În Capitolul al optulea din partea specială a Codului penal sunt incluse infracţiunile care după cun arată denumirea lor aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege.[1] Aceste infracţiuni deşi sunt numeroase şi de o mare verietate, au fost totuşi incluse într-un titlu unic, deşi ele prezintă o trăsutără esenţială comună, constând în aceea că, prin săvârşirea lor se aduce, atingerea unor relaţii sociale de aceeaşi natură, relaţii care privesc activitatea de serviciu., înfăptuirea justiţiei, securitatea circulaţiei pe căile ferate, regimul stabilit pentru anumite activităţi reglementate de lege.[2]
Obiectul juridic comun. Infracţiunile care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege au ca obiect juridic comun relaţiile sociale la care ne-am referit mai sus şi a cărăr ocrotire este asigurată prin incriminările cuprinse în partea specială a Codului Penal.
Obiectul material. Infracţiunile de care ne acupăm sunt lipsite, de regulă, de obiect material. Totuşi, unele dintre aceste infracţiuni, presupunând exercitarea acţiunii incriminate nemijlocit asupra unui bun sau asupra corpului unei persoane, au şi un astfel de obiect; de exemplu, infracţiunea de favorizare a infractorului (art.323 al C.P.), atunci când se realizează printr-un ajutor dat infractorului pentru a-şi asigura folosul sau produsul infracţiunii, infracţiunea de supunere la rele tratamente ,etc.
Subiectul. Categoria infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege incluse atât infracţiunii care pot fi săvârşite de orice persoană cât şi infracţiunii al căror subiect nu poate fi decât o presoană care, în afara condiţiilor cerute de lege subiectul oricărei infracţiuni, îndeplineşte şi o anumită condiţie specială. Astfel, dacă darea de mită
(art. 334 al C.P.),traficul de influenţă (art.326 al C.P.),favorizarea infractorului (art 323 al C.P.), etc ,sînt infracţiuni care pot fi săvârşite de orice persoană, în schimb, infracţiunile de serviciu nu pot fi săvârşite decât de un funcţionar, unele dintre infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei nu pot fi săvârşite decât de un funcţionar cu o anumită calitate, iar unele dintre infracţiunile contra circulaţiei pe căile ferate nu pot fi săvârşite decât de un angajat al căilor ferate.
Infracţiunile incluse în Capitolul al cinsprezecelea şi al şaisprezecelea din partea specială a Codului Penal pot fi săvârşite, de regulă, cu participaţie în oricare dintre formele acesteia. Desigur, acele infracţiuni care se săvârşesc din culpă sunt susceptibile numai de comiterea cu participaţie 43 improprie.
Latura obiectivă. Infracţiunele care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege se realizează, sub aspectul elementului material, prin fapte - acţiuni sau inacţiuni - extrem de variate, care aduc atingere într-un fel sau altul, relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al acestor infracţiuni. Unele dintre ele sunt infracţiuni de pericol, pe când altele sunt infracţiuni de rezultat. Astfel, de exemplu infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei sunt infracţiuni de pericol, iar abuzul sau neglijenţa în serviciu sunt infracţiuni de rezultat. După cum s-a mai arătat, în cazul infracţiunilor de rezultat, este necesar să se stabilească legătura de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea săvârşită de făptuitor şi rezultatul pericolului care s-a produs.
Latura subiectivă. Infracţiunile de care ne ocupăm se săvârşesc cu intenţie, iar în unele cazuri şi din culpă (de exemplu neglijenţa în serviciu, omisiunea de a incunoştiinţa organele juridice, etc). uneori, latura subiectivă a acestor infracţiuni include şi cerinţa săvârşirii faptei într-un anumit scop (de exemplu scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act privitar la îndatiririle de serviciu ale subiectului sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, în cazul luării de mită). În asemenea cazuri, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţia directă[3] .
Desfăţurarea activităţii infracţionale. Fiind, în marea lor majoritate, infracţuini comisive care se săvârşesc cu intenţie, infracţiunile incluse în partea specială a Codului Penal sunt susceptibile, de regulă, atât de acte de pregătire cât şi de tentativă. Actele de pregătire, potrivit regulii generale, nu sunt sancţionate. Tentativa este sancţionată, dar în puţine cazuri (la infracţiunea de evadare şi la infracţiunea de înlesnire a evadării, la infracţiunea de distingere şi semnalizare falsă).
Sancţionarea. Infracţiunile care aduc atingerea unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, caracterizându-se printr-o periculozitate socială abstractă care variază între limite destul de largi, sunt prevăzute cu pedepse care variază şi ele destul de mult în ceea ce priveşte severitatea lor[4] .
Formele agravante. Unele dintre infracţiunile incluse în Capitolul al optulea, intitulat
„infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere", al părţii speciale a Codului Penal al RM sunt prevăzute şi în formă agravată. Împrejurarea care determină agravarea se referă fie la producerea unui anumit rezultat (în cazul neglijenţei de serviciu şi al abuzului în serviciu), fie la săvârşirea faptei prin anumite mijloace (în cazul infracţiunii de evadare sau la o anumită calitate a făptuitorului ( în cazul infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă).[5]
Gruparea. Din categoria infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege fac parte, după cum s-a arătat, infracţiuni numeroase şi de o destul de mare varietate. Realizînd o bună sistematizare a acestor infracţiuni, legiuitorul le-a împărţit în patru subgrupe[6].
- infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul;
- infracţiunea care împiedică înfăptuirea justiției;
- infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate; infracţiuni care aduc atingere altor activităţi reglementate de lege.
De exemplu subiect activ al infracţiunii contra justiţiei poate fi numai persoana fizică, care a împlinit vîrsta de 14 ani şi a săvîrşit sau a participat cu vinovăţie la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Însă pentru unele infracţiunii, subiectul activ trebuie să îndeplinească pe lîngă aceste condiţii şi altele prevăzute expres în norma de incriminare.
Aceşti subiecţi poartă denumirea de subiecţi activi speciali (calificaţi sau circumstantiaţi) .
Majoritatea infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei pot fi săvîrşite de subiecţi speciali: funcţionari de stat cu atribuţii pe linia administrării justiţiei (judecători, procurori, anchetatori etc.) ori persoane cu o anumită calitate procesuală (martor, interpret, expert etc.) sau o altă calitate (deţinut, funcţionari cu atribuţii de pază etc.)[7] .
Pot fi săvîrţite de orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale, infracţiunile de denunţare calomnioasă (art. 311 al C.P.), încercarea de a determina mărturia mincinoasă (art. 312 al C.P.), neexecutarea intenţionată a hotărîrii instanţei de judecată (art. 320 C.P.), favorizarea (art. 323 C.P.), omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare (art. 314 C.P.), reţinerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 328 C.P.).
Subiectul activ al infracţiunii de înlesnire a evadării (art. 318 C.P.) şi a celei de neexecutare a hotărîrilor judecătoreşti (art. 320 C.P.) de asemenea nu este special. Cu excepţia înlesnirii edavării săvîrşită de un funcţionar cu atribuţii de pază. Precum şi neexecutarea hotărărilor judecătoreşti de către o persoană în privinţa căreia s-a dispus o măsură de siguranţă din categoria celor prevăzute de
literatură[8].
Calitatea specială a subiectului activ în cazul unor infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei poate să aibă ca efect nepedepsirea sau reducerea pedepsei. De exemplu, favorizarea săvîrşită de către soţ sau de către o rudă apropiată nu se pedepseşte (al. 2 art. 323 C.P.). Dacă cel care a săvîrşit denunţarea calomnioasă declară înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plîngerea ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul, plîngerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce.
În literatura juridică subiecţii se mai califică ca subiecţii primari, în această categorie fiind incluse persoanele care au săvîrşit infracţiuni pentru prima dată şi subiecţi recidivişti sau cu antecedente penale. Considerăm că majoritatea infracţiunilor contra justiţiei pot fi săvîrşite atăt de subiecţi primari cît şi de subiecţi recidivişti. Legea penală cere ca subiectul să fie cu antecedente penale numai în cazul infracţiunilor de nerespectare a hotărîrilor judecătoreşti prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în literatură, şi la evadarea (art. 317 al C.P.).[9] În cazul infracţiunii de evadare, excepţie o constituie evadarea din starea legală de reţinere a unui contravenient, reţinut pentru săvîrşirea unei contravenţii administrative, in încălcare a unor norme de convieţuire sociale, a ordinii şi liniştii publice, în asemenea cazuri infracţiunea de evadare poate fi săvîrşită atît de subiecţii activi primari cît şi de persoane cu antecedente penale.
Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei pe lîngă cele relatate dispun şi de un subiect pasiv general şi un subiect pasiv secundar.
Subiectul pasiv general este statul ca titular al valorii sociale ocrotite - înfăptuirea justiţiei. Persoana fizică sau juridică asupra căreia este îndreptată infracţiunea contra justiţiei, poartă denumirea de subiect pasiv[10] .
Existenţa unui subiect pasiv nu este caracterizează pentru toate infracţiunile contra justiţiei.
Unele din aceste infracţiuni au întotdeauna subiect pasiv adiacent (de exemplu,denunţarea calomnioasă, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă etc. ).
Totodată astfel de infracţiuni cum ar fi încercarea de a determina mărturia mincinoasă (art. 312 C.P.), nedenunţarea şi omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare (art. 313 C.P.) nu pot avea nici într-un caz subiect pasiv adiacent.
Subiectului pasiv i se poate pretinde, de asemenea, prin conţinutul infracţiunii - tip să aibă o anumită calitate, caz în care este denumit subiect pasiv special. De exemplu, subiect pasiv al infracţiunii prevăzute de art. 267 C.P.poate fi numai o persoană aflată în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educaţie .
Un subiect pasiv special îl au şi infracţiunile prevăzute de art.370,378,388 al C.P. al RM.
Calitatea subiectului pasiv special poate fi şi o trăsătura care face să se agraveze conţinutul infracţiunii. De exemplu, în al. 2 art. 317 C.P. al R M, este indicat expres că una din circumstanţele agravante ale evadării este folosirea violenţei asupra pazei. Prin urmare, subiect pasiv al acestei infracţiuni poate fi numai persoana care are atribuţii de a păzi deţinuţii.
Infracţiunile contra justiţiei, de regulă, sunt susceptibile de a fi săvîrşite cu participaţie atît în forma coautoratului, cît şi în forma instigării sau a complicităţii. Astfel, arestarea nelegală şi cercetare abuzivă sunt susceptibile de participaţie sub formă de coautorat, instigare sau complicitaţe[11] .
La rîndul sau mărturia mincinoasă nu poate avea decăt un singur autor, însă ea poate fi săvîrşită sub forma de instigare sau complicitate. La fel şi nedenunţarea are numai un autor, însă nu este susceptibilă de participaţie sub formă de complicitate etc.
[3] Ю.Д. Северин, op. cit., p. 234.
[4] Ю.Д. Северин, «Ответственность за должностные преступления в зарубежных странах» Москва, 1994, p. 248.
Н. Кондрашков ,«О борьбе со взяточничеством» Соц. Законность 1990, №7.
А.Я. Светлов , op. cit., p. 178.
Б.В. Волженкин, «О скрытых формах взяточничества», Соц. Законность 1990, №11. A.A. Силла, op. cit., p. 118.
[11]Аслаханов А.А. «Проблемы уголовно-правовой борьбы со взяточничеством»; Государство и право 1993 №4;