Subiect special al infracţiunii este considerată persoana, care, în afară de particularităţile generale ale subiectului (vârsta, responsabilitatea), se caracterizează prin criterii specifice, prevăzute de normele din partea generală a Codului Penal.
In calitate de particularităţi adăugătoare, uneori, se consideră criteriile, care depind de funcţiile de serviciu şi de profesie a subiectului.[1]
Subiecţi ai infracţiunilor de serviciu pot fi numai persoanele în funcţie, ai infracţiunilor militare - militarii şi persoanele egale cu ele, înşelarea cumpărătorilor - lucrătorii întreprinderilor de comerţ şi alimentare socială.
Particularităţile speciale, care transformă persoana în subiect special al infracţiunii pot fi şi calităţile proprii ale subiectului.
De exemplu, subiecţi speciali ai infracţiunii sunt recidiviştii deosebit de periculoşi şi persoanele judecate, care au săvîrşit crime grave (art. 66 al C.P.).
Un alt criteriu poate fi considerat şi cetăţenia subiectuluiinfracţiunii.
De exemplu, pentru trădare de patrie art. 337 C.P. răspunderea penală o poartă numai cetăţenii Republicii Moldova, dar pentru spionaj (art. 338 al C.P.) - cetăţeni din alte state sau fără cetăţenie.
Relaţiile speciale dintre pătimaş şi vinovat pot fi criteriul caracteristicii subiectului.
De exemplu, pentru determinarea la sinucidere (art.150 al CP) răspunderea penală o poartă numai subiecţii speciali: persoanele cu care pătimaşul se afla într-o oricare dependenţă fie materială, fie de serviciu etc.
Pentru lăsarea în primejdie sau neacordarea ajutorului necesar (care, evident nu suferă amânare), unei persoane ce se află într-o stare periculoasă pentru viaţă, dacă acest ajutor putea fi acordat în mod vădit de cel vinovat fără un pericol serios pentru sine sau pentru alte persoane, precum şi neînştiinţarea persoanelor respective despre necesitatea acordării ajutorului (art. 163 C.P.), răspunderea penală o duc numai subiecţii speciali.
Condiţiile indispensabile pentru existenţa subiectului infracţiunii sunt de două tipuri[2]:
- unele dintre ele au un caracter general, propriu unei persoane pentru a putea fi subiect al oricărei infracţiuni;
- altele sunt condiţii speciale, necesare pe lângă cele generale pentru ca o persoană să poată fi subiect al anumitor infracţiuni.
Condiţiile generale ale infracţiunii nu sînt prevăzute în conţinutul ei juridic, ci rezultă din momentele cu caracter general, cuprinse în partea respectivă a Codului Penal.
Condiţiile speciale, dimpotrivă, fiind necesare existenţei subiectului anumitor infracţiuni, trebuie să fie prevăzute în conţinutul juridic al acestor infracţiuni sau să rezulte nemijlocit din ea.[3]
Dar, cum am spus mai înainte pentru ca ele să existe se cere ca autorul să posede o anumită sau anumite calităţi,.
Subiectul, de la care legea cere să posede o anumită calitate sau calităţi prevăzute în componenţa infracţiunii, poartă denumirea de subiect special (calificat, propriu). El trebuie să aibă calitatea impusă de lege în momentul săvârşirii infracţiunii.
Calitatea este cerută numai pentru persoana autorului, dar nu şi a celorlalţi participanţi, care pot să nu posede această calitate.[4]
După cum rezultă din cele menţionate, subiect special al infracţiunii e persoana care, pe lângă condiţiile subiectului general - responsabilitate şi vârsta minimă cerută de lege - trebuie să mai întrunească cumulativ şi o condiţie specială, o anumită calitate prevăzute în norma de drept sau nemijlocit să rezulte din ea, condiţie ce restrînge cercul de persoane, ele putînd fi trase la răspundere penală în conformitate cu legea dată.
Majoritatea subiecţilor speciali, de exemplu, cetăţeanul Republicii Moldova (art. 337 al CP), cetăţeanul unui stat străin sau persoană fără cetăţenie (art. 338 al CP), mama (art. 147 al CP), medicul (alin. 1 al art. 159 al CP), recidivistul deosebit de periculos (alin 4 al art. 186 alCP), anchetatorul penal, procurorul sau persoana care efectuează cercetarea penală (art. 306 al CP), judecătorul (art. 307 al CP), militarul (art. 364-390 al CP) etc, posedă o singură calitate specială prevăzută în norma de drept. [5]
În legislaţia penală se întîlnesc subiecţi speciali care sunt caracterizaţi prin două sau mai multe calităţi speciale combinatorii. De exemplu, subiectul infracţiunii, prevăzut de art. 297 al CP, poate fi persoana cu funcţii de răspundere (prima calitate specială), împuternicită să asigure respectarea regulilor de protecţie a muncii pe un anumit sector de muncă (a doua calitate specială); aliniatul doi al art.286 al CP - persoana ce-şi ispăşeşte pedeapsa sub formă de privaţiune de libertate (prima condiţie), recidevist deosebit de periculos sau persoană condamnată pentru infracţiuni grave (a doua condiţie), dar pentru a 3-a şi a 4-a condiţii ale componenţei de bază a acestei infracţiuni - de la subiect se cere a fi organizator sau participant activ al grupărilor criminale (a treia condiţie) ş.a.
Pentru tragerea la răspundere penală conform articolelor date, e obligatorie prezenţa tuturor condiţiilor subiectului special în ansamblu. Lipsa unei singure condiţii, conform articolelor corespunzătoare ale Codului Penal, exclude calificarea faptei comise.[6]
Condiţiile subiectului special al infracţiunii sunt descrise în norma de drept sau nemijlocit, rezultă din ea. In majoritatea cazurilor (circa 80%) aceste condiţii sunt indicate direct în dispoziţiile părţii speciale a C.P., adică legislatorul descrie concret persoana care poate fi subiectul infracţiunii date. Uneori, asemenea condiţii sunt descrise în unele norme aparte ale C.P. Aşadar, noţiunea recidivistului deosebit de periculos, a persoanei oficiale, a militarului sînt fixate corespunzător în art.66, 306, 366 ale C.P. al RM. Acest lucru se lămureşte prin faptul că aceşti trei subiecţi speciali sunt întîlniţi în partea specială a C.P.
Condiţiile (calităţile) subiecţilor speciali ai infracţiunii în majoritatea cazurilor (circa 60%) sunt formulate concret în componenţa de bază a infracţiunii descrise în partea specială a Codului Penal.[7]
Acestea pot fi: persoana căreia i-au fost încredinţate informaţiile ce constituie secret de stat sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa (art.344 al CP.), lucrător al transportului feroviar, pe apă sau aerian (art. 272 al C.P.), persoana care administrează avutul proprietarului sau cărei i-au fost încredinţată această avere (art.191 al C.P.) ş.a. Celelalte condiţii sînt prevăzute în componenţele calificate ale infracţiunii: recidivistul deosebit de periculos (alin.4 art. al 186 C.P., alin 3 al art. 187 C.P., art. 147 C.P., alin. 3 al art. 171 C.P.), prezenţa condamnării anterioare (art. 186 alin. 4 al C.P., art. 199 alin. 2 al C.P., art.218 alin. 2, art. 219 alin. 2 al C.P.).
In Codul Penal al Republicii Moldova majoritatea componenţilor de infracţiune (de bază, calificative) conţin condiţiile unui singur subiect special, de exemplu, mama (art. 147), cetăţanul R.M. (art. 337), persoana căreia i-au fost încredinţate documente ce conţin un secret de stat sau obiecte, ale căror date constituie un secret de stat (art.344), judecătorul (art. 307), persoana care execută pedeapsa sau se se află sub arest preventiv (art. 317).[8]
In unele cazuri, în dispoziţiile articolelor sunt descrise condiţiile alternative ale câtorva subiecţi speciali. Astfel, în art. 338 al C.P., în calitate de subiecţi speciali sunt numiţi cetăţenii unui stat străin sau persoana fără cetăţenie; în art. 308 - persoana care înfăptuieşte cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul; în art. 311 - martorul, partea vătămată, expertul, translatorul; în art. 307 - recidivistul deosebit de periculos şi persoana condamnată pentru infracţiuni grave.
Uneori, subiectul special este indicat, ca alternativă, în dispoziţia articolului paralel cu subiectul general. De exemplu, răspunderea pentru omorul intenţionat săvârşit cu consecinţe agravante (art. 145 al C.P.) o poartă atât subiecţii generali, cât şi subiectul special - recidevistul deosebit de periculos sau persoana care anterior a mai săvîrşit o infracţiune prevăzută de articolul sus-nimit, al C.P. De asemenea, răspunderii penale pentru contrabandă (art. 248 al C.P.), paralel cu subiectul general, e supusă şi persoana oficială ca reprezentant al subiectului special.
Condiţiile subiecţilor speciali ai infracţiunii sunt descrise în lege atât sub formă pozitivă, cât şi sub cea negativă.[9]
Dacă subiectul special e descris sub formă pozitivă, în dispoziţia articolului vor fi oglindite concret condiţiile ce contribuie la caracterizarea lui. Sub formă pozitivă sînt prevăzute condiţiile a circa 98% dintre subiecţii speciali. Drept exemple pot servi: martorul, partea vătămată, expertul, translatorul (art. 311 al C.P.), judecătorul (art. 307 al C.P.), persoana care conduce mijlocul de transport (art. 264 al CP.), persoana responsabilă pentru starea tehnică şi exploatarea mijloacelor de transport (art. 265 al C.P.).
Condiţiile subiecţilor speciali, descrise sub formă negativă, se întîlnesc în lege numai în cazuri excepţionale, pe cînd o descriere a lor sub formă pozitivă va cere o dispoziţie mult prea voluminoasă a articolului şi, prin urmare, incomodă la aplicare. Ca exemplu poate servi art. 160 al C.P. - practicarea ilegală a medicinii de către o persoană fără studii medicale corespunzătoare, în care condiţiile subiectului special sînt descrise sub formă negativă.[10]
Descrierea condiţiilor subiectului special sub formă negativă este justificată şi raţională. Teoreticienii au apelat la această formă, precum şi la caracterizarea subiectului general al infracţiunii. Astfel, în Codul Penal, prin descrierea iresposabilităţii (art. 23 al C.P.) sub formă negativă, e formulată una dintre condiţiile subiectului general al infracţiunii - resposabilitatea.
Legislatorul, în unele cazuri, descrie condiţiile subiectului special şi sub formă pozitiv- negativă. Astfel, în art. 191 al C.P. este vorba de persoana, căreia i-a fost încredinţată paza avutului proprietarului (forma pozitivă), nefiind persoană oficială (forma negativă); subiectul infracţiunii, prevăzut în art. 348 al C.P., poate fi un lucrător din sfera de deservire a populaţiei (forma pozitivă), nefiind persoană oficială (forma negativă).
Analizând chestiunea referitoare la metoda descrierii subiectului special, e necesar, de asemenea, a indica condiţiile (calităţile) unor subiecţi care nu sunt indicaţi în dispoziţiile articolelor Codului Penal. În art. 165, 167, 171, 180 al C.P. nu sunt prevăzute indicaţii directe privind condiţiile subiectului special. Ele sunt stabilite datorită interpretării, pornind de la analiza altor elemente ale conţinutului infracţiunii (obiectului, laturii obiective), întrucât este vorba de interacţiunea elementelor ei componente, de interdependenţa lor, ceea ce creează o dependenţă între ele, precum şi o condiţionare reciprocă. Conţinutul normei nu există în afara legii, el este întotdeauna întruchipat în totalitatea elementelor normei de drept penal.[11]
Art. 180 al C.P. prevede răspundere penală pentru refuzul intenţionat a furniza date statistice sau prezentarea intenţionată dedate statistice, denaturate care cauzează pagube economiei naţionale. Subiectul infracţiunii, în dispoziţia articolului, nu este însă indicat concret, dar evident e faptul că un atare subiect nu poate fi oricare persoană[12].
În articolul 180 al C.P. sub protecţia normelor de drept penal se află relaţiile sociale din domeniul economiei naţionale a R.M., latura obiectivă cuprinzând refuzul intenţionat de a furniza date statistice sau prezentarea intenţionată a datelor statistice neautentice.
Bazându-ne pe obiectul şi specificul acţiunilor laturii obiective a infracţiunii date, concluzionăm: de înălcarea relaţiilor sociale din domeniul economiei naţionale, prin refuzul de a furniza sau a prezenta date statistice autentice, nu poate fi învinuită oricare persoană, ci numai un lucrător investit cu împuterniciri de a furniza date statistice corespunzătoare şi care poartă răspundere pentru autenticitatea lor. Din această categorie de persoane fac parte: conducătorul întreprinderii, al instituţiei, al organizaţiei, contabilul-şef, contabilul principal sau interimarii lor.
[1] C. Bulai , A. Filipaş, C. Mitrache, "Drept penal român", Bucureşti, 1994, p. 128;
[2] Hotărîrea Plenumului Judecătoriei Supreme a R.M. din 11.03.1996;
[3] O. Loghin, "Drept penal român" Bucureşti, 1994, p. 654;
[4] Н. Кондрашков, «О борьбе со взяточничеством» Соц. Законность 1990, №7;
[5] Сборник Постаноылений Пленума Верховного Суда СССР, 1986 crp. 240;
[6] А.Я. Светлов, «Борьба со взяточничеством и поборами» Москва, 1994, р. 178;
[7] Бюллетень Верховного Суда CCCP №4 1983 crp.240;
[8] Волженкин Б.В. «О скрытых формах взяточничества», Соц. Законность 1990, №11;
№b4; А.А. Аслаханов, «Проблемы уголовно-правовой борьбы со взяточничеством»; Государство и право 1993
[10] А.А. Здравомыслов, «Уголовное право», Москва, 1988, p. 102.
[11] Бюллетень Верховного Суда CCCP №6 1985 c.8;
[12] V. Dobrinoiu, N. Conea, Drept penal: partea specială, Bucureşti 2002, p. 174;