întreţinerea soţilor salariaţi.

Persoanelor neîncadrate în câmpul muncii nu li se eliberează certificat, cu excepţia şomerilor care beneficiază de ajutor de şomaj. Certificatul se eliberează şi în cazurile în care incapacitatea temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă anual, în perioada de probă sau în ziua concedierii. Certificatul se eliberează pe zile calendaristice.[17]

Asiguraţii sistemului public de asigurări sociale au dreptul la indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă în baza certificatului de concediu medical, eliberat pentru următoarele cazuri[18]:

  1. de boli generale şi accidente nelegate de muncă, traumatism ;
  2. de prevenire a îmbolnăvirilor (carantină);
  3. pentru recuperarea capacităţii de muncă;
  4. de maternitate (sarcină şi lăuzie);
  5. pentru îngrijirea copilului bolnav.

Deci indemnizaţiile se stabilesc numai în baza certificatului de concediu medical, iar în cazul pierderii acestuia - în baza duplicatului eliberat în modul stabilit.[19] Alte documente nu pot servi drept temei pentru stabilirea indemnizaţiei.

Indemnizaţiile se stabilesc din prima zi a pierderii capacităţii de muncă până la restabilirea ei sau până la constatarea de către C.E.M.V. a gradului de invaliditate sau expirarea contractului individual de muncă pe termen.

Condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă sunt specificate în art.6 din Lege:

  1. realizarea unui stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani;
  2. realizarea unui stagiu de cotizare de cel puţin 3 luni, din ultimele 12 luni anterioare producerii riscului asigurat (dacă au un stagiu total de cotizare de până la 3 ani);
  3. desfăşurarea activităţii pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată, inclusiv cei care muncesc la lucrări sezoniere, de cel puţin 12 luni, pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare producerii riscului asigurat. [20]

Doctrina de specialitate vine să completeze aceste condiţii, atenţionând că important la stabilirea indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă este:

  1. survenirea incapacităţii de muncă în timpul lucrului, inclusiv în perioada de încercare;
  2. eliberarea salariatului de la lucru în legătură cu incapacitatea sa temporară de muncă în ordinea stabilită de lege;
  3. faptul eliberării de lucru certificat în mod corespunzător.

Dreptul la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă îl au persoanele care lucrează în baza contractului individual de muncă, adică toţi funcţionarii şi muncitorii, precum şi persoanele asupra căror se răsfrânge asigurarea socială de stat obligatorie - avocaţii, notarii publici ş.a.

Atenţionăm că o condiţie esenţială pentru apariţia dreptului la indemnizaţie de incapacitate temporară de muncă este survenirea incapacităţii neapărat în timpul muncii. Ca excepţie, acest tip de indemnizaţie se stabileşte şi specialiştilor îndreptaţi la lucru în ordinea repartizării lor după absolvirea instituţiei de învăţământ superior, mediu de specialitate, a doctoranturii şi ordinaturii. [21] Indemnizaţia pentru ITM se acordă şi-n cazurile de survenire a ei până la încadrarea în lucru, însă plata acestei indemnizaţii se efectuează din ziua stabilită pentru prezentare la lucru. Persoanelor trimise în altă localitate în cazul survenirii ITM, li se stabileşte şi plăteşte indemnizaţia, dacă în această perioada ei aveau diurna sau plata costului cheltuielilor pentru călătorie. Indemnizaţia pentru ITM se plăteşte şi salariaţilor care s-au îmbolnăvit în timpul soluţionării unui litigiu de muncă privind corectitudinea concedierii şi restabilirea la lucru.

După cum am menţionat, regula este că indemnizaţia pentru ITM se plăteşte din ziua pierderii capacităţii de muncă până la restabilirea ei sau stabilirea invalidităţii. De la această regulă există şi excepţii:

  1. Dacă ITM a survenit din cauza unei traume habituale, indemnizaţia se acordă începând cu a 6-a zi de incapacitate de muncă.
  2. Lucrătorilor temporari şi sezonieri care au devenit temporar incapabili de muncă din cauza unei afecţiuni generale, indemnizaţia se plăteşte pentru toate zilele lucrătoare de boală, dar nu mai mult de 75 de zile calendaristice.
  1. Invalizilor care lucrează indemnizaţia se acordă pentru boala generală nu mai mult de 2 luni consecutiv şi nu mai mult de 3 luni într-un an calendaristic.[22]

Baza de calcul. În conformitate cu art. 7 alin.(1) din Lege baza de calcul a indemnizaţiei o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, din care au fost calculate contribuţiile de asigurări sociale.

Conform art.13, cuantumul lunar al indemnizaţiei se stabileşte diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare:

Durata stagiului de

Baza de calcul

cotizare

stabilită

până la 5 ani

60%

între 5 şi 8 ani

70%

peste 8 ani

100%

Durata stagiului nu

  

contează: tuberculoză,

100%

SIDA;

  

cancer

  

In cazul în care lunile luate în calcul, conform alin.(1), sunt lucrate incomplet din motive întemeiate, la determinarea bazei de calcul se ia în considerare venitul asigurat din lunile calendaristice lucrate complet în perioada respectivă.

Dacă asiguratul a lucrat mai puţin de 6 luni, baza de calcul este venitul mediu lunar asigurat, realizat în lunile calendaristice lucrate integral, iar în cazul când a realizat un stagiu de cotizare mai mic de o lună calendaristică, se ia în considerare venitul asigurat din zilele lucrate.

În cazul lipsei motivate a venitului asigurat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii în care s-a produs riscul asigurat, baza de calcul este salariul tarifar sau salariul de funcţie al beneficiarului.

  1. Prestaţii pentru incapacitate temporară de muncă condiţionate de boli generale sau accidente în afara muncii

3.1. Indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, în caz de boli generale şi accidente nelegate de muncă.

Conform art. 9 din Lege şi pct.17 din Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale,[23] indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în caz de boli generale şi accidente nelegate de muncă, se stabileşte:

pentru cel mult 180 de zile în cursul unui an calendaristic şi începe din prima zi de concediu medical. Începând cu a 120-a zi, indemnizaţia se plăteşte în cazul prelungirii concediului medical avizat de Consiliul Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii.

În baza art.10 alin.(2) din Lege, dacă există temeiuri motivate privind posibilitatea recuperării capacităţii de muncă şi în scopul evitării încadrării în grad de invaliditate, precum şi al menţinerii asiguratului în activitate, medicul curant poate propune CEMV prelungirea concediului medical peste 180 de zile, cel mult cu 30 zile. În acest caz, în funcţie de evoluţia cazului şi de rezultatele acţiunilor de recuperare, CEMV ia atitudine privind prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, transferul temporar la o altă muncă, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii profesionale sau încadrarea în grad de invaliditate.

Dacă CEMV a decis încadrarea în grad de invaliditate, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în baza art.11, se plăteşte până la data la care persoanei i s-a stabilit grad de invaliditate, fără a se depăşi perioada maximă pentru care se acordă indemnizaţie;

  1. persoanelor angajate în sectorul agrar, angajate în baza contractului individual de muncă pe durată determinată ce nu depăşeşte un an, inclusiv celor angajaţi la lucrări sezoniere, şi şomerilor, în perioada de acordare a ajutorului de şomaj, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă li se acordă pentru o perioadă de până la 30 de zile în cursul unui an calendaristic.
  2. asiguraţilor cu contract individual de muncă pe durată determinată ce depăşeşte un an indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă li se acordă pe o durată de 180 de zile calendaristice.
  3. tuturor asiguraţilor care sunt temporar incapabili de muncă din cauza tuberculozei, ŞIDA sau cancer de orice tip, cu avizarea CEMV, perioada pentru care se acordă indemnizaţia pentru incapacitate de muncă este de cel mult un an pe parcursul ultimilor 2 ani.
  4. indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu sarcina se acordă pe durata concediului medical fără restricţii, inclusiv şomerilor;
  5. indemnizaţia se stabileşte şi în cazul în care incapacitatea de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă anual (de bază sau suplimentar). Acesta din urmă se prelungeşte cu durata incapacităţii temporare de muncă ce a avut loc în timpul concediului;
  6. în cazul în care incapacitatea temporară de muncă survine în timpul concediului neplătit, concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani sau când întreprinderea (secţia) staţionează, indemnizaţia nu se stabileşte. Dacă incapacitatea temporară de muncă durează după data expirării concediului neplătit, concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani sau după data reluării activităţii întreprinderii (secţiei), indemnizaţia se stabileşte de la această dată;
  7. în cazul în care incapacitatea temporară de muncă a survenit în timpul staţionării întreprinderii (secţiei) şi pentru această perioadă asiguraţii sunt remuneraţi şi achitate contribuţiile respective de asigurări sociale, indemnizaţia se stabileşte pentru perioada respectivă;
  8. în cazul în care incapacitatea temporară de muncă survine înainte de începerea concediului neplătit sau a concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, concediile menţionate se consideră amânate şi indemnizaţia se stabileşte în bază generală;
  9. pentru incapacitatea temporară de muncă survenită în timpul concentrărilor militare sau concediului suplimentar în legătură cu studiile în instituţiile de învăţământ superior, fără întreruperea activităţii de muncă, indemnizaţia se stabileşte de la data la care salariatul urma să reîncepă activitatea de muncă;
  10. în caz de traumatism la domiciliu, inclusiv traumatism la domiciliu provocat de calamităţi naturale (cutremur de pământ, inundaţii, alunecări de teren ş.a.) sau viciu anatomic al salariatului, indemnizaţia se stabileşte pentru toată perioada de incapacitate temporară de muncă, începând din prima zi.

Conform pct.18 din Regulament, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă nu se stabileşte asiguratului în cazul în care461:

  1. îşi cauzează premeditat daune sănătăţii;
  2. şi-a pierdut capacitatea de muncă în urma comiterii unei crime;
  3. a urmat tratament forţat, conform hotărârii judecătoreşti, cu excepţia handicapului psihic;
  4. se află în detenţie sau în proces de expertizare medico-legală. Indemnizaţia plătită neîntemeiat urmează a fi restituită prin hotărâre judecătorească.
  • Indemnizaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină). Potrivit art.14 din Lege şi pct.19 din Regulament, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, se stabileşte asiguratului căruia i se interzice să-şi continue activitatea din cauza carantinei, pe o durată stabilită prin certificat de concediu medical, eliberat conform legislaţiei în vigoare indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină).462
  • Indemnizaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă. Potrivit art.15 din Lege şi pct.20 din Regulament, se stabileşte indemnizaţia pentru recuperarea capacităţii de muncă463 în legătură cu:
    1. protezare ortopedică;
    2. tratament balneosanatorial.

Indemnizaţia în legătură cu protezare ortopedică se acordă în cazul în care asiguratul este internat în staţionar pentru protezare şi/sau pentru intervenţie ortopedică, pe toată perioada de aflare în staţionar.

In caz de tratament balneosanatorial (ambulatoriu, staţionar), indemnizaţia se stabileşte dacă durata concediului anual (de bază şi suplimentar) nu este suficientă pentru efectuarea tratamentului şi deplasarea tur-retur la aceste instituţii. In cazul în care concediul anual a fost folosit înainte de plecarea la tratament balneosanatorial, durata concediului (de bază şi suplimentar) se exclude din perioada pentru care se

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.108 din 3 februarie 2005.

acordă indemnizaţia respectivă, iar salariatului i se acordă un concediu neplătit pe o durată echivalentă cu concediul anual.

Asiguratului trimis, în modul stabilit, pentru tratament recuperatoriu în instituţiile balneosanatoriale, nemijlocit din secţiile spitaliceşti ale instituţiilor medico-sanitare, după infarct miocardic sau după o intervenţie chirurgicală (şutare aortocoronariană, anevrism aortic, ulcer stomacal sau duodenal, colecistită calculoasă) indemnizaţia se stabileşte pentru toată perioada aflării în sanatoriu.

Unuia dintre părinţii asiguraţi (tutorelui sau curatorului), care educă un copil invalid în vârstă de până la 16 ani, indemnizaţia se stabileşte pentru întreaga perioadă de tratament balneosanatorial al copilului invalid (luând în considerare şi deplasarea tur-retur), la prezentarea prescripţiei medicale despre necesitatea îngrijirii individuale a copilului, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice.

3.4. Stabilirea şi plata indemnizaţiilor. După cum am menţionat anterior, stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporara de munca se efectuează în conformitate cu Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.108 din 3 februarie 2005.[24]

S-a constatat că, în baza Regulamentului nominalizat, stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor se efectuează de către unitatea economică în care îşi desfăşoară activitatea de bază angajatul (unde se păstrează carnetul de muncă) prin contract individual de muncă şi de către casele teritoriale de asigurări sociale - pentru celelalte categorii de asiguraţi. Şomerilor li se acordă indemnizaţii de către agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Indemnizaţiile se stabilesc din prima zi a pierderii capacităţii de muncă până la restabilirea ei sau până la constatarea de către CEMV a gradului de invaliditate sau expirarea contractului individual de muncă pe termen.

Termenele de stabilire (în zile ) a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale au fost indicate în pct.3.1-4.3.

Indemnizaţiile stabilite, dar neâncasate la timp, se plătesc retroactiv pe o perioadă de cel mult 3 ani anterior datei solicitării.

Indemnizaţiile neplătite la timp din vina organului care le stabileşte şi/sau le plăteşte se achită fără nici o limitare în termen.

Plata indemnizaţiilor se efectuează din contul mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat, cu excepţia indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională, care, pentru primele 20 de zile, se plăteşte de către angajator din mijloacele proprii.

S-a constatat că dreptul la indemnizaţii se confirmă prin certificat de concediu medical, eliberat în modul aprobat de Guvern. Alte documente nu pot servi drept temei pentru stabilirea indemnizaţiei.

În caz de pierdere a certificatului, instituţia medicosanitară prin decizia Consiliului Medical Consultativ, eliberează un duplicat, în temeiul demersului în scris al agentului economic şi cererii persoanei care a pierdut certificatul.

În cazul deteriorării certificatului, instituţia medico-sanitară care l-a eliberat, prin decizia Consiliului Medical Consultativ al instituţiei medico-sanitare, eliberează un duplicat, în temeiul cererii în scris a persoanei căreia îi aparţine acest certificat. Certificatul deteriorat se anexează la cotorul respectiv pentru păstrare ulterioară.

În ambele cazuri, pe formularul-duplicat se efectuează inscripţia "Duplicat" care se confirmă prin aplicarea parafei instituţiei medico-sanitare, iar în documentaţia medicală primară se face menţiunea corespunzătoare. [25]

S-a menţionat că baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie venitul mediu lunar realizat în ultimele 6 luni calendaristice, premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate contribuţiile de asigurări sociale. Venitul mediu lunar asigurat, luat în calcul la determinarea mărimii indemnizaţiilor, nu poate depăşi 3 salarii medii lunare pe ţară prognozate.

În cazul în care lunile luate în calcul sunt lucrate incomplet din motive întemeiate, la determinarea bazei de calcul se ia în considerare venitul asigurat din lunile calendaristice lucrate complet în perioada respectivă.

In cazul în care lunile luate în calcul sunt lucrate incomplet din motive neîntemeiate, venitul mediu lunar asigurat se va determina prin împărţirea venitului asigurat din această perioadă la numărul zilelor lucrătoare stabilite pentru perioada respectivă.

Dacă asiguratul a lucrat mai puţin de 6 luni, baza de calcul este venitul mediu lunar asigurat, realizat în lunile calendaristice lucrate integral. In cazul în care asiguratul a realizat un stagiu de cotizare mai mic de o lună calendaristică, se ia în considerare venitul asigurat din zilele lucrate, care se împarte la numărul zilelor lucrate şi se înmulţeşte cu numărul zilelor lucrătoare pentru o lună (25,4 zile lucrătoare pentru săptămâna de lucru de 6 zile şi, respectiv, 21,1 zile pentru săptămâna de lucru de 5 zile).

In cazul lipsei motivate a venitului asigurat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii în care s-a produs riscul asigurat, baza de calcul este salariul tarifar sau salariul de funcţie al beneficiarului.

In cazul în care persoana desfăşoară activităţi în mai multe unităţi şi în fiecare este asigurată, conform legislaţiei, indemnizaţia se calculează în funcţie de venitul total asigurat. Venitul asigurat se va confirma prin certificate eliberate de fiecare din unităţile economice în care îşi desfăşoară activitatea salariatul.

In stagiul de cotizare se includ toate perioadele contributive de la prima zi de activitate a salariatului până la data survenirii riscului asigurat, conform datelor carnetului de muncă, iar după implementarea evidenţei personificate în sistemul de asigurări sociale - conform certificatului eliberat de către organele asigurărilor sociale.

In stagiul de cotizare se includ perioadele de îndeplinire a serviciului militar în termen sau cu termen redus, perioada de îngrijire a unui copil până la vârsta de 3 ani de către unul din părinţi sau de tutore, în caz de deces al ambilor părinţi, şi perioada de primire a ajutorului de şomaj.

Plata indemnizaţiilor se efectuează.

  1. după depunerea certificatului de concediu medical odată cu achitarea salariului pe luna respectivă - în cazul asiguraţilor cu contract individual de muncă; [26]
  2. la data depunerii certificatului de concediu medical sau în cel mult 10 zile de la această dată - în cazul celorlalte categorii de salariaţi şi şomerilor.

Indemnizaţia de maternitate se plăteşte o singură dată pentru întreaga perioadă de concediu de maternitate.

Indemnizaţia se plăteşte beneficiarului, reprezentantului legal al acestuia sau persoanei de

încredere. [27]

Indemnizaţia stabilită pentru luna în curs şi neplătită asiguratului decedat se plăteşte soţului (soţiei) supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, persoanei care dovedeşte că l-a îngrijit până la data decesului.

Indemnizaţia neplătită la timp din vina organului care o stabileşte sau o plăteşte se plăteşte integral soţului (soţiei) supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, persoanei care dovedeşte că a îngrijit asiguratul decedat.

Plata indemnizaţiei încetează începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul:

  1. a decedat;
  2. nu mai întruneşte condiţiile legale pentru acordarea indemnizaţiei;
  3. şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat cu care Republica Moldova nu a încheiat convenţii de asigurări sociale.

Plata indemnizaţiei încetează în cazul obţinerii indemnizaţiei în baza unor acte false.

In cazul în care CEMV a decis încadrarea în grad de invaliditate, indemnizaţia se plăteşte până la data la care persoanei i s-a stabilit acest grad, fără a se depăşi perioada maximă pentru care se acordă indemnizaţia respectivă.

In cazul în care incapacitatea temporară de muncă a început să decurgă în timpul funcţionării şi continuă în perioada staţionării întreprinderii (secţiei), indemnizaţia pentru perioada staţionării se plăteşte în aceeaşi mărime ca şi salariul lucrătorilor de aceeaşi profesie şi calificare pentru această perioadă, dar nu mai mare decât indemnizaţia calculată conform pct.23 şi 25 din Regulament.

Dacă incapacitatea temporară de muncă a început în perioada staţionării întreprinderii (secţiei) şi, în această perioadă, timpul de staţionare a persoanelor asigurate a fost retribuit cu defalcarea contribuţiilor respective de asigurări sociale, indemnizaţia pentru perioada staţionării se plăteşte. Indemnizaţia nu se plăteşte în cazul în care plata pentru timpul staţionării persoanelor asigurate nu este stabilită.

Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională se stabileşte în temeiul Legii asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr.756-XIV din 24 decembrie 1999.

Indemnizaţia se plăteşte pentru zilele lucrătoare din primele 20 de zile calendaristice, calculate de la data pierderii temporare a capacităţii de muncă, de către angajator, din mijloacele proprii, iar din a 21 -a zi - din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.

In cazul falimentului angajatorului, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, ce a început să curgă anterior acestei situaţii, se plăteşte analogic salariului, în temeiul art.54 din Legea insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001, din contul bugetului asigurărilor sociale de stat. [28]

Ordinea de contestare a deciziilor organelor ce stabilesc şi plătesc indemnizaţiile. Controlul asupra corectitudinii stabilirii, calculării şi plăţii indemnizaţiilor de asigurări sociale îl exercită Casa Naţională de Asigurări Sociale, Departamentul Control Financiar şi Revizie şi structurile lor teritoriale. [29]Angajatorul sau funcţionarii caselor teritoriale de asigurări sociale din a căror vină au fost stabilite şi plătite necuvenit sume de la bugetul asigurărilor sociale de stat, ca urmare a nerespectării prevederilor legislaţiei în vigoare, sunt obligaţi să le restituie. [30]

Sumele plătite fără temei legal, ca urmare a prezentării unor acte false, se reţin din contul persoanelor care le-au primit în mod necuvenit. Sumele nerecuperate de la beneficiarii decedaţi nu se urmăresc.

Litigiile ce ţin de aplicarea Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale se soluţionează de Casa Naţională de Asigurări Sociale, a cărei decizie poate fi atacată în instanţă de judecată, conform legislaţiei în vigoare [31]

  1. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale

4.1. Noţiunea, clasificarea şi cercetarea accidentelor de muncă.

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constituie o parte integrantă din sistemul public de asigurări sociale obligatorii, prin care se garantează persoanelor asigurate un ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii pentru diminuarea şi compensarea consecinţelor şi prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

Dreptul la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale este reglementat prin Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale,[32] în baza căruia iau naştere raporturile de asigurare socială pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Aceste raporturi sunt specifice şi asigură protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: diminuarea capacităţii de muncă, pierderea capacităţii de muncă, deces ca urmare a accidentului de muncă sau a bolii profesionale.

Scopul asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în acordarea unui ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii de către CNAS persoanelor asigurate întru:

  • diminuarea şi compensarea consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
  • promovarea securităţii muncii şi a prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

In acest sens au fost conturate următoarele obiective: prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; reabilitarea medicală şi profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora; acordarea de prestaţii şi indemnizaţii în bani, în condiţiile legii.

In conformitate cu art.3 din Lege, sunt asiguraţi, în mod obligatoriu, pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi se denumesc asiguraţi:

  1. cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova, în bază de contract individual de muncă, încheiat cu un angajator din Republica Moldova;
  2. cetăţenii Republicii Moldova care desfăşoară activitate în străinătate, în baza dispoziţiei legale a unui angajator din Republica Moldova;
  3. persoanele care desfăşoară activitate în funcţii elective sau sunt numite în autorităţile publice, pe durata mandatului, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate cu cele ale persoanelor prevăzute la lit.a).

În conformitate cu Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă , aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1361 din 22 decembrie 2005 [33] accidentele se clasifică în: accidente de muncă şi accidente în afara muncii.

Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:

  1. în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;
  2. înainte de începerea sau după încetarea lucrului, când salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare - unitate) până la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;
  3. în timpul pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
  4. în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;
  5. în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, până la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau până la o altă unitate şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
  6. în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;
  7. în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a),b),c),d) şi f) ale prezentului punct;
  8. în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţământ, între angajator, elevi şi studenţi.
  9. Clasificarea accidentelor

Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, cauza directă a căruia este determinată de fapte ce nu au legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere, folosire a mijloacelor de producţie în scopuri personale fără permisiunea angajatorului sau conducătorului, comitere a unui furt din avutul unităţii, angajatorului persoană fizică şi altele de acest gen). Activităţile, actele sau faptele menţionate în prezentul punct trebuie să fie confirmate prin documente corespunzătoare.

Accidentele de muncă şi accidentele în afara muncii (în continuare - accidente) se divizează în trei tipuri:

  1. accident care produce incapacitate temporară de muncă - eveniment ce a provocat pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de cel puţin o zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;
  2. accident grav - eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;
  3. accident mortal - eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de expertiză medico-legală în modul stabilit.

Accidentele se clasifică în:

  • accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat;
  • accident colectiv, în urma căruia sunt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi cauză, minimum doi salariaţi.

Prin boală profesională înţelegem afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesiuni, cauzată de factorii nocivi fizici, chimic şi biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme în procesul de muncă.

Distincţia dintre accidente de muncă şi boli profesionale constă în următoarele:

Boala profesională este cauzată de influenţa sistematică a factorilor nocivi caracteristici profesiei date sau din cauza acţiunii sistematice a condiţiilor de muncă caracteristice unei sau altei ramuri de producţie.

Accidentul de munca este un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului şi boala survine pe neaşteptate după o singură influenţă a factorilor nocivi.

Cercetarea accidentelor de muncă

Comunicarea despre producerea accidentelor se realizează de către accidentat sau martor ocular, care este obligat să anunţe imediat despre accidentul produs conducătorul său direct sau oricărui conducător superior al acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor.

Conducătorul, fiind anunţat despre accident:

  • va organiza acordarea ajutorului medical accidentatului şi, dacă va fi necesar, îl va transporta la o instituţie medicală de la care va solicita certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia;
  • va evacua, după caz, personalul de la locul accidentului;
  • va informa angajatorul despre accidentul produs;
  • va menţine neschimbată situaţia reală, în care s-a produs accidentul, până la primirea acordului persoanelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei situaţii ar provoca alte accidente ori ar periclita viaţa sau sănătatea altor persoane. In cazul în care se impune modificarea situaţiei reale, în care s-a produs accidentul, în prealabil se vor face fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul, se vor aduna probe, materiale ce pot furniza informaţii despre accidentul produs, pentru a fi predate persoanelor care efectuează cercetarea.

Angajatorul va comunica imediat despre producerea accidentelor la locul de muncă (prin telefon sau prin orice alte mijloace de comunicare) Inspecţiei Muncii, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi, după caz, forului superior, organului sindical de ramură sau interramural, organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică, Centrului de Medicină Preventivă teritorial (în cazurile de intoxicaţie acută).

In cazul producerii accidentelor grave şi mortale, va comunica suplimentar comisariatului de poliţie din raza raionului sau sectorului în care s-a produs accidentul.

Dacă printre accidentaţi se vor afla salariaţi ai altor unităţi din ţară sau din străinătate, angajatorul la care s-a produs accidentul va comunica imediat despre aceasta administraţiei unităţii respective şi reprezentanţei diplomatice a ţării cetăţenia căreia o avea accidentatul (în cazul accidentului mortal al salariatului unei unităţi din străinătate, detaşat în interes de serviciu la o unitate din Republica Moldova).

Instituţia medicală care acordă asistenţă accidentatului este obligată să anunţe Inspecţia Muncii sau inspectoratul teritorial de muncă, în raza căruia se află, datele cunoscute ce ţin de identitatea accidentatului şi a unităţii în care s-a produs accidentul.

Comunicarea despre producerea accidentelor va cuprinde următoarele date:

  • denumirea, adresa unităţii sau a angajatorului persoanei fizice;
  • numele, prenumele, starea familială, vârsta şi profesia accidentatului / accidentaţilor;
  • data şi ora producerii accidentului;
  • locul şi circumstanţele care se cunosc în legătură cu accidentul produs;
  • caracterul vătămării violente a organismului accidentatului;
  • numele şi funcţia persoanei care a transmis comunicarea, numărul telefonului de legătură.

Procedura de cercetare a accidentelor de muncă. Scopul cercetării accidentelor de muncă constă

în clasificarea lor, determinarea circumstanţelor, cauzelor şi încălcărilor actelor normative şi altor reglementări ce au condus la accidentarea salariaţilor, stabilirea persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative şi a măsurilor corespunzătoare întru prevenirea unor asemenea evenimente.

Accidentele grave şi mortale produse la locul de muncă sunt cercetate de Inspecţia Muncii, cele soldat cu incapacitate temporară de muncă - de comisia angajatorului, iar în unele cazuri - de Inspecţia Muncii (în cazul în care angajatorul nu dispune de posibilitatea de a constitui o comisie de cercetare a evenimentului).

La cercetarea accidentelor au dreptul să participe, după caz, reprezentanţii împuterniciţi ai forului superior, ai autorităţilor administraţiei publice locale (specialişti pentru protecţia muncii), CNAS şi ai organului sindical, Centrului de Medicină Preventivă teritorial, precum şi să asiste persoanele care reprezintă, în modul stabilit, interesele accidentaţilor sau ale familiilor acestora. La cercetarea accidentelor care s-au produs la obiectele supuse controlului organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică au dreptul să participe şi reprezentanţii împuterniciţi ai acestor organe.

Persoanele desemnate să cerceteze accidentele au dreptul să pună întrebări şi să ia declaraţii de la orice persoană cu funcţie de răspundere, salariat, persoană ce deţine informaţii referitoare la accident, să examineze orice documente ale angajatorului necesare pentru identificarea circumstanţelor şi cauzelor producerii accidentelor şi să dispună, după caz, efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de producţie.

Fiecare participant la cercetarea unui accident, pe parcursul desfăşurării acesteia, în prezenţa inspectorului de muncă, are dreptul să pună întrebări persoanelor cu funcţii de răspundere, salariaţilor, persoanelor ce deţin informaţii referitoare la accident, să înainteze propuneri şi, după caz, să-şi expună în scris opinia privind circumstanţele, cauzele producerii accidentului şi despre persoanele care au încălcat actele normative şi alte reglementări, ce au condus la producerea accidentului. Opinia va fi înaintată persoanelor care cercetează evenimentul spre a fi inclusă în dosarul de cercetare.

Cercetarea accidentelor în afara muncii se va efectua în modul stabilit de prezentul Regulament. Comisia unităţii, iar, după caz, inspectorul de muncă, va finaliza cercetarea, cu întocmirea în formă liberă a unui proces-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii, în care vor fi expuse doar circumstanţele şi cauzele producerii acestui eveniment. Procesul-verbal întocmit de comisia unităţii va fi aprobat de conducătorul unităţii respective, cu aplicarea ştampilei unităţii. Inspectorul de muncă va întocmi procesul- verbal pe blancheta cu antet a inspectoratului teritorial de muncă.

Dacă angajatorul nu a comunicat accidentul produs, un atare accident poate fi cercetat şi în baza cererii depuse de persoanele interesate.

Cercetarea accidentelor cu incapacitate temporară de muncă se realizează în termen de cel mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul desemnând prin dispoziţie scrisă comisia de cercetare, care va fi formată din cel puţin trei persoane:

  • conducătorul serviciului (specialist) pentru protecţia muncii;
  • un reprezentant al angajatorului;
  • un reprezentant al sindicatului (salariaţilor);
  • în unele cazuri de Inspecţia Muncii.

Persoanele desemnate în comisia de cercetare trebuie să dispună de pregătire tehnică respectivă şi să nu facă parte din persoanele care aveau obligaţia de a organiza, controla sau conduce procesul de muncă la locul unde s-a produs accidentul.

Accidentul suportat de salariatul unei unităţi în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu la o altă unitate va fi cercetat de către comisia unităţii la care s-a produs accidentul, cu participarea reprezentantului unităţii al cărei salariat este accidentatul. Un exemplar al dosarului de cercetare va fi expediat unităţii al cărei salariat este accidentatul.

Accidentul suportat de salariatul unităţii care efectuează lucrări pe un sector repartizat acesteia de o altă unitate va fi cercetat de unitatea ce efectuează lucrările respective.

Accidentele suportate de elevi şi studenţi în timpul când prestează munca sau îşi desfăşoară practica profesională în unităţi vor fi cercetate de comisia unităţii, cu participarea reprezentantului instituţiei de învăţământ.

De la data emiterii dispoziţiei respective, comisia unităţii va cerceta circumstanţele şi cauzele producerii accidentului, va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, procesul-verbal de cercetare (vezi anexele), care ulterior va fi aprobat şi semnat de către angajator în termen de 24 ore. Accidentele cercetate de Inspecţia Muncii se vor finaliza cu întocmirea unui proces-verbal de cercetare (vezi anexele) pe blancheta cu antet a inspectoratului teritorial de muncă respectiv.

Cercetarea accidentelor grave şi mortale se realizează de către Inspecţia Muncii, care va desemna inspectorii de muncă ce vor efectua cercetarea accidentelor fără a se preta influenţelor de orice fel. La cererea Inspecţiei Muncii sau unităţii, instituţia medicală care acordă asistenţă accidentatului va elibera, în termen de 24 de ore, certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia, iar instituţia de expertiză medico-legală, în termen de 5 zile după finalizarea expertizei, va elibera Inspecţiei Muncii, în mod gratuit, concluzia din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului.

Evenimentul produs în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu cu transport auto, aerian, fluvial, naval sau feroviar va fi cercetat în conformitate cu prevederile Regulamentului, folosind, după caz, materialele de cercetare întocmite de organele de supraveghere a traficului.

Organele de supraveghere a traficului, în temeiul unui demers, vor elibera angajatorului sau inspectorului de muncă, în termen de 5 zile de la momentul finalizării cercetării, concluzia asupra cauzelor producerii accidentului şi persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative.

De la data emiterii dispoziţiei de cercetare a accidentului, inspectorul de muncă va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 30 de zile (cu excepţia cazurilor care necesită expertize tehnice, situaţiilor în care Inspecţia Muncii poate prelungi termenul până la obţinerea documentelor necesare şi rezultatelor expertizelor), procesul-verbal de cercetare (conform anexei nr.2 la prezentul Regulament) pe blancheta cu antet a inspectoratului teritorial de muncă respectiv.

Finalizarea cercetării accidentelor are loc prin întocmirea dosarului de cercetare, ale cărui materiale vor fi paginate şi şnuruite cuprinzând:

  1. procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă (în cazul accidentelor colective, procesul- verbal se va întocmi pentru fiecare accidentat);
  2. procesul-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii;
  3. opiniile participanţilor la cercetarea accidentului (după caz);
  4. declaraţiile accidentaţilor (dacă va fi posibil);
  5. declaraţiile persoanelor care au obligaţia să asigure măsurile de protecţie a muncii la locul de muncă unde s-a produs accidentul;
  6. declaraţiile martorilor oculari;
  7. fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul;
  8. alte acte şi documente necesare pentru clarificarea circumstanţelor şi cauzelor ce au condus la producerea accidentului;
  9. încheierea expertizei tehnice (dacă este necesară);
  10. certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului accidentatului; k) concluzia din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului (în cazul accidentelor mortale).

Inspectorul de muncă va expedia, în termen de cel mult 3 zile de la data semnării procesului-verbal de cercetare, cât un exemplar al dosarului de cercetare al accidentului: Inspecţiei Muncii, organului de poliţie, inspectoratului teritorial de muncă, unităţii respective, după caz, organelor şi instituţiilor ai căror reprezentanţi au participat la cercetare. Originalul dosarului de cercetare a accidentului se expediază unităţii şi, după caz, autorităţii administraţiei publice locale care înregistrează şi ţine evidenţa accidentelor produse la angajatori persoane fizice.

Dacă Inspecţia Muncii va constata că la cercetarea accidentului au fost comise erori sau au apărut noi circumstanţe ale producerii accidentului, inspectorul general de stat al muncii este în drept să dispună o cercetare nouă sau suplimentară a accidentului în cauză.

Înregistrarea şi evidenţa accidentelor. Accidentele de muncă se înregistrează şi se ţin în evidenţă separat de accidentele din afara muncii.

Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţi, ale căror salariaţi sunt sau au fost accidentaţii, iar cele produse la angajator persoană fizică se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către autoritatea administraţiei publice locale (primărie) pe teritoriul căreia este înregistrat contractul individual de muncă.

Accidentele suferite de elevi şi studenţi în timpul prestării muncii sau în cadrul practicii profesionale la unităţi se înregistrează de unitate.

Dosarele de cercetare a accidentelor se ţin în evidenţă şi se păstrează la unitate (primărie) timp de 50 de ani, iar la organele interesate - în funcţie de necesitate.

In cazul lichidării unităţii (primăriei) sau a imposibilităţii de a asigura integritatea documentelor, dosarele de cercetare a accidentelor se vor transmite spre păstrare arhivei de stat.

Unităţile (primăriile) vor raporta anual organelor de statistică, în modul stabilit, despre situaţia statistică a accidentelor de muncă înregistrate în perioada de referinţă.

4.2. Caracteristica prestaţiilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Conform art.9 din Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale, sunt stabilite următoarele prestaţii şi indemnizaţii de asigurare pentru persoanele asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale:

  • prestaţii pentru reabilitare medicală;
  • prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă;
  • prestaţii pentru reabilitarea profesională;
  • indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
  • indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă;
  • indemnizaţie de invaliditate;
  • indemnizaţie de deces.

4.2.1. Prestaţii pentru reabilitare medicală.

Legiuitorul, în art.9 alin.(2), menţionează că prestaţiile pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă au prioritate faţă de indemnizaţii.

In corespundere cu art. 10 din Lege asiguraţii au dreptul la tratament medical corespunzător în cazul deficienţelor de sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum urmează:

  1. tratament ambulatoriu;
  2. analize medicale şi medicamente;
  3. asistenţă medicală de urgenţă;
  4. servicii medicale în spitale şi clinici specializate;
  5. servicii de chirurgie plastică şi reparatorie;
  6. servicii de fizioterapie.

Obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor medicale cade în sarcina asigurătorului, acordate în scopul tratamentului sau reabilitării persoanei asigurate, care a suferit în urma unui caz asigurat suplimentar celor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Pentru a diminua sau compensa urmările deficienţelor de sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, asiguraţii, în cazurile stabilite de medicul expert al asigurătorului, au dreptul la:

  1. îngrijire specială;
  2. tratament sanatorial;
  3. acoperirea cheltuielilor de transport pentru vizitarea instituţiilor medicale, sanatoriilor şi a cheltuielilor însoţitorului;
  4. materiale şi articole medico-sanitare pentru corectarea auzului şi văzului;
  5. proteze, aparate ortopedice şi încălţăminte ortopedică specială;
  6. mijloace auxiliare (scaun cu rotile, cărucior etc.). Acest drept se referă şi la acoperirea cheltuielilor pentru repararea lor.

Lista materialelor, articolelor şi mijloacelor destinate diminuării sau compensării urmărilor deficienţelor de sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale se aprobă de către Guvern, la propunerea Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

  • Prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă. Recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor se efectuează după programe individuale de recuperare, care se stabilesc de către medicul expert al asigurătorului de comun acord cu asiguratul[34] în funcţie de natura leziunilor şi pronosticul bolii, în baza programelor-cadru de recuperare, elaborate de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi aprobate de Guvern.

Conform art.11 din lege asigurătorul are umătoarele obligaţii: să suporte cheltuelile generate de tratamentul medical, cazare şi masă în unităţile medicale; să achite prestaţiile acordate pentru prevenirea diminuării ori pierderii capacităţii de muncă şi a necesităţii de îngrijire permanentă.

Conform programului individual de recuperare, medicul expert al asigurătorului, după caz, stabileşte tipul protezei necesare şi programul de acomodare cu proteza respectivă. Măsurile de protezare trebuie să asigure, în primul rând, posibilitatea reintegrării profesionale, iar dacă acest lucru nu este posibil - creşterea gradului de autoservire.

  • Prestaţii pentru reabilitarea profesională. Prestaţiile pentru reabilitarea profesională se acordă, în baza art.13, de către asigurător la solicitarea asiguraţilor care nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă, dar care, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, nu mai pot desfăşura activitatea conform calificării.

Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru reabilitarea profesională: costul cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare; plata indemnizaţiei pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare.

Indemnizaţia de restabilire a calificării sau de recalificare, pe durata cursurilor, se acordă lunar şi constituie 70% din salariul lunar asigurat al asiguratului pe luna premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată boala profesională. Indemnizaţia se acordă numai în cazul în care asiguratul nu beneficiază, pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de pensie de invaliditate.

Indemnizaţia se acordă cu condiţia că asiguratul respectă dispoziţiile asigurătorului cu privire la:

  1. instituţia unde urmează a se desfăşura cursurile de restabilire a calificării sau de recalificare;
  2. programul de instruire.

4.2.4. Indemnizaţe pentru incapacitate temporară de muncă acordată în caz de accident de muncă sau boală profesională.

Conform art.14 din Lege, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se acordă pe durata incapacităţii temporare de muncă cauzate de un accident de muncă sau de o boală profesională în baza certificatului medical, eliberat conform legislaţiei, şi documentelor de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a îmbolnăvirii profesionale, întocmite de autorităţile competente.

Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă constituie 100% din salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională.

Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se plăteşte pentru zilele lucrătoare din primele 20 de zile calendaristice, calculate de la data pierderii temporare a capacităţii de muncă, de către angajator, din mijloacele proprii, iar din a 21-a zi - de către structurile teritoriale ale CNAS, din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Termenele de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă:

  • până la 180 de zile, în intervalul de un an, şi se calculează din prima zi de concediu medical;
  • în situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului, medicul curant din instituţia medicală, stabilită conform prevederilor art.12 din prezenta Lege, poate propune, conform legislaţiei, prelungirea concediului medical peste 180 de zile, dar nu mai mult decât cu 30 de zile. Medicul expert al asigurătorului decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea programului de recuperare, cu menţinerea dreptului la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, reluarea activităţii la acelaşi loc de muncă sau la un alt loc de muncă ori propune, în modul stabilit de legislaţie, încadrarea într-un grad de invaliditate.
  • dacă asiguratul a fost încadrat într-un grad de invaliditate până la expirarea termenului de 180 de zile, indemnizaţia se va acorda până la data în care s-a emis decizia cu privire la încadrarea într-un grad de invaliditate.

4.2.5. Indemnizaţe pentru transferarea temporară la altă muncă.

Dreptul la indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă, în corespundere cu art.15, îl au asiguraţii care, fiind transferaţi temporar la altă muncă din cauza unui accident de muncă sau unei boli profesionale, au un salariu asigurat inferior salariului mediu lunar asigurat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională.

Cuantumul indemnizaţiei pentru transferarea temporară la altă muncă constituie diferenţa dintre salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi salariul lunar asigurat al asiguratului la noul loc de muncă.

Indemnizaţia pentru transferarea temporară la altă muncă se acordă asiguratului, pe baza actelor care confirmă această transferare, pe un termen de cel mult 90 de zile.

Plata indemnizaţiei pentru transferarea temporară la altă muncă se face de către structurile teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

4.2.6. Indemnizaţie de indaliditate.

Potrivit art.16-17 din Lege şi Regulamentul cu privire la stabilirea indemnizaţiei de invaliditate pentru accidente de munca sau boli profesionale nr. 1101 din 17.10.2001,[35] asiguraţii care, drept urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, şi-au pierdut, total sau cu cel puţin 25%, capacitatea de muncă au dreptul la o indemnizaţie de invaliditate care se acordă lunar pe toată perioada în care beneficiază de pensie de invaliditate din sistemul public de asigurări sociale.

Indemnizaţia de invaliditate se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, care se prezintă asigurătorului împreună cu decizia de încadrare în gradul de invaliditate şi decizia de pensionare.

Asigurătorul, în termen de până la 30 de zile de la data depunerii cererii, întocmeşte dosarul de acordare a indemnizaţiei de invaliditate, care trebuie să cuprindă: documentele de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a îmbolnăvirii profesionale, întocmite de autorităţile competente; decizia de încadrare în gradul de invaliditate; decizia de pensionare; declaraţia angajatorului cu privire la salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională; propunerea medicului expert al asigurătorului cu privire la gradul de reducere a capacităţii de muncă, pentru asiguraţii încadraţi în gradul III de invaliditate; cuantumul indemnizaţiei de invaliditate la care are dreptul asiguratul.

Neprezentarea la examinarea medicală atrage respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei de invaliditate.

Acordarea indemnizaţiei de invaliditate sau respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei de invaliditate se face prin decizia conducerii asigurătorului în termen de până la 45 de zile de la data depunerii cererii şi care se comunică în scris solicitantului în termen de până la 5 zile de la data emiterii ei, cuprinzând temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se satisface sau se respinge cererea.

Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate diferă în funcţie de gradul de invaliditate al asiguratului:

  1. pentru gradul I sau II - diferenţa dintre 2/3 din salariul mediu lunar asigurat[36] al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi cuantumul pensiei de invaliditate a acestuia stabilit prin sistemul public de asigurări sociale.[37]
  2. pentru gradul III - se determină procentual, din indemnizaţia stabilită conform lit. a, corespunzător gradului de reducere a capacităţii de muncă.

Incadrarea în alt grad de invaliditate condiţionează modificarea cuantumului indemnizaţiei de invaliditate în corespundere cu gradul actual de invaliditate, iar reluarea gradului de invaliditate condiţionează revenirea la cuantumul indemnizaţiei de invaliditate stabilit anterior pentru gradul respectiv.

Indemnizaţia de invaliditate se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie media dintre creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi creşterea anuală a salariului mediu pe ţară pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern.

Beneficiarul indemnizaţiei de invaliditate la care se presupune că există potenţial recuperator are obligaţia să urmeze programul individual de recuperare stabilit de medicul expert al asigurătorului. Nerespectarea programului individual de recuperare, din motive nejustificate, atrage suspendarea plăţii indemnizaţiei de invaliditate.

Medicul expert al asigurătorului, în funcţie de rezultatele programelor de recuperare, înaintează propunerea privitor la:

  • menţinerea gradului de reducere a capacităţii de muncă (pentru gradul III de invaliditate);
  • schimbarea gradului de reducere a capacităţii de muncă (pentru gradul II de invaliditate);
  • revizuirea gradului de invaliditate când se constată o modificare a capacităţii de muncă în urma executării programului de recuperare.

Dacă la examinarea medicală, după efectuarea programului de recuperare, se constată că sunt necesare măsuri de recuperare suplimentare în vederea reintegrării profesionale, asigurătorul are obligaţia să asigure prestaţiile respective.

Plata indemnizaţiei de invaliditate se realizează de către structurile teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

4.2.7. Indemnizaţie de deces.

Dacă decesul asiguratului a survenit ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, dreptul la indemnizaţie unică de deces îl au:

  • copiii asiguratului care, la momentul decesului acestuia:
  • au vârsta de până la 18 ani sau au împlinit această vârstă, dar fără a depăşi vârsta de 23 de ani, dacă îşi continuă studiile la instituţii de învăţământ secundar, mediu de specialitate şi superior- secţia zi;
  • sunt încadraţi într-un grad de invaliditate, indiferent de vârstă.

Cuantumul indemnizaţiei constituie pentru un copil - echivalentul a 5 salarii medii lunare ale asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau s-a constatat îmbolnăvirea profesională; pentru 2 copii - echivalentul a 8 salarii medii lunare; pentru 3 şi mai mulţi copii - echivalentul a 12 salarii medii lunare, dar nu mai puţin de, respectiv, 5, 8 şi 12 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent anului în care s-a produs cazul asigurat.

  • soţul asiguratului, care la momentul decesului acestuia:
  • este încadrat într-un grad de invaliditate;
  • a atins vârsta de pensionare.
  • soţul sau unul din părinţii asiguratului decedat, sau o altă persoană care, la momentul decesului asiguratului, nu lucrează şi are în îngrijire copii ai asiguratului sub vârsta de 3 ani.

Cuantumul indemnizaţiei pentru persoanele specificate la alin.(2) şi (3) constituie echivalentul a 3 salarii medii lunare ale asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau s-a constatat îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 3 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent anului în care s-a produs cazul asigurat.

Persoana care se regăseşte în mai multe din situaţiile prevăzute va beneficia de indemnizaţia stabilită numai pentru una din aceste situaţii.

Suma totală a indemnizaţiilor acordate nu poate depăşi echivalentul a 24 de salarii medii lunare pe economie. Dacă suma totală a indemnizaţiilor de deces este mai mare decât limita prevăzută, indemnizaţia acordată fiecărei persoane în drept se reduce proporţional, cu excepţia celei acordate copiilor victimei.

În baza art.19 din Lege, cererea pentru acordarea indemnizaţiei de deces se prezintă asigurătorului, la care se anexează:

  • documentele de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a bolii profesionale, întocmite de autorităţile competente;
  • adeverinţa de deces a asiguratului, eliberată de autoritatea competentă;
  • alte acte din care rezultă dreptul solicitantului, conform legislaţiei.

Decizia conducerii asigurătorului cu privire la acordarea sau respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei de deces se emite în termen de până la 45 de zile de la data depunerii cererii şi se comunică în scris solicitantului în termen de până la 5 zile de la data emiterii.

Plata indemnizaţiei de deces se face în termen de până la 15 zile din momentul comunicării deciziei de acordare a indemnizaţiei, de către structurile teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

 

[1]     Lege privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr. 289-XV din 22.07.2004. Monitorul Oficial al RM nr.168-170/773 din 10.09.2004.

[2]     Categoriile de persoane asigurate obligatoriu în sistemul public sunt specificate în art.4 din Legea nr.489-XIV din 8 iulie 1999.

[3]     Romandaş N., op.cit, p.195.

[4]     Ibidem, p.195.

[5]     Romandaş N., op.cit., p.195.

[6]     Romandaş N. op.cit., p.197

[7]     Raportul social anual 2009, p.64. // http://mpsfc.gov.md/file/rapoarte/Raport_Social_2009[1].pdf

[8]     dexonline.ro

[9]     Romandaş N., op.cit., p.198

[10]    Ţop D. Dicţionar de dreptul securităţii sociale. Bucureşti: Rosseti, 2006, p.24.

[11]    Romandaş N. op.cit, p. 198.

[12]    Romandaş N. Ibidem., p. 199.

[13]    Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.108 din 3 februarie 2005. Monitorul Oficial al RM nr.24-25/162 din 11.02.2005.

[14]    Instrucţiunea privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical, aprobată prin Hotărârea nr. 469 din 24.05.2005. Monitorul Oficial al Republicii. Moldova nr.77-79/529 din 03.06.2005.

[15]   Ibidem.

[16]   Ibidem, p.2.

[17]   Ibidem.

[18]    pct. 12 din Regulamentul..., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.108 din 3 februarie 2005.

[19]    Instrucţiunea..., aprobata prin Hotărârea nr. 469 din 24.05.2005.

[20]    Lege privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr. 289-XIV din 22.07.2004. Monitorul Oficial, 2004, nr. 168-170.

[21]    Romandaş N. op.cit. , p.199.

[22]   Ibidem.

[23]    Pct. 17 din Regulamentul..., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.108 din 3 februarie 2005.

[24]    Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.24-25/162 din 11.02.2005.

[25]    Instrucţiune privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical, aprobată prin Hotarârea nr. 469 din 24.05.2005 (p.59-60). Monitorul Oficial al RM nr.77-79/529 din 03.06.2005.

[26]    Lege privind indemnizatiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurari sociăle nr. 289-XV din 22.07.2004. Monitorul Oficial 168-170 din 10.09.2004.

[27]   Ibidem.

[28] Art.22 din Lege privind indemnizatiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurari sociale nr. 289-XV din 22.07.2004. Monitorul Oficial 168-170 din 10.09.2004

[29]Ibidem, art.30.

[30]Ibidem, art.32.

[31]    Idem, art.33.

[32]    Legea asigurării pentru accidentelor de muncă şi boli profesionale nr. 756-XIV din 24 .12 99. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr . 31-33/ 192 din 23.03.2000.

[33] Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă nr.1361 din 22.12. 2005. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 9-12 /51 din 20.01.2006.

[34] Asiguratul are obligaţia să urmeze şi să respecte programul de recuperare.

[35] Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la stabilirea indemnizaţiei de invaliditate pentru accidente de munca sau boli profesionale nr. 1101 din 17.10.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 129 1163 din 23.10 2001.

[36]     Salariul mediu lunar asigurat realizat până la 1 ianuarie 1999 se determină prin înmulţirea coeficientului individual al asiguratului la salariul mediu pe ţară pentru anul precedent anului stabilirii indemnizaţiei de invaliditate. Coeficientul individual al asiguratului reprezintă raportul dintre salariul mediu lunar pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi salariul mediu pe ţară pentru aceeaşi perioadă.

[37]    Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la stabilirea indemnizaţiei de invaliditate pentru accidente de munca sau boli profeşionale nr. 1101 din 17.10.2001. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 129 1163 din 23.10 2001.

[38] Raportul social anual pentru anul 2009, p.70. // http://mpsfc.gov.md/file/rapoarte/Raport_Social_2009[1].pdf.

(cădere, prindere, lovire, strivire, explozii, incendii, atac criminal, contact cu curent electric etc.)

Articole Noi

Cele mai citite