Drept

Trecerea la relaţiile economiei de piaţă naşte probleme noi în domeniul repartizării şi folosirii resurselor de muncă: pe de o parte, odată cu proclamarea principiului libertăţii muncii şi activităţii de antreprenoriat se deschid posibilităţi largi pentru dezvoltarea iniţiativei, activităţilor creative ale oamenilor. Pe de altă parte, trecerea la economia de piaţă este însoţită de schimbări în structura economico-socială, privatizarea proprietăţii de stat, falimentarea mai multor întreprinderi şi organizaţii etc.^[1]

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamica ce îşi schimbă ritmul şi sensul, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.

Noţiunea de şomaj provine de la cuvântul francez chomage, la rândul său fiind preluat din limba greacă cauma care însemnă căldură mare, din cauza căreia se întrerupe orice activitate.

Şomajul se poate caracteriza ca o stare negativă a economiei ce afectează o parte din populaţia activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă, problemă generată de dezvoltarea industrială, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în perioadele de recesiune, când întreprinderile industriale îşi micşorau producţia şi, ca urmare, disponibilizau un număr mare de salariaţi, care ulterior deveneau şomeri.

Adesea, şomajul contemporan este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional, ca un loc de întâlnire şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă, cererea nefiind luată în considerare.^[2]

Având în vedere că literatura de specialitate, statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică ONU) tratează şomajul prin prisma unor multiple şi diverse modalităţi de analiză şi de evaluare, s-a creat o imagine confuză a fenomenului.

În unele manuale şi tratate universitare, şomajul este definit ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de şomer, adică şomajul constă din numărul total de şomeri. În acest caz, problema se deplasează spre persoana - şomer.

Definiţia cea mai des folosită privitor la şomer este următoarea: persoana care nu are un loc de muncă şi care este în căutarea acestui loc de muncă remunerat.

În diferitele reglementări naţionale şi internaţionale se folosesc şi alte criterii delimitative ale şomerilor, îndeosebi când este vorba de ajutorul de şomaj şi de criteriile acordării acestuia.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte şomajul ca fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care constă în aceea că o parte din salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă; situaţia aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilităţii de a găsi un loc de muncă .

Noul Dicţionar universal al limbii române defineşte şomajul ca fenomen social care constă în persistenţa inactivităţii forţate a unui salariat sau a unei părţi a salariaţilor care nu găsesc de lucru din cauza situaţiei economice defavorabile.^[3]

În opinia noastră, definiţia şomajului trebuie să includă o serie de modalităţi ce pot fi aplicate pentru a-i întregi sensul: maniera de abordare, raportat la o anumită perioadă istorică, trăsăturile pe care dorim să le scoatem în relief. Şomajul este starea de a nu fi angajat, de a nu fi în stare a obţine o muncă plătită.^[4]

În Vocabularul economic şi financiar^[5], prin şomaj se înţelege încetarea involuntară şi prelungită a lucrului, din cauza imposibilităţii de a găsi un loc de muncă.

Şomajul poate fi privit ca fiind o situaţie proprie persoanelor care şi-au încetat involuntar activitatea şi/sau nu se pot angaja, din cauza imposibilităţii găsirii unui loc de muncă.

În anul 1954, la Conferinţa statisticienilor în probleme de muncă, organizată de Biroul Internaţional al Muncii, s-a adoptat o definiţie a şomajului care a fost modificată în 1982. Potrivit acestora, pentru a fi considerată şomer persoana trebuie să întrunească următoarele condiţii: să depăşească vârsta de 15 ani; să fie disponibilă pentru a munci într-un loc de muncă; să fie fără loc de muncă (a încetat contractul sau a fost temporar întrerupt şi e în căutare de muncă remunerată); să fie disponibilă imediat pentru o muncă salariată.

În Moldova analiza şomajului devine complicată din cauza datelor statistice incomplete. În ţările economic dezvoltate, şomajul este calculat pe baza datelor înregistrate lunar de oficiile de forţă de muncă. În Moldova, această metodă nu funcţionează eficient, deoarece majoritatea cetăţenilor nu se grăbesc să se înregistreze la oficiile forţei de muncă sau din cauza politicii guvernamentale ineficientă de susţinere a şomerilor, sau cetăţeanul pur şi simplu nu are încredere şi nu aşteaptă nimic de la stat, oficiul forţei de muncă fiind în această situaţie una din întruchipările autorităţii de stat.^[6] Potrivit datelor statistice de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) din data de 08.10.2010, numărul şomerilor oficial înregistraţi este de 43 329, dintre care femei 24 070.^[7]

Conform Legii nr.102-XV,^[8] şomer este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

1. are vârsta cuprînsă între 16 ani şi vârsta stabilită de lege pentru pensionare;
2. este aptă, după starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice, pentru prestarea unei munci;
3. nu are loc de muncă şi nu desfăşoară activitate în scopul obţinerii de venituri;
4. caută activ un loc de muncă şi este disponibilă să înceapă lucrul;
5. nu studiază la secţia cu frecvenţă la zi la o instituţie de învăţământ;
6. este înregistrată la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.

Nu pot fi considerate şomer^[9] persoanele:

1.Ocupate în câmpul muncii:

• persoane încadrate la întreprinderi, instituţii, organizaţii, asociaţii, indiferent de proprietate şi forma de gospodărire cu contract individual de muncă;
• persoane care se angajează de sine stătător, inclusiv cele care exercită o activitate economică pe bază de liberă antrepriză;
• fermierii şi membrii familiei lor, care participă la producţie, deţinătorii de terenuri în conformitate cu legislaţia în vigoare;
• persoanele care îşi satisfac serviciul militar sau de alternativă, persoanele care se află în locuri de detenţie şi instituţii de reabilitare socială;
• persoanele care îşi desfăşoară activitatea profesională în firme şi companii străine cu sediul în Republica Moldova, precum şi cetăţenii angajaţi temporar peste hotarele republicii;
• persoanele care îşi fac studiile la secţia de zi a liceelor, şcolilor medii de cultură generală, instituţiilor de învăţământ superior ;
• persoanele care îngrijesc de bolnavi, invalizi, oameni de vârstă înaintată, persoanele, care fac menaj îndeplinesc o activitate obştească remunerată;
• persoanele care temporar lipsesc de la locul de muncă din cauza bolii sau din cauza traumei, aflate în concediu, inclusiv în concediu de maternitate, de îngrijire a copilului;
• în concediu din iniţiativa administraţiei cu sau fără menţinerea salariului, în concediul de studii, la cursuri de instruire profesională, participării la greve etc.

1. Care nu au vârsta de 16 ani;
2. Care, în corespundere cu legislaţia în vigoare, beneficiază de pensie, cu excepţia invalizilor de grupa a treia;^[10]
3. Cerşetorii, pentru că ei sunt apţi de muncă, dar nu doresc să lucreze. Potrivit exigenţelor legale expuse în art. 2 şomeri sunt considerate persoanele care: a) Sunt apte de muncă din punctul de vedere al vârstei şi sănătăţii, dar nu au loc de muncă corespunzător.

Locul de muncă se consideră corespunzător în cazul în care acesta răspunde nivelului de studii, pregătirii profesionale, stării de sănătate a solicitantului şi se află în raza de acţiune a oficiului forţei de muncă al unităţii administrative teritoriale date.

Cerinţele pentru locul de muncă corespunzător nu pot fi unice pentru toate categoriile de cetăţeni. Astfel, cetăţenii care pentru prima dată caută de lucru, care nu au specialitate şi persoanele care au realizat să-şi ridice calificarea sau să şi-o confirme au cerinţe mai modeste. Pentru aceştia loc de lucru corespunzător este considerat lucrul temporar sau sezonier care răspunde cerinţelor legislaţiei, indiferent de faptul dacă necesită sau nu o pregătire prealabilă.

În aceste cazuri munca va fi considerată corespunzătoare, dacă şomerul, luând în considerare vârsta sa, starea sănătăţii şi alte particularităţi ale sale, va putea să îndeplinească acest lucru.

Nu se consideră corespunzător locul de muncă dacă: impune schimbarea domiciliului fără consimţămîntul şomerului; impune condiţii de muncă neconforme cu regulile şi normele de protecţie a muncii; nu corespunde nivelului de calificare profesională.

1. Nu au venit legal;
2. Sunt înregistrate la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul.

Potrivit aceleiaşi Legi, prin piaţă a forţei de muncă se subînţelege spaţiul economic în care se întâlnesc, se confruntă şi se negociază liber cererea de forţă de muncă exprimată de către deţinătorii de capital, în calitate de cumpărători, şi oferta de forţă de muncă reprezentată de posesorii de forţă de muncă, în calitate de ofertanţi.

Prin politicile sociale promovate de guvernele tuturor ţărilor se tinde spre realizarea unui grad de ocupare a populaţiei active cât mai apropiat de ocuparea deplină. Potrivit opiniilor diferiţilor economişti români şi străini, realizarea unui grad de ocupare deplină este considerată aproape imposibilă, declarând că este satisfăcător gradul de ocupare de 97-98% şi, respectiv, de neocupare de 2-3%.^[11]

Şomajul se manifestă inegal pe ţări, zone, perioade, sexe, vârstă, calificare profesională. Afectează de cele mai multe ori tinerii şi femeile, iar prelungirea în timp măreşte riscul degradării competenţei profesionale şi dificultatea de reintegrare.

În primul rând, a fi şomer nu este pur şi simplu un calificativ economic al individului, ci o stare socială, una de clasă chiar. Este o etichetă care îl marchează profund din punct de vedere psihologic pe cel care o poartă.

În al doilea rând, şomajul reprezintă o formă gravă de risipă a resurselor necesare pentru asigurarea creşterii economice şi acumularea unor venituri mai mari care ar trebui să genereze noi locuri de muncă, ducând la îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru mase largi de oameni şi la reducerea inegalităţilor în distribuirea veniturilor. În Moldova avem de a face cu o asemenea situaţie, agravată de faptul că cea mai mare parte a populaţiei subzistă din activităţi agricole ce aduc venituri foarte mici.

În al treilea rând, şomajul poate fi foarte costisitor în termeni politici, multe guverne în lume nu au mai putut fi realese după ce şomajul a atins cote înalte,^[12] însă el nu poate fi desfiinţat pentru că este generat permanent de creşterea demografică, pe de o parte, şi de înlăturarea muncitorului de la locul de muncă prin automatizarea proceselor de producţie, pe de altă parte.^[13]

Pornind de la cunoştinţele şi experienţele altor ţări, de la rezultatele cercetării ştiinţifice proprii, de la cele ce se desprind din numeroasele schimburi de experienţă pe care le-au realizat în decursul anilor, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a elaborat o serie de condiţii şi criterii care au fost puse la baza definiţiei standard a şomajului, definiţie ce constituie, fără îndoială, un etalon important pentru orice abordare a acestui fenomen.

Una din condiţiile fundamentale pentru definirea noţiunii de şomaj este stabilirea prealabilă a conţinutului termenului de ocupare. Aceste două noţiuni de fapt interdependente comensurează ansamblul populaţiei active.

Pe una din ele (ocuparea) se înscriu datele care atestă gradul de ocupare al populaţiei active. Pe cealaltă (şomajul) se înscriu datele care exprimă nivelul dezocupării. Astfel, limita minimă a timpului lucrat face să basculeze întinderea noţiunii de şomaj. De aceea un rol important revine criteriului unei munci cu o durată de cel puţin o oră.

Acest criteriu a fost adoptat cu mulţi ani în urmă, într-o epocă când ocuparea stabilă în timp constituia regulă în ţările industrializate şi când preocuparea era de a considera şi a măsura şomajul ca fiind acea situaţie extremă de lipsă totală de lucru. Ulterior, amplificarea unor programe de ocupare a forţei de muncă, cum sunt cele de lucrări comunitare, a celor de formare şi ocupare, programe de lucru cu timp parţial, având o durată zilnică ori săptămânală inferioară celei normale, a făcut pe unii specialişti în domeniu să constate că persoanele implicate n-ar trebui apreciate ca fiind în stare de ocupare. Totuşi cea de-a XlV-a Conferinţă Internaţională a Statisticienilor în domeniul muncii din 1987 a stabilit că acest criteriu nu trebuie modificat, întrucât aceasta ar avea drept consecinţă ierarhizarea structurii fundamentale a cadrului stabilit pentru populaţia activă în normele internaţionale referitoare la statisticile ocupării şi şomajului şi ar genera incoerenţe cu Sistemele Naţionale (SCN) şi ale ONU, cu alte sisteme statistice dezvoltate pe baza SCN. In consecinţă, în definiţiile standard ale ocupării şi şomajului vom atesta precizarea sintagmei muncă în cursul perioadei de referinţă ca semnificând o muncă de cel mult o oră.^[14]

Un alt criteriu important se referă la binomul formare - ocupare. Cea de-a XIV-a Conferinţă OIM a convenit că: "Dacă formarea are loc în cadrul întreprinderii, se poate presupune că participanţii, asemenea ucenicilor, contribuie la producţia de bunuri şi servicii ale întreprinderii pentru o durată de cel puţin o oră în perioada considerată. In asemenea situaţie, participanţii trebuie consideraţi ca fiind în muncă şi clasaţi ca având o ocupare, indiferent dacă întreprinzătorul sau oricare altă persoană fizică sau juridică este aceea care îi asigură un salariu ori o retribuţie.

Criteriul legăturii formale cu locul de muncă semnifică ideea că orice persoană temporar absentă de la locul de muncă poate fi considerată ca având un loc de muncă dacă menţine o legătură formală cu locul de muncă.

Criteriul căutării unui loc de muncă este esenţial pentru definirea stării de şomaj, însemnând înscrierea la Oficiul Forţei de Muncă sau la un birou de plasare activă a muncii.

Criteriul subocupării invizibile exprimă, de regulă, subtilizarea aptitudinilor şi competenţelor forţei de muncă, slaba productivitate a muncii realizate, venitul scăzut pe care-l va obţine.^[15]

Prin asamblarea acestor principii, ocuparea se poate defini ca însemnând deţinerea unui loc de muncă şi prestarea unei munci cu o durată de cel puţin o oră în timpul referinţei (o săptămână sau o zi), incluzând:

• toate persoanele în vârstă active care deţin o muncă sau care, deşi nu se află în muncă, deţin o legătură formală cu locul de muncă;
• toate persoanele ce execută o muncă nesalariată în vederea unui câştig familial, în natură sau bani, sau care:
• având întreprindere proprie, nu lucrează temporar dintr-un motiv sau altul.

Pe de altă parte, lipsa involuntară de ocupare - şomajul - pe baza aceloraşi criterii menţionate mai sus, în definiţia sa standard convenită în cadrul OIM, include persoanele:

• care în cursul perioadei de referinţă se află fără muncă, adică lipsite de ocupare salariată ori nesalariată;
• în căutare de muncă (sunt înscrise la un birou de muncă ori fac demersuri active pe alte căi, care pot fi probate);
• lipsite de muncă şi dispuse să muncească;
• care au luat măsuri de a găsi un loc de muncă fără o legătură formală cu acest loc;
• disponibile pentru muncă şi în căutarea unui loc de muncă.

Starea de subocupare vizibilă cuprinde toate persoanele care deţin un loc de muncă, salariat sau având o ocupare nesalariată, fie ele la muncă sau absente de la muncă, care lucrează involuntar mai puţin decât durata normală a activităţilor lor şi care se află în căutarea unei munci suplimentare sau sunt disponibile pentru o asemenea muncă, în timpul perioadei de referinţă.

Starea de subocupare invizibilă cuprinde persoanele având o ocupare salariată sau nesalariată, aflate la muncă formal, lucrând durata completă, normală a muncii, dar realizând involuntar o productivitate redusă a muncii, o subtilizare certă a capacităţilor de muncă şi realizând un venit scăzut.^[16]

Pentru a caracteriza volumul ocupării, Maurice Allais se foloseşte de numărul total de ore de muncă, susceptibil a fi prestate în absenţa şomajului - în ideea complementarităţii termenilor şomaj şi ocupare.

Lipsa de ocupare voluntară - şomajul voluntar - include persoanele apte de muncă, nedisponibile pentru muncă ori care nu se află din motive personale în căutarea unui loc de muncă.

Există o serie de teorii sociologice cu referire la factorii cauzatori de şomaj:

1. Teoria clasică ( Ricardo, Say, Mill) cuprinde ideea că şomajul există numai pentru persoanele care vor să se angajeze, dar cu un salariu superior celui stabilit pe piaţa muncii. Ca urmare, şomajul are cauză rigiditatea salariului real la scădere, nivelul prea ridicat al acestuia pretins de lucrători şi presiunile sindicale asupra modului de determinare a salariului care împiedică întreprinzătorii să ridice cererea de forţă de muncă la nivelul care ar absorbi întreaga ofertă existentă la un moment dat.
2. Teoria lui John Maynard Keynes exprimă ideea că şomajul involuntar există dacă, în cazul unei creşteri uşoare, în raport cu salariul nominal, a preţurilor la bunurile pe care le consumă muncitorii, precum şi cererea totală de forţă de muncă dispusă să muncească la salariul nominal curent, ar fi mai mari decât volumul existent al ocupării. Cauza şomajului involuntar este insuficienţa cererii de consum.
3. Teoria neoclasică (Leon Walras, Jacques Rueff) se bazează pe supoziţia flexibilităţii salariilor,^[17] susţinând că şomajul ar rezulta din mobilitatea forţei de muncă şi condiţiile de informare a pieţei muncii. Statisticile arată o diminuare a perioadei medii de ocupare şi, respectiv, o mărire a duratei medii de şomaj datorate prelungirii perioadei dintre două angajări.
4. Teoria dezechilibrului (Edmund Malinvaud) recuză ideea unui echilibru al preţului între ofertă şi cerere, existent pe orice piaţă şi în orice perioadă. Politica economică se înscrie între căutarea unor debuşee, lucru ce presupune menţinerea unui anumit nivel al cererii şi menţinerea rentabilităţii capitalului, absolut necesară investiţiilor care sunt, la rândul lor, decisive pentru crearea unui nivel ridicat al locurilor de muncă.

^[1]     Romandaş N. Dreptul protecţiei sociale. Chişinău: Universitas, 2001, p.213.

^[2]     Răducanu V. Macroeconomie.Mondoeconomie. Târgovişte: Bibliotheca, 2000, p.117.

^[3]     Noul dicţionar universal al limbii române. Bucureşti: Litera Internaţional, p.1458.

^[4]     Longman Dictionary of Buşiness English. Singapore: York Press Longman, 1991, p. 522.

^[5]     Bernard Y., Colli J.- C. Vocabular economic şi financiar. Bucureşti: Humanitas, 1994, p. 367.

^[6]     Prohniţchi V. Şomajul: un blestem al tranziţiei. Guvernarea şi democraţia în Moldova, e-journal, nr..56, 30 iulie-30 august 2005.

^[7]     http://anofm.md/rapstat1.

^[8]      Lege privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă nr. 102-XV din 13.03.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.70-72/312 din 15.04.2003.

^[9]     Romandaş N., op.cit, p. 213.

^[10]   Ibidem.

^[11]    Popescu C. Economie: curs univerşitar. Ediţia a 3-a. Târgovişte: Biblioteca, 2005, p. 57.

^[12]    Prohniţchi V. Şomajul..., op.cit.,

^[13]Burloiu P. Economia muncii, probleme actuale. Bucureşti: Lumina Lex, 1993, p.77-82.

^[14]   Popescu E. Pedagogia socială în faţa problemelor şomajului şi ale populaţiei vârstnice. Bucureşti, p. 25.

^[15]   Ibidem, p. 26.

^[16]    Maurice A. Traite d'tconomiepure. Paris: Clement Juglar, 1994, p. 686.

^[17]    www.eumed.net.