Dintre ştiinţele sociale cu care criminologia are relaţii strânse fac parte sociologia, psihologia, statistica, psihiatria. Unii autori consideră că ştiinţa criminologiei în raportul cu ştiinţele enumerate se limitează la "aspectele delincvenţei legale" şi la "studiul statistic al factorilor cu rol criminogen"[1], ceea ce în realitate nu corespunde adevărului. Criminologia este o ştiinţă generală despre criminalitate, pe când sociologia, psihologia, statistica etc., studiază raporturile dintre procesele, fenomenele, instituţiile şi relaţiile sociale, psihologice, statistice etc. şi criminalitate.
Criminologia şi sociologia
Sociologia este o ştiinţă a ansamblului fenomenelor şi realităţii lor sociale, care a devenit astăzi o ştiinţă complexă, diversificată în numeroase specialităţi - sociologii de ramură: economică, politică, juridică etc.
Sociologia juridică (numită de unii autori şi sociologie penală)[2] studiază condiţionarea şi implicaţiile sociale ale criminalităţii, câmpul şi structura relaţiilor sociale în care dreptul penal intervine, problemele cunoştinţei populaţiei cu privire la fenomenul criminalităţii şi la reacţia socială de apărare împotriva acestuia etc.[3]
Sociologia juridică, se poate spune, cercetează procesul de elaborare şi aplicare a dreptului, eficacitatea reglementărilor juridice, corelaţia dintre conţinut şi forma dreptului[4], problematica conflictelor interumane[5] etc.
Pe arena vieţii ştiinţifice cercetarea sociologică şi cea criminologică răspund unui ţel comun, şi anume sporirea eficacităţii activităţilor de prevenire a faptelor antisociale şi de apărare socială a valorilor ocrotite de legea penală, inclusiv resocializarea pe calea reeducării delincvenţilor.[6]
Sociologia oferă principii, metode şi tehnici care contribuie într-un mod hotărâtor la abordarea şi analiza ştiinţifică a criminalităţii şi a activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, şi aceasta reprezintă o trăsătură comună cu criminologia.
Criminologia şi psihologia
Termenul "psihologie" este format din cuvintele "psiche" care înseamnă "suflet" şi "logos" cu sens de idee, cuvânt, ştiinţă.
Psihologia oferă criminologiei date şi informaţii necesare studiului psihicului, legităţilor proceselor psihice etc.
Studiul obiectiv al vieţii psihice umane, în ansamblul ei, pe care-l întreprinde psihologia conduitei[7], oferă largi posibilităţi de aplicare în domeniul criminologiei. [8]
Deşi psihicul delincvenţilor nu este, în esenţă, deosebit de cel al non-delincvenţilor, totuşi, cercetarea comportamentelor infracţionale este de natură să ofere informaţii asupra motivaţiilor comportamentelor infracţionale.
Este o perspectivă prin care cercetările comune psihologice şi criminologice confirmă că psihicul uman este susceptibil a se dezvolta şi a se maturiza; structurile psihice negative, pot fi, prin urmare, transformate şi reciclate spre bine.
Prin urmare, psihologia este una dintre ştiinţele de bază ale viitorului, care studiază nemijlocit nu numai procesele psihice, ci şi este intim legată de problemele devianţei.
Vom putea stăpâni cu adevărat devianţa doar atunci când psihologia va cunoaşte şi stăpâni efectiv mecanismele comportamentului, putându-le influenţa spre bine.[9]
Posibil, numai psihologia va reuşi până la urmă să explice de ce în prezenţa unor factori de mediu, cultură şi de viaţă, aproape identic, personalităţi asemănătoare după modul de exprimare, aspiraţii, nivel de cultură - reacţionează uneori diferit: unii alegând devianţa, alţii rămânând indiferenţi faţă de crimă.
Criminologia - statistica
Statistica generală este ştiinţa care studiază fenomenele de masă, legile care guvernează starea, structura şi dinamica fenomenelor de masă, influenţându-le şi elaborând posibilitatea prevederii evoluţiei viitoare a acestora.
Pentru criminologie o importanţă deosebită o are statistica judiciară (numită la fel - penală sau criminală), denumită de I.Tanoviceanu "făclia legiuitorului penal modern".[10]
Primii oameni de ştiinţă care s-au preocupat de fenomenul infracţional au fost matematicienii, care au utilizat noţiunea de "Statistici criminale".[11] Cunoaşterea laturii cantitative - fără a neglija nici specificul calitativ - are o importanţă deosebită în cunoaşterea fenomenologiei sociale.
Statistica, ca ştiinţă socială, studiază latura globală, cantitativă a fenomenelor de masă, legităţile evoluţiei sociale în condiţii concrete de loc, timp, spaţiu geografic, expresia lor numerică, matematică.
Statistica se dezvoltă şi astăzi ca o ştiinţă cu concepte, principii şi metode de cercetare şi, totodată, cu metode utilizabile şi în alte ştiinţe.[12] Statistica judiciară oferă o viziune largă cantitativă a criminalităţii: mărimea, volumul, ritmul, rata, distribuţia teritorială, intensitatea etc.
Anume elaborarea programelor de cercetare criminologică, în analiza şi evaluarea stării, structurii şi dinamicii criminalităţii, ca şi în prognoza criminologică statistica este ştiinţa cu contribuţia majoră. Ea este şi un puternic instrument de control al ipotezelor criminologice.
Criminologia preia din statistică nu numai datele brute privind evenimentele statistice - observate şi analizate, ci şi modele probabilistice cu o integrare în ele adecvată a datelor statistice.
Totuşi, nu putem să nu observăm că, oricât de completă ar fi cercetarea statistică a criminalităţii, ea nu poate furniza date privind "cifra neagră". Există metode statistice de calcul care pot doar arunca o lumină aproximativă asupra acestei laturi a criminalităţii.
În concluzie, criminologia nu poate fi concepută fără statistică. La nivel de procuratură, instanţe de judecată etc., se culeg date statistice ce se centralizează pentru a observa dinamica criminalităţii în ansamblu şi pe categorii şi genuri de infractori şi infracţiuni.
[1] Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Introducere în sociologia devianţei, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, a.1985, p.105. 72
[2] Nistoreanu Gh., Păun C., op.cit. p. 28.
[3] Bulai C., Stănoiu R.M., Sociologia dreptului penal şi criminologia, în S.C.J., Nr.1, a.1974, p.123.
[4] Popa N., Prelegeri de sociologie juridică, T.U.B., Bucureşti, a.1983, p.62.
[5] Bulai C., Problemele sociologiei dreptului, în S.C.J., Nr.1, a.1972, p.87.
[6] Dincu A., op.cit., p.10-12.
[7] Roşca Mariana, Metode de psihodiagnostică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, a.1972, p.52-134.
[8] Teodorescu Stela, Psihologia conduitei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, a.1972, p.222-225; Şchiopu Ursula, Introducere în psihodiagnostică, T.U.B., Bucureşti, a.1976, p.72-156.
[9] Giurgiu Narcis, Elemente de criminologie, Ed. Fundaţiei "Chemarea", Iaşi, a.1992, p.19.
[10] Tanoviceanu I., Criminalitatea în România după ultimele statistici penale, Bucureşti, a.1909, p.10.
[11] Stefani G., Levasseur G. şi Jambu-Merlin R., Criminologie şi ştiinţă penitenciară, Ed. IlI-a, Paris, Ed. Dalloy, a.1972, p.36.
[12] Moineagu C., Negura I., Urseanu V., Statistica, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, a. 1976, p.28-30.