Criminologia este o ştiinţă, alcătuită dintr-o totalitate de idei, concepţii, reguli şi procedee despre cunoaşterea criminalităţii şi a consecinţelor sale. Aceste idei etc., nu apar în mod întâmplător, ci constituie rezultatul cercetării întreprinse asupra domeniului criminalităţii cu ajutorul unor metode şi tehnici adecvate. Totalitatea acestor idei sau concepţii despre criminalitate şi consecinţele sale, necesare înfăptuirii reacţiei sociale contra criminalităţii, formează ştiinţa criminologiei generale.
Criminologia generală abordează probleme fundamentale, cum sunt:
- premisele criminologiei moderne;
- criminologia şi domeniul său de cercetare;
- criminalitatea şi consecinţele sale;
- victimologia;
- metodologia cercetării criminalităţii;
- reacţia socială faţă de criminalitate.
Datorită caracterului lor general, comun, categoriile din partea generală au o importanţă deosebită, ele completând, în mod necesar, toate categoriile din partea specială, care capătă eficienţă practică doar atunci când sunt întrunite atât cerinţele criminologiei generale, cât şi cele ce aparţin criminologiei speciale.
În consecinţă, ajungem să definim criminologia generală ca fiind ştiinţa care studiază etiologia criminalităţii, natura şi formele ei de manifestare, dinamica şi consecinţele sale materiale, morale şi politice, în scopul apărării societăţii contra criminalităţii prin metode şi mijloace profilactice eficiente, civilizate şi moderne. [1]
Printr-o formulare şi mai scurtă am putea defini criminologia generală ca ştiinţa genezei şi profilaxiei criminalităţii, în scopul apărării societăţii contra acestui fenomen social şi consecinţelor sale victimizatoare.[2]
Denumirea acestei ştiinţe nu este depăşită din punct de vedere istoric, cu toate că obiectul criminologiei cunoaşte modificări în raport cu noile elemente ce apar în societate şi care se impun a fi cercetate şi puse în lumină pe baze ştiinţifice. Această orientare trebuie însă înţeleasă, în sensul că ştiinţa criminologiei nu poate, totuşi, să-şi extindă cercetările, după cum susţin unii autori, în afara ariei fenomenologiei criminalităţii, strict delimitată de către legiuitorul penal.[3]
A include, prin urmare, toate faptele de devianţă în obiectul criminologiei generale ar însemna a transforma această disciplină într-o ştiinţă a devianţei umane şi a o suprapune altor ştiinţe despre om ca, psihiatria, psihologia, sociologia, medicina etc. Obiectul criminologiei generale este tot atât de simplu şi complex, precum şi domeniul criminalităţii într-un spaţiu geografic, teritorial.[4]
[1] Gheorghiu I., Criminologie, Bucureşti, a.1970, p.83.
[2] Gheorghiu-Bradet I., Criminologia generală românească, Braşov, a.1993, p.59.
[3] Bizilade George, Orientări noi în criminologie, Bucureşti, a.1985, p.27.
[4] Pop Tr., Criminologie, Cluj, a.1928, p.88.