Autorităţile publice: reprezintă a treia categorie a subiectului cu funcţii de răspundere. În corespundere cu riscul comun a persoanelor cu funcţii de răspundere ca subiecte speciale, autorităţile publice posedă particularităţi specifice, aprecierea corectă a cărora are o importanţă deosebită pentru aplicarea normelor care prevăd răspundere pentru infracţiunile de serviciu. O dificultate în aprecierea noţiunii de autoritate publică constă în aceea că în legislaţia penală ea nu este prevăzută.
Nu s-a găsit un numitor comun în privinţa acestei noţiuni nici în celelalte ramuri de drept.
Este evident că una dintre particularităţile specifice ale autorităţilor publice a unor acţiuni de serviciu este atribuirea dreptului săvîrşirii de către ele, care vor da naştere unor urmări necesare pentru o anumită categorie de persoane, iar, uneori, şi pentru toţi cetăţenii. Aproximativ la fel se apreciază conţinutul principal al funcţiilor autorităţilor publice de către majoritatea autorilor. Cu unele deosebiri particulare, în apreciere se subliniază esenţialul şi anume că autorităţilor publice le sînt caracteristice următoarele: investirea cu împuterniciri legale în relaţii cu persoanele care se află în sistema organelor puterii sau conducerii, adică nu cu subalternii în relaţiile de serviciu.[1]
Este necesar de reţinut că termenul "autoritate publică" nu trebuie tratat exact, adică numai ca funcţionari care reprezintă un organ sau altul al puterii în sensul îngust al cuvântului.
La categoria autorităţilor publice se referă de asemenea, colaboratorii organelor de conducere (de exemplu: lucrătorii subdiviziunilor M.A.I.), care, pe lângă activitatea sa, mai sunt înzestraţi cu funcţii de putere.
Din categoria autorităţilor publice mai fac parte, de exemplu, deputaţii, funcţionarii ministerelor, departamentelor, primăriilor prefecturilor, consiliilor locale şi judeţene, înzestraţi cu funcţii de putere, judecătorii, procurorii, colaboratorii operativi din sistema Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Inspectoratelor de Stat etc.
Este evident că persoana care funcţionează într-un organ sau altul al puterii, dar nu este înzestrat cu funcţii de putere, nu poate fi autoritate publică. Aşa, nu pot fi autoritate publică secretarele procuraturii, grefierele, secretarele tehnice etc.
In aşa mod pot fi evidenţiate trei particularităţi esenţiale ale autorităţilor publice ca subiecte speciale cu funcţii de răspundere: [2]
- înzestrarea cu funcţii de putere;
- dreptul de a săvârşi acţiuni care dau naştere efectelor juridice pentru toţi sau pentru majoritatea cetăţenilor;
- inadmisibilitatea incoerenţei activităţii de serviciu.
Conform legislaţiei în vigoare pentru recunoaşterea persoanei cu funcţie de răspundere, aşa cum a fost arătat, este necesar ca ea să îndeplinească obligaţiuni organizaţionale sau administrativ- gospodăreşti, ori să ocupe posturi cu funcţii de putere. Cu toate acestea, nu au importanţă aşa circumstanţe ca:
- modul încadrării în serviciu(prin alegere, numire, concurs sau angajare);
- caracterul cu plată sau fără plată al îndeplinirii funcţiei.
Din categoria persoanelor cu funcţii de răspundere fac parte şi persoanele care au anumite obligaţiuni în organizaţiile obşteşti care sunt organizate şi activează în scopuri obşteşti.
De aici rezultă că atribuirea unui sau altui funcţionar persoanelor cu funcţii de răspundere nu este legată de momentul formal.
In aşa fel, după părerea noastră, pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu este de ajuns executarea de facto a funcţiei, dar şi de iure, adică funcţia trebuie să fie ocupată conform legii.
Introducând în lege condiţiile subiectului special al infracţiunii, legislatorul precizează încă o dată că infracţiunea poate fi comisă nu de oricare persoană, ci numai de una care posedă calităţile (condiţiile) date.
Condiţiile introduse de legislator în conţinutul de infracţiune pentru caracterizarea subiectului special al infracţiunii urmăresc scopul de a reduce numărul de persoane pasibile de răspundere penală pentru infracţiunea concretă, confirmând încă o dată principiul că nu oricare persoană fizică şi responsabilă poate fi recunoscută drept subiect al tipului dat de infracţiune.
De exemplu, subiect al infracţiunii, prevăzut în articolul 257 al C.P., poate fi recunoscut directorul întreprinderii, inginerul-şef, şeful secţiei de control tehnic sau înlocuitorii lor; în articolele 324 şi 333 al C.P. - numai persoana oficială.
Ideea precum că descrierea condiţiilor subiectului special în dispoziţia normei de drept reduce numărul de persoane care pot fi supuse răspunderii penale pentru infracţiunea dată este recunoscută şi de lucrătorii practici.
Un şir de infracţiuni sunt săvârşite de către persoane oficiale în timpul exercitării funcţiunii. La cercetarea faptelor săvîrşite de către o persoană oficială, e important a stabili: a fost săvârşită infracţiunea în perioada când persoana oficială îşi exercita obligaţiile, funcţiile de serviciu sau a fost comisă o infracţiune de rând.
În ultimul caz, autorul faptei va răspunde ca o persoană de rând, de exemplu, persoana oficială săvârşeşte un act de huliganism.
[1] C. Bulai , A. Filipaş, C. Mitrache, op. cit., p. 128.
[2] Gh. Antoniu , C. Bulai , op. cit., p. 134.