Drept

Continuatorii lombrozianismului menţin şi continue să dezvolte teza că la baza comiterii crimelor se află constituţia anatomică a omului, ca o unitate morfologică şi funcţională care, în anumite condiţii de mediu, contribuie într-o mare măsură la inadaptarea socială. Această concepţie are la bază lucrările tipologice realizate de Ernst Kretschmer în Germania, N.Pende în Italia şi Wiliam Sheldon în S.U.A.

În anul 1921 medicul psihiatru Kretschmer a publicat lucrarea "Structura corpului şi caracterul" în care a formulat teoria existenţei unei corelaţii între structura corpului uman şi trăsăturile sale fizice, pe de o parte, şi caracterul omului, pe de altă parte.

Astfel doctrina lui Kretschmer încearcă să distingă principalele "tipuri caracteriale", începând edificarea unei veritabile antropologii. Ca elemente principale, autorul distinge:

• constituţia - totalitatea caracteristicilor individuale, derivate din ereditate;
• caracterul - totalitatea posibilităţilor reacţionale ale unui individ;
• temperamentul - partea psihicului ce se află în corelaţie cu structura corporală. ^[1]

Pornind de la constituţia corporală, E.Kretschmer stabileşte următoarele tipuri constituţionale distincte:

1. tipul picnic - scund, plin, vesel, şi fiind predispus la săvârşirea infracţiunilor ce necesită o doză sporită de viclenie - falsuri, escrocherii, fraude ş.a.
2. tipul astenic - caracterizat prin trăsături longiline, umeri înguşti şi musculatură subdezvoltată, fiind firavi, calmi şi energici, având o predispoziţie delincvenţială mare la săvârşirea unor infracţiuni din cele mai variate;
3. tipul atletic - cu musculatura puternică şi o bună stabilitate psihologică, înclinaţi la comiterea infracţiunilor contra persoanelor şi a bunurilor;
4. tipul displastic - cu disproporţionalităţi şi dezarmonii în dezvoltarea corporală, înclinat spre comiterea unor infracţiuni grave şi spre recidivă.

Deci, există o corelaţie între tipul biologic şi trăsăturile psihice, felul de a fi şi felul de manifestare, precum şi felul de adaptare socială al fiecărui tip. Astfel, tipul picnic este mai deschis şi sociabil, caută relaţii sociale etc.; tipul atletic este tipul omului sănătos, adaptabil, echilibrat; tipul astenic este retras, timid, puţin sociabil.

O corelaţie importantă apare între constituţia persoanei şi tipul de criminalitate. După Mohr şi Grundlach^[2] se arată că tipul picnic comite anumite infracţiuni, iar tipul atletic şi astenic alte tipuri de infracţiuni:

Din tabelul de mai sus vedem că:

1. a) Picnicii săvârşesc cele mai multe crime contra bunurilor;
   1. astenicii şi atleticii comit cele mai multe crime contra persoanelor şi proprietăţii;
   2. recidiviştii se recrutează mai mult din picnici, dar şi ceilalţi contribuie. ^[3]

Această teorie a fost preluată şi dezvoltată de către Ernst A.Hooton şi W.Scheldon.

Astfel, profesorul Hooton de la Universitatea Harvard, mai bine de cincisprezece ani, a efectuat cercetări antropologice ale criminalilor măsurând volumul cutiei toracice, dimensiunile craniului şi alte organe la mai bine de 13 mii de condamnaţi. Aceste date au fost comparate cu cele ale 3208 cetăţeni - noninfractori. După valorificarea datelor, Hooton a publicat, în anul 1939, rezultatele obţinute în volumul "Criminalul american".^[4]Cercetătorul a ajuns la concluzia existenţei tipului criminal cu o constituţie predispozant delincvenţială.

Investigaţii analogice a întreprins profesorul W.Scheldon care în a.1949 a publicat lucrarea "Varietatea criminalităţii minore: introducere în psihiatria constituţională". ^[5] El a aplicat propria tipologie, constituită în raport cu gradul de dezvoltare a celor trei foiţe embrionare, fiecare tip caracterizându-se printr-un temperament diferit:

-endomorf-viscerotonic, având o dezvoltare mai pronunţată a organelor interne;

-mezomorf-stomatotonic cu o dezvoltare puternică a musculaturii;

-ectomorf-cerebrotonic cu o mai mare dezvoltare a scoarţei cerebrale şi a inteligenţei.

Scheldon a stabilit pe cale experimentală - în baza unui eşantion de 200 de delincvenţi internaţi într-un institut de reeducare - că cele mai multe cazuri de delincvenţă apar în cazul tipului mezomorf.^[6]

Preocupări asemănătoare au avut soţii Gluek din S.U.A., care ocupându-se de minoritatea penală au susţinut existenţa unei legături între particularităţile fizice ale minorilor şi înclinaţiile lor spre un anumit tip de comportament criminal.

Deşi aceste concepţii au fost aspru criticate de Sutherland şi Cressey, care au încercat să arăte lipsa de suport ştiinţific a concluziilor respective, totuşi această direcţie de cercetare nu a fost abandonată.

^[1] Rădulescu S., Banciu D., Sociologia crimei şi criminalităţii, Bucureşti, a.1996, p.16. 154

^[2] Citaţi de Ştefănescu-Ioanţă F., Roşca Al., Cupcea S., Adaptarea socială, Cluj, a.1936, p.85.

^[3] Oancea I., Probleme de criminologie, Bucureşti, a.1994, p.93-94.

^[4] Hooton E.A., The American Criminal. An anthropological studz., Cambridje, a.1939, V.I, p.299.

^[5]  Sheldon W., Varieties of delinquent youth: An Introduction to Constitutional Psychiatry, N.-Y., a. 1949.

^[6] Nistoreanu Gh., Păun C., Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. - Bucureşti, a.1995, p.113-114.