Pin It

Aici obiectul principal de studiu îl reprezintă criminalitatea în particular, aşa încât în partea specială nu-şi găseşte loc nimic din ceea ce formează domeniul părţii generale, evitându-se astfel orice repetare inutilă. Ele sunt două părţi componente ale disciplinei - criminologia - între care există o perfectă concordanţă, ştiinţific realizată.

Prin structurarea părţii speciale a criminologiei ajungem la studiul infracţiunii concrete şi, apoi, la cercetarea infracţionalităţii existente în domenii restrânse sau largi de activitate.

Sistematizarea părţii speciale foloseşte ca unic criteriu de grupare a infracţiunilor în particular, a categoriilor faptelor generic incriminate în Codul Penal al Republicii Moldova.

Faptul că sectoarele în care se impun investigaţii criminologice sunt numeroase, ne determină să restrângem sfera părţii speciale a criminologiei numai la acele categorii de infracţiuni care ocupă un loc mai important în fenomenul criminalităţii societăţii noastre.

Împărţirea făcută mai sus nu dăunează cu nimic unităţii criminologiei moderne, între ambele părţi existând o concordanţă deplină. În acest studiu nu avem pretenţia de a oferi răspunsuri complete la o problemă controversată, cum e problematica diviziunilor criminologiei moderne. Este suficient să menţionăm că manualele şi cursurile universitare apărute în ultimele decenii nu conţin referiri la diviziunile criminologiei.

Unitatea şi deosebirea între criminologia generală şi specială

Unitatea şi corelaţia indiscutabilă dintre cele două părţi ale criminologiei constă în aceea că principiile criminologiei generale în ansamblul lor servesc la definirea fenomenului criminalităţii şi a consecinţelor sale, cu atât mai mult că aceste principii se constituie în baza criminologiei speciale. 

Partea specială, pornind de la principiile şi regulile generale, individualizează şi diversifică conceptul etiologiei şi profilaxiei criminalităţii. Ea cuprinde un fel de indicator al dimensiunii criminalităţii în societate, punând în evidenţă situaţia frecvenţei în cadrul categoriilor (grupelor) de infracţiuni.

Deosebiri între cele două părţi ale criminologiei există, acestea fiind determinate de obiectul lor specific. Astfel, pe când partea generală studiază etiologia şi profilaxia fenomenului criminalităţii în general, partea specială studiază etiologia şi profilaxia infracţiunii, în particular, pe categorii şi tipuri de infracţiuni (infractori).